„Stai zi și noapte cu burta pe carte” nu funcționează: despre emoţiile examenului de admitere, mitul epuizării și arta de a învăța sănătos

foto: Iakov Filimonov / Alamy / Profimedia

Zilele acestea mi-am amintit de o expresie a unei prietene: „sezonul de părinţi pe garduri”. Se referea la gardurile şcolilor sau chiar ale facultăţilor, în aşteptarea copiilor care susţineau diferite examene.

Ei bine, a început admiterea la facultăţi. Unele din ele cu concurenţă mare, examene cu miză pentru care aspiranţii la studenţie s-au pregătit poate mai mult de un an de zile. Miza asta cu siguranţă a fost şi subliniată de părinţi şi poate chiar de elevi în sine, unii dorindu-şi cu ardoare să ocupe un loc la specializarea dorită.

Evident că asta a dus la creşterea presiunii şi este de crezut că în apropierea examenului temerile, îndoielile, angoasele s-au exacerbat.

E foarte posibil ca acestea să fi fost şi amplificate de părinţi, sau chiar de bunici. Cei care au susţinut concursul de admitere în perioada comunistă au avut multe restricţii: practic nu te puteai înscrie la admitere decȃt la o singură facultate (nu pentru că ar fi fost vreun impediment legal, ci pur şi simplu pentru că datele de examen erau cam aceleaşi în toată ţara), nu exista şi o a doua opţiune, deci dacă nu intrai unde ai aplicat urma un an de „pauză’, în care de obicei statul te obliga la a-ti lua o slujbă conform cu diploma de bac, pe care la multe licee scria strungar, vȃnzător, operator chimist, etc. Amintirea presiunii trăite de cei mai în vȃrstă se poate să ducă la un discurs destul de copleşitor pentru un tȃnăr.

În alte cazuri tȃnărul, poate doar foarte ambițios, poate măcar un pic (dacă nu mai mult) perfecţionist, şi-a făcut un plan de carieră şi a investit mult timp şi efort pentru a învăţa pentru admitere. Acum, cȃnd se apropie momentul în care urmează să verifice în ce măsură aceste eforturi au fost şi suficient de mari, şi îndreptate în direcţia bună, cu siguranţă că apar şi emoţiile – mă refer la cele negative, de frică, de îngrijorare sau la îndoieli.

Ce efect au acestea asupra candidatului care intră în sala de examen?

Din păcate efectele sunt negative. Cȃnd o parte a creierului explorează „tragedia” de a nu fi intrat, capacitatea de concentrare se reduce mult. Drept rezultat pot apare greşeli aparent stupide, de tipul:

• Nu se răspunde la ultimul punct sau nu se răspunde în întregime la cerinţa unui subiect
• Se confundă noţiunile între ele
• Se pierd idei care ar fi putut fi cuprinse într-un eseu
• Se fac greşeli de calcul
• Apare o perioadă de ”împietrire” în faţa subiectelor, de blocaj mental, care reduce din timpul disponibil pentru rezolvare
• Apar probleme somatice: ameţeli, probleme intestinale sau stări de leşin, unele putȃnd fi suficient de intense încȃt să oblige candidatul să părăsească sala mai devreme.

Ce e de făcut în acest caz? Ei bine, sunt cȃteva lucruri pe care le pot face părinţii şi unele pe care le pot face candidații.

Părinţii ar trebui să îşi încurajeze copilul şi mai ales să manifeste o încredere solidă în el. Perioada în care trebuia subliniat că „dacă nu intri viaţa ta va fi mai dificilă” este de lăsat în urmă. Acum sunt de adus argumente favorabile: „ai depus un efort consistent, acesta s-a reflectat şi în notele tale pe parcursul anilor de liceu, şi în cele de la bacalaureat”, „toate semnalele de la profesorii tăi sunt pozitive”, „examenele sunt făcute pe nivelul absolvenţilor de liceu, tu ai muncit mult şi constant deci te vei descurca bine”. Multe facultăţi realizează pe parcursul anilor universitari şi o pregătire pentru candidați – dacă elevul a fost acolo şi s-a descurcat bine cu exemplele folosite de profesori, asta e o încurajare în plus.

Iar în cazul în care liceanul doreşte să exploreze „ce s-ar întȃmpla dacă nu intru”, de data asta este mai bine să fie puse în valoare alternativele. Nu de alta dar alternativele nu sunt puţine: de multe ori se pot susţine examene la acelaşi profil dar în mai multe centre universitare, sau există varianta cu a opta şi pentru o facultate alternativă, în aceeaşi universitate.

De fapt şi universităţile încearcă să reducă puţin din această presiune: de multe ori se organizează o preadmitere înainte de bacalaureat, care ocupă unele locuri dar nu împiedică un candidat respins să se reînscrie, avȃnd deja feed-back-ul unui concurs şi a unor rezultate de corectură. Alte situaţii cu miză mare sunt cele de a intra fie la taxă fie la buget, dar în multe cazuri această împărțire este flexibilă, în sensul că în fiecare an are loc o reclasificare, ce îi trece la buget pe studenţii meritorii, care poate au avut un moment mai dificil la admitere.

Cȃt despre absolvenţii de liceu, cred că cel mai bun sfat pe care vi-l pot da este să dormiţi în noaptea dinaintea examenului. Valabil nu doar pentru admitere, ci şi pentru toate examenele din sesiunile viitoare. Ideea că pentru un examen se învaţă în noaptea dinainte este mai degrabă una de film sau de literatură. Un învăţat serios nu se face în dauna timpului de somn. Nu de alta dar lipsa de somn pe de-o parte exacerbează stările emoţionale, pe de alta duce la slăbiciune fizică şi deci la riscul unui colaps somatic în timpul examenului, şi în plus scade şi mai mult capacitatea de concentrare, cu efectele descrise mai sus.

Interesant este că astfel de situaţii, de „ratare inexplicabilă” se întȃmplă de multe ori elevilor buni; asta odată pentru că ei au investit cel mai mult, şi ca efort, dar şi ca angajare emoţională, într-un plan de carieră, deci percep miza ca fiind mult mai mare, şi pe de altă parte pentru că în cazul unora dintre ei apare fenomenul supraînvăţării.

Supraînvăţarea este relativ puţin cunoscută, drept care o să o detaliez aici. Capacitatea creierului de a retine şi ordona informaţia creşte odată cu efortul depus, dar doar pȃnă la un punct, după care a reveni pe acelaşi material nu doar că nu mai adaugă nimic, ci dimpotrivă, începe să şteargă din ceea ce exista deja. Cam ca în cazul în care dacă o persoană mănâncă foarte mult dintr-o mȃncare bună, poate să ajungă să o elimine.

Din păcate, percepţia generală despre învăţat este că „stai zi şi noapte cu burta pe carete” (respectiv la birou cu notiţele în faţă). Acest „zi şi noapte” este uneori luat ad litteram şi de părinţi şi de elevi, care consideră că a se desprinde de încă o repetare a materiei este o greşeală de neiertat. Ei bine, nu e aşa. Dacă la o repetare nu s-a mai descoperit nici un detaliu care pȃnă atunci fusese omis or nereamintit, e timpul să se pună punct, pentru că s-a atins limita după care apare supraînvăţarea. Oricȃt de mult ar insista altcineva că ar mai trebui repetat odată, crierul vostru o să vă semnalizeze cȃnd „este de ajuns”. Nu faceţi greşeala să vă forţaţi peste această limită, mai degrabă căutaţi o activitate care să vă relaxeze. Dar atenţie, jocurile pe calculator sau serialele „înghiţite” cu nemiluita nu sunt relaxare. Relaxare este o plimbare în parc, a asculta muzică, a te întȃlni cu prietenii, a face sport. Deşi pare o abdicare de la conștiinciozitatea pregătirii unui examen, este foarte posibil să fie cel mai bun atu al cuiva, în faţa „încercării” din ziua următoare.

Mult succes tuturor!

Articol publicat anterior pe blogul autoarei

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp