„Statul nu poate să facă chiar totul.” Pesimismul premierului francez și realitatea din România

 Foto Guliver/Getty Images

Am urmărit ce se întâmplă în Franța și mai ales reacția guvernului. Edouard Philippe a subliniat de vreo două ori un lucru foarte important: faptul că va urma o criză brutală (cuvintele lui), care e foarte, foarte la început.

Reapare în le Figaro și spune același lucru, sugerând că „l’état ne peut pas tout”, adică statul nu poate să facă chiar totul, reînviind un clieu al lui Jospin și introducând ideea că după perioada de carantină va urma un șomaj masiv pe care statul francez nu va putea să îl oprească în totalitate și un fel de austeritate à la française.

Acum, e destul de rar ca un prim-ministru să vorbească în termeni atât de pesimiști. Dar probabil că asta reflectă strategia guvernului francez, care la rândul ei, reflectă strategia multor state europene, chiar a celor dinafara zonei Euro. Să nu uităm că România cam copiază la o săptămâna distanță ce se întâmplă la nivel de politică în vest (a fost adeverință, a urmat Iohannis cu anunțarea ieșirii din carantină la câteva zile de Macron etc...), ceea ce nu e neapărat rău, însă va trebui adaptat realităților locale.  

Deci care poate fi această strategie?

- probabil vor lăsa un anumit echilibru de criză să se realizeze la un nivel ridicat de șomaj ( un fel de reîntoarcere a curbei Phillips, însă nu așa cum se aștepta lumea), cât poate fi susținut de datoria publică.

- datoria publică va crește probabil până la 120-130% din PIB; în celelalte țări mai sărace, mai mult. Cu ratele dobânzii atât de jos și ținute acolo de BCE, probabil că pentru câțiva ani această datorie va fi sustenabilă, măcar pentru țările din Vest care au atractivitate internațională.

- cred că se va încerca o relaxare a reglementărilor pe piața muncii; pe lângă permiterea unui șomaj covid ridicat, s-ar putea să se meargă mai departe, poate la renunțarea la 35 de ore, sau la salariul minim.

- sindicatele vor rezista masiv, e greu de crezut că nu vor fi proteste importante.

- se va institui sau negocia un anumit tip de solidaritate națională: poate taxe mai mari pe averile mari, în contrapartidă cu o relaxare pe piața muncii.

Una peste alta, Franța are încă soluții; alte țări, ca Italia sau Spania, nu prea au. Țările nordice vor ajuta, însă vor impune condiții. UE va trage de toate resorturile pentru a găsi o soluție generală. Ce se negociază acum este important, un ajutor masiv de ordinul trilioanelor mai ales pentru sudul Europei, însă creditorii din Nord, mai ales Olanda și Germania, își vor juca rolul și vor pune condiții de austeritate, ceea ce riscă să destabilizeze politic o regiune deja amenințată de tendințe naționaliste și populiste.

Orice soluție însă va însemna o creștere fără precedent a îndatorării publice, și o scădere a calității colateralelor luate de împrumutătorul final, BCE. Se vor crea probabil niște „bad banks”, niște entități în care se vor depozita datoriile astea toxice.

BCE face deja pași în acest sens, relaxând regulile pentru eligibilitatea colateralului la operațiunile de refinanțare. Adică în contextul în care agențiile de rating suflă și în iaurt acum și degradează ratinguri, multe obligațiuni private nu mai corespund condițiilor de eligibiliate și nu mai pot fi acceptate ca și colateral. BCE relaxează această regulă însă și va prelua obligațiuni foarte riscante în mod normal în schimbul rezervelor. E un program periculos, pentru că distorsionează prima de risc pe piață, încurajând hazardul moral. Dar BCE consideră că riscul de a nu acționa acum masiv este mai mare decât acest hazard moral.

Datoria însă va trebui plătită într-un fel sau altul: fie prin inflație, prin ruperea euro, prin falimente controlate etc. Ea înseamnă în final mai puțină creștere pe viitor, și trebuie să fim toți conștienți de asta.

România privește cu atenție și îngrijorare, ca multe țări din est. Foarte greu de prevăzut ce se va întâmpla, dar efectele negative se pot multiplica la noi; în scenariul pesimist, dar probabil nu foarte departe de realitate, se va usca probabil creditul pe canalele bancare internaționale, iar asta va fi extrem de grav pentru piețe precum real estate-ul. Neavând piața de capital, firmele vor dezinvesti masiv în 3-4 luni, inclusiv forță de muncă. Nu știu ce nivel de șomaj va fi, dar probabil va fi inedit. Orice încercare de reducere a ratei dobânzii la BNR va demotiva și mai mult investitorii să caute profitul din dobândă. Va fi probabil inflație la un nivel ridicat.

În scenariul mai puțin pesimist, în care criza sanitară va înceta brusc, vor fi și oportunități; activele românești vor părea ieftine, există fonduri contrariene care vor face niște afaceri bune; o liberalizare forțată a economiei va atrage capital. Firmele de IT și de soluții digitale globale pot face rost de contracte rentabile. Relocarea producției din țările din Asia poate să impulsioneze economia locală. Dacă Europa de Vest va redemara mai repede, vom relua exporturile cu un profit pentru exportatori (presupunând că și-au putut conserva capacitățile de producție).

Oricum, dacă la francezi l’état ne peut pas tout, e evident că la noi nu prea va mai putea mare lucru în curând. Salvarea noastră o să vină de la adaptabilitate privată, inovația mediului de business, noua atractivitate pe care o putem oferi pentru Europa și de la oamenii care lucrează și creează aici. Sper însă ca această criză să reducă corupția de stat, să încurajeze debirocratizarea, să taie din conductele clientelismului și să permită consolidarea unui stat nu mai mare, ci mai competent.  

Articol preluat de pe notamarginala.substack.com

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp