Foto: George Călin/ Inquam Photos
Un banc sec începe cu: poate sunt izolat la domiciliu
Fiica mea numără cuvintele care încep cu litera A dintr-o poveste. Eu trimit emailuri. Este abia prima zi.
Vestea bună este că tocmai m-am întors dintr-o vacanță senzațională, am fost la schi în nordul Italiei, în Livigno. Ce servicii, ce pârtii, ce mâncare! Superb! Vestea proastă este că taman când am aterizat în Milano a murit o doamnă diagnosticată cu coronavirus în regiunea Lombardia și au început să ne sune tuturor telefoanele. Să ne întoarcem, ne îndemnau rudele. Nu înțelegeam ce se întâmplă.
Din Milano, am luat mașini închiriate și am plecat destul de departe de orașele cu cazuri confirmate. Am scrollat un pic pe net și am decis că dracul nu era chiar așa de negru. Totuși, în următoarele zile, ne-am cumpărat cartofi, biscuiți și vin, ne-am gândit că dacă se închid magazinele murim de foame și de sete. Apoi, ne-am făcut planuri și să trecem granița spre Elveția sau Austria, „cât încă mai e timp”, apoi să venim în România.
Nu era chiar scenariul unui film de groază, dar începea să pară comedie: rudele ne îndemnau să luăm vitamina C, iar noi ne spălam pe mâini din 30 în 30 de minute și tot închinam pahare pentru sănătate. Cum face românul când știe că nu are spitale? Zice: „Doamne ajută”!
Vacanța s-a terminat și am revenit la realitate, în țara unde nu prea sunt cazuri de coronavirus, dar sunt multe de incompetență. Au început să curgă știrile despre șpaga luată, culmea!, chiar de fosta ministră a sănătății când încă era în funcție. Doamne ajută!
Ne-am întors pe 1 martie pregătiți să fim analizați, izolați, verificați. Pe aeroport, am completat formulare – care erau pe mese în două variante, cu o mică modificare la întrebarea despre data sosirii, semn că cineva și-a dat seama la un moment dat că era formularea cam proastă, dar nu destul de repede ca să schimbe toate foile de pe masă. Știți cum e la noi, merge și așa.
Am dat formularele, apoi pașapoartele, apoi ni s-a luat temperatura și… atât. Nu am primit nicio indicație. Responsabili, unii din grup au întrebat dacă trebuie să stăm în autoizolare. Li s-a răspuns că este o „recomandare.” Ce înseamnă asta? Nu știm. Deci nu stăm izolați, ne-am bucurat noi. Aveam totuși îndoieli.
Și cum ajungem acasă?, ne-am întrebat noi. Statul nu îți asigură transport. Cu autobuzul sigur nu era bine, e aglomerație. Am chemat câte un uber și ne-am împrăștiat.
Grupul de whastapp creat pentru vacanța la schi a devenit grupul de coronavirus. Fiecare cu ce-l doare. Deocamdată, nu ne doare nimic, doar râdem de situație. Unde întrebi, afli altceva. Medicul de familie, sunat, mi-a zis mie să mergem la Matei Balș să ne testăm. Măi să fie, eu știam că orice ar fi, să nu mă duc în locuri publice, aglomerate. Plus că nu avem simptome! La școală, noi ăștia cu copii, am aflat că ni se recomandă să stăm acasă o săptămână. Nu deloc, dar nici 14 zile. Cum spuneam, merge și așa.
Când și cum luăm avizul epidemiologic, nu știm. Inventăm jocuri în casă, găsim locuri în care să ascundem o minge de tenis, aranjăm cărțile după culori, facem genuflexiuni și ne întrebăm ce s-ar întâmpla dacă ar fi cu adevărat o criză.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Ca o lege dată în dorul lelii, fără instrucțiuni de aplicare, numai să spună că au făcut ceva.
Nici o idee, cum să se descurce o familie în carantină, cum se aprovizionează, cum își iau adeverințele, cum, cum, cum. Absolut nimic concret. Cum ajungi de la aeroport acasă, expunând încă pe cei din autobuz sau pe șoferul de taxi care nu-i de fier și poate da boala mai târziu și altora.
O recomandare. Asta înseamnă că mulți vor prefera s-o ignore.
Pana aici, toate bune, dar...
Persona care se duce pentru tine la farmacie intra in contact cu tine. Macar cand ti le da. Daca este cum a fost in cazul meu, fostul meu prieten locuia cu mine, si desi era asimptomatic...nu cumva?
Din fericire, de el nu s-a prins nimic, dar, asa cum bine spuneti, cineva trebuie sa faca aprovizionarea. Daca i-o dadeam si lui, nu stiu ce faceam. Bine, ca noi am fost suficient de inteligenti incat sa cumparam din prima zi tot - paine uscata, conserve de diverse feluri, spaghete, ma rog, chestii neperisabile, ceaiuri, mancare de matza, antifebrile. Dezinfectanti aveam deja, pentru ca stiam ca 'bantuie' ceva, si eu mergeam la serviciu cu metroul (el era casnic pe vremea aceea, invata pentru admitere la un Master).
Cert este insa faptul ca de la inceputul isteriei consiliul nostru (Southwark, pe vremea aceea) umbla si baga pliante in n-spe limbi pe sub usa, in care spunea - la numarul asta suni pentru Tamiflu, aici pentru alimente, aici daca devine rau de tot.
Nu stiu daca s-ar fi petrecut chiar asa - nici ei nu sunt perfecti - dar fluturasul acela a calmat spiritele putin, si nu a existat chestia cu devalizarea supermarket-urilor. Cateodata, iluzia controlului este folositoare, si londonezii au un keep calm and carry on aparte.
Eu nu am luat Tamiflu (incepuse deja sa se vorbeasca de efecte secundare foarte neplacute) dar am dormit, scuzati, ca un purcel, zece zile. Noroc cu fostul care ma trezea sa imi ia temperatura si sa imi dea ceai sau supa.
Dar si acolo, statul acasa era 'strongly recommended', nu obligatoriu, si nu stiu cine te-ar fi putut tine acasa cu forta. Tot responsabilitatea individuala era baza, pentru ca erai constient ca daca o ai si stranuti in metrou...Valeu.
Pentru mine, asta ar fi fost solutia si la noi; cum a aparut in Italia, toate primariile ar fi trebuit sa linisteasca populatia, si sa isi faca stocuri strategice de alimente. Ori la noi, prima grija a primarilor a fost sa nu se expuna. Mi s-a parut geniala reactia celui din Moldova care a zis ca el nu se duce in zona afectata nici batut, sa se duca cine vrea sa afle.
E suficient ca un singur exemplar din asta sa apara in presa, si isteria-i gata, pentru ca tipul asta de reactie al unui oras micut te face sa te simti ca si cand ai fi tu impotriva lumii. Si atunci dai iama in supermarket, chit ca esti la mii de km distanta de un posibil focar de infectie.
La noi, comunicarea catre public a fost - stai acasa si ia-ti temperatura. Vax albina de alimente sau medicamente...