Digitalul a schimbat lumea în care trăim pentru totdeauna. Comunicăm diferit, ne întâlnim diferit, ne îndrăgostim diferit, petrecem timpul diferit, cumpărăm și consumăm diferit. Digitalul a provocat dezbateri nesfârșite între tineri și vârstnici, între părinți și copii, între apărătorii lumii vechi și cei ai lumii noi.
Este lumea digitală sfârșitul umanității sau doar începutul unei noi etape? Predicatori ai apocalipsei digitale și profeți ai măreței lumi noi se încaieră, cu argumente sau fără, necontenit, atât în lumea digitală, cât și în cea „reală”. Dar digitalul, la fel ca totul pe lumea aceasta, este supus legii polarității și dacă reușim să privim lucrurile din această perspectivă vom ști să beneficiem pe deplin de tot ce ne aduce el - susține prof. Daniel Miller, o somitate a antropologiei mondiale, fondatorul programului de antropologie digitală al University College London (UCL), membru al Academiei Britanice și directorul proiectelor Why We Post și ASSA, dedicate antropologiei smartphone-urilor și Smart Aging.
La începutul lunii iunie, platforma habits by Republica a anunțat parteneriatul cu YOXO. În segmentul comunicare, vom vorbi despre poluarea din mediul digital și despre ecogesturi pe care le putem face fără niciun efort când suntem conectați la internet.
Câteva idei din interviu:
- În toată istoria omenirii, nu a mai existat niciodată, nici un lucru atât de intim cum este smartphone-ul. Telefonul inteligent seamănă cu un avatar și este nouă expresie a propriei persoane.
- Lumile noi au nevoie de etichete noi.
- Adesea considerăm că ceea ce a fost înainte de digital era natural, iar ce este acum e mai puțin natural. De fapt, pentru antropologi, naturalul nu a existat niciodată, pentru că tot ce facem se încadrează dintotdeauna în etichetă. Până și modul în care vorbim este marcat de foarte multe constrângeri
- Telefonul inteligent nu este un dispozitiv intuitiv și ușor de învățat pentru vârstnici. Iar o mulțime de oameni în vârstă nu au fost obișnuiți să folosească aceste dispozitive digitale și li se par foarte intimidante și le cauzează multă anxietate. Problema este că sunt guverne care le spun vârstnicilor că aceste noi dispozitive digitale sunt foarte nocive, creează dependență, fac oamenii mai egoiști, dar în același timp îi forțează să le folosească pentru că totul este online: formulare, taxe etc. De aceea, statele ar trebui să își asume responsabilitatea de a-i ajuta pe vârstnici să depășească obstacolul online.
- Cum arată femeile pe Facebook când devin mame? În cazul Angliei, dacă te uiți, descoperi că mamele devin foarte rapid absente. Se înlocuiesc cu imagini ale copiilor lor, ale nou-născutului, adesea pentru o lungă perioadă de timp. Chiar și la poza lor de profil vezi bebelușul, iar asta continuă multă vreme. Dar ce se întâmplă când cineva devine mamă în Trinidad? Ei bine, postează imagini în care arată fermecătoare și sexy, pentru că ce vor ele să spună este: ,,Să nu crezi că doar pentru că am devenit mamă sunt mai puțin din toate lucrurile astea.” Așadar, generalizarea este că vizualul a devenit un element mai important în conversație, dar modul în care folosesc oamenii asta, este complet diferit de la un loc la altul.
- Unul dintre motivele pentru care copiii sunt atât de orientați spre online este pentru că părinții i-au forțat să fie. Este un lucru pe care părinții nu-l realizează – că fac parte din cauza problemei - dependența de online a copiilor.
Puteți urmări conversația cu prof. Daniel Miller, fondatorul programului de antropologie digitală al University College London (UCL), accesând fișierul de la începutul acestui articol.
Interviul pe larg:
Unii oameni vă numesc fondatorul antropologiei consumului. Aș vrea să subliniez interesul dvs. profund față de relația oamenilor cu lucrurile lor sau cu lucrurile în general. Încă de când v-ați început cariera, încă din perioada când ați mers la situri arheologice sau v-ați făcut studiile etnografice în lume, ați fost mereu interesat de relația oamenilor cu lucrurile. De ce este aceasta importantă?
Relația oamenilor cu lucrurile?! Pentru că este imposibil să ne imaginăm a fi umani în afara acestei relații. Interacțiunea noastră cu lucrurile este ceea ce ne face umani.
Prin urmare, relația oamenilor cu telefoanele lor inteligente este doar un alt tip de relație a oamenilor cu lucrurile, da?
Da, așa cred, într-adevăr. Cred că una dintre problemele de la începuturile discuției despre digital și telefoane inteligente a fost că oamenii au spus că este doar o lume virtuală, eu nu am acceptat ideea asta niciodată. Din punctul meu de vedere, în online ca și în offline oamenii creează diverse lucruri. Este, de fapt, o extensie a lumii externe materiale pe care am produs-o întotdeauna și cred că, prin urmare, tot efortul anterior pe care l-am făcut încercând să înțelegem relația aceea cu lucrurile ar trebui acum prelungit. Și motivul este că pur și simplu lumea este din ce în ce mai mult digitală. Trebuie să acceptăm asta și, prin urmare, nu putem să o ignorăm. Trebuie să încercăm și să o aducem în cadrul studiilor despre cultura materială.
Așadar, ați dezvoltat știința, ramura antropologiei digitale. Și, în acest sens, aș vrea să vă adresez o întrebare simplistă. Ce este digitalul?
Digitalul este, de fapt, orice care poate fi redus la biți, la deschis și închis, cum ar veni, și apoi la codarea care urmează în crearea lucrurilor care rezultă din asta și faptul că reducerea aceasta la biți face lucrurile mult mai ușor de reprodus și distribuit. Deci, facilitează foarte multe lucruri pe care le putem face, dar motivul pentru care m-am exprimat astfel este pentru că multe dintre lucrurile care se întâmplă în digital nu sunt lucrurile pe care le considerăm digitale. Practic, e infrastructură. Face parte din crearea lucrurilor, de la fabrici, la cum circulă banii în lume, la tot felul de lucruri. Nici măcar nu vedem ce se întâmplă.
Eu am avut un proiect de 5 ani pe social media, apoi un altul de 5 ani pe telefoane inteligente. Acestea nu sunt decât o componentă a ceea ce presupune digitalul, dar, pentru că fac parte din viața noastră de zi cu zi, pentru mine ca antropolog devin cea mai importantă parte a digitalului.
În acest punct al discuției noastre, pare logic să vă întreb la ce lucrați acum cu echipa? Ce faceți în momentul de față?
Ei bine, după cum am spus, au fost două proiecte de bază, dar, într-un fel, ideea era similară în ambele, anume să înțelegem cu adevărat impactul, utilizarea și consecințele tehnologiilor, precum telefonul inteligent, la nivel global.
Altfel spus, sunt oameni care spun că ,,telefonul inteligent face asta sau social media face aia”, dar ei tind să se gândească strict la oamenii din București, Londra sau mai știu eu unde. Totodată, ca antropolog, trebuie să știu dacă această afirmație este valabilă și pentru muncitorii din China, fermierii din India. Despre cine vorbim, de fapt, când facem aceste afirmații? Așadar, pentru a răspunde la asta, avem nevoie de studii globale și comparative. În proiectul meu actual lucrează 12 oameni, care construiesc site-uri în 10 țări din întreaga lume. Așa că putem compara ce se întâmplă în Brazilia cu ce se întâmplă în China sau în Italia, iar asta ne permite să fim mult mai atenți la afirmațiile pe care le facem. Astfel, spunem: ”telefonul inteligent face asta pentru populația aceasta, dar face ceva diferit pentru altă populație”. Aceasta este lumea. Iar afirmațiile care nu iau în calcul globalul nu sunt valide cu adevărat.
Mă întrebi despre impactul uman. Ei bine, umanitatea sunt toți acei oameni. Scopul nostru a fost să încercăm să folosim antropologia pentru a-i face pe oameni să se gândească la asta. Și, de fapt, cele două exemple pe care tocmai le-am dat, muncitorii din fabricile din China, fermierii din India - sunt mari utilizatori de telefoane inteligente. Telefonul inteligent este acum practic ceva global. Și, cu siguranță în China, face parte mult mai mult din viața de zi cu zi, decât în România sau în Anglia. Așadar, este foarte important să recunoaștem ubicuitatea globală a telefonului inteligent.
Au apărut diverse lumi, sunt alte lumi, dar sunt lumi. Sunt lumi în care trăim și pe care le folosim. Și să înveți cum creează oamenii case pe Minecraft este diferit de a învăța cum se construiesc cu cărămidă și mortar. Este o provocare, dar cred că e ceva ce trebuie să acceptăm. Lumea tocmai s-a mărit, iar noi trebuie să creștem odată cu ea.
Așadar, înseamnă că, dacă luăm în considerare toate elementele digitalului, ale telefoanelor inteligente, memele, anonimitatea pe care o permite internetul, selfie-urile, chiar și falsurile. Ce ați spus nu este la fel pentru toate culturile, în toate părțile lumii. Asta înseamnă că asistăm la un nou tip de limbaj digital, la limbaje? Ne îndreptăm în direcția asta?
Da, cred că de fapt, oamenii gândesc adesea că aceste noi tehnologii ne limitează ne fac mai omogeni. Dar trebuie să te gândești că și opusul poate fi adevărat, că putem crea multe. Acum câțiva ani nu te-ai fi gândit că o întreagă societate alcătuită din tineri se centrează pe gaming, iar lumea lor este lumea gamingului. Nu exista așa ceva. Nu ai fi întâlnit oameni care să își petreacă atât de mult timp pe social media. Și, uneori, sunt oameni diferiți acolo. Unii sunt timizi în viața offline, iar în online apar brusc cu o nouă personalitate și fac toate lucrurile pe care nu le-ar face în offline.
Este o expansiune. Lumea a devenit mult mai mare. Ideea pe care o subliniez legat de nevoia de a înțelege varietatea este chiar mai importantă pentru că nu trebuie să-i înțelegem doar pe brazilieni sau chinezi. Acum trebuie să-i înțelegem pe cei din gaming, pe cei din social media, pe cei cărora le place să facă glume și toți ceilalți oameni care fac lucruri care se făceau doar online.
Au apărut diverse lumi, sunt alte lumi, dar sunt lumi. Sunt lumi în care trăim și pe care le folosim. Și să înveți cum creează oamenii case pe Minecraft este diferit de a învăța cum se construiesc cu cărămidă și mortar. Este o provocare, dar cred că e ceva ce trebuie să acceptăm. Lumea tocmai s-a mărit, iar noi trebuie să creștem odată cu ea.
Așadar, obiectivul studiului dvs. este - în ultimă instanță, o teorie foarte inovatoare fiindcă, aveți dreptate, oamenii tind să uniformizeze. La fel și cu telefonul inteligent, e luat per ansamblu. Nu e așa, din ce spuneți. Care ar fi utilizarea concretă a înțelegerii culturale sau a diferențelor în utilizarea telefonului inteligent?
Trebuie să înțelegeți, evident, sunt niște lucruri care sunt mai generale și unele lucruri care sunt mai specifice. Vă dau un exemplu, ați putea spune astfel: ca urmare a noilor tipuri de comunicații s-a schimbat comunicarea umană pentru că, până la asta, comunicarea umană consta fie în a vorbi față în față, fie era bazată pe text. Ne puteam trimite scrisori, apoi emailuri, dar acum comunicarea a devenit și vizuală. Putem folosi Snapchat care nu folosește cuvinte, totul acolo e despre imagini Oamenii care folosesc Snapchat poartă o conversație care este vizuală. Iar asta devine important. Vizualul este acum un mod de comunicare, dar implicațiile acestui fapt vor varia de la un loc la altul. Acum lucrăm în Japonia. Japonia are o îndelungată tradiție în utilizarea vizualului pentru că ne gândim la manga și anime, dar este totodată o societate foarte formală în care oamenii folosesc foarte mult o etichetă în felul în care vorbesc. Astfel că, acolo s-ar putea să descoperi că oamenii găsesc moduri de a exprima emoția prin imagini. Suntem interesați de modul în care tinerii japonezi au grijă de vârstnici, folosind adesea stickere și alte tipuri de imagini pe care nici măcar nu le-ai asocia cu oamenii mai în vârstă, dar le folosesc, pentru că îi ajută să evite eticheta formală din conversația obișnuită.
Apoi, dacă ne uităm la modul în care postează oamenii imagini despre ei? Explorăm situația în care ne întrebăm: Cum arată femeile pe Facebook când devin mame? Iar în cazul Angliei, dacă te uiți, descoperi că mamele devin foarte rapid absente. Se înlocuiesc cu imagini ale copiilor lor, ale nou-născutului, adesea pentru o lungă perioadă de timp. Chiar și la poza lor de profil vezi bebelușul, iar asta continuă multă vreme. Dar ce se întâmplă când cineva devine mamă în Trinidad? Ei bine, postează imagini în care arată fermecătoare și sexy, pentru că ce vor ele să spună este: ,,să nu crezi că doar pentru că am devenit mamă sunt mai puțin din toate lucrurile astea.” Așadar, generalizarea este că vizualul a devenit un element mai important în conversație, dar modul în care folosesc oamenii asta, este complet diferit de la un loc la altul.
În toată istoria omenirii, nu a mai existat niciodată nimic atât de intim ca un telefon inteligent. Smartphone-ul seamănă cu un avatar, el devine o nouă expresie a propriei persoane.
Asta îmi dă multă speranță. Ceea ce spuneți este că oamenii folosesc, de fapt, telefonul inteligent ca pe o unealtă și nu invers. Așa că voi trece peste întrebarea: ”Sunt eu telefonul meu?”
Cred totuși că această întrebare merită exprimată pentru că nu cred că au mai existat vreodată obiecte atât de intime ca smartphone-urile, în istorie.
În istorie?
În toată istoria omenirii, nu a mai existat niciodată nimic atât de intim ca un telefon inteligent. Smartphone-ul seamănă cu un avatar, el devine o nouă expresie a propriei persoane. La muncă, avem pe cineva care este foarte profi. Dacă te uiți la iPhone-ul său, e incredibil de organizat. Este apogeul profesionalismului. Poți vedea în acesta un fel de manual de viață și vezi o altă persoană care este foarte pragmatică și nu vrea așa ceva, vrea doar exact ce îi soliciți. Așadar, personalitatea, exprimă, bineînțeles, cultura. Iar cultura, persoana, individul care sunt la rândul lor exprimate prin telefonul inteligent. Cred că este o relație foarte importantă, intimă cu oamenii, de fapt.
Exemplul cu Japonia declanșează întrebarea următoarea întrebare: date fiind toate aceste instrumente pe care le putem folosi - emoji, Snapchat, imaginile - se vor schimba sentimentele noastre sau vor dispărea? Oamenii se ascund. Unii oameni nu sunt bucuroși să-și exprime opiniile și sentimentele și, prin urmare, folosesc acest gen de instrumente. Așa că e logic să întrebăm dacă nu cumva sentimentele dispar.
Cred că exemplul cu Japonia ar spune, de fapt, opusul. Oamenii se tem în non-digital. Problema este că adesea considerăm că ceea ce a fost înainte de digital era natural, iar asta e mai puțin natural. De fapt, pentru antropologi, naturalul nu a existat niciodată. Tot ce facem se încadrează dintotdeauna în etichetă. Modul în care vorbim este marcat de foarte multe constrângeri. Niciodată nu spunem pur și simplu tot ce gândim. Am jigni oamenii. S-ar supăra și ar spune că nu știm să ne purtăm. De fapt, vorbirea obișnuită este plină de constrângeri. Englezii, de exemplu, nu se pricep deloc să-și exprime emoțiile ca să faci un englez să spună ”te iubesc” unei alte persoane, de aceeași naționalitate, trebuie să fie beat, adesea.
De aceea consumul de alcool este ridicat.
Exact. Practic, sunt multe societăți care au mari probleme în a-și exprima emoțiile, iar asta nu are nicio legătură cu digitalul. Convenția, tradiția, lucrurile care au existat înainte de digital erau foarte puternic constrânse de reguli culturale. Astfel, că atunci când apare digitalul, poate merge în ambele direcții. Exemplul japonez era că: uneori aceștia reușesc să se exprime mai clar.
Avem, în studiul nostru, chinezi care spun: dacă aș putea spune ce spun la telefon... pentru că, la telefon, pot fi amuzant. Am descoperit asta la bunici și nepoți. Nepoții erau foarte surprinși pentru că nu-și întâlniseră bunicii decât în contexte foarte formale. Și, deodată, bunicii le trimit glume, și imagini și tot felul de lucruri. Iar ei spun: ,,Nu am știut că bunicii mei pot fi așa.”
Așadar, sunt multe cazuri în care este mult mai ușor să îți manifești emoția, să îți manifești sentimentele prin digital, dar sunt și locuri în care opusul poate fi valabil.
Asta este una dintre probleme, vrem să spunem că digitalul e bun sau că e rău. Dar, aproape tot ce pot să spun despre telefonul inteligent este că nu există aproape nimic care să fie doar bun și să nu aibă nimic rău. Are ambele efecte. De partea bună a lucrurilor, vedem că telefoanele inteligente sunt foarte utile într-o mulțime de domenii.
Mă gândesc la mama, care nu locuiește cu mine, și faptul că ne putem vedea în fiecare zi, este o realizare enormă. Iar ea a făcut efortul - imigrant digital fiind - de a se deprinde cu aceste instrumente ca să putem vorbi. Și, în același timp, mă gândesc, nu doar social, ci în multe domenii Și este un mare element, pentru că lumea nu întinerește, sau cel puțin o mare parte din populația din emisfera vestică nu întinerește, statistic vorbind. Astfel, că avem o populație numeroasă care îmbătrânește.
Utilizarea telefonului inteligent în îngrijirea sănătății este o temă foarte mare. Și nu cred că am început măcar să înțelegem posibilitățile. Sunteți preocupat de îmbătrânirea inteligentă,de implicațiile utilizării telefoanelor inteligente în îngrijirea sănătății. Ați vrea să ne spuneți mai multe despre asta?
Da, aici cred că sunt două aspecte. Există, dacă doriți, aspectul producției și cel al consumului. În ceea ce-i privește pe oamenii mai în vârstă, este cumva extrem, fiindcă o mulțime de oameni în vârstă nu au fost obișnuiți să folosească aceste dispozitive digitale, li se par foarte intimidante și le cauzează multă anxietate. Problema este că sunt guverne care le spun vârstnicilor, că aceste noi dispozitive digitale sunt foarte nocive, creează dependență, fac oamenii mai egoiști, dar pun toate formularele online. Așa că nu poți face nimic dacă nu ești online. Deci fac două lucruri opuse. Îți spun: ,,nu le folosi”, dar te obligă să le folosești. Așadar, pentru oamenii mai în vârstă, asta este o problemă foarte serioasă. Și adesea apare excluderea digitală. Vârstnicii care constată că nu pot completa formularul și încearcă să sune în schimb și așteaptă și câte 2 ore pentru ca cineva să răspundă. Lucrul acesta dă multe bătăi de cap și cauzează probleme reale.
Eu și membrii echipei mele avem și muncă pe teren și îi învățăm pe vârstnici să folosească telefoanele inteligente, așa că am putut să înțelegem cu adevărat dificultățile, problemele cu care aceștia se confruntă. Și au fost foarte multe probleme pentru că telefonul inteligent nu este deloc un dispozitiv intuitiv și ușor de învățat. Nu este intuitiv, produce confuzie și e dificil...
Și cine este responsabil? Pentru că sunt mulți oameni în vârstă. Nu este o problemă marginală.
Cred că problema e statul - pentru că statul face parte din problemă. Dacă face totul online și exclude oamenii, ar trebui totodată să își asume mai multă responsabilitate, pentru a ajuta oamenii să depășească obstacolul.
Dar digitalul are și părți bune pentru că, de exemplu, pot să asculte muzică din ani ’70, pe Spotify. Avem oameni de 70 de ani care folosesc aplicații de dating. Unora le e mai greu să ia autobuzul, așa că pot să folosească pur și simplu WhatsApp pentru a sta în contact cu prietenii. Așadar, în privința aspectului legat de consum, avem bătăi de cap și excludere, dar și posibilitățile includere și noi abilități, ca de exemplu, când mama în vârstă se află în alt loc puteți păstra legătura.
Ce se întâmplă cu aspectul legat de producție?
Echipa noastră a încercat să găsească moduri de a face în așa fel încât cercetările noastre să fie utile în sectorul sănătății. Și pentru că nu avem mult timp, vă voi spune concluzia principală, problema este că producerea tuturor acestor aplicații pentru sănătate este prea sofisticată - și celor mai mulți oameni nu le plac și nu le folosesc. Așadar, ce facem noi este să spunem: ce trebuie serviciile medicale să facă este să se uite la ce folosesc oamenii, cum ar fi WhatsApp, Google, elemente de bază, cu care oamenii sunt familiarizați, și să arate cum pot fi acestea folosite în scopuri medicale. Pe site-ul meu am un manual de 140 de pagini despre utilizarea WhatsApp pentru sănătate, pentru că noi credem că, dacă ești interesat de sănătate, trebuie să începi să folosești lucrurile cu care oamenii se simt în largul lor, cu care sunt familiarizați și pe care le vor folosi. Și, în momentul de față, serviciile medicale, serviciile educaționale, guvernele nu vor decât să creeze toate aceste noi aplicații, care sunt fantastice, dar nu ajută în anumite împrejurări. Însă cred că, fiindcă proiectul nostru începe de la zero, pentru că vine de la oameni, îl vedem din perspectiva oamenilor. Prin urmare, ca antropologi cred că putem ajuta. Putem spune: faceți-o de la cap la coadă, faceți-o pornind de la ce le place oamenilor să folosească și veți avea un succes mult mai mare în privința integrării sănătății și a populației în sine. Așadar, în realitate, acest manual ar trebui să fie ceva care, dacă mergem mai departe, ar trebui să facă parte dintr-un efort educațional al statelor de a-i ajuta cu adevărat pe vârstnici să-l folosească. Nu doar pe oamenii mai în vârstă. Pe toată lumea. Și mai este ceva, va ajuta statul să economisească o mulțime de bani. În loc să producă toate aceste lucruri noi, de fapt, folosesc ceva pe care practic toată lumea îl folosește cu bani foarte puțini.
Unul dintre motivele pentru care copiii sunt atât de orientați spre online este pentru că părinții i-au forțat să fie. Este un lucru pe care părinții nu-l realizează – că fac parte din cauza problemei, dar chiar așa e!
Aș vrea să vă întreb despre tineri acum. Am vorbit despre oamenii mai în vârstă și nevoile lor și relația lor cu îngrijirea medicală.
La tineri – utilizarea telefonului inteligent concurează, fără îndoială, cu somnul. E o problemă pentru copii. Credeți că ar trebui să existe un fel de reglementare a utilizării? Este un subiect de discutat?
Sigur, una dintre probleme, cred, este adesea cu părinții, nu cu copiii. Pentru că, dacă ne uităm la ultimele decenii, părinții au devenit foarte anxioși cu privire la copiii lor, la faptul că se joacă afară. De exemplu, cel puțin în locuri precum Anglia și Statele Unite, chiar dacă infracționalitatea a scăzut, de fapt, se poartă ca și când aceasta ar fi crescut. Încearcă să-și protejeze copiii mult și nu le dau voie singuri afară, astfel copiii lor petrec mai mult timp online pentru că vor să continue să se joace cu prietenii lor și să fie cu prietenii lor. Unul dintre motivele pentru care copiii sunt atât de orientați spre online este pentru că părinții i-au forțat să fie. Este un lucru pe care părinții nu-l realizează – că fac parte din cauza problemei, dar chiar așa e!
Sunt absolut de acord.
Și cred că, orice tip de părinte ai fi, trebuie să existe un echilibru pentru că vrei să-ți susții copilul, dar nu îl poți opri la ora 3:00 dimineața să nu fie nerăbdător să afle ce spune cineva despre el și să-și pună telefonul inteligent sub pernă. Așa că, acum vorbesc ca părinte și profesor, eu tind să adopt o poziție destul de relaxată, dar nu chiar extrem de relaxată. Adică, am limite, pe care le respect, dar cred că în cadrul lor, am descoperit că este important să am o relație rezonabil de relaxată și să nu exercit un control exagerat. Cu alte cuvinte, într-o anumită măsură, trebuie să ai încredere în copiii tăi, dar trebuie totodată să ai limite pe care ei trebuie să știe că nu le pot încălca. Și cred că de aceea să ai doar una sau două restricții clare este probabil mult mai bine decât să ai o mulțime. Așadar, dacă cei mici se uită la câteva lucruri la care nu ai vrea să se uite, ok, nu e ceva îngrozitor, dar, pe de altă parte dacă crezi că devine ceva din pricina căruia vor suferi sau le va face rău pe termen lung, atunci, da, trebuie să ai restricții. Depinde și despre ce vârstă vorbim. Pentru că este foarte diferit de la un copil de 7 ani la unul de 17. Încă o dată, se pune problema studiului detaliat, studiul detaliat te face să fii specific. Despre ce vârstă vorbim, despre ce societate vorbim, despre ce subiect anume vorbim? Nu există o singură soluție extraordinară pentru orice. Dacă vrem să facem lucrurile astea bine, trebuie să facem totodată multe cercetări și să ne uităm la ce rezultate au ajuns alți oameni care au făcut încercări.
Încă două lucruri. Există o etichetă offline, pe care o cunoaștem deja, ați menționat-o. Vorbim, scriem lucruri, mulțumim, și mai există eticheta, normele sau regulile de comportament online. Pare să urmeze un fel de obligație digitală. Oamenii simt nevoia de a fi acolo, de a fi prezenți de teama de a nu pierde dar, de asemenea, există un fel de obligație de a răspunde. Să nu răspunzi este nepoliticos. E aproape ca și când ar exista două tipuri de reguli în aceste două lumi. Ar trebui să ne facem griji, să ignorăm sau să ne adaptăm, astfel încât cele două etichete să conviețuiască?
Cred că este important să folosim lecțiile pe care le-am învățat deja. Mereu am avut exact aceleași probleme și în lumea non-digitală. Te invită cineva la ceva. Întorci invitația? Copilul cuiva are o realizare. Trebuie să îl contacteze toată lumea să îl felicite? Asta se extinde și în lumea digitală. Cineva pe WhatsApp spune: ,,Copilul meu a realizat asta.” Trebuie să răspundă pur și simplu toată lumea? Asta ar deveni o povară. Așadar, aveți dreptate, absolut. Lumile noi au nevoie de etichete noi. Dar procesul în sine, faptul că e nevoie de etichetă acesta nu e nou, așa au stat lucrurile mereu. De exemplu, să ne gândim la ceva - oamenii spun: ,,ce-i cu toate memele astea care circulă de colo-colo, ce se întâmplă? De fapt, unul dintre lucrurile pe care le spunem despre ele în cercetarea noastră este că sunt poliția internetului pentru că, dacă te uiți la ele, sunt de obicei lucruri care ne spun - de obicei într-un mod amuzant - ceva pe care îl considerăm poate inadecvat. Glumesc pe seama autorităților. Glumesc pe seama bărbaților sau a femeilor etc. Și, de fapt, dacă te uiți, spun: ,,Îți comunic care sunt valorile mele. Ești de acord cu valorile mele?”
De fapt, este o manieră foarte eficientă de a face ca aceste valori să circule și să le arătăm oamenilor...cineva care nu se exprimă foarte bine sau care nu este cultivat etc. poate că nu vrea să scrie o întreagă poveste despre ce crede, despre modul în care se comportă un anumit grup. Dar să distribui o memă care face o glumă pe seama lor este foarte ușor și nu trebuie să o produci tu. Ai văzut-o undeva, ți-a plăcut și ai trimis-o mai departe. Așadar, asta vreau să spun prin ,,poliție”, creează tot felul de etichete în jurul valorilor, într-un mod foarte eficient, online, pentru că, de fapt, nimeni nici măcar nu realizează că asta se întâmplă de fapt.
Toată lumea ar trebui să vă asculte pentru că puneți lucrurile în perspectivă, sunt sigură că în lumea academică, este ceva normal. Dar pentru oameni obișnuiți, oameni ca mine este reconfortant și liniștitor, fiindcă, ce ne spuneți, în ultimă instanță, este că am mai trecut prin acest proces și în trecut.
Da, este foarte intim, dar nu ar trebui să ne temem atât de tare, să ne fie atât de teamă de asta. Nu. Și, de asemenea, nu avem de ales. N-o putem evita. E acolo. Va trebui să facem lucrurile astea. Pot să mai spun că una dintre idei este că - fiindcă credem că e foarte important, fiindcă credem că are valoare educațională, materialul pe care îl producem este gratuit și disponibil online. Oricine din România îl poate descărca gratuit și citi. https://www.ucl.ac.uk/anthropology/assa/
Fantastic. vă mulțumesc foarte mult.
Începând de la jumătatea lunii iunie, platforma habits.republica.ro a pus la dispoziția cititorilor un buton care le permite să consume articolele preferate cu ecranul pe modul întunecat. Implementarea acestei funcționalități este o etapă din proiectul editorial realizat împreună cu YOXO, singurul abonament de telefonie mobilă 100% digital.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.