Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

„Vecinul” meu: Omul acesta ne-a arătat că poți să te naști sărac, să trăiești și să creezi din ajutorul social și să devii stăpânul lumii

Alexander McQueen - Foto: Getty Images

Foto: Getty Images

Am locuit o vreme în Leyton - estul Londrei. În fiecare dimineață luam autobuzul către Stratford, unul dintre cele mai importante noduri de transport ale Londrei, aflat la câteva mile de casa în care locuiam.

Nu mi-a plăcut niciodată prea tare Stratford-ul, așa cum nu m-am dat în vânt după zona estică a metropolei. Mi s-a părut mereu că este un turn Babel, o suprapunere de stiluri îmbinate dizarmonic, o întrepătrundere multiculturală cu care nu reușeam să rezonez.

Clădiri moderne, unul dintre cele mai mari centre comerciale din lume – Westfield (oraș în oraș, clădire – monstru dominând noul Stratford renăscut din miliardele de lire investite în Jocurile Olimpice din 2012), iar apoi sute de șiruri de case cenușii, magazine off licence arăbești, indiene și est-europene, clădiri sărăcăcioase adăpostind apartamente închiriate celor care trăiesc de-o viață din ajutoarele sociale oferite de guvern. 

Cu toți banii investiți, Stratford amintește încă de ceea ce a fost până acum un deceniu: o zonă săracă a Londrei, în care până de curând își făceau veacul, la fiecare colț de stradă, prostituatele și traficanții de droguri.

Clădirile noi, cu zeci de etaje, care au răsărit în Stratford după 2010, par să-i fi schimbat aspectul, însă dincolo de centrul orașului, estul Londrei, cu contrastele sale nemaipomenite, rămâne prezent.

Chiar și acum simți că partea aceea a orașului a fost neglijată sute de ani, ca și cum ar fi fost leprozeria socială a Londrei. Estul, fratele vitreg și sărac al mult mai elegantului vest, al boemului nord și al burghezului sud.

Ruda prost-crescută, cu unghiile negre și respirație urât mirositoare a Chelsea-ului, a Notting Hill-ului și a Hampstead Heath-ului. Desigur, s-au schimbat destule în ultimii ani, dar încă simți cât de izolat a fost estul de restul Londrei în atâta amar de vreme.

În anul acela în care am locuit aproape de Stratford și am luat de sute de ori Central Line-ul, Jubilee-ul sau DLR-ul din stația imensă către centrul Londrei, acolo unde se întâmplau să fie joburile mele, nu am știut că din tot acel amestec haotic de vechi și nou, din disonanțele multiculturale întâlnite la tot pasul, până la urmă din kitsch-ul uneori înfiorător pe care ți-l inspiră estul Londrei, se născuse arta unui geniu.

Lee McQueen, cel care avea să devină la confluența secolelor XX și XXI Alexander McQueen, faimosul și influentul creator de modă care a făcut din fashion un spectacol total, plin de emoție, se născuse în Stratford. Nu apucase să vadă renașterea orașului său natal, care avea să cunoască apogeul la doi ani după moartea sa în 2010, însă o anticipase, parcă, prin creațiile sale. 

Am văzut aseară pe Netflix documentarul despre cel care a fost Alexander McQueen. Dacă n-aș fi trăit o vreme în estul Londrei, aproape de casa în care el s-a născut, la doi pași de locurile în care a copilărit, iar mai apoi și-a petrecut adolescența și o parte din tinerețe, nu cred că i-aș fi înțeles atât de bine arta.

Omul ăsta a fost cu adevărat spectaculos. Fără o educație formală, fără a fi nevoit să-și treacă viziunile prin filtrul cultural convențional, McQueen a reușit să fie original într-o lume în care părea că totul fusese deja inventat.

Sărac lipit, trăind din ajutorul social, și-a achiziționat materialele din puținii bani dați de guvern, a improvizat și a reușit să adune în jurul său o echipă de oameni care au crezut în geniul său. S-a luptat cu o industrie care a vrut să-l avorteze, reușind până la urmă să o domine. A reinventat moda și le-a reamintit tuturor că fashion-ul este nu doar industrie, ci spectacol, controversă, fantezie și emoție.

Chinuit o viață întreagă de depresie, luptându-se cu traumele unei copilării pe care avea să o exhibe în colecțiile sale impresionante, adulat și contestat deopotrivă de critică și public, McQueen a vrut de fapt să rămână mereu puștiul din estul Londrei, care, în joacă, produce lucrări de geniu fără să aștepte vreo recompensă.

Nu a reușit, ci, fatalmente, a urmat calea bătătorită: a căpătat faimă și bani, a căzut în patima drogurilor care i-au adâncit depresia iar mai apoi, în ajunul înmormântării mamei sale, s-a sinucis.

În urma sa a rămas o moștenire pe care numai geniile o pot lăsa: o artă inimitabilă care inspiră și astăzi generații de designeri.

Pe mine m-a impresionat documentarul ăsta și, mai mult decât orice, insațiabila creativitate de care a dat dovadă băiatul ăla simplu din Stratford. Să te naști acolo, să crești pe străzile acelea sărace și să devii stăpânul lumii în timp ce trăiești și creezi din ajutorul social, asta da, e cu adevărat impresionant. O poveste care o să vă fascineze, sper, așa cum m-a fascinat pe mine.

McQueen (Netfix, 2021), un documentar care inspiră și care pe mine m-a făcut să mă simt rușinat. De fiecare dată când voi irosi o oră fără să încerc să fiu cea mai bună versiune a mea, scriind până îmi iese impecabil, fără să-mi pese de ce cred ceilalți, mă voi gândi, probabil, la omul ăsta care nu și-a găsit niciodată scuze, ci doar oportunități pentru a-și desăvârși menirea, aceea de a crea cu fiecare fibră a ființei sale.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ce articol frumos redactat... curat, structurat și elegant. Felicitari. Alexander Mcqueen, este unul dintre designeri mei preferați, al cărui geniu din pacate a fost transformat după sinuciderea lui într un marketing impropriu care valorează un colos financiar astazi. Cu siguranță cariera lui ar trebui sa inspire generația actuala insa....
    • Like 2


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Mihai Bran - Claudiu Pandaru

Când medicul psihiatru Mihai Bran le-a povestit colegilor săi de la muncă, în 2015, că ar vrea să își facă un startup în domeniul serviciilor de telemedicină, pentru a-și putea urmări mai ușor pacienții, cei mai mulți dintre ei au izbucnit în râs, neîncrezători. În prezent, business-ul său, ATLAS, pornit alături de câțiva prieteni IT-ști, a ajuns la o cifră de afaceri de un milion de euro și 400.000 de utilizatori.

Citește mai mult

Food waste Japonia

„În Japonia mâncarea e un personaj din marea poveste a lumii, un prim pas în călătorie. Fiecare regiune are cel puțin un ingredient sau o mâncare pentru care e faimoasă și care, când îi vine sezonul, e consumată în restul Japoniei. E și o formă ritualică de a reuni timpuri, locuri și oameni. Mâncarea japoneză e o formă de echilibru”, spune scriitorul George Moise într-un interviu pentru habits by Republica.

Citește mai mult