„Vine noaptea. Și noaptea e lungă…” Poveste dintr-o seară în care pregăteam camera pentru chiriașii Airbnb

Foto: Getty Images

Noaptea de sâmbătă e cea mai lungă. Sau cel puțin așa era pe vremuri. Acum activitățile casnice au câștigat teren; odată cu vârsta, odată cu virusul. Așa că împreună cu prietena, am decis să ieșim.

Până la Mega Image să cumpărăm cosmetice pentru chiriașul Airbnb care urma să vină a doua zi.

E frig. Dar știam asta, așa că m-am îmbrăcat cu haine de schi să fac pârtie prin vântul tăios. Am ajuns în fața supermarketului de la „Eva” iar Alina, Eva personală, îmi șoptește din privire să le luăm de mâncare oamenilor care se adăpostesc sub plăpumi îmbâcsite pe băncile din față. În magazin e lumină ca și cum nu va mai fi lumină niciodată și e un moment bun să o vedem pe toată. Dezorientat de capitalism, îmi revin rapid și mergem spre raionul de cosmetice. Trecem prin variantele „buget” și decidem că, dacă e să oferim condiții premium, ar putea să se reflecte și în detalii. Alegem câteva produse care arată bine și ne supraumplem mâinile pentru că nu am luat coș și așa e în viață. Mă trezește bufnitura unui gel de duș care lovește podeaua și face patinoar. Privesc în brațe, sunt minus un gel. Primul instinct este să scap de el cu vârful piciorului sub raft, însă oftez și aleg să fac ce trebuie. 

Merg mai departe cu podeaua murdară și conștiința curată. Renunțăm să cumpărăm apă pentru chiriaș pentru că apa din partea casei nu e așa apreciată pe cât te-ai aștepta, și de asta încercăm să îl impresionăm cu lucruri chimice. La casă totul se termină cu bine, în timp ce vânzătoarea anunță prin interfon cu emoție în glas că undeva se află un recipient spart care a fost plătit. Ușile glisează și suntem afară unde e întuneric, frig și realitate. Și am uitat să luam de mâncare oamenilor de pe bănci. Ea intră, eu rămân cu plasele și privesc bulevardul. Magheru și Lido arată în aerul clar de iarnă ca un mic Paris. Mă gândesc că mi-ar plăcea să îl percep mai des așa. Coada ochiului fuge la oamenii străzii și întrerupe poezia din cap. Sunt doi pe două bănci. Îi desparte o a treia și dacă era nevoie, îi distanțează și mai mult social. Unul stă cu mâinile în buzunarele unei pufoaice din care iese buretele, celălalt stă nemișcat sub plapumă, sub cerul liber.

Alina iese din lumină cu două plase. Mâini în buzunare primește una rânjind, în timp ce al doilea se trezește surprins. Cu ochii lucizi caută prin plasă și ne întreabă dacă i-am luat și apă. Se învelește până la gât apoi continuă: „Vine noaptea. Și noaptea e lungă”.

Cuvintele au lovit ca un gong apoi s-a făcut liniște. Nu știu cât a durat liniștea, dar am intrat și am luat apă. Mâini în buzunare a refuzat rânjind, celălalt s-a ridicat în fund văzând cele două sticle de doi litri. Am plecat spre casă cu ecoul cuvintelor care refuzau să iasă din cap și cu plasele care îmi tăiau mâinile pentru că uitasem să îmi iau mănuși.