Am fost trimisă la Ideo Ideis, să întreb copiii cum văd viitorul. „Ce întrebare de interviu de angajare! Gen, unde te vezi peste 5 ani? De unde să știe ăștia mici?”, mi-au zis unii. Da, întrebarea e vastă și presupune un grad de abstractizare.
Da, pentru unii dintre cei pe care i-am întrebat n-a fost suficient de interesant cât să vrea să răspundă. Și e ok asta – să știi de mic să spui „nu” și „nu mă interesează” de mic.
Răspunsurile de mai jos sunt de întrebuințat ca anecdotică, n-au nicio pretenție de reprezentativitate statistică. Dar am încercat, totuși, să acopăr cât mai multe zone. I-am ales aleatoriu pe cei 10. Sunt cinci fete și cinci băieți, cu vârste cuprinse între (aproape) 14 și 25 de ani.
Unii au apărut pe scenă, alții au stat în spatele ei, iar alții au intrat deja în viața de tânăr adult. Mulți sunt din Botoșani, pentru că orașul are tradiție în festivalurile din teatru tânăr, iar anul ăsta a fost reprezentat de două trupe foarte numeroase, cu peste 30 de membri fiecare. Restul, de pe unde i-am nimerit: Ferentariul bucureștean, Focșani, Brașov, Alexandria. Și niciunul dintre ei nu e copil, la Ideo Ideis.
Termenul recomandat e „tânăr”: „copil” implică o relație de putere care nu cadrează cu principiile festivalului. Ideo Ideis crede în empatie, incluziune și egalitate.
Dintre cei care-au răspuns, cei mai mulți au fost optimiști despre viitor. Unii au zis că habar n-au. Alții că mai au timp să se gândească. Cei mai tineri au ales să-mi spună despre viitorul personal, cei mai mari s-au gândit și la România. Foarte mulți au ales să vorbească despre teatru, despre Ideo Ideis – și nu cred că-i învățase cineva să răspundă așa. Cred că erau într-un loc pe care-l simțeau al lor, unde au primit atenție și spațiu să alerge, să urle, să danseze, să consume energie și să se joace. Au răspuns cu bucurie și au întors generozitate: ne place aici. Mai vrem.
Unii dintre ei folosesc sintagma „oameni frumoși”, adeseori criticată pentru că e percepută ca un stindard al clasei de mijloc auto-suficiente. Ca fapt divers, imnul festivalului a fost The Beautiful Ones. Poate de-acolo li s-a tras. În orice caz, nu le-aș reproșa sintagma asta tinerilor. Nu-i cunosc. Nu toți vin din zone privilegiate. Nu mi-au dat senzația că îi interesează doar propria persoană. Nu au evitat, prin spectacolele și reacțiile la atelierele din festival, să vorbească despre identitate, inechitate și politică. Poate se auto-intitulează „oameni frumoși” ca să marcheze că au găsit aici încredere: că pot să treacă rampa. Că vorbesc cu oameni care-i ascultă. Școala formală nu le dă încredere în ei. Unii adulți nu-i ascultă. Vă rog, nu faceți presupuneri despre „copiii” din ziua de azi. Vă rog, ascultați-i.
Alexandra-Cristina, (aproape) 14, București: „Putem să fim Florin Piersic al doilea”
Alexandra-Cristina Militaru, trupa „PlayHood”
Eu văd viitorul nostru ca trupă, așa: dacă ne ținem de teatru, putem, nu știu, să fim Florin Piersic al doilea. Și viitorul meu personal, asta dacă nu mă țin de teatru, mă văd ori medic, ori dansatoare. [Obstacole] posibile ar fi doar dacă m-aș muta din București, sau dacă nu aș mai avea posibilități să fac teatru, sau dacă aș avea probleme de sănătate. Dar așa, nu, nu cred.
Mălina, 16, Botoșani: „Oamenii nu știu cum reacționează tineretul”
Mălina Andreescu, trupa „Drama Club”
Răspunsul meu e că viitorul arată mișto. Arată vesel, arată plin de energie – pentru că există oameni ca noi, care suntem aici la Ideo și care ne bucurăm de fiecare moment la maximum. De când sunt aici, sunt așa... plină de iubire și de empatie! Eu sunt boboc în [Drama Club, una dintre cele două trupe participante din Botoșani]. Când am venit la Ideo eram foarte, foarte emoționată, nu știam cum o să fie aici. Îmi pare exagerat de bine că am venit, tocmai pentru că cred că viitorul se conturează aici. Cred că oamenii de aici o să ajungă undeva departe, o să fie oameni frumoși, tocmai pentru că vin la festivaluri de genul. Tocmai pentru că se bucură alături de ceilalți, îi ascultă pe ceilalți, se conturează foarte frumos aici.
Oamenii se tem, oarecum, de [festivaluri], pentru că nu știu cum reacționează tineretul. Majoritatea au impresia că noi am fi oarecum reticenți la lucrurile astea. Și cred că mai mult de-asta nu organizează oamenii festivaluri de genul, pentru că ei nu știu cum suntem noi, de fapt. Ei, aici, la Ideo, oamenii ne-au dat o șansă încă de la prima ediție și, văzând cum reacționăm noi la astfel de evenimente, s-au gândit că ar fi bine să continue și să dezvolte cât mai mulți tineri. Cum spuneam, eu acum sunt boboc și-n urma mea sunt foarte mulți oameni care acum sunt actori sau medici sau au alte meserii, care, efectiv, s-au schimbat aici în bine, s-au conturat aici în bine, tocmai pentru că oamenii sunt faini. Chiar dacă mulți dintre oamenii mai bătrâni, să spun așa, nu au atât de multă încredere în noi.
Katja, 17, Baia-Mare: „Sper să fie plin de experiențe ca Ideo Ideis”
Katja Bauer, din trupa „The Snoop”
Viitorul țării l-aș vedea mult mai bun dacă teatrul ar fi la un nivel mult mai înalt. Adică nu la un nivel mai înalt să fie actorii mult mai buni – să fie mai apreciat de către cei care merg la teatru. [Oamenii nu apreciază atât de mult teatrul] probabil pentru că nu înțeleg. Și cei care înțeleg sigur merg. Eu vreau să mă duc mai departe tot pe teatru, pe actorie, și sper să fie totul plin de experiențe... ca Ideo Ideis. (râde)
Pamela, 17, Baia-Mare: „Totul depinde de mine”
Pamela Iobaji, din trupa „The Snoop”
Imprevizibil. Pot să zic că mi-e frică oarecum de viitor. Totul se schimbă de la o zi la alta și nu știu la ce să mă aștept. Nu știu la ce să mă aștept mâine, dar peste cinci ani, de exemplu. Acum există multe lucruri ce acum... 50 de ani nu existau! Mai departe vreau să merg pe teatru, pe actorie, să devin actriță. Sper să reușesc. Cred că totul depinde de mine. De cât am să muncesc eu, pentru că în rest am suportul părinților, am... Totul depinde de mine.
Andreea, 18, Alexandria: „Sunt chestii mișto în jur, dar nu le observăm, pentru că vrem prea mult”
Andreea Ilicea, voluntar Ideo Ideis
Sincer, am mari speranțe [pentru viitor]. Știu că suntem într-un oraș micuț, dar avem de 11 ani chestia asta cu Ideo și știu că o să avem și altele. Bine, știu că o să plec din orașul ăsta, dar o să-mi rămână părinții aici și o să mă-ntorc la ei. Sincer, nu [vreau să plec din țară]. M-aș simți prea departe de tot ce cunosc, de tot ce-i aproape de mine. Mă uit în jur și suntem atâția tineri frumoși care vor să facă chestii... Cred că dacă ne-am ține de lucrurile pe care vrem să le facem, chiar cred că putem să facem o schimbare. Cred că sunt chestii mișto [în jur], dar cred că nu le observăm, pentru că vrem prea mult. Am încredere că putem să facem tot ce vrem, tot ce ne propunem și să facem bine.
Victor, 18, Botoșani: „Universul e frumos. Se vede frumos”
Victor Drăghici, din trupa „Atelierul de teatru”
Prefer să mă gândesc cât mai larg posibil, la toate posibilitățile. Și la mine, și în general. La mine, de exemplu, nu vreau să aleg, decât atunci când e imperios necesar să fac asta, un drum. O carieră. Nu sunt de acord cu „din clasa întâi să știi ce vrei să faci, unde vrei să ajungi!” Pentru că oamenii se schimbă extrem de mult. Și nu-i cinstit față de tine să-ți impui ceva la 10 ani pentru acel sine de la, nu știu, 18-20 de ani. Opțiunile mele? Regia, pentru că – hei! – teatru. Științele politice, pentru că-mi place debate-ul, îmi place să discut despre chestii, să discut contra-argumente. Și astrofizica, pentru că – hei! – universul e frumos. Se vede frumos.
Perspectiva mea despre viitorul României nu-i, în principal, pe axa pozitiv-negativ, cât pe axa interesul poporului versus interesul statului, pentru că cele două nu coincid. Ei, și cred că, în primul rând e trist că cele două nu coincid. În al doilea rând că în perioada asta se încearcă o tranziție spre ceea ce vrem noi ca și popor prin, nu știu, legea anti-fumat, care satisface majoritatea oamenilor din țară. Am fost, de exemplu, pus într-o situație care pentru mine n-a fost pozitivă, deși pentru majoritatea oamenilor ar fi. S-a dat o lege, recent, care face urmărirea telefoanelor mai dificilă. Eu mi-am pierdut telefonul și asta a făcut să fie mai greu să-l găsesc. Dar, în general, asta e bine, pentru că face ca oamenii să aibă mai multă intimitate. Mna. Per total, eu zic că, în perioada asta, interesele oamenilor primează prin comparație cu cele ale statului și, na, vedem în anii următori ce înseamnă asta.
Citește continuarea articolului pe Scena9.
Text de Ioana Pelehatăi. Fotografii de Larisa Baltă.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
mi-a placut partea in care se contrapun doua norme paralele in intelesul si rolurile lor: legea anti-fumat, o prostie care nu a adus nimanui beneficii reale, respectiv decizia CCR privind ascultatul telefoanelor pentru instrumentarea anchetelor penale (daca la aia se refera). GENIAL! rar mi-a fost dat sa vad atata superficialitate si lipsa de intelegere a unor categorii mari de notiuni, pana la urma, paralele ca sens si utilitate civic-sociala!
PS: nu inghit argumente precum varsta frageda si altele asemenea!