(Foto: Guliver/Getty Images)
Dacă aș avea 18 ani, nu m-aș mai înscrie la facultate (poate doar dacă aș avea nevoie de informații de nișă, gen medicină sau drept). Cu cât avansez în vârstă și cu cât citesc mai mult, cu atât îmi dau seama că școala nu m-a pregătit aproape deloc pentru viață. Mai mult decât atât, școala ne pregătește pentru a fi niște angajați foarte buni și, în esență, niște followers care ascultă de un șef (elevul stă cuminte în bancă și ascultă de profesor, fără să iasă din decor în vreun fel).
Am făcut această listă plecând de la propria mea experiență. În ultimii ani, m-am simțit de foarte multe ori nepregătită pentru lumea în care trăiesc și am simțit mare nevoie de a dobândi tot felul de competențe ca să fac față cerințelor. La unele dintre ele poate că e de înțeles, din cauza vitezei cu care se schimbă lucrurile în piață. În cazul altora, însă, vorbim despre lucruri absolut de bază, de care orice om are nevoie ca să se descurce decent în viață, indiferent că s-a născut ieri sau acum 50 de ani.
1. Self awareness sau conștiință de sine
Este o abilitate mai nou discutată, care înseamnă, foarte simplu spus, să fii conștient de cine ești, de personalitatea ta și comportamentele și sentimentele tale. Înseamnă să poți să te dai în spate și să intri în rolul de observator, să fii conștient de tine, ca ființă separată și să nu lași valul să te ia în momente cheie. Să poți să răspunzi la întrebarea – ce simt acum? și să înțelegi cauzele reacțiilor tale. Presupune ceva lucru cu tine prin diverse metode, precum terapie sau meditație. Este opusul mersului ca un somnambul prin viață și e extrem de importantă, pentru că funcționează ca un catalizator pentru multe alte competențe.
2. Cum să meditezi
Citeam undeva că dacă fiecare copil ar fi învățat de mic să mediteze, lumea s-ar vindeca de războaie și ură. Și eu cred că beneficiile ar fi extraordinare, dacă oamenii ar învăța de mici cum să-și potolească mintea și să stea în liniște, cum să se calmeze și cum să se focuseze pe ce-i interesează. Să ai control asupra minții tale e ceva extrem de important, mai ales într-o lume în care mintea a devenit un stăpân, nu un servitor sau un instrument util. Să îți controlezi mintea stă la baza deciziilor bune, a comportamentelor benefice și a atitudinii față de oameni și de viață.
Poți alege dintr-o gamă variată de tipuri de meditație, scopul este să-ți antrenezi mintea să n-o mai ia razna. Poți face asta cu ajutorul sunetului (mantre – așa cum face meditația transcedentală), imagini, respirație, focus pe anumite părți din corp sau doar stând în tăcere. Pentru începători recomand aplicația de mobil Headspace, dezvoltată de Andy Puddicombe, un fost călugăr budist.
3. Educație financiară
Asta e una dintre acele abilități care te dor, când realizezi că nu le deții și mi-am dat seama de asta acum câțiva ani, când am citit cartea Cadranul Banilor de Robert Kiyosaki. Pe scurt, Kiyosaki explică faptul că, din punct de vedere al surselor de venit, ne putem afla într-una din următoarele situații – angajat, freelancer, patron de business sau investitor. Școala nu ne pregătește decât pentru primele 2 variante, care sunt și cele mai chinuitoare (pentru că îți dai timpul pe bani toata viața), dar și mult mai nesigure decât par. Nu te învață nimeni să fii antreprenor sau investitor, așa că trebuie să înveți un set total nou de competențe pentru o astfel de abordare.
Dincolo de cadran, educația financiară e despre cum gestionezi banii care îți trec prin mâini lună de lună, cum pui deoparte și cum îi împarți corect între diversele nevoi pe care tu și familia ta le aveți. Dacă unii dintre noi sunt economi sau notează fiecare cheltuială, alții evită total să știe câți bani au sau cheltuie mai mult decât își permit.
Relația cu banii și cu abundența în general este un punct sensibil pentru majoritatea, chiar dacă Universul este plin de abundență.
Adrian Asoltanie ține un curs pe subiect la care vă invit cu drag să mergeți.
4. Gândire critică
Înseamnă să poți gândi clar și rațional pentru a decide ce să crezi sau să faci. Înseamnă să-ți poți lua singur deciziile, după ce ai analizat, sintetizat și evaluat informația pe care o deții. Înseamnă să pui multe întrebări și să nu accepți diverse situații doar pentru că așa se face.
Foarte mulți oameni nu-și folosesc propriul cap pentru a decide pentru ei înșiși și merg automat cu turma, fără a-și pune vreun moment întrebarea – dar eu ce cred, de fapt? De ce mă iau după alții fără să trec prin filtrul meu personal? De ce sunt lucrurile așa cum sunt? Cine spune că trebuie să fie așa?
5. Conflict management
Wow, cât de ușoară ar fi fost viața mea dacă aș fi învățat așa ceva când eram la școală! Aș fi evitat sute de conflicte apărute dintr-o comunicare deficitară sau dintr-un ego rănit într-un moment foarte prost. Nici acum nu-s prea departe pe subiect, mai ales că sunt o fire destul de pasională și impulsivă, dar e pe lista mea de subiecte de dezvoltat. Am fost la un moment dat la o mediere pentru un conflict care escaladase și am admirat abilitățile coach-ului meu de a trata ambele părți egal, fără părtinire. Cred că e o abilitate de aur, atât pentru a evita conflicte în care să intri tu, dar și pentru a-i ajuta pe alții – conflictele sunt inevitabile, atâta timp cât oamenii mereu vor lucruri diferite sau se luptă pentru aceleași recompense.
6. Negociere
Având în vedere că negociem cam în fiecare zi ceva mai mult sau mai puțin important, fie că e vorba de a fi lăsat sa te mai joci o oră, să mergi la o petrecere, să primești un anumit salariu, să te muți cu cineva sau unde să mergeți în vacanță, merită să știi niște tehnici de negociere. Pe unele le folosim intuitiv, însă cred că un curs de negociere te ajută să te poziționezi corect într-o discuție, să acționezi strategic și să-ți joci bine cărțile, oricare ar fi ele. Aici n-am exemple de cursuri, m-ar ajuta dacă știți voi.
7. Time management
Am întâlnit destul de rar oameni care să fie organizați, care să știe să-și seteze priorități și să nu piardă timp aiurea. Dacă atunci când suntem mici, părinții ne organizează, atunci când devenim adulți, dacă n-am dobândit niște direcții în acest sens, suntem pierduți. Cred că este abilitatea care lipsește foarte mult inclusiv angajaților în general, prin corporații am mai văzut oameni care erau organizați și aveau un bun planning. În rest, haos total, care stresează mult toată echipa. Am fost la câteva cursuri, dar nu pot să spun că m-au ajutat teribil. Still searching…
8. Creativitate
Eu am crescut cu ideea că nu sunt foarte creativă – un mindset fix despre ce înseamnă să fii creativ, de parcă e un dat ce nu se poate schimba. Mult mai târziu am înțeles că există tehnici prin care acest mușchi poate fi antrenat – până la urmă, creativitate înseamnă să faci conexiuni neașteptate între lucruri cunoscute. E despre cum te joci cu mintea și cum o pui în contexte noi, ca să știe să o ia pe cărări noi. Există cărți despre asta, cum sunt cele ale lui Edward de Bono sau cursuri.
9. Public speaking
În secolul 21, este o abilitate cheie. Știu că școala românească a avut extrem de mult succes în a crea adulți absolut îngroziți de ideea de a vorbi în fața unei audiențe, doar că oportunitățile de public speaking sunt tot mai dese și te ajută mult să ieși din mulțime și să-ți faci cunoscute ideile. Public speaking faci și când ții o ședintă cu echipa ta, și când prezinți un proiect în fața echipei de management, și când vorbești la o conferință sau când dai un interviu. Iar a te pregăti pentru această situație este obligatoriu – nu lăsa ca acea șansă unică de a apărea în fața unor oameni care îți pot schimba viitorul să fie prima dată când vorbești în public – n-o să iasă bine, pentru că n-ai exercițiu. Mergi la seri de practică sau la cursuri.
10. Cum să construiești o relație cu sexul opus
Poate că pare că a face o relație să meargă este ceva ce trebuie să știm de la sine. Realitatea ne arată, însă, că nu prea e așa. Nu învățăm mai nimic în școală despre ce înseamnă feminin sau masculin, ce trăsături au fiecare, ce caută fiecare de la celalalt. Numai de câțiva ani au început să apară și în România cursuri despre feminitate sau masculinitate, momentan doar pentru cei de sexul respectiv sau tantra, care abordează problematica de cuplu. Când am ajuns la astfel de cursuri am realizat cât de multe nu știam, de fapt. Vă recomand cursurile Oanei Stoianovici despre feminitate și pe Lucian Papuc pentru cele de tantra.
11. Vizualizare si manifestare
Am să închei cu o abilitate care poate să sune ciudat pentru unii dintre voi, însă, vă asigur, este esențială pentru a trăi viața pe care v-o doriți. Această abilitate pleacă de la convingerea că fiecare dintre noi este creatorul propriei realități și presupune că am ieșit din rolul de victimă, pentru a intra într-unul de Creator.
Așadar, această abilitate presupune să înțelegi (și apoi să și practici) crearea vieții dorite prin vizualizare, prin emoții și prin cuvinte. Orice realitate dorită există într-un potențial, însă e nevoie să știm cum putem ajunge la ea, practic, cum ne putem acorda la acea frecvență. Ia-ți 5 minute în fiecare dimineață, pune o melodie care te umple de entuziasm, închide ochii și imaginează-ți cât mai viu și în detaliu cum arată viața ta ideală. Dacă poți, încearcă să atașezi și emoție. E un prim pas bun.
Articol preluat de pe blogul autorului
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
==================================
Şcoala actuală merge tocmai pe ideea COMPETENŢELOR şi nu strict a CUNOŞTINŢELOR. Cunoştinţele sunt doar o parte a competenţei. Adică nu formezi doar un medic performant, ci şi un OM COMPLET, cu raţiune, memorie, afect, creativitate, sistem axiologic etc.
Pe hârtie şcoala românească stă minunat. Vorbim de competenţe, de transdisciplinar etc., dar în realitate facem aceeaşi şcoală ca în anii 60-80.
Nu, sistemul vechi n-a funcţionat niciodată. A funcţionat DOAR pe performanţă, dar pe medie a fost o catastrofă. Nu număraţi medaliile olimpicilor, pentru că faceţi o gravă eroare. Învăţământul DE PERFORMANŢĂ e doar un palier al educaţie.
Îmi amintesc de un copil care a vrut să înţeleagă EUL LIRIC:
-Dar de ce poetul admiră marea?
-Pentru că îl năpădesc regretele.
-Păi de ce? Marea e un loc excelent de zburdat, de alergat. Dacă s-ar fi bălăcit, n-ar mai fi avut regrete.
-Regretele vin din experienţa de viaţă.
-Păi experienţa de viaţă e frumoasă.
-La 12 ani este, dar la 40 nu.
Eul liric nu poate fi ÎNŢELES în lipsa unei experienţe şi maturizări de viaţă. Copiii îl învaţă pe de rost, chiar şi la olimpiade, dar de îneţeles îl vor înţelege la vârsta maturităţii.
Şcoala românească e o arenă de dresaj, în care elevii învaţă lucruri care depăşesc cu mult capacitatea lor conginitivă şi experienţa de viaţă. Aceste lucruri nu se petrec în alte sisteme de învăţământ, unde asemenea comentarii se învaţă LA FACULTATE.
La noi performanţa înseamnă DRESURĂ. Noi formăm adulţi care "se descurcă", "se fofilează", adepţii lui "las' că merge". Asta se întâmplă la noi.
Maturizarea e grea, depasirea limitelor e grea, dar ambele sunt necesare.
Cum demonstrati obiectiv ca stacheta e setata prea sus?
Eu aș zice că majoritatea chestiilor din listă (și altele, la fel de importante) ar trebui deprinse în familie.
Pe de altă parte, primele două puncte, plus ultimul, mi se par cam aiuristice. Copil care să mediteze? Probabil autoarea n-are copii, dar îi urez succes în a-i deprinde cu meditatul, atunci când îi va avea.
În rest, de la punctul 3 la punctul 7 inclusiv, e treaba familiei, adică a părinților și bunicilor. Ce nu afli de la ei, poți afla din cărți. De exemplu, un tratat despre viață bine scris, în același timp hazliu și educativ, este "Povestea vorbei" a lui Anton Pann. Redau, mai jos, un fragment relevant pentru public speaking, creativitate, negociere, conflict management, gândirea critică și - nu în ultimul rând - relațiile dintre sexe (că tot e menționat și acest subiect pe lista autoarei):
"Doi călători într-o vreme merindele isprăvind
Și lîngă un sat p-o vale cu caii lor poposind,
Zise unul: — Tu șezi, vere, și mai ia seamă de cai,
Că eu mă duc l-acea casă să cer o pîine încai,
Că d-alde alte bucate crez că aici nu gasim,
Ci cu ce vom putea astăzi să ședem și să prînzim.
Mergînd el, vede muierea în mîini cu un făcăleț
Stînd, judecîndu-și bărbatul cu răstiri, cu grai semeț;
Iar bărbatu-i se vîrîse pe supt pat, de frica ei,
Și se bocea cu glas mare, ca pruncii cei mititei.
Călătorul, de la ușă această scenă privind,
Între multa lui mirare zise muierii grăind:
— Ucigă-te crucea, drace! (Și se închina mereu.)
Ia stăi, femeie, așteaptă, ce faci, pentru Dumnezeu!
Cum poți tu să-ți bați bărbatul? Oaie e el, vacă, țap?
Au nu știi că el îți este dat ție să-ți fie cap?
— Tocma d-aceea — ea zise — de-mi voi bate capul eu,
Cui ce-i pasă? Că poci face ce voi vrea cu capul meu:
De-l voi lovi de perete or de vreun bolovan,
La aceasta n-are treabă să mă judece Nan, Bran;
Dar tu ce cauți aicea, ia cară-te din ăst loc,
C-apoi încarc făcălețul în spinarea ta pe loc.
— Am venit — el îi răspunse — ca să te rog de ceva,
să ne dai turtă or pîine, de vei fi avînd cumva,
Că am isprăvit merindea ce o aveam pentru drum,
Nici ață n-am tras prin gură de aseară pîn-acum.
— Piei d-aci! — zise muierea — dacă ai fost cerșetor,
Ce ai venit la casa mea să te faci judecător?
Și cu zicerea această, asupra-i se repezi,
Ca să-l facă mai cu poftă în acea zi a prînzi;
Care de nu fugea-ndată, precum venea ea să dea,
Vro cîteva făcălețe în spinare-i grămădea.
Ducîndu-se el în fugă și la celalt ajungînd,
Cîte i se întîmplase le spuse toate pe rînd;
Iar tovarășul său rîse ș-îi zise: — Geaba trăiești!
Nu știi să te porți, frăție, cu firile omenești;
Și cu tine mor de foame! Dar șezi tu, eu să mă duc,
Și să vezi acum îndată bucate cum îți aduc.
După ce zise el asfel, plecă ș-acolo mergînd
Găsi pe muierea încă pe bărbatu-și judecînd.
Stînd el și privind din ușă, zise: — Ba prea bine, zău!
Ești bună de-l lași să plîngă ș-îngădui să-ți stea buzău;
Dar nu ca la satul nostru, cînd îl vede supt pat tras,
Ți-l îmboldește ș-îl bate pănă nu mai scoate glas,
Ba încă îi poruncește și îi zice hotărît
Să-i cînte și cocoșește cum stă acolo vîrît.
Cum îl auzi muierea, lăsă acel făcăleț
Ș-începu să-l îmboldească cu un băț mai lunguleț,
Dînd și strigînd către dînsul: — Dar nu taci, mă, n-auzi tu?
— Nu tac, fă, nu — el răspunse către ceea ce-l bătu —
Că nu-s muiere ca tine, ci-s inimă de voinic,
Bate-mă oricît îți place, că asta eu tot o zic.
— Iartă-l, — îi zise streinul — e sărmanul nătărău!
Nu știi că este o vorbă, degeaba bați fierul rău!
Tu îi zici rasă, el tunsă, și niciodată nu poți
Prostia cea din născare din capul lui să o scoți.
Pe cînd zicea el acestea, femeia stînd ș-ascultînd
Se-ntoarse către bărbatu-i ș-îi zise cu cuvînt blînd:
— Ai văzut tu om de treabă, cuminte și înțelept?
Ai auzit vorbe bune? Asculți cum judecă drept?
De ce nu avesei, Doamne, parte d-astfel de bărbat,
Să mă las el să mă bată, iar nu eu să stau să-l bat?
Văzînd streinul acuma că femeia s-a-mblînzit,
Socoti că este vremea să-și capete de prînzit
Ș-îi zise: — Te-aș ruga, dragă, de ți să-ntîmplă cumva
Vro bucățică de pîine, or turtă, or altceva,
Să-ți faci pomană cu mine, că ș-aseară n-am cinat,
Am avut ceva merinde, dar cu drumul s-au mîncat.
— Bucuros, ea îi răspunse și scoase turta pe loc,
Îi dete totdeodată și friptura după foc.
— De vei — urmă ea a-i zice — aici să șezi să prînzești,
Îți dau lapte dulce, acru și zmîntînă de poftești.
— Ba, ba destul — el îi zise — și îți foarte mulțămesc,
Calu-mi este la pășune ș-acolo merg să prînzesc.
Așa el de la femeia prînzulețul cîștigînd
Și la tovarășul care îl adăsta ajungînd,
— Iacă prietine, — zise — dacă știi cum să te porți,
Bucățica chiar din gura lupului poți să o scoți.
De aceea zice:
Cu o lingură de miere mai multe muște prinzi decît cu o bute de oțet.
Nu te amesteca nepoftit în vorba altora.
Că
Nepoftitul scaun n-are.
Unde nu-ți fierbe oala, nu-ți băga lingura.
Nu te amesteca ca mărarul în toate bucatele.
De multe ori gluma înjură muma.
Și
Gura aduce ură.
Nu vorbi pe dintregul ca baba chioară.
Că să găsește vreunul de
Îți umflă ceafa de pumni și spatele de ciomege.
Și
Pîn’ la împăratul, rabzi încăieratul.
Ș-apoi
Bătaia și ocara nu se întoarce niciodată.
Șarpele, pînă nu-l calci pe coadă, nu să-ntoarce să te mușce.
Furnica cît e de mică și tot, dacă o calci pe picior, capul își rîdică și te pișcă.
Însă
Să vorbească și nea Chilom, că și el e om.
Toată paserea pe limba ei piere.
Nimeni nu blamează nici facultatea şi nici ÎNVĂŢĂMÂNTUL SPECIALIZAT, însă nu toţi ne îndreptăm spre o carieră specializată. Nu doar un medic salvator de vieţi contează; dreptul la UMANITATE îl are şi casierul unui supermarket.
EDUCAŢIA NU ESTE DESTINTĂ EXCLUSIV GENIILOR SAU PERSOANELOR SPECIALIZATE PE UN ANUMIT DOMENIU.
Este un drept universal şi profund uman. Toţi suntem oameni, nu doar cei care se evidenţiază într-un câmp sau altul, iar măsura unui doctor este dată şi de UMANITAEA lui.
Educaţia celor şapte ani de-acasă are o importanţă majoră, însă toţi părinţii au fost la rândul lor elevii unui sistem deficitar, chitit să formeze doar profesii şi nu fiinţe umane. Cei şapte ani de-acasă nu s-au născut în vid, ci tot prin educaţie. Undeva a existat un declic şi lucrurile se învârt într-un cerc vicios şi foarte greu de rupt.
Cei sapte ani de-acasa s-au nascut prin educatia...din scoala? Sau s-au format in mod natural in societate niste reguli care apoi s-au transmis generatiilor urmatoare?
Educaţia primară - cei 7 ani de-acasă - este făcută de PĂRINŢI, de persoane care au trecut prin sistemul de învăţământ şi asupra cărora sistemul a avut o anumită influenţă. Cum sistemul românesc e cu mici excepţii unul despotic - vorba lui Delavrancea, basca pe ceafă, ochii pe carte şi nu răsuflă nimeni - e clar că nici cei 7 ani de-acasă nu sar prea departe de trunchi. E un cerc vicios, unul care nu poate fi rupt cu uşurinţă.
Educatia diferentiata e mentionata in lege, dar nu e definita. Dvs. alegeti o interpretare care va convine dvs., dar nu e unica interpretare posibila.
Ciudat, cat e sistemul asta de despotic, maica-mea numai despot nu a fost fata de mine. Mi-a impus niste lucruri doar cand a fost nevoie. Cam asa a fost si la scoala. Iar regulile s-au mai relaxat pe masura ce am crescut. Cam ca la liceu. Parintii pe care ii cunoasteti dvs. sunt despotici?
Si ar mai fi un lucru: nu cumva ideea de "cei 7 ani de acasa" a aparut inaintea actualului sistem de invatamant?
Cine decide e discutabil. Ca exemplu programa nu precizează pentru studiul literaturii decât "lecturi adecvate vârstei", ceea ce nu împiedică să se servească, întotdeauna la clasa a V-a, romanul Baltagul. De ce studiul unui roman de asemenea anvergură apare la 12 şi nu la 17 ani - romanul fiind scris în mod clar pentru un public adult - rămâne un mister. Pote că nu romanul în sine servit la vârsta pantalonilor scurţi mă sperie, ci faptul că procedeul a DEVENIT UN AUTOMATISM.
Dacă acceptăm că orice poate fi servit oricând - deşi un copil de 8 ani nu poate încropi un cometariu după Ultima noapte de dragoste - înseamnă că negăm din start orice nivel de maturitate cognitivă, ceea ce ştiinţific nu este corect.
Mă bucur că mama dvs. nu a fost un despot. Cunosc destui părinţi despotici. Să nu uităm că trăim în ţara lui BURTĂ PE CARTE, a pălmuţei sau chiar a palmelor, a curelei, a bătăii rupte din rai etc. Şi ce este mai grav nu e că o asemenea mentalitate există, ci că este atât de răspândită încât tinde să treacă drept etalon al normalităţii.
Nu prea identific o perioadă în care sistemul de învăţământ să lipsească, în condiţiile în care acesta a devenit obligatoriu prin lege cu zeci de ani în urmă.
Că lipsa celor 7 ani de-acasă afectează sistemul educaţional e clar, dar părinţii acestor copii au trecut şi ei prin sistemul de educaţie, şi într-un anumit sens sunt produsul acestuia.
De fapt aceste probleme sunt legate mai mult de un analfabetism emoţional. Un copil obraznic este unul care nu se poate pune în pielea celor pe care îi deranjează dintr-o carenţă de natură empatică (nu poate empatiza).
Dacă încă din grădiniţă s-a pus accent pe latura raţională şi n-au fost formate şi capacităţile afective, adultul respectiv va produce la rândul lui un copil cu capacităţi afective atrofiate. Cei 7 ani de-acasă nu pot fi despărţiţi de sistemul educaţional, fie el creşă, grădiniţă, şcoală, liceu sau chiar facultate.
Educaţia diferenţiată nu este definită în lege, însă este definită clar şi de multă vreme în pedagogie. Nu putem defini educaţia diferenţiată prin lege. Este ca şi cum o lege ar statua un institut naţional de fizică atomică, dar am pune în discuţie însăşi fizica atomică, pe care am cosidera-o abstractă şi arbitrară din moment ce nu este definită de lege.
Nu doar ca putem sa definim educatia diferentiata si prin lege, este absolut necesar sa facem acest lucru, pentru ca exact definitia asta duce la punerea in aplicare a legii intr-un fel sau altul. Comparatia cu fizica atomica nu tine. Un institut de fizica va fi tratat ca unul de chimie, ca unul de cercetare stiintifica in general. Daca exista o lege legata de institutele de cercetare, atunci ar trebui stabilit prin lege ce e aia cercetare stiintifica.
Baltagul nu mi s-a parut un roman de mare anvergura. Am studiat la vremea respectiva aspectele care puteau fi studiate, am dat si examen pe subiectul asta prezentand exact acele aspecte si a fost absolut OK. Ce criterii de maturizare cognitiva incalca romanul Baltagul, mai exact?
Aveţi dreptate. Educaţia diferenţiată ESTE definită, dar nu prin lege, ci prin alte acte. Organizaţia care se ocupă cu problema educaţiei se numşte Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO). Nu cunosc amănunte, dar imaginaţi-vă că manualele de pedagogie şi examenele merg pe aceste obiective cadru la care ne-am alăturat. Oricum, dacă aveţi o altă viziune despre educaţia diferenţiată trimiteţi un mail organizaţiei în cazuă.
Nu vă pot da definiţii savante, însă un amic profesor a sintetizat foarte bine fenomenul: NU COPILUL E FĂCUT PENTRU MATERIE, CI MATERIA PENTRU COPIL. Nu ajustăm COPILUL, ajustăm MATERIA în funcţie de copil. Şi învăţământul românesc are fişe de evoluţie, de ajustare a materiei etc. Pe hârtie, evident.
Baltagul este un roman adult, care dintr-un mister ancestral e servit la o vârstă care l-ar fi oripilat până şi pe Sadoveanu. Îmi imaginez figura marelui dramaturg care, întorcând cartea pe spate, ar fi citit pe copertă: URMEAZĂ PINOCCHIO ÎN COLECŢIA ŞCOLARĂ.
Cât despre criteriile de maturizate cognitivă, e mai complicat. Ele ţin de afecte, de experienţa acumulată etc. Dar dacă dvs. consideraţi că Baltagul e romanul ideal la 12 ani e perfect. Chiar am văzut copiii rupând rafturile librăriilor pentru a citi Baltagul. Nu ca studiu, ci pentru că şi-l doreau cu ardoare. Doreau să citească cum i-a crăpat ţeasta lu Nechifor Lipan. Ce poate fi mai frumos pentru un copil de 12 ani decât să citeşti despre crăpatul ţestelor?
Din nou, Baltagul NU este menţionat în programa şcolară. De fapt în programă nu se menţionează un roman anume, ci doar un principu, acela AL ADECVĂRII LA VÂRSTĂ.
Şi cum românii n-ar avea literatură pentru copiii (de Cezar Petrescu o fi auzit cineva?), rămâne doar Baltagul.
Automatismele sunt periculoase, pentru că impun un stil de gândire strâmb.
În același timp, cred că sunteti in eroare in ceea ce priveste romanul "Baltagul": nu se studiază la clasa a V-a, și asta de ceva vreme. Am cercetat pe internet, mergând în urmă până prin 2010, și nu apare în listele de lecturi obligatorii. Singura lucrare de Sadoveanu care apare, constant, ca lectura obligatorie la clasa a V-a este "Dumbrava minunata".
Puteți verifica cele de mai sus aici:
http://www.academia.edu/9961415/LECTURI_OBLIGATORII_PROGRAMUL_NA%C5%A2IONAL_PENTRU_DEZVOLTAREA_COMPETEN%C5%A2ELOR_DE_LECTUR%C4%82_-LITERATURA_ROM%C3%82N%C4%82 (pt. 2017)
www.isjcta.ro/wp-content/uploads/2013/06/Lecturi-obligatorii-cls-V-XII.pdf (pt. 2013)
https://machetedidactice.wordpress.com/tag/lista-lecturi-obligatorii-clasa-a-v-a/ (pt. 2016)
http://asociatia-profesorilor.ro/lecturi-obligatorii-pentru-clasa-a-v-a.html (pt. 2010)
https://www.didactic.ro/materiale-didactice/lista-de-lecturi-pentru-clasa-a-va-adaptata-programei-scolare-in-vigoare-si-nive (pt. 2012)
Apropo, legat de Camil Petrescu, înțeleg că ați vrut să întăriți un argument (cel al adecvării textului literar la vârsta elevilor - cu care sunt perfect de acord), dar romanul "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" se studiază de-abia în clasa a XI-a, și nici măcar nu e lectură obligatorie, ci doar suplimentară. Cel puțin așa e din 2014: http://www.asociatia-profesorilor.ro/lecturi-limba-si-literatura-romana-pentru-clasa-a-xi-a.html.
Revenind la "Baltagul", acesta nu e deloc un roman slab, este cel mai profund din opera lui Sadoveanu și are un potențial educativ semnificativ, legat de tradițiile, credințele și cultura populară ale românilor. Asta, desigur, dacă înțelegem lecturile literare școlare ca având ceva de spus, în educația copiilor, și dincolo de îmbogățirea vocabularului.
Un profesor inteligent poate preda "Baltagul "ca pe un roman polițist (ceea ce și este, dacă știm să vedem pădurea de copaci...) și chiar ca pe un western! La scena finală, înlocuiți poiana cu un Saloon din Vestul Sălbatic, topoarele cu revolvere și țuica cu wiskey, iar înfruntarea dintre cowboy-ul bun și hoțul de vite nu pierde nimic din intensitate.
Romanul lui Sadoveanu are multiple înțelesuri și aluzii cultural-identitare: prezintă elevului viața și tradițiile specifice lumii muntenilor (oieritul - transhumanța), descrie universul credinței populare românești (care împacă vrăjitoria cu creștinismul ortodox) și trimite la mitologiile antice: coborârea în infern a lui Orfeu după iubita sa, Euridice, respectiv călătoria lui Isis în căutarea rămășițelor lui Osiris, dar și mitul Antigonei, întruchipată de Vitoria Lipan. Este un roman despre oamenii munților, cu datinile și viața lor arhaice, cu văile, poienile și pădurile ancestrale pe care le-au bătut la pas de secole. Nu e de mirare că un amic albanez din Kosovo, care a citit cartea în sârbește, mi-a zis că abia după lectura ei a reușit să înțeleagă ce vrem noi, românii, să spunem prin expresia "codrul e frate cu românul". Un alt amic, tot albanez, mi-a spus, pur și simplu, că autorul "Baltagului" este "un Ismail Kadare român".
Nu în ultimul rând, "Baltagul" este un roman despre trecerea adolescentului Gheorghiță (fiul lui Lipan) către statutul de bărbat, la capătul călătoriei inițiatice pe care o face în căutarea tatălui, precum și prin riturile funerare la care participă (de la veghea osemintelor pe fundul râpei, la slujba de îngropăciune încheiată cu răzbunarea mortului, prin uciderea asasinului). Astfel, Gheorghiță-copilul devine Gheorghe-bărbatul, "omorâtorul balaurului"... Mie mi se pare o parabolă semnificativă pentru un popor care se descrie, totuși, ca fiind creștin. Părerea mea.
Una peste alta, mie mi se pare că "Baltagul" este o carte interesantă pentru un elev de gimnaziu. Un copil de 12 ani, care citește Harry Potter sau Urzeala tronurilor, cu toate născocirile fantastice din cele două romane (inclusiv scenele macabre și sângeroase din ele), n-ar trebui să aibe o problemă cu descifrarea "Baltagului". Până și mitul lui Orfeu este accesibil școlarului, dacă ne gândim că printre lecturile obligatorii ale clasei a V-a se află și "Legendele Olimpului" de Al. Mitru. Desigur, unele lucruri au nevoie de explicații din partea adulților, dar acesta este oricum rolul părinților și profesorilor. Că dacă-i lăsăm pe copii singuri cu cărțile, poate că mulți nu vor înțelege ce înseamnă motoceii lui Creangă...
Programa nu stipulează decât două principii:
1) să fie date ca exemple - şi recomdandări de lectură - texte adaptate vârstei. Baltagul nu este un texte adaptat vârstei mici pentru că NU A FOST SCRIS DE SADOVEANU CA O POVESTE PENTRU COPIII. Baltagul nu e Harry Potter, e un ROMAN SCRIS PENTRU ADULŢI.
El a fost menţinut la vârsta copilăriei de comunişti - Sadoveanu era preşedintele ligii de prietenie româno-sovietice - fără justificare pedagogică.
Nimeni nu spune că Baltagul ar fi un roman prost, ci doar că este INADECVAT VÂRSTEI. Şi vă asigur că este dat şi la clase mai mici TOCMAI pentru că programa nu specifică nimic în acest sens.
Conform programei poţi da orice copilului, pentru că principiul adecvării la vârstă poate fi interpretat oricum (şi nu am m-am referit la Camil Petrescu, ci la CEZAR Petrescu, ăla cu ursul...)
Ceea ce spuneţi despre Harry Potter e adevărat ca idee de circulaţie a miturilor. Într-una din cărţi apare chiar un personaj care este nimeni altul decât... Iarba Fiarelor, care apare şi în basmele româneşti.
Însă textul din Harry Potter şi cel al lui Sadoveanu sunt total diferite ca scriitură (nu ca subiect). În timp ce în H.P. textul e clar, aproape telegrafic, fără prea multe adjective, Sadoveanu scrie text-fluviu, destinat clar adultului.
Comparaţi cum scrie un scriitor pentru copiii - de exemplu Arghezi, dacă e să luăm (magistrala) sa traducere din Kenneth Grahame - şi tesxtul lui Sadoveanu.
Amândoi - şi Arghezi, şi Sadoveanu - sunt scriitori mari, însă funcţionează diferit atunci când scriu texte pentru o anumită vârstă.
Nici Alexandru Mitru nu scrie atât de vast şi de greoi ca Sadoveanu. Nu înseamnă că textul lui Sadoveanu e lipsit de calităţi estetice, ci doar că ESTE PREA GREU PENTRU ANUMITE VÂRSTE.
El nu a fost un text scris pentru şcolari. Alexandru Mitru, Sântimbreanu, Pancu-Iaşi sunt scriitori pentru copiii.
Desigur, şi Creangă a scris pentru cei mici, numai că acolo ai nevoie de dicţionar. Şi sunt multe cărţi care au chiar dicţionar la sfârşit. În plus poveştile lui Creangă sunt încă populare, apar şi sub formă de benzi desenate, Harap Alb a devenit deja o revistă de succes etc.
Pe Creangă îl văd conform principiului de adecvare la vârstă, în niciun caz pe Sadoveanu.
În fine, Dumbrava minunată ESTE o poveste. De ce nu se studiază acest text la vârstele mici?
Cred ca m-ati inteles usor gresit, drept pentru care as avea de făcut câteva clarificari:
Primo, sunt de acord cu respectarea principiului alegerii unor texte adecvate cu varsta elevilor. Am și spus acest lucru în postarea mea. Nu am sugerat ca "Baltagul" sa fie predat la clasa a V-a, ci am vrut doar sa argumentez in favoarea operei, în general. Este posibil ca romanul sa fie predat la clase mai mici, nu va contrazic, dar eu l-am vazut prevăzut la clasa a VII sau a VIII-a, ca lectura suplimentara, nu obligatorie. In acest context am adus argumente in favoarea operei, nu a introducerii ei, cu caracter obligatoriu, in studiul clasei a V-a.
Cât despre ultimul paragraf din postarea mea, elevul de 12 ani pentru care Baltagul ar putea fi o carte interesantă sunt chiar eu (de fapt, cred că aveam 11 ani când am citit "Baltagul, dar nu mai contează). E drept că am fost olimpic la limba română, prin urmare nu sunt un caz standard. Mea culpa pentru lipsa precizării. Oricum, am spus că romanul este o carte interesantă pentru un elev de gimnaziu, nu că ar trebui predată la gimnaziu. Cum spuneam, pentru clasa a VIII-a (aka 14 ani) mie mi se pare OK.
Secundo: Când am vorbit despre Camil Petrescu, m-am referit la fragmentul din postarea dvs. (adresata lui Jonn Jonzz) in care spuneți "un copil de 8 ani nu poate încropi un cometariu după Ultima noapte de dragoste". Este vorba despre un roman de Camil Petrescu. (Cezar Petrescu este celebru prin "Fram, ursul polar", dar mie mi-a plăcut mai mult "Întunecare"). Cred că ați folosit exemplul legat de Camil Petrescu ca să întăriți ideea nevoii de a adecva lectura la vârsta elevului. Deși sunt de acord cu principiul, exemplul mi se pare exagerat - nu cred că elevi de 8 ani au fost puși vreodată să-l citească pe Camil Petrescu, nici măcar olimpici la limba română, la clasa a V-a sau a VI-a. Pe mine, părinții m-au lăsat să citesc "Ultima noapte de dragoste" și "Patul lui Procust" de-abia la 14 ani... (Apoi, am dat peste "Cartea nunții" a lui George Călinescu, prilej pentru maică-mea să se enerveze pe bunicul din partea tatei, care mi-o făcuse cadou de ziua mea - e drept, la pachet cu niște Jules Verne și Geo Bogza, "Cartea Oltului"...).
Tertio: Sunt de acord că "Dumbrava minunata" este o poveste minunată, ce ar trebui studiată la clasele mici. Dar acolo, lista de recomandări a MinisteruluI Educației este plină cu alți autori. Mai jos este lista de opere pentru clasele a III-a și a IV-a. Personal, l-aș fi băgat pe Tudoran, cu "Toate pânzele sus!", la clasa a V-a, și aș fi trecut "Dumbrava minunată" în zona ciclului primar...
Literatură română
Alexandrescu, Grigore - Fabule
Arghezi, Tudor - Cartea cu jucării
Blandiana, Ana - Întâmplări din grădina mea
Chimet, Iordan - Cele douăsprezece luni ale visului
Coşbuc, George - Poezii
Creangă, Ion – Amintiri din copilărie
Eminescu, Mihai - Poezii
Gârleanu, Emil – Din lumea celor care nu cuvântă
Kerim, Silvia - Povestiri despre prietenii mei
Naum, Gellu - Cartea cu Apolodor
Oprescu, Adrian – Tomi. O poveste
Petrescu, Cezar – Fram, ursul polar
Popescu, Adina - Miriapodul hoinar şi alte poveşti
Sadoveanu, Mihail – Povestiri pentru copii
Sântimbreanu, Mircea – Recreaţia mare
Sorescu, Marin - Unde fugim de-acasă
Tudoran, Radu – Toate pânzele sus
Topârceanu, George – Poezii
(sursa: https://www.hotnews.ro/stiri-esential-19107191-document-ministerul-educatiei-aprobat-programele-scolare-pentru-clasele-iii-descarca-din-articol-noul-curriculum-vezi-vor-invata-elevii-fiecare-materie-parte.htm)
Bun, OK, prietenul dvs. are o parere bazata pe... ce? Studii? Sentimente? Foarte frumos ca e profesor, asta nu inseamna insa ca are automat dreptate.
"Ce poate fi mai frumos pentru un copil de 12 ani decât să citeşti despre crăpatul ţestelor? " - dvs. ati vazut ce jocuri pe PC/console joaca copiii de 12 ani? De Dead Space ati auzit?
Bun, cu criteriile e complicat, dar puteti sa ne explicati? Ca dvs. ati adus vorba de ele. De unde rezulta ca Baltagul nu e adecvat varstei?
Prietenul de care vă vorbesc este asistent universitar, aşa că nu se bazează pe sentimente, ci pe lucruri concrete. Lucruri care nu sunt un mister. La orice librărie puteţi găsi un manual elementar de psihologie a educaţiei, bazele curriculumului şi evaluării, managementul clasei, didactică, dicţionar de termeni pedagogici etc. Sunt zeci de lucrări de acest gen. O simplă căutare pe Google vă poate convinge.
CITIŢI MĂCAR UNA! Bazele, ceva, o păginuţă, un rânduleţ...
Aflaţi ce este educaţia diferenţiată. Există cursuri pe care le puteţi găsi în format PDF pe net. Dvs. reduceţi totul la un fel de baliverne, de parcă pedagogia nu ar fi o ştiinţă clară, din care nu s-ar da examene dificile, doctorate, studii etc. Lucrurile sunt clare şi standardizate, dovadă că există dicţionare de pedagogie la fel de groase ca DEX-ul.
Revenind la Baltagul, jocurile pe care le joacă cei mici nu au încărcătura vastă de simboluri şi semnificaţii pe care o are romanul lui Sadoveanu. Dacă aţi citi o carte de dezvoltare cognitivă. Jocurile de care vorbiţi sunt simple obiecte golite de sens, fără semnificaţii profunde. Baltagul este un roman adult şi a fost scris pentru un public adult.
Tot nu vad de ce nu poate fi studiat Baltagul in generala. Eu l-am studiat si nu m-a bulversat in niciun fel. Nu mi-ati dat niciun motiv concret pentru care nu ar merge.
Cat despre lege v-am mai spus, poate fi interpretata in multe feluri. Nu stiu daca tratatele pe care le-am semnat cu UNESCO intra la drept international, pentru ca nu le-am citit (daca am semnat ceva de tipul "vom incerca sa..." sau "vom incepe sa..." fara sa se specifice o anumita perioada de timp de exemplu, nu incalcam nimic). Nu stiu cat de concret e specificat acolo ce inseamna educatia diferentiata si mai ales cum ar trebui implementata. Poate simplul fapt ca avem licee de profiluri diferite e suficient conform acelor documente.
Dvs. sunteţi o excepţie în ce priveşte Baltagul. O operă pe care nu încetez să o admir, însă pe care am redescoperit-o la vârsta pentru care a fost scrisă. Am "studiat-o" şi eu în şcoală (am învăţat comentariile pe de rost, ca toată lumea), dar frumseţea ei a apărut doar atunci când am atins pragul de maturiatate pentru care fusese gândit textul. E drept că nu mă pot compara cu dvs. Pe măsură ce discutăm am senzaţia că discut cu o persoană a cărei inteligenţă tinde spre genialitate. Noi, ăştia mai de rând, am descoperit Baltagul mai la maturitate. Unii nu l-au descoperit deloc. Se fac doar că l-au descoperit, Nu te costă nimic să spui că e un roman genial, dar dacă îi întrebi care sunt MECANISMELE literare prin care se produce acest tur de forţă dau din umeri.
O capodoperă nu înseamnă doar O POVESTE, altfel e bun şi Baltagul în benzi desenate. Nu studiem ceva doar ca să spunem poveşti, ci ca să înţelegem felul în care se produce ARTA.
Ori aici dă greş şcoala românească. Alte sisteme de învăţământ fac aceste comentarii în facultate, nici măcar la liceu. La noi timpul e pierdut de pomană.
Să afli despre ce e vorba în Baltagul? Nu e mare lucru, citeşti un rezumat, dar orele de literatură nu erau despre POVESTEA romanului, ci erau ore de critică literară, de mecanism artistic al scrisului.
Ceea ce scapă la 12-14 ani, unde primează doar POVESTEA.
D-aia stăm îngrozitor la procedee artistice, fie că vorbim de literatură, pictură sau muzică. Pentru că sunt predate la vârste la care conginitiv nu sutem pregătiţi.
D-aia Baltagul e înţeles ca o poveste-despre-Sadoveanu-cel-mai-mare-scriitor-bla-bla-bla. Critica literaturii este despre ARTĂ, nu despre SUBIECT. E despre termeni ca; procedee literare, paratextual, metatext etc.
============================
Referitor la UNESCO, tratatele sunt clare pentru cei care se ocupă de aria pedagogiei. Încerc să vă dau alt exemplu: legea fiscală prevede ca orice persoană juridică să depună lunar o balanţă contabilă. Problema e că legea nu explică deloc ce e aia o balanţă contabilă şi cum se face. Înseamnă că procedeul e necunoscut? Nu, e cunoscut de orice contabil. Educaţia diferenţiată e un concept clar de zeci de ani. Nu există decât un fel în care poate fi interpretată, ăla din manualele de pedagogie. Că e RESPECTAT sau nu e cu totul altceva. Dacă un şofer trece pe roşu nu înseamnă că regulile de circulaţie sunt neclare. Înseamnă doar că trece pe roşu.
Poate nu am prins atunci chiar toate aspectele romanului Baltagul, dar am inteles destule si da, despre arta, despre procedeele artistice, nu doar despre subiect. Si nu vorbesc aici doar despre mine, ci si despre destul de multi colegi de-ai mei.
Legat de exemplul dvs. cu balanta, din cate observ, documentele necesare sunt foarte precis explicate si este mentionat foarte clar ce trebuie sa contina fiecare: http://ceccar.ro/ro/wp-content/uploads/2015/12/ORDIN-Nr-2634.pdf
Doua citate:
"ART. 1
Se aprobă Normele generale de întocmire şi utilizare a documentelor financiar-contabile cuprinse în
anexa nr. 1."
Iar la anexa nr 1:
"2. Documentele
justificative trebuie să cuprindă următoarele elemente principale:
-denumirea documentului;
-denumirea/numele şi prenumele şi, după caz, sediul persoanei juridice/adresa persoanei fizice care
întocmeşte documentul;
-numărul documentului şi data întocmirii acestuia;
-menţionarea părţilor care participă la efectuarea operaţiunii economico
-financiare (când este cazul);
-conţinutul operaţiunii economico
-financiare şi, atunci când este necesar, temeiul legal al efectuării acesteia;
-datele cantitative şi valorice aferente operaţiunii economico-financiare efectuate, după caz;
-numele şi prenumele, precum şi semnăturile persoanelor care răspund de efectuarea operaţiunii
economico-financiare."
Ati mentionat balanta, e definita:
"Balanţa de verificare este documentul contabil utilizat pentru verificarea înregistrării corecte în
contabilitate a operaţiunilor efectuate şi controlul concordanţei dintre contabilitatea sintetică şi cea analitică,
precum şi principalul instrument pe baza căruia se întocm
esc situaţiile financiare anuale şi raportările
contabile stabilite potrivit legii."
"47. Cartea mare (cod 14-1-3) este un document contabil obligatoriu în care se înregistrează lunar şi
sistematic, prin regruparea conturilor, mişcarea şi existenţa tuturor elementelor de natura activelor,
datoriilor şi capitalurilor proprii, la un moment dat. Acesta este un document contabil de sinteză şi
sistematizare şi conţine simbolul contului şi al conturilor corespondente (debitoare sau creditoare), rulajul
debitor şi creditor, precum şi soldul contului. Registrul Cartea mare poate conţine câte o filă pentru fiecare cont sintetic utilizat de entitate. Acest registru stă la baza întocmirii balanţei de verificare."
Alte tipuri de balante nu au definitia explicita, dar se face referire printr-un cod (vedeti de exemplu aici:http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/166059):
"Balanţa analitică a stocurilor (cod 14-6-30/c)."
Bun, unde este echivalentul in lege pentru educatia diferentiata?
Later edit: daca tot spuneti ca sunt zeci de carti/lucrari/referate care sa va sustina punctul de vedere, veniti cu exemple punctuale, ca sa avem o baza pe care sa discutam. Asa si eu pot sa spun: "sunt zeci de lucrari (moderne!) care imi sustin argumentele mele, dar nu va dau exemple". E echivalent cu a spune "Am contra-argumentul perfect! Dar nu vi-l spun.". Nu vi se pare putin aiurea?
O alta observatie este ca cele 11 competente devin productive daca sunt insusite de o persoana cu o instruire teoretica sau practica obtinuta tot in multblamata facultate. Cu cele 11 competente nu poti deveni medic daca nu ai studiat medicina sau agronom daca nu ai studiat agronomia - pentru a vorbi doar de nevoia societatii de sanatate sau de hrana. Nici o societate nu va recompensa competentele daca nu primeste ceva in schimb. Poate ca sunt si cazuri in care un "trainer" este mai bine platit ca un medic dar acea societate nu are un viitor prea sanatos.
care este gratuit, daca nu insisti sa primesti si o bucata de hartie complet nefolositoare. Stiu ca avea si o bibliografie, si teme practice interesante.
1) Asta pare mai degraba o discutie potrivit de purtat cu un psiholog sau consilier al scolii. Nu stiu daca autoarea sugera ca acest subiect sa fie abordat intr-o ora dedicata la scoala sau nu.
2)"Citeam undeva că dacă fiecare copil ar fi învățat de mic să mediteze, lumea s-ar vindeca de războaie și ură." - si eu citeam undeva o "demonstratie" ca Pamantul e plat. Ce vreau sa spun e ca mai multe detalii ar fi fost utile aici.
"Și eu cred că beneficiile ar fi extraordinare, dacă oamenii ar învăța de mici cum să-și potolească mintea și să stea în liniște" - nu zic nu, s-ar putea insa sa dati de niste parinti care cred ca a le cere copiilor sa stea linistiti in banci in timpul orelor e o forma de teroare.
3) Exista ore de economie si de educatie antreprenoriala dar OK, sa zicem ca la capitolul asta ar trebui investite mai multe resurse.
4) Mate, fizica, chimie... daca profesorii sunt competenti.
5) Ora de dirigentie. Din nou, daca dirigentele e competent.
6) Cam pe la educatie antreprenoriala ar intra, cum ziceam la 3) probabil ar fi bine sa se investeasca mai mult in directia asta, de acord.
7) Da, cand suntem mici parintii si profesorii ne organizeaza. Se presupune ca invatam totusi de la ei cum ne organizam, ca doar ne arata cum.
8) Educatia plastica, pana si matematica... chiar si la info am facut la un moment dat design de baze de date. Tehnici de creativitate nu cred ca am discutat explicit, am insa dubii legate de eficacitatea lor. Poate merita sa fie discutate la scoala, nu stiu.
9) Se fac prezentari la scoala, in diverse contexte. Sau ar trebui sa se faca, presupunand ca profesorii sunt competenti, motivati etc.
10) Aici mi se pare ca se cere un pic cam mult de la scoala. Sunt cred mult prea multe feluri de a cosntrui o relatie de durata, asta depinde de partenerii din relatie. Exista ore de psihologie, acelea cred ca sunt un punct de plecare bun, dar nu poti preda/invata chiar tot la scoala, unele lucruri se mai invata si dupa aceea in viata.
11) Ciudat, n-am auzit pana acum de filozofia(?) asta si totusi imi traiesc viata fix asa cum vreau si am obtinut pana acum ce mi-am dorit. Imi vine greu sa cred ca asta e ceva esential pentru curriculum-ul din scoala.