Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

A ura sau a urî?

Mesaje de sărbători

Foto - Dmitrii Dikushin/ Alamy/ Profimedia

Cineva mi-a refuzat o urare de Crăciun printr-un reply iritat: „De câte ori să mai repet că nu doresc să primesc astfel de mesaje?”, din care reieşea că nu numai urările mele erau neavenite, ci şi ale altora. Răspunsul m-a descumpănit şi m-a pus pe gânduri.

Cu ani în urmă, de sărbători, cutia noastră de scrisori era doldora de plicuri. De la cele de format mic – cu fotografii în alb-negru sau desene colorate de sezon – pe spatele cărora abia încăpea mesajul expeditorului, până la cele de dimensiuni mari, pudrate cu praf de sticlă şi imprimate în relief cu urări în diferite limbi, trimise din străinătate. 

De Crăciun şi de Anul Nou primeam cele mai multe. Le înşiram pe birou şi apoi le răspundeam pe rând, mulţumind şi întorcând urările. Ne străduiam să găsim texte adecvate pentru fiecare destinatar, sperând să-i aducem un zâmbet pe buze. O vreme am păstrat felicitările primite într-o cutie de metal, rânduite cronologic. Nu mă înduram să le arunc pentru că reprezentau semnul palpabil al gândurilor bune.

De o vreme încoace urările vin prin poşta electronică sau pe reţelele de socializare, multe dintre ele având mesaje standard, unele fiind individualizate prin numele expeditorului, altele doar redistribuite. Totuşi ele nu încetează să reprezinte evidenţa virtuală a unui gând bun, a faptului că cineva s-a gândit la tine şi ţi-a dorit binele, măcar preţ de un…share.

Mi se pare firesc să dau click pe Reply, să mulţumesc şi să fac urări de bine, la rândul meu, chiar dacă, uneori în doar câteva cuvinte sau doar cu un emoticon sau un sticker.

Nu pot să nu caut logica refuzului de a accepta urările. Să fi exprimat el lehamitea, protestul faţă de o realitate hidoasă în care lăcomia, violenţa, intoleranţa şi nepăsarea sunt camuflate, de sărbători, sub sclipiciul făţărniciei ? Să fi fost un gest de frondă faţă de conformiştii care trimit felicitări formale îndărătul cărora s-a pitit răutatea şi invidia?

Nu am înţeles încă, dar m-a obligat să mă întreb şi gândul m-a dus la relaţia dintre a ura şi a urî

Eu cred că urările sunt cărări tăiate prin hăţişul urii, iar sărbătorile un răstimp în care avem prilejul să ne trimitem gândurile bune. Oare dacă nimeni nu va mai ura, nu ne va năpădi ura?

(articol apărut în primă versiune în revista electronica acum.tv)

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Scriitura olografa este o comunicare personală si directă. Folosind alte căi moderne nu facem decat5sa afisam dispreț. Dacă îți pasă de cineva îi scrii.
    In rest bucurați-vă de nașterea Domnului. Chiar dacă ești ateu din comoditate sau ignoranță.
    • Like 1
  • Să înțelegem că ”șoseaua urii” e permanent circulată și aglomerată cu excepția unor ”accidente” aniversare când face loc ”salvărilor” puternic claxonate ale urărilor?!
    • Like 0


Îți recomandăm

Cristian Păun - ASE

„Magistrații sunt puși să valideze constituțional o măsură care e împotriva lor. (…) E un conflict de interese evident, care nu știu cum se poate rezolva.” Foto: Facebook Cristian Păun

Citește mai mult

Educatie-

Vă scriu dintre bănci încă pline de firimituri, foi mototolite și carioci fără capac. E liniște acum, copiii sunt la ora de sport, dar am în urechi încă agitația lor de dimineață, cu ghiozdane care se trântesc și întrebări puse pe fugă: „Domnu’, azi citim din poveste?”, „Domnu’, mi s-a rupt creionul, pot să iau altul?”

Citește mai mult

Transformare digitală

Digitalizarea în România avansează cu viteze diferite în sectorul public și cel privat. Firmele private în special din industriile bancară, sănătate sau retail au fost forțate de împrejurări concurența acerbă să se transforme digital, dar instituțiile de stat sunt încă prinse în inerția birocrației și lipsa de viziune strategică. În mediul privat, digitalizarea nu mai este un moft, ci o necesitate pentru scalare și eficiență. În sistemul public lipsa bugetelor multianuale și absența ownership-ului fac implementarea proiectelor de IT un proces greoi sau chiar eșuează (foto: Shutterstock).

Citește mai mult

”Cravata galbenă”

”Cravata galbenă”, filmul regizat de Serge Ioan Celebidachi, fiul marelui dirijor, Sergiu Celibidache, este o biografie cinematografică și, în același timp, o confesiune; o ”partitură” a memoriei naționale scrisă cu ”notele” unui destin încercat. Dincolo de cronologia unei vieți extraordinare, filmul este o introspecție despre libertate și identitate și despre România care a dăruit lumii figuri emblematice și genii; dar pe care nu a prea știut să le păstreze acasă.

Citește mai mult