Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de trei ani. De astăzi vă invităm să ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră, dar și să testați viitorul tehnologiei, implementăm conversația vocală direct în browser, apăsând pe butonul de microfon poți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Abuzul polițistei de la Permise auto și pactizarea românului cu agresorul: „- Cine a spus că am fost plecată 10 minute? Cine? Să zică acum!” O radiografie a societăţii româneşti în trei imagini

O capră, nişte miniştri şi un poliţist intră într-un bar. Nu, nu este un banc, dar, dacă ar fi, ar avea un umor mai negru decât vantablack-ul. Fiecare dintre aceste trei personaje este o poveste în sine şi împreună descriu o radiografie a societăţii româneşti actuale. Am vrut să scriu despre fiecare câte un articol diferit. Însă mi-am dat seama că sunt legate între ele, iar dacă ne depărtăm puţin, putem vedea o imagine în perspectivă. Aşadar, să începem.

Prima poveste are ca protagonist o capră. Capra vecinului, ca să fim exacţi. Acum o lună, Press One a demarat o campanie simpatică pornind de la o concluzie mai puţin simpatică. Românul îşi doreşte o capră sănătoasă şi fericită, dar mai tare îşi doreşte să moară cea a vecinului. Fie că discutăm despre o companie sau o întreagă breaslă, există acolo mult orgoliu, invidie şi mai puţină solidaritate. Urmărim ce face celălalt nu cu admiraţie, ci cu teama că el ar putea să fie mai bun decât noi.

Dorind să facă primul pas către solidaritate în breaslă, Press One a confecţionat cinci statui care înfăţişează capre echipate cu camere de filmat, microfoane sau cărţi şi al căror mesaj este „Trăiască capra vecinului”. Ulterior, cei de la Press One au făcut un tur al oraşului şi au amplasat aceste statui în faţa sediilor unor instituţii de presă pe care le respectă. Este vorba de Europa FM, Times New Roman, Recorder, HotNews şi Pro Tv. Mesajul unei astfel de iniţiative se traduce prin hai să fim solidari şi să recunoaştem că, aşa cum şi eu sunt bun în ceea ce fac, şi tu eşti chiar dacă ne învârtim în aceeaşi zonă profesională. 

Ei bine, mesajul ăsta nu a fost înţeles de toată lumea. Atât în social media, cât şi pe unele site-uri s-a iscat o adevărată furtună. Bucureştiul demonizat de interesele oculte din presa care a făcut pact cu diavolul şi, iată, acum marchează teritoriile ce vor fi vizitate de Baphomet. Site-urile conspiraţioniste sau extremist religioase au mers atât de departe încât au fabricat o hartă a Bucureştiului, marcând cele cinci sedii de presă astfel încât să pară că, unind acele puncte, se creează o pentagramă. Nu are nicio importanţă că, pentru a le ieşi geometria, au pus un punct în zona Tineretului, acolo unde niciuna dintre instituţiile menţionate nu are sediu. Isteria a continuat, iar românii furioşi şi-au făcut cruce, au strigat şi au protestat în social media împotriva bietelor capre, semne satanice care demonstrează că Necuratul a pus ochii pe România.

Povestea asta mi-a amintit de femeile bătrâne care dau acatist la Biserică rugându-se să le divorţeze fiii pentru că nu le suportă pe nurori sau de cei care se duc la Biserică pentru a arde lumânarea la ambele capete şi a provoca răul „duşmanilor”. Nu e ficţiune. Religia multor români e un amestec ambiguu de poveşti din Biblie, mituri populare şi superstiţii. Ea nu există ca o manifestare a credinţei, ci ca un soi de schimb. Dacă îl mulţumim pe şefu’ ăl’ mare, atunci ne va fi bine şi nouă şi, cu siguranţă, ne va prefera nurorilor malefice sau duşmanilor care nu ştiu să ardă lumânarea la două capete. În schimb, dacă îl supărăm şi primim caprele sataniste în Bucureşti, lavă şi pucioasă se vor abate asupra noastră. Până la urmă, Dumnezeu nu e cunoscut pentru umor.

Bun, ne-am lămurit şi cu caprele sataniste, să fie la ele acolo, în Occidentul demonizat. Noi suntem creştini şi nu vrem capre la noi în ţară. Şi, că tot veni vorba despre ţara noastră, ştiaţi că Papa Ioan Paul al II-lea a numit-o Grădina Maicii Domnului? În caz că nu ştiaţi, aflăm cu toţii din filmuleţul despre România comandat de Guvern pentru Centenar şi ajungem la a doua poveste.

Nişte miniştri s-au gândit că ar fi frumos să marcăm Centenarul cu un filmuleţ în care să arătăm cât de mişto e România. Ce mai contează dacă includem în filmuleţ două, trei fake news? Cum ar fi aceea că Traian Vuia a fost primul om din lume care s-a ridicat de la sol cu un aparat mai greu decât aerul sau aceea conform căreia Casa Poporului este cea mai mare clădire din Europa (în realitate fiind cea mai mare clădire administrativă din Europa).

Dincolo de neadevărurile evidente, avem şi altele mai subtile. România, ţara unde oamenii sunt toleranţi indiferent de religia, etnia sau minoritatea din care fac parte alţi oameni, dar care, cu doar două luni în urmă, a cheltuit 40 de milioane de euro pe un referendum al familiei, motivat de dorinţa de a împiedica oamenii de acelaşi sex să se căsătorească. România, mândră membră a UE, dar condusă de un guvern care mai deunăzi vorbea despre Ro-Exit. România, ţara pădurilor virgine defrişate şi a lanurilor de grâu care se unduiesc în bătaia vântului, un pic mai galbene decât ar trebui pentru că sunt de rapiţă, de fapt. Pentru cei care nu cunosc, în România se plantează, anual, 460.000 de hectare cu rapiţă. Şi mai interesant este faptul că a cultiva succesiv rapiţa timp de trei ani pe acelaşi teren duce la secătuirea solul. România, ţara unui geniu precum Brâncuşi, aceeaşi tară care a refuzat să primească operele pe care artistul i le-a donat (230 de sculpturi, 41 de desene şi 1600 de fotografii). Pe motivul că „Brâncuşi nu poate fi considerat un creator în sculptură”.

Însă, în toată puzderia de fake news, clişee lingvistice şi ipocrizii (atât de evidente încât, dacă nu am cunoaşte actualul Guvern, l-am putea bănui de umor fin), filmul de prezentare a României include două adevăruri fundamentale.

Primul stă în construcţia videoului de 4 minute şi 8 secunde, dintre care 3 minute şi jumătate înseamnă evocarea măreţiei de odinioară a României. Pentru prezent, avem rezervate aproximativ 38 de secunde, iar acest lucru este cât se poate de corect.

Al doilea este acela că, într-adevăr, ne aflăm pe „un picior de plai, pe-o gură de Rai”. Suntem cu toţii actori ai baladei Mioriţa. Unii dintre noi suntem ciobanii invidioşi (pe oi, nu pe capre) ce plănuiesc să-şi omoare colegul de breaslă, iar alţii suntem ciobanul drăguţ care, aflând despre aceste uneltiri, se înclină în fata sorţii, plecându-şi capul şi aşteptându-şi sfârşitul. Acestui cioban îi lipseşte o parte esenţială – aceea care ne face să ne apărăm şi să luptăm. La fel ca în baladă, pentru mulţi români, lupta împotriva unui sistem sau a unei nedreptăţi este de neconceput. În schimb, ştim să ne punem bine cu şefu’ şi să ne facem fraţi cu dracul până trecem lacul. Care drac? Ăla reprezentat de caprele sataniste ale celor de la Press One.

Dacă ar fi să dau un titlu filmului comandat de Guvernul Dăncilă, i-aş spune „Portret de familie din secolul XIX”. Îmi dă aceeaşi senzaţie stranie şi morbidă precum acele portrete cu oamenii drepţi şi serioşi, care se străduiesc până în pânzele albe să ofere imaginea unei familii nobile şi respectabile. Sigur că, după ce termină de pozat, degetele lui încleştate pe umărul ei au lăsat vânătăi, iar copii sunt vânduţi ca vitele în căsătorii aranjate. Dar ne rămâne fotografia respectabilă, la fel cum ne rămâne şi acest filmuleţ de Centenar, uşor plagiat după „A World without Romania”. Nu-i problemă, suntem obişnuiţi cu plagiatul. 

Ultima poveste am trăit-o personal, de curând. Expirându-mi permisul auto, a trebuit să îl schimb. Mi-am făcut programare online, am ajuns acolo la ora stabilită, a durat vreo 5 minute cu totul, am plecat plină de speranţă. Iată că civilizaţia a ajuns şi pe aici. Bucuria mea a fost prematură.

După vreo câteva zile m-am întors să îl ridic. Când am ajuns acolo, în faţa mea mai erau doi bărbaţi, însă doamna poliţist de la ghişeu nu părea că urmează să îi bage în seamă prea curând. Discuta cu o colegă, aplecate amândouă asupra calculatorului. După vreo 10-15 minute, timp în care nu ne-a adresat niciun cuvânt, s-a ridicat şi a plecat împreună cu colega sa. Nu aşteptarea mă iritase, ci faptul că existau trei oameni în faţa ghişeului, dar doamna poliţist nu a considerat necesar să ne adreseze vreun cuvânt şi să ne spună că are o treabă urgentă şi că mai avem de aşteptat un timp. M-am aplecat peste ghişeu şi m-am adresat unei alte funcţionare de la un alt ghişeu întrebând-o cine este responsabil pentru ghişeul unde stăm noi şi de ce a plecat. Răspunsul iritat cum că nu e treaba mea a venit imediat, iar ceilalţi doi bărbaţi au început şi ei să vocifereze. Se stă mult, doamna poliţist a plecat, nu e corect. Într-un final, apare şi doamna poliţist, cu o falcă în cer şi alta în pământ, mai ceva ca zmeul lui Harap Alb, urlând la noi.

„- Cine a spus că am fost plecată 10 minute? Cine? Să zică acum!”

Ca să fiu sinceră, nici nu mai ştiu dacă eu am zis că a fost plecată sau unul dintre cei doi bărbaţi, dar, vazand că aceştia sunt foarte interesaţi de podea, i-am răspuns că eu. A început un torent de ţipete despre cum nu e treaba mea şi cum îmi permit o asemenea neobrăzare. Sunt obişnuită cu funcţionarii publici flegmatici sau răutăcioşi, dar nu cred că am mai auzit vreodată asemenea ţipete, atât de puternice, încât l-au adus lângă noi şi pe domnul de la Pază. După ce şi-a făcut o parte din număr, doamna poliţist mi-a trântit o coală albă în faţă şi mi-a zis să scriu acolo că am spus că a stat 10 minute de vorbă cu colega ei, urmând să ducem foaia la domn’ director. Iar dacă nu vreau, nu îmi dă niciun permis.

Mă uit în stânga, mă uit în dreapta, vecinii mei de suferinţă încă erau ocupaţi cu podeaua. Mă uit în jur, văd o bătrână care se deplasează de la altă coadă înspre noi, strigând „las-o în pace”. În sfârşit, un aliat. Bucurie prematură, iarăşi. Pentru că atunci când ajunge în dreptul nostru, femeia începe să ţipe şi ea la mine că sunt obraznică şi că merit să nu-mi dea doamna poliţist permisul.

Nu sunt o persoană uşor de intimidat, dar concursul de ţipete m-a bulversat pe moment. Bătrânei nu i-am răspuns, poliţistei i-am spus că e ilegal ce face şi i-am amintit că încă există infracţiunea de abuz în serviciu. A tăcut, m-a măsurat din cap până în picioare şi a întins mâna scârbită să îmi ia buletinul pentru a-mi căuta permisul, fără să îmi mai adreseze un cuvânt. Bătrâna continua să ţipe, în schimb, şi să îmi ureze de dulce.

Am plecat de acolo cu permisul în buzunar şi stomacul în gât. Nu poliţista m-a dat peste cap şi nici măcar oamenii care se uitau în pământ în timp ce lângă ei se comitea o nedreptate. Bătrâna, în schimb, mi-a adus aminte de o poveste care circulă pe internet despre un experiment făcut cu nişte maimuţe. Nu a existat niciodată un astfel de experiment ştiinţific, dar povestea e exemplară.

Cinci maimuţe într-o cuşcă şi o scară în vârful căreia existau nişte banane. De fiecare dată când o maimuţă încerca să urce scara, cercetătorii dădeau drumul unui furtun cu apă rece-gheaţă peste celelalte. După un timp, nu mai era nevoie să folosească apa. Când una dintre maimuţe încerca să urce scara, celelalte o trăgeau în jos şi o băteau. După încă un timp, niciuna nu a mai îndrăznit să urce. Atunci, oamenii de ştiinţă au scos o maimuţă din cuşcă şi au băgat acolo una nouă, care nu cunoscuse niciodată duşul rece. Ţintind către banane, noua maimuţa a vrut să urce scara, dar a fost trasă în jos şi bătută de celelalte. Aşa a învăţat că nu trebuie să urce scara, fără să ştie de ce.

În cuşca noastră populată cu capre sataniste şi lanuri de grâu, libertatea noastră nu se termină unde începe a celuilalt. Se termină acolo unde încep servilismul şi ignoranţa celuilalt. Ne purtăm religia însemnată pe piept, în văzul tuturor, şi ne agităm pumnii către orice percepem ca ameninţare la curăţenia sufletului nostru. Suntem cei mai creştini dintre creştini, dar ne folosim de credinţă pentru a dori răul celuilalt. Ne folosim de povestea despre Sodoma şi Gomora pentru a arăta cum Dumnezeu urăşte homosexualitatea. Fără să ne intereseze că Sodoma şi Gomora sunt ale Vechiului Testament, iar creştinismul în care suntem atotcunoscători e al Noului Testament, unde Dumnezeu rămâne tăcut în ceea ce priveşte homosexualitatea.

Ne extaziem când ne gândim la trecutul glorios, cosmetizam prezentul şi ne afundăm mai mult în canapeaua din faţa televizorului, privind la alţii cum luptă. Suntem inventatorii a tot şi a toate, minţile luminate ale Europei şi ale întregii lumi, dar WC-ul din curte miroase, aşa că mai plantăm nişte panseluţe. Iar toate astea au legătură cu faptul că nu vrem să îl supărăm pe şefu’, oricare ar fi acesta. Comuniştilor le-a secat puţul cu apă rece, dar bananele sunt încă departe de noi. Pentru că de fiecare dată când unul dintre noi face primul pas pe scară către ele, apar şi personajele care să îl tragă în jos şi să îl admonesteze pentru neobrăzare.

Radiografia societăţii româneşti arată cam aşa. Inima, acolo unde e credinţa sau empatia (care tot o formă de credinţă e, însă nu în divinitate, ci în celălalt) bate anemic. Se chinuie să pompeze sângele îmbibat de colesterolul superstiţiilor şi al prejudecăţilor şi îi este din ce în ce mai greu. Sângele apă nu se face, dar al nostru s-a îngroşat teribil. Creierul, acolo unde se naşte spiritul critic şi unde raţiunea nu suportă apropierea absurdităţii, e invadat de tumora unui patriotism prost-înţeles. Un patriotism strident care are nevoie să îşi construiască fundaţia pe pseudo-adevăruri şi se substituie patriotismului real. Al acelui patriotism care ne-ar face să spunem că ne place ţara noastră şi, ca atare, suntem dispuşi să îi vedem neajunsurile pentru a le corecta, nu a le băga sub preş. Şi, în final, stomacul, acolo unde sunt şi curajul şi frica, deoarece curajul nu poate exista fără frică, aşa cum lumina nu are sens fără întuneric, e ocupat să digere servilismul de plastic.

Nu ne mai este frică de cum vom ajunge, pentru că am învăţat că, dacă nu urcăm scara şi dăm cu saru-mâna, şefu’ are grijă de noi şi poate ne aruncă şi nouă o coajă de banană. Ca atare, nu avem nici curaj. Suntem pasivi în faţa răului şi îi înlesnim mijloacele pentru că dacă celălalt ajunge la banane fără să i se întâmple nimic, înseamnă că nu mai avem niciun rol. Şi nu ne putem găsi un alt rol cu inimi şi creiere muribunde.

Problema este că există un apendice inflamat, îmbuibat cu tot ceea ce am alungat din noi – curaj, raţiune, empatie. În el sunt nişte români încăpăţânaţi, iar existenţa lor poate cauza o septicemie inversă. Pentru că în momentul în care apendicele se sparge, organismul va fi inundat, dar nu distrus, ci dezinfectat. Nu putem permite să se întâmple asta, aşa că ne străduim să extirpăm apendicele, agresiv, vehement, cu ţipete şi scuipaţi. Iată o luptă pe care nu am uitat cum să o ducem. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Rădăcinile lașității, servilismului, răutății izvorâtă din prostie și ignoranță, indusă de mai marii momentului sau chiar nativă, sunt adânc înfipte in "solul" nostru. Mereu ne-a plăcut să ne visăm cum nu suntem, dar când a trebuit să facem dovada, poate cu mici și rare excepții, și acelea nu se știe de ce sau cine generate, am lăsat grumazul înjugat, am vândut și trădat. Avem minunate balade și povestiri despre "eroi curajoși și demni". Sunt menite a ne " îmbăta cu apă rece". Realitatea o demonstrează: avem dragnea, psd, alde, am avut alți ipochimeni până la actualii. I-am tolerat, sprijinit, votat, le dăm salarii și pensii nemeritate, din buzunarul nostru, de la gura copiilor și a noastră fără să cârtim. Nu acordam "credit" altora. Sunt câteva voci care încearcă să ne arate realitatea, dar le amuțim degrabă, dacă interesele o cer. Din păcate acest fenomen, al lașității, așa se cheamă, este transmis genetic, de veacuri.
    • Like 1
  • Ada check icon
    Sunt convinsa ca in acea cusca va intra odata o maimuta care va sari direct pe scara sa ia bananele, doar ca dupa ce le va lua s-ar putea sa inceapa bataia pentru ele.
    Daca maimutele erau tinute in frig, ploaie, vant , foame, sigurat careva dintre ele urca scara prin dusul rece.
    Caracterul puternic se formeaza in necazuri si lipsuri, nu asteptand sa iti arunce cineva banane.
    Iar faza cu acele capre este chiar simpatica.
    Data viitoare se poate folosi alt animal, de exemplu : pavian cu mantie ( ca tot vorbim de maimute ).
    • Like 2
  • Din Târgu Jiu. A propos de cea de a treia poveste. Am făcut, ”on line”, programarea, am tipărit lista cu cele necesare și, m-am prezentat cu ele la ghișeul precizat în răspunsul scris al site-ului. Aveam programare la 11:45. M-am prezentat la 11:30, dar nu era nimeni la rând; nici în interiorul camerei (nici vorbă despre ghișeul sau denumirea din confirmare). A mai sosit o tânără, cu programare la 11:55, după care a apărut și angajatul, un fost polițist de la circulație, care mai are un frate geamăn, tot polițist; unul dintre ei fiind implicat într-o afacere cu permise obținute prin șpagă... îl știam din presă. A intrat tânăra în camera unde te fotografiază și semnezi formularul, iar ulterior, după ce aceasta a plecat, polițistul scărpinând propriul telefon vreme de aprox. 10 minute, m-a anunțat că mă va chema el. Da! m-a chemat. Hai, nea Popescule! M-am uitat atent la individ și l-am întrebat de unde are limbajul acela... I-am întins documentele și banii, așa cum scrie pe lista afișată pe site dar, surpriză, banii trebuie plătiți la un alt ghișeu, în altă clădire... Păi, în lista cu informații scrie altceva, i-am spus eu arătând-i hârtia printată de pe site. N-am avut încotro, am plecat să plătesc, întorcându-mă în biroul individului. M-am așezat pe scaunul din fața biroului și am constatat că trebuie să mă mișc pe scaun astfel încât să mă poată ”vedea” aparatul bine. Era un Canon pentru începători, aparatul fiind prins în suruburi de birou, cu un suport care nu-l lăsa să se miște. L-am întrebat de ce nu deplasează suportul, pentru că nu toți oamenii au aceleași dimensiuni... nu mi-a răspuns. Individul mi-a mai cerut și o copie a documentului medical, chair dacă era precizată doar prezentarea originalului. Până la urmă a renunțat la copie, a insistat să-mi arate pe desktop cum a ”ieșit ” poza, m-a bătut de mai multe ori pe umeri, în semn de mare prietenie; subînțelegându-se și o dorință de a nu-i deranja obiceiurile. Și asta-i regula în toate așa-zisele subordonate MAI! La momentul când am primit numerele de înmatriculare pentru mașină, cu precizarea că așa vrea șeful lui (comisar-șef), un milițian în uniformă mi-a luat numerele de înmatriculare din interiorul ghișeului și, ieșind pe hol la mine, mi-a adus la cunoștință că trebuie să merg ”la șefu”, Sigur că m-am enervat și am ridicat tonul, cerându-i să-mi precizeze unde crede că se află și de ce nu mă arestează dacă vrea să-l urmez. L-am întrebat și cu ce împuternicire și-a permis să ia plăcuțele mele, plătite deja, și să iese cu ele din ghișeu... Milițianul s-a pierdut în explicații și, uimit de situație, a dus plăcuțele în interiorul ghișeului. Celălalt algajat, in civil, s-a grăbit să-mi dea totuși numerele și cartea mașinii. După câteva sute de metrii, am constatat că promisem o altă carte de identitate, așa că m-am întors la ghișeu... Cu toate aceste încerc să vă arăt că instituțiile sunt pline de complicitățile unor indivizi care au ajuns acolo pe baze solide de cunoștere, între membrii; fiind imposibil să schimbi ceva. Șeful acestor indivizi nu știa că deține funcția de șef șerviciu, iar nu comandant; A trebuit să-i atrag atenția prefectului pentru ca formularele și formulele de adresare să fie schimbate. În memoria acestor clanuri rezistă supunerea oarbă a milițienilor limitați. Răspunsul primit de la București preciza că la alte unități subordonate sunt alte criterii...
    • Like 1
  • Încă o poveste despre cât de deștepți sunt unii dintre români și cât de proști sunt majoritatea românilor, despre câte așteptări avem de la autorități și cât de puțin ne oferă ele, autoritățile. Dacă se întâmplă ca un român deștept să interacționeze cu un conțopist mai prost dispus dezastrul este gata, în România toate lucrurile funcționează defectuos și asta numai din cauza celorlați. În instrucție există un principiu: ” repetiția este mama învățăturii”, principiu care poate fi transpus și în educație prin comportament corect și civilizat propriu consecvent și prin semnalarea promptă și consecventă a derapajelor celor care le produc ( picătura chinezească ).
    • Like 1
  • Din pacate, ai dreptate. Suntem cam pe acolo. Oi si berbeci, supusi si docili, tembeli si indolenti, usor de manat chiar si spre abator, desi e.clara directia. Turma. Pacat. Avem o tara de vis, dar degeaba. Tutea, bietul, a avut si el dreptate. Meritam ce ni se intampla, ne meritam macelarii, ca doar noi i-am ales
    • Like 3
    • @ Valentin Fortu
      raimond check icon
      Avem o tara frumoasa. Pacat ca e locuita.
      • Like 2
    • @ raimond
      Victor66 check icon
      Si alte tari sunt locuite. Du-te in SUA si claxoneaza prin Texas un participant in trafic, sa vezi ce patesti de la oamenii "civilizati" de acolo.
      • Like 0
  • Am mai citit cateva articole scrise de Ruxandra. Ea scrie bine. Are ceva cultura, are vocabular, are talent. Dar nu are logica. Si crede ca traieste intr-un stat al UE, unde totul i se cuvine, in mod "civilizat". Pentru ca ea a invatat de cultura Greaca, Romana si limba engleza in Ro. Wrong!
    Un lucru important pe care l-am invatat in US, ca inginer, proiectand masini noi, este ca atunci cand bagi masina nou noutza in "priza" si apesi pe butonul de start,... urmatoarea intrebare este:... De ce nu merge? Pentru ca este un dat. Nu va merge! Cu cat este mai complicata cu atat este mai probabil sa nu mearga.
    Al doilea lucru pe care l-am invatat de la Americani. Se asteptau la asta! Si erau pregatiti sa faca mici modificari, iteratii, pana cand masina va functiona. Adica? Ei nu renunta la idee. Daca ideea este logica. Decat foarte greu. Daca nu mai au bani de cercetare/modifcare.

    Un profesor de facultate spunea o gluma buna: Un sistem simplu are sanse sa functioneze, cumva normal dar ciudat, si daca sunt 2 erori care se compenseaza reciproc. Adica asa cum sunt Dragnea si Dancila. :)

    Ce inseamna exemplul pe care l-am dat?
    Inseamna ca "umanistii" cu cultura jurnalistica scriu numai sa se "planga" si sa incerce sa "epateze", cum am mai scris odata. Nu scriu sa dea solutii pentru rezolvarea unei probleme reale, inginereste.
    Si mai scriu si prea mult. Imi seaca mie timpul meu de pomana. Nu invat nimic si nu inteleg nimic. Totul este prea incarcat de "sentimente" si "demnitate" umana. :(
    Nimic despre datorie si dedicatie pentru ceea ce faci.

    Romania va avea nevoie de mult timp pana ca oamenii sa inteleaga ca proverbul "sa moara capra vecinilor" nu este bun, pana sa inteleaga ca fiecare prost are demnitatea lui si daca il calci pe demnitate te va boicota total. Si de aici sa inteleaga ca alegerile democratice sunt foarte importante, si ca trebuie sa alegi oameni inteligenti ca lideri ai tai. Nu prosti.
    • Like 2


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Speranța Farcă

„Părinții sunt foarte angoasați, aud peste tot că copilul lui cutare face așa, copilul lui cutare face așa. Și se gândesc că ei nu oferă același start copilului lor, care va intra în competiție cu acei copii care au făcut toate acele cursuri. Gândim educația și viața ca pe o competiție”, spune Speranța Farca.

Citește mai mult

Șezlonguri în apă la Marea Neagră

Este o adevărată luptă între turişti pentru a prinde cel mai apropiat pat de plajă lângă apă deşi nu stau prea mult pe sezlong şi apoi tot ei se plâng că nu au soare pentru a se bronza din cauza umbrelelor extrem de apropiate.

Citește mai mult

Foto pentru textul Arinei Angelescu

Plec în oraș. Nu apuc să conduc prea mult când aud telefonul. E mama, care rămăsese cu cel mic. Inima îmi bate deja mai tare. Îmi trec tot felul de scenarii prin cap. Niciunul prea fericit. Răspund. Nu e mama. E băiețelul meu. Plânge în hohote și lasă puțin spațiu ca eu să înțeleg ceva. Nu-știu-ce grisine pe care le-am uitat acasă?!

Citește mai mult

Andrei Ene

AntiFragile, un startup care dezvoltă un sistem de etichete inteligente, care permit monitorizarea de la distanță a coletelor pe parcursul procesului de transport, a fost desemnat vineri seara câștigătorul competiției UPGRADE 100 Floors Elevator Pitch. Pe scurt, eticheta își schimbă culoarea dacă pachetul a fost scăpat de curieri.

Citește mai mult