Foto: Guliver Getty Images
Treci seara pe lângă clădirile de birouri și vezi omuleții ăia „la muncă", în acvariile lor bine luminate. Primele cuvinte care-ți vin în minte sunt „sclavi", „negrișori", „plantație”. Omuleții ăia nu sunt însă singuri: au și tovarăși care-și petrec timpul aidoma, în penumbra propriului apartament, muncind cu fețele luminate cadaveric de display-ul laptopului. Sunt și angajați, și antreprenori printre ei. Am să discut doar despre primii, dar argumentația poate fi ușor adaptată și pentru ceilalți. Pe omuleții ăștia harnici îi recunoști ușor și de aproape: sunt cei ce-și poartă aerul de „om ocupat” ca pe un blazon și nu ca pe un semn al ineficienței de a-și organiza timpul. De ce? Ce-i face „să stea peste program” și la birou și acasă? „Biciul” patronilor? „Morcovul” unui câștig suplimentar? Conștiința profesională? Plăcerea de a munci? Sau dependența de muncă? Păi să le luăm pe rând.
Să fie „biciul”? Nu prea cred. Atunci când intri în birouri nu vezi bodyguarzi fioroși păzind ușile încuiate în spatele cărora vătafi înarmați cu bice patrulează printre angajații legați în lanțuri. Nu că patronii de azi ar fi mai filantropi decât stăpânii de sclavi. Ar relua fără nici o jenă metodele istorice, dacă ar crede că asta le-ar aduce mai mult profit. Singurul motiv pentru care nu o fac și azi e acela că mintea nu merge „stimulată” cu gârbaciul. Și să nu-mi vorbiți de valori umaniste, responsabilitate socială sau nu știu ce etică. E suficient să o facă unul dintre patroni, iar apoi toți ceilalți îl vor urma, fie din lăcomia câștigului, fie din frica de a nu ieși din piață. Dar să fim cinstiți: obiectivul oricărei afaceri e profitul, nu „maltratarea” angajaților.
Ce vedem e că, dimpotrivă, top managementul se preocupă în a crea un mediu de lucru mai puțin ostil, de la filtrul de cafea din firmele de apartament la diversele facilități de recreere din companiile mai cu dare de mână. Mai prietenos, da, dar nici prea confortabil, că nu e cârciumă, și mai ales fără cheltuieli însemnate. Un exemplu tipic e mediul „open-space”. Managementul știe prea bine că oboseala scade dramatic productivitatea în birou, iar dacă la toate acestea mai adăugăm și legislația muncii și apoi tragem linia, vedem că patronii n-au nici un motiv să-și „hingherească” angajații.
Să fie „morcovul” atunci? Păi, nu prea ține nici asta, fiindcă orele suplimentare sunt de regulă prestate voluntar, nu impuse de conducere. Și, pe bună dreptate zic eu, nu sunt decât rareori recompensate cu prime și niciodată prin plata la „la zecimală” a fiecărui minut prestat suplimentar. De ce? Dacă n-ar fi așa, munca de birou nefiind normată, angajații s-ar înghesui să „frece menta” sub acoperirea că fac „ore suplimentare” doar ca să mai ciupească niște bănuți în plus. Singurul reproș – cam exagerat, recunosc, dar îl aduc de dragul discuției – la adresa top-managementului e că nu descurajează „statul peste program”, ci profită de el.
Dar conștiința profesională? Prea puțin probabil. De unde să emane? E adevărat că a ajuns și la noi, odată cu multinaționalele, un cult al muncii occidental. Într-o lume în care profitul a rămas singurul zeu, era inevitabil ca muncii să i se dedice un cult, ce nu e altceva decât vechea „frică de Dumnezeu” trecută prin filieră protestantă și mai apoi secularizată. Hai să vedem în ce constă acest cult. Modelată inițial conform așteptărilor feudale, morala a pus trufia în fruntea listei păcatelor, deoarece amenința statutul unșilor lui Dumnezeu.
Apoi au apărut capitaliștii, care își doreau angajați mai degrabă productivi decât obedienți. Morala s-a mulat din nou pe așteptările noii puteri, proclamând de data asta lenevia drept mama păcatelor. Pe măsură ce știința l-a împins pe Dumnezeu în fundalul mentalului colectiv, morala s-a adaptat funcție de context, devenind fie etica muncii socialistă, fie actuala gândire pozitivă capitalistă. O etică ce pune în locul lui Dumnezeu profitul. Dar e suficientă o astfel de etică să genereze, altfel decât declarativ sau ipocrit, conștiință profesională în România? Mă îndoiesc. Într-o societate de consum cu prețuri vestice și salarii estice, cu o fiscalitate a cărei excesivitate e o invitație implicită la evaziune, vedem cum corupția e inevitabil omniprezentă și capabilă să imunizeze individul față de orice etică a muncii.
Plăcerea de a munci oare? Hai că p-asta o expediez rapid: dacă ar fi vreo plăcere reală, ai fi nevoit să plătești tu ca să te bucuri de muncă, nu ai fi plătit ca să o prestezi. Munca nu e altceva decât o corvoadă, indiferent ce satisfacții ți-ar aduce.
Iată că prin eliminare am rămas cu ultima ipoteză: dependența de muncă sau „workaholism”-ul. Despre ce e vorba? În lumea medicală nu există încă o definiție unanim acceptată. „Addictive Organization” definește un astfel de dependent ca fiind „o persoană ce simte nevoia compulsivă de a munci deoarece este singura cale prin care își poate păstra stima de sine”. Printre cauzele probabile se numără anxietatea, stima de sine scăzută și incapacitatea de a relaționa cu apropiații în intimitate. Iar printre efecte, depresia.
Nici nu e de mirare că „workaholism”-ul se manifestă cu predilecție în rândul „gulerelor albe”: când muncești cu capul, e firesc ca uzura să se manifeste mai pregnant tot acolo. Cine se simte ori cu musca pe căciulă, ori neagă cu prea multă vehemență existența acesteia, are acum suficiente motive să se gândească la o vizită la psiholog sau psihiatru. Dacă nu pentru binele său, măcar pentru al celor apropiați. De ce? Ca orice altă dependență, de droguri, de jocuri de noroc sau de alcool, dependența de muncă îl afectează nu doar pe cel în cauză, ci în mare măsură și familia, prietenii sau colegii de muncă.
Cel mai rău e când se adună la un loc, pe bază de afinitate profesională, mai mulți workaholici. Circulă destule istorioare amuzante cu corporatiști – amuzante pentru cine le ascultă, nu pentru cine le trăiește. Cine nu e convins, își poate ruga un prieten care lucrează în IT să-i facă cunoștință cu colegii.
Dacă te suspectezi de „workaholism”, dar ești tentat să intri într-o fază de negare, îți mai dau un ultim argument ca să apelezi la ajutorul unui specialist. Cred că e cel mai puternic argument dintre toate, deoarece vine din partea acelora ce sunt cei mai în măsură să aprecieze viața cu tot ce e în ea. Adică cei aflați pe patul de moarte. Între primele cinci regrete ale muribunzilor se numără și regretul de a nu fi petrecut suficient timp cu familia și prietenii... Tu mai ai încă timp să recuperezi.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Nici pomeneala sa puna cineva biciul pe oamenii astia ca sa munceasca mai mult. Nu se face asa ceva acum, in secolul asta inaintat. Poate mai cinstit ar fi sa se spuna "nu se face asa". Nu sta nimeni sa dea din bici printre birourile asezate in minunatele "open space", pentru ca n-are chiar nici un rost. Se fixeaza numai "target"-uri, pe care nimeni nu poate sa le indeplineasca. Citeodata, de atingerea cifrelor de plan - vai, dar ce comunist suna! mai bine le zicem target-uri, ca doar lucram la o corporatie capitalista, nu? - depinde doar acordarea unei prime. De multe ori, depinde daca mai vrei sa faci parte din familia asta labartata a corporatiei sau nu. Pentru ca, nu-i asa, mai asteapta o suta la poarta sa-ti ia locul - da, inca se poarta aceasta formula a capitalismului salbatic. Asa ca ar fi bine sa nu dezamagesti. Nu-i vorba, cifrele de plan nu sint stabilite asa de sadici ce sint angajatorii. Oamenii vor sa aiba costuri cit mai reduse cu forta de munca, asa ca impart sarcinile, ce revin in mod normal unei cifre de 50 de angajati, la, sa zicem, 30. Sau 20. Sau 10. Si productivitatea muncii creste si creste, iar costurile scad si scad, si actionarii sint fericiti. Si-i dau managerului o prima cit tot salariul tau pe un an.
Nu te obliga nimeni sa stai peste program, desi circula de 30 de ani pe la noi poezia ca programul de 8 ore este pentru aia de la stat, dar stii mai bine decit oricine ce se intimpla daca nu faci planul. Sau daca nu planul, orice altceva ti se cere in timpul total insuficient avut la dispozitie. Si nu trebuie sa dea din bici deloc, ca sa te tina la program. Te gindesti la rate si alte prostii pe care le-ai facut, atunci cind banii de pe fluturasul de salariu ti s-au parut foarte atractivi. Si asa ajungi sa nu mai ai viata
Nu-i vorba, intre angajatii corporatiilor sint foarte multi imbecili sadea, care nu pot sa-si faca treaba, chiar daca ar fi intr-o cantitate mult mai rezonabila. Tot asa, sint destui lingai patetici, care vor sa fie bine vazuti de sefi si stau ca prostii toata ziua la serviciu, pentru ca asa este, lumea n-are viata, daca n-are nici creier. Mai sint si unii care sint chiar bolnavi dupa munca, fara sa fie niste imbecili. Dar sint putini. Restul trebuie ... Si da, asta se cheama sclavie, fara bici, fara cules de zahar sau bumbac, ci doar de nenumarate cifre si tabele Excel si alte si alte programe contabile si de alta natura, pe care nici nu le mai diferentiezi.
Placere? Haida-de! Trebuie sa ai chiar tupeu, sau sa fii psiholog sau lucrator la HR ca sa sustii asa ceva. Ma intreb, oare, pe vremuri, cind muncitorii in fabrici se luptau pentru programul de 8 ore, de ce nu au aparut bolnavi de-astia, workaholici, care sa se lege de strung si sa spuna ca ei nu vor sa plece de acolo cit e ziua de lunga? Pentru ca era munca fizica mai grea sau mai uncool? Nu este nimic mai nobil sau mai placut, in ceea ce se face in cladirile astea de birouri, ce arata asa de frumos de afara, decit se facea in sectia de uzina de acum 100 de ani. Este doar altfel. Si apropo, amenajarea birourilor dupa modelul open space n-a facut altceva decit sa mute sectia din uzina in interiorul cladirilor astora stralucitoare. Atita numai ca, daca la ce faceau inainte muncitorii la strung, socializarea era chiar indicata, acum, modelul asta, adoptat numai din dorinta de a face economie, nu face decit sa distruga constant nervii tuturor angajatilor. Dar ce conteaza, nu sint decit niste sclavi ieftini.
Asa ca eu zic sa va fie mila de ei, data viitoare cind ii vedeti in acvariu. Si cind mai auziti de angajati ai vreuneia din firmele de audit din Big Four ca au murit cu capul pe dosare, sa nu va ginditi la prostii, ca le-a placut munca pina au murit, ci sa va dati seama cum se impart sarcinile la corporatiile astea. De exemplu, vreo doi - trei vajnici angajati ai Ernst&Young, pot sa faca auditul unei firme mari, cu activitati foarte complexe si sute de angajati, intr-o singura saptamina. Ce-o iesi din auditul ala, nu am cum sa stiu, ca numai bun n-are cum sa fie, dar oamenii stau si dorm prin birourile auditatilor, pe unde apuca, o saptamina - citeva ore pe noapte, daca si alea, nu va ginditi la prostii - si analizeaza la cifre pina innebunesc, numai pentru ca, atunci cind au terminat facultatea, au fost angajati aici si li s-a spus ca asta e calea spre bani multi, cariera, fericire. Si ei au muscat momeala si aia a fost.
Putem sa ne plingem cit vrem de soarta amara, sa ne ducem la psihologi, care sa ne usureze de bani pentru nimic, dar adevarul este ca toate cladirile astea de birouri, luminate pina la ore tirzii din noapte nu arata decit ca nu exista Inspectia Muncii si nu exista stat, in general. Fiecare din companiile de la noi face ce vrea, nimeni nu-i controleaza, nimeni nu-i poate opri sa-si trateze angajatii cum le place. Cel mai trist este ca noua ni se pare normala situatia asta si ca, daca ar aparea inspectii peste inspectii ale statului pe la astia - bine, nu dupa spaga si nu facute ca sa fie, cum sint acum - am tipa ca se amesteca statul si sufoca mediul privat. De-aia nici nu cred ca se va mai indrepta ceva vreodata in tara asta.
Sistemele Linux sunt dragute, la randul meu sunt utilizator si fan. Cu toate astea trebuie sa recunoastem ca de cele mai multe ori tot incearca sa prinda din urma aplicatiile si sistemele create de marile corporatii, cel putin pe partea desktop (vedeti de exemplu aplicatiile de editare video din KDE care incearca sa-i prinda din urma pe cei de la Adobe). Culmea este ca atunci cand o distributie incepe sa capete vizibilitate in jurul ei incepe sa se formeze o companie, un mediu oarecum corporatist (vedeti RedHat, SLE, Canonical). Si David si Goliat isi au locul pe piata, dar Goliat nu o sa dispara prea curand. Nu are cum, cu atata capital si expunere probabil majoritatea inovatiilor vor fi facute in mediul corporatist vreme buna de aici inainte. Nu e nici bine nici rau, sau poate si bine si rau.
Cert e că oamenii nu mai văd corporaţia ca pe un paradis. Dacă o editură nu-mi publică romanul îl public pe net şi obţin şi profit. Dacă o televiziune mă refuză o pot concura magistral ca vlogger. E drept, tot pe siteul unei corporaţii, dar nu trebuie să lucrez ÎN INTERIORUL corporaţiei respective. Şi corporaţia obţine profit de pe urma canalului meu, şi eu la fel, dar fără să mă angajez şi să depind de programul ei. În plus nu are nicio noimă ca un jurnalist să lucreze la compania care-i menţine blogul.
Cei doi sociologi vorbesc de o dinamică pe care marile corporaţii încearcă să o copieze pentru a se adapta. Gimp este un program extrem de puternic, unde chiar poţi discuta cu cei care îl pun la dispoziţie şi care uneori sunt dispuşi să te şi ajute. Ultima versiune e fantastică! Blender este un program de animaţie 3D în care se fac filme care pot concura orice studio, şi chiar e folosit de multe studiouri. Nu e vorba că David şi Goliat au locul lor, e vorba că încep să se amestece.
Nu stiu daca a vazut cineva corporatia ca un paradis propriu-zis. Ce atrage e salariul bun si stabilitatea. Da, pot sa public o carte pe net, sigur. Dar...de unde garantia ca voi putea scoate bani ca lumea de pe urma ei? Cat timp va trece pana cand va capata suficienta expunere? Daca e publicata pe net, fara copii fizice, ce facem cu pirateria? Similar cu un vlogger: da, nu depind de program, mi-l fac singur, dar...depind in continuare de regulile companiei-mama (interesati-va cum demonetizeaza youtube clipuri zilele astea si pe ce motive), pana sa incep sa fac bani cat de cat seriosi va trece ceva vreme, pentru ca in partea de sugestii apar clipuri ale celor care au deja expunere mare, deci sa iti faci o nisa nu e tocmai usor si poate sa dureze (sau pur si simplu sa nu se intample). Timp in care...de unde bani?
Later edit: programele seamana intre ele dar... nu sunt totdeauna toate functiile prezente si intr-o parte si in cealalta, plus ca pot exista diverse erori. La partea grafica cel putin un dezavantaj major il constituie driverele care fie lipsesc fie sunt slab dezvoltate pentru distributii de Linux. Daca nu poti sa profiti la maxim de hardware din start ai un dezavantaj. Se pot face destule pe sisteme Linux, si inca la nivel decent, din pacate insa la unele capitole va ramane probabil in urma inca ceva vreme de aici inainte.
Ideea de bază era că în ziua de astăzi există mai multe OPŢIUNI. Dacă le poţi valorifica e ok, dacă nu... atunci nu. Dar există. Există chiar şi în Linux. Ştiu grafician care lucrează cu Ubuntu Studio, care este un sistem stabil de grafică. Lucreză pentru piaţa externă şi are o porţiune clară în care activează. Şi aici există opţiuni, după cum există peste tot. Important e să ai de unde alege.
Cat despre grafica si editare video (la editare video sunt diferente mai palpabile), depinde ce vrei sa faci, cu ce resurse, la ce nivel etc. La Hollywood de exemplu m-as mira sa se lucreze cu Linux si softuri care sa nu fie de la Adobe, Sony etc. (nu ca nu mi-ar placea sa se intample asta intr-o zi...).
Unde bateam de fapt: a spune ca datorita tuturor acestor optiuni corporatiile sunt pe duca mi se pare un pic cam mult. De bine de rau corporatiile mari au fost si raman motorul inovatiei, pe partea de tech cel putin.
Partea cu birocratia interna...mi-e greu sa o judec, nu stiu ce scop ar avea statisticile si aprobarile respective. Probabil daca se exagereaza upper management-ul ar trebui sa intervina si sa puna punct la un moment dat (asta desigur daca nu cumva dornicii de birocratie inutila sunt chiar in upper management).
Nu stiu daca modelul corporatist e cel mai eficient, dar pare sa existe o tendinta de a forma grupuri/companii cat mai mari (pe undeva asta se vede si la nivel politic cu UE). Ceea ce pe undeva e de inteles: o firma cool si inovanta poate sa aiba niste idei foarte misto, dar cu cat e mai mica cu atat limitele vor fi mai mari - un mic startup probabil nu se va apuca de quantum computing de exemplu, un gigant ca Google insa da.
E un pic exagerat sa spunem ca in 60 de ani nu s-a adus nimic nou. S-au redus semnificativ noxele, s-au introdus senzorii de parcare, cei de la Bugatti au construit o masina care poate ajunge la 400 km/h, ce face Elon Musk cu Tesla (ce-i drept nu a venit de la gigantii din industria auto, dar a pornit cu capital semnificativ de la PayPal, cred), probabil ar mai fi.
Oricum, sunt de acord cu dvs., puteau mai mult, toti. Intrebarea este: niste firme mici ar fi putut macar sa incerce sa inoveze mai repede in domeniile pe care le-ati mentionat?
Later edit: inovatia e o problema, dar mai e si productia la scara larga si comercializarea. Android nu a fost inventat de Google de exemplu, dar fara resursele Google ar fi ajuns azi pe atatea telefoane de pe piata?
Iar acum noi să le dăm cu flit?!! Nu se poate, tovarăşi!
"Plăcerea de a munci oare? [...] Munca nu e altceva decât o corvoadă, indiferent ce satisfacţii ţi-ar aduce." Hmmm... ca să-şi argumenteze teoria, dl Pintea recurge şi la acest argument "suprem". Totuşi sunt unele proiecte care "te prind" şi, culmea, ajungi să lucrezi peste program din plăcere. Totul este să nu se transforme într-un obicei urât! :))
La terminarea lecturii m-am simţit exact ca dracul după ce a tuns pisica: "Zarvă multă, păr puţin". A demontat cu sârg legendele şi n-a mai avut suflu pentru concluzii, unde mă aşteptam să găsesc miezul... chintesenţa!
Mai pe scurt ar fi tabla adunării corporatiste:
1. Şef bun + angajat bun = profit.
2. Şef bun + angajat prost = producţie.
3. Şef prost + angajat bun = promovare.
4. Şef prost + angajat prost = ore suplimentare.
In plus, cel putin in Silicon Valley marile companii din cate observ continua sa creasca, sunt departe de a fi pe cale de disparitie (http://fortune.com/2016/02/08/apple-amazon-hiring-spree/; https://qz.com/607475/googles-parent-company-alphabet-now-has-over-61000-employees/).
De asemenea creativitatea nu e pentru toata lumea si in nici un caz nu vine doar cu avantaje. Vine cu riscuri destul de mari:https://www.youtube.com/watch?v=ocDli45faiw&t
Asa ca un invatamant axat mult pe creativitate nu stiu daca e neaparat cea mai buna strategie. Trebuie antrenata si creativitatea, sigur, dar privind realist situatia cei mai multi vor fi probabil angajati, nu antreprenori.
Clipul oferit e foarte interesant. Peterson spune că nu toţi sutem creativi, dar mai spune şi că nu toţi suntem inteligenţi. În plus avem abilităţi pe porţiuni: unii suntem buni la matematică, alţii petrecem ore întregi cu lacrimile curgând pe caiet. Dacă sistemul nostru l-ar asculta pe Jordan Peterson ar avea multe de învăţat. În plus oamenii mai urmează şi meserii. Avem nevoie şi de aşa ceva. Eu sunt pentru un sistem PARTICULARIZAT. Ideea de învăţământ pe bandă rulantă îşi trăieşte ultimele momente. Societăţile care vor înţelege acest lucru vor avea mult de câştigat.
A petrece ore intregi cu lacrimi curgand pe caiet este complet lipsit de necesitate. Asa e, fiecare are abilitati diferite, drept urmare nu avem de ce sa ne asteptam ca toti sa exceleze in toate. Cu asteptari normale si gestiune corecta a resurselor se poate functiona foarte bine si fara lacrimi. De acord oricum ca scolile de meserii sunt o necesitate. Trebuie insa avut in vedere ca multe joburi se vor automatiza in urmatorii ani, in China de exemplu ospatarii sunt inlocuiti incet-incet cu roboti (http://www.businessinsider.com/chinese-restaurant-robot-waiters-2016-7/#they-cost-around-11310-each-when-they-were-bought-in-2014-2).
"nu avem de ce sa ne asteptam ca toti sa exceleze in toate."
Problema nu se pune de excelat, se pune de obligaţie. Nu toţi excelăm la limba latină, şi totuşi în sistemul nostru de învăţământ se face obligatoriu... latină !!! Eu nu cred că Jordan Peterson susţine obligaţia de a face orice. Cel puţin videoclipurile lui nu indică acest lucru.
Cu automatizarea e o problemă delicată pentru că impinge activitatea umană destul de mult în afară. Deocamdată aceşti roboţi sunt gândiţi şi fabricaţi de oameni, dar în viitor inteligenţa artificială va lua un avânt care ar putea scote pe tuşă chiar sistemul de învăţământ şi activitatea umană în general. Dacă roboţii vor fabrica roboţi atunci rolul oamenilor va deveni foarte îngust.
E o posibilitate pe care mulţi au discutat-o şi e una din temerile negre ale omenirii.
Linux e un kernel, nu o corporatie. In plus de asta da, Android are la baza kernelul Linux, dar e departe de a fi o distributie in sensul clasic (faptul ca utilizatorul nu poate avea drepturi de root fara sa renunte la garantie e o diferenta majora) si este mentinut in continuare de o corporatie. Vlogerii la randul lor odata ce capata vizibilitate incep sa isi angajeze asistenti, editori etc. Oricum ar fi tendinta este catre echipe mai mari. Ca se schimba regulile in unele corporatii da, sigur, se schimba, dar tot corporatii raman. Aceeasi Marie cu alta palarie.
Oo, ba da, corporatia conditioneaza si chiar cenzureaza in unele cazuri.
De ce oare ?
Pentru unii, acesta e si un motiv sa nu faca copii, pentru ca ori ii condamna la munca silita pana la 65 de ani, ori ajung boschetari !
Binenteles ca se poate si altfel daca observam tarile scandinave, dar niciodata unde e coruptie !
dvs ati mai merge la munca 10h/zi daca nu ati primi salar ? daca raspunsul este "nu", suntem in aceiasi oala, indiferent ca obervati constient sau nu !
sau poate dvs ati catigat la loto :) in cazul acesta felicitari, sunteti un om liber !
Important e sa ramaneti asa, sa nu aveti regrete mai tarziu, pt. ca mai tarziu e mai dureros decat mai devreme !
Atitudinea dumneavoastra este necesara, dar nu si suficienta pentru ca societatea sa ajunga ca in "1984" a lui George Orwell:
“War is peace.
Freedom is slavery.
Ignorance is strength.”
Mai sunt si alti nebuni care danseaza, de care trebuie sa va feriti:
John Lennon:
“Living is Easy with Eyes Closed.”