Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Acum 166 de ani, un străin ajuns la București se plângea de haitele de câini agresivi. Avem, ca națiune, o tradiție îndelungată și tristă în ceea ce privește cultura câinilor fără stăpân

Câini pe stradă în 1990

Foto: Câinii de pe stradă, o problemă istorică nerezolvată a României. O imagine din București, din anul 1990/ Profimedia

Acum 166 de ani tot despre haite de câini agresici discutam în România.

… se aud tot mai mulți câini…. Deja sunt înconjurat de haite întregi, înaintează tiptil, șovăie, devin mai îndrăzneți, se năpustesc asupra mea, larma devine aproape insuportabilă. …Căci tot mai înverșunat se năpustesc câinii - odată cu numărul lor le sporește și curajul - asupra mea; respinși, dau drumul la o întrecere de coruri asurzitoare și își reiau, în număr mai mare, atacul. … Numărul de câini din jurul meu devine tot mai mare, larma tot mai turbată; dinspre străzile și piețele îndepărtate răspund soții lor patrupezi, vin încoace - încă un sfert de ceas și câinii întregii mahalale vor fi alături de ei…

Se petrecea în Bucureștii anului 1857, dar scena este mai actuală ca niciodată.

Citatul este din cartea București și Stambul scrisă de Richard Kunisch, ale cărui însemnări de călătorie au servit drept inspirație Luceafărului eminescian. Kunisch a fost secretar de legație pe lângă baronul von Richthofen și a trăit un an în București, timp în care a cunoscut saloanele, șatrele, divanul, mănăstirile și a adunat basme valahe.

În mai 1866 intra în țară pe la Drobeta Turnu-Severin, sub nume fals, viitorul Rege Carol I. Drumul până la București i-a arătat amploarea sărăciei noii lui țări, iar dialogul purtat cu generalul Golescu: - Ce este această casă? - Acesta este palatul. - Dar unde e palatul? a rămas memorabil. Din însemnările regelui reținem uimirea lui la vederea câinilor fără stăpân și a porcilor care se tăvăleau în băltoaca din fața palatului, imagini care au făcut parte din primele realități românești cu care s-a confruntat domnitorul.

Gazetarii din opoziție transmit că în vara lui 1889, „în lunile din urmă 144 de persoane au fost mușcate de câini turbați”, știre preluată de la Institutele antirabice. … În 1890, Timpul publica pentru domnul Pake-Protopopescu: „Ni se atrage atenția asupra faptului că cei insărcinați cu prinderea câinilor nu-și fac deloc datoria, așa că se întâmplă ca oamenii să fie mușcați chiar și pe Piața Teatrului. Rugăm pe d. Primar să dea ordin ca să se ia cuvenitele măsuri”. Nimeni nu protestează când Consiliul de Igienă își asumă, pe lângă misiunea de ridicare a cadavrelor de animale moarte, și pe aceea de “prindere a câinilor vagabonzi” care se face cu căruța. Pregătirile sunt ca pentru un mic război: spre sfârșitul secolului s-au dat uniforme oamenilor de serviciu și s-au înmulțit căruțele „speciale și moderne", postate în diverse puncte aleatorii sau permanente, între acestea din urmă barierele „pe unde intră mai ales carele țărănești și aduc cu ele câinii de prin satele vecine care rămân vagabonzi în Capitală”.

Citatul este preluat din cartea Ioanei Pârvulescu În intimitatea secolului 19.

Avem, ca națiune, o tradiție îndelungată și tristă în ceea ce privește cultura câinilor fără stăpân și a haitelor care atacă oameni în plin oraș, pe câmp sau la munte.

În urma cu ceva vreme am ascultat la Radio România Cultural un interviu cu un specialist, salvamontist, dacă îmi aduc bine aminte, care vorbea despre cinci cele mai periculoase animale cu care ne putem întâlni la munte, în drumeții. Ursul, urmat de lup și de șarpele veninos. Mai periculoasă decât cei trei este însă ursoaica cu pui, care este întrecută de mistreț care, la rândul lui, este surclasat de … câine. Da, câinii de stână sau de la capul satului, adunați în haită, care te lasă să te apropii, se furișează și atacă prin înconjurare, sunt considerați cele mai periculoase animale pe care le poți întâlni în drumeții.

Am locuit nouă ani într-un sat din Mărginimea Sibiului și obișnuiam să alerg pe drumul de pe marginea câmpului. După un timp alergam deja cu teama de a auzi scâncete de pui abandonați. Azi un câine lovit de mașină, peste două luni trei puiuți abandonați, apoi șase aruncați într-o găleată de vopsea. Când am obosit să îi iau acasă, să îi duc la veterinar sau să îi hrănesc cu biberonul, după caz, și să mă ocup de adoptarea lor, am renunțat să alerg în martie-aprilie și noiembrie-decembrie, perioada în care oamenii cu suflet mare aruncă în câmp puii nedoriți. Înspre sat nu puteam alerga deoarece prima casă adăpostea un rottweiler care ieșea pe sub gard, se înhăita cu o femelă ciobănesc german si, împreună, atacau tot ce prindeau: bicicliști solitari sau în grup, femei cu căruciorul (pe mine). Erau cunoscuți de toată lumea: copiii din sat care mergeau singuri la școală aveau mereu pâine la ei, femeile treceau cu o sapă sau cu o bâtă asupra lor. Lângă un stâlp electric erau adunați mulți bolovani de rezervă. Cine folosea din ei, avea grijă să pună alții la loc. Stăpânul câinelui promitea să astupe găurile din gard, primăria ridica din umeri. 

Pe Valea Hârtibaciului era o stână vestită în tot ținutul pentru câinii nebuni, după cum spuneau localnicii. Mergeți liniștiti, oile pasc departe, peste două dealuri. Și așa a pornit soțul meu în tură de biciclete alături de doi copii mici. Ziua în amiaza mare, pe drum public, între două sate populate, nu pe coclauri. Dar ce să vezi, turma păștea pe alt deal și au fost atacați fruibund de câini. Au făcut cerc și scut din biciclete și au rezistat preț de un sfert de oră, dar băieții au început să dea semne de frică, iar câinii au simțit. Au fost salvați, la limită, de cioban.

Atleta de performanță Daniela Cîrlan, care a reprezentat România la Jocurile Olimpice de la Atena și Rio, a fost mușcată în 2014 de câini în timp ce își făcea antrenamentul în Parcul Sub Arini din Sibiu. A fost salvată de doi tineri, dar s-a ales cu o rana adâncă ce a necesitat îngrijiri medicale. Din cauza mușcăturilor a întrerupt antrenamentele un sezon și nu a putut participa la competiții internaționale, precum Balcaniada. Ea a ținut să avertizeze autoritățile asupra pericolului pe care îl reprezintă câinii vagabonzi pentru copiii din parc.

Cred că nu există persoană în România care să nu aibă experiențe legate de câinii vagabonzi, fie din perspectiva pericolului și a agresivității, fie din cea a salvării lor și acesta este, în sine, un lucru grav.

Din mersul mașinii am numărat zilele trecute, pe drumul Voineasa - Sibiu peste o sută de câini vagabonzi, în localități sau pe marginea drumului. Ca să fiu sinceră, la o sută m-am oprit și m-am îngrozit. Nu există multe moduri de a spune pe șleau: nu ar trebui să existe niciun câine fără stăpân. Îi iubesc, am adoptat doi câini, unul de la Animal Life, altul de pe marginea drumului, dar nu doresc să pună viața mea sau a copiilor mei în pericol. În România câinii vagabonzi sunt o problema națională latentă, veche de secole. Nu singura și, cu siguranță, nici cea mai stringentă. Care nu se poate rezolva decât cu o strategie de țară. Dar nu avem strategii naționale în educație sau în sănătate, așa că, până la o strategie națională pentru a rezolva definitiv problema câinilor vagabonzi, voi număra în continuare, cu obidă și cu teamă, câinii de pe domeniul public.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Valentin check icon
    Exemplu poate fi considerată Franța, care a căpătat un trist renume la abandonul animalelor de companie (câini ȘI pisici), în special în perioada concediilor, în stațiuni. Soluția lor e simplă: sterilizare și eutanasiere. Atenție: eutanasierea NU este văzută ca o "pedeapsă" (cu ghilimelele de rigoare), ci ca o măsură de control a adăposturilor. Dacă animalele au loc în adăpost, sunt sterilizate și își așteaptă adopția. Dacă nu mai e loc, ce nu s-a adoptat se eutanasiază. Francezii fac asta de zeci de ani. ZECI DE ANI. Aceeași formulă. Și o vor face zeci de ani de-acum înainte. E ca spălatul pe mâini: nu te poți spăla doar o singură dată pentru toată viața.
    • Like 0
  • Mihai check icon
    Pentru ca la noi nu se respecta mai deloc legea cu sterilizarea si microciparea, mai ales in zonele rurale ar trebui sa se inceapa campanii unde politia merge din casa in casa si verifica animalele. Altfel nu se va rezolva problema.
    • Like 0
    • @ Mihai
      Valentin check icon
      Sterilizarea singură nu rezolvă nimic. Francezii au problema acesta de zeci de ani, și sterilizează pe bune, dar și eutanasiază.
      • Like 1
    • @ Valentin
      Mihai check icon
      Sterilizarea si microciparea animalelor de curte rezolva destule pentru ca astfel stapanii nu isi vor mai lasa libere patrupedele pe strazi riscand amenzi. In plus se va reduce drastic inmultirea lor. Evident ca daca se strang o gramada de caini de pe domeniul public care nu sunt viabili pentru adoptie se ajunge si la eutanasiere. Dar mai degraba eutanasierea nu indeparteaza cauza atata timp cat apar altii noi. Problema trebuie rezolvata la sursa care in principal este legata de mentalitatea stapanului, aplicand legea ad literam pentru animalele nesterilizate si fara microchip.
      • Like 0
    • @ Mihai
      Valentin check icon
      Da, după cum educația morală va produce o societate în care nu vor exista furturi sau alte fapte antisociale. Ceea ce înseamnă că penitenciarele se vor desființa, pentru că vor deveni inutile. Da, da, Dreamland...
      Sterilizarea și microciparea reprezintă o metodă de reducere a fenomenului. Una foarte, foarte importantă, dar nu elimină complet problema. În continuare vor exista adăposturi și în continuare va exista metoda reglării populației din adăposturi prin eutanasiere. Faptul că în Franța nu vezi animale abandonate pe străzi nu înseamnă că ele nu există. Înseamnă că eficiența francezilor e maximă pe toate planurile: sterilizare, adopție, eutanasiere etc.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Mihai check icon
      Din acest motiv trebuie sa se aplice legea si sa se faca verificari cu politia. Daca doar se prind cainii de pe strazi, altii le vor lua locul destul de repede si se ajunge in situatia initiala. Si da, educatia reduce numarul infractorilor pentru ca nu poti avea un politist pentru fiecare persoana care comite infractiuni,
      • Like 0
    • @ Mihai
      Valentin check icon
      Aici greșiți. Aplicarea legii cu eficiență - cum o fac francezii - încetinește considerabil mecanismul, dar nu elimină fenomenul. Câinii și pisicile mai apar pe străzi, dar nu atât de repede. Cred că totuși dvs. faceți greșeala de a considera sterilizarea o soluție minune, care va elimina la un moment dat abandonul. Total și veșnic.
      Nu, nu există o soluție minune, cum nu există pentru alte infracțiuni. Nu trăim într-o lume ideală. Există încă închisori și ele nu vor deveni inutile niciodată.
      Da, trebuie aplicată legea, însă legea trebuie să includă cei trei piloni de bază ai problemei: sterilizarea, adopția și eutanasia.
      Sterilizarea pentru a scădea considerabil înmulțirea animalelor (deși aici putem vorbi și de extincție, pentru că nu vor mai exista urmași), adopția animalelor abandonate și controlul adăposturilor prin eutanasie pentru a preveni aglomerarea. Repet: eutanasia nu este o "pedeapsă", cum nu este nici sacrificarea animalelor pentru consum. Este doar o măsură de reglare a fluxului din adăposturi. Atât!
      • Like 0
    • @ Valentin
      Mihai check icon
      Nu am spus ca fenomenul se elimina ci se reduce considerabil daca cainii sunt sterilizati potrivit legii iar politia impreuna cu agentiile abilitate verifica acest lucru. Chiar daca cainii sunt lasati liberi, macar nu se mai inmultesc iar daca sunt capturati proprietarii vor fi amendati sau isi vor pierde patrupedul. Problema e ca asa ceva nu se vrea pentru ca ar scadea numarul dramati si ar fi adaposturi goale. Problema e ca se vor reduce cheltuielile cu ele, se va reduce si numarul personalului impreuna cu bugetul iar asta nu convine. Daca tot prindem, tinem in adapost un numar de zile si eutanasiam, cheltuielile nu vor scadea si nici pericolul de pe strazi. Trebuie sa civilizam proprietarii de caini, altfel problemele vor persista. Iar daca ne raportam la tari din vest, pe acolo eu nu am vazut caini pe strazi cum sunt la noi. Si nu asa, pe coclauri ci in marile orase.
      • Like 0
    • @ Mihai
      Valentin check icon
      Cheltuielile pentru sterilizare, cele pentru adopție (camapanii publicitare, organizare de târguri etc.) și cele legate de reglarea fluxului din adăposturi prin eutanasie există în orice țară civilizată. Ideea că țările civilizate se confruntă cu un fel de conspirație a adăposturilor mi se pare... halucinantă!

      Câinii nu pot rămâne pe străzi. Ei pot forma haite, pot tulbura liniștea publică, pot produce mirosuri neplăcute, dejecții etc. Creșterea animalelor pe domeniul public este interzisă prin lege în orice țară civilizată. Deci opțiunea cade din start. Animalele nu pot rămâne pe stradă pentru că legal nu au unde să stea.

      În rest, nu văd problema cu adăposturile. Poate e o problemă cu cel de stat. În Franța, cel mai mare adăpost pentru animale abandonate este privat. Dacă numărul scade, adunci adăpostul se adaptează. Mi se pare o afirmație ciudată. E ca și cum am afirma că nu se dorește scăderea numărului de infracțiuni pentru a nu crea probleme penitenciarelor. E... ciudat!
      • Like 0
    • @ Valentin
      Mihai check icon
      Nu vorbeam de alte tari cand vine vorba de adaposturi ci de situatia de la noi. Si chiar daca sunt private, ele nu vor sa isi reduca cifra de afaceri. Nu stiu de unde ai inteles asta ca de altfel si cea cu animalele lasate libere pe strazi. Idea era daca sunt sterilizate si scapa ocazional macar nu se mai inmultesc. Indiferent de situatie nu pot ramane pe strazi. Iar daca au microchip stapanii pot fi trasi la raspundere daca acest lucru se intampla. Prinderea si ducerea lor la adapost nu rezolva cauza problemei, doar ascunde mizeria sub covor. Nimeni nu zice sa nu ii prinda hingherii dar si politia plus agentiile abilitate sa isi faca treaba mai ales in zonele cu probleme, Trebuie mers in poarta in poarta si verificat, actionar rapid la sezisari si aplicat legea. Daca se procedeaza astfel vor fi costuri mai mici decat daca nu facem nimic cu cauza si tot se aduna cainii de pe strazi. Inevitabil cu solutia respectiva se vor intampla tragedii. Daca sursa problemei este mult redusa, scad dramatic si sansele unei tragedii, la fel si costurile. Lucrurile nu se rezolva decat prin a responsabiliza stapanii. Iar Franta nu este cel mai bun exemplu cand vine vorba inclusiv de cainii fara stapani. De ce nu luam Elvetia sau Olanda ca exemplu?
      • Like 0
    • @ Mihai
      Valentin check icon
      Nici nu vă imaginați cât de mult vă dau dreptate în anumite puncte, dar cred că discuția s-a încurcat prea mult. Vă propun să o simplificăm, pornind de la un principiu și niște metode de aplicare. Principiul e următorul: ÎNTR-O ȚARĂ CIVILIZATĂ, UN ANIMAL FĂRĂ STĂPÂN NU TREBUIE SĂ STEA PE DOMENIUL PUBLIC MAI MULT DE 60 DE MINUTE. Motivele sunt diverse: atacă, produce mirosuri, produce dejecții etc. Evident, dacă nu va sta pe domeniul public mai mult de 60 de minute, înmulțirea nu mai prezintă o importanță majoră pentru cetățean. Sigur, devine o piedică în rezolvarea problemei.

      Imaginați-vă problema ca pe o lance. Nu consider că vârful de lance este eutanasierea. Nu are cum, pentru că eutanasierea este o metodă DE REGLAJ. Vârful de lance e compus din educarea populației, adopție și sterilizare. Aceste soluții cer însă timp, și atunci devine necesară, din când în când, reglarea fluxului care este indepărtat de pe domeniul public.

      Avem următoarele situații:
      1. Adăpostul Avântul are 125 de locuri și 124 de locatari. Sunt aduși 2 locatari noi. Matematic vorbind, unul trebuie să părăsească adăpostul prin două metode: a) adopție sau b) eutanasiere. Cu alte cuvinte, nu ne apucăm să eutanasiem aiurea 12 locatari în loc de unul, pentru că nu este cazul. Orice reglaj se face cu cap și în funcție de o anumită situație.
      2. Adăpostul Avântul are 125 de locuri și 124 de locatari. Este adus doar un locatar și, datorită unei metode minune de prevenție, timp de șase luni nu mai apare niciunul. E clar că nu trebuie să eutanasiezi nimic, pentru că nu ai niciun motiv. Dacă metoda minune n-a funcționat și încep să apară locatari, atunci reglezi fluxul.

      Propunerea ca problema să se rezolve în 5-10 ani - să zicem, deși cred că e puțin - și în tot acest timp să stăm cu animale pe stradă contravine principiului enunțat la început, care spune că un animal fără stăpân nu trebuie să staționeze pe domeniul public mai mult de 60 de minute. Adică practic să nu stea pe stradă. Asta e ideea. În rest vă dau dreptate.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Mihai check icon
      Evident ca in cazul in care adaposturile sunt pline trebuie aplicata legea. Doar ca legea trebuie aplicata in totalitatea ei, nu doar la unul dintre capete, altfel situatia nu se schimba semnificativ pe viitor.
      • Like 0
    • @ Mihai
      Valentin check icon
      Trebuiesc aplicate simultan mai multe metode. Cea mai importantă nu figurează în lege: educarea populației. Nu este luată în seamă pentru că este metoda cu cea mai lungă durată. Cât despre schimbare, vă contrazic, și nu vorbesc decât din punctul meu de vedere. În 2013 situația era scăpată de sub control, dar noua lege a rezolvat-o semnificativ.
      Și nu, locul nu s-a umplut de câini pentru căi care i-au hrănit s-au temut de hingheri. Un loc nu se umple cu câini decât dacă sunt hrăniți pe acel loc. Niciun câine nu stă într-un loc în care nu găsește mâncare. Nu e aceeași situație.
      Totuși, aveți dreptate când spuneți că drumul e lung. Lung, dar facem pași semnificativi în direcția corectă.
      • Like 0
  • Adunați și dacă nu ii ia nimeni în 24 de ore, omorâți.
    Stăpânii de javre care fac prăpăd - pușcărie cu executare +javra omorâtă.
    Amenda pt hranitul lor în fata blocului 10.000 RON prima data.
    A doua oara 20.000 RON
    A treia oara pușcărie.

    Dar suntem blânzi. Adică fraieri.
    Trebuie pus ciomega ca doar nu e tara câinilor aici!
    • Like 1
  • Este trist ca in tara asta blestemata, in momentul de fata, din decembrie 1989, nimic nu functioneza. Nimic din ce a mai ramas nepraduit de emanatii "revolutiei". Toti au doar drepturi si pretentii, nimeni nu considera ca trebuie sa se achite mai intai de datoria fata de societate. Toti incepand cu "conducerea superioara" de stat si partide. Hotia fara jena, minciunea ordinara, lenea fara leac caracterizeaza acest amestec de etnii. Desfid pe oricine va avea tupeul sa ma contrazica si sa ma critice. Aici doar cu biciul se poate face ceva, se poate apara de furt. Chestia cu votul este o vorba goala. Ce sa votezi cand niste adunaturri de derbedei si hoti autointitulate partide, iti pun in fata niste liste, pe buletinul de vot, cu niste indivizi de cea mai abjecta provienianta? In unele cazuri aceiasi si aceiasi, dovediti incapabili si hoti,unii pripasiti la conducerea ministerelor. De fapt ce sa "ministrezi" cand totul este vandut liftelor straine sau ruinat, distrus, transformat in terenuri pentru interlopii numiti investitori imobiliari?
    • Like 0


Îți recomandăm

Bloc operator Sanador

Când intri într-o astfel de „navă spațială” numai ca să o vizitezi, te gândești că următorul pas în tehnologie nu e foarte departe: specialiștii consultați în prezent de la distanță, prin videoconferință, vor fi prezenți în sală sub formă de hologramă. Sau, de ce nu- se vor teleporta pentru a-i asista pe colegii lor, când aceștia le solicită sprijinul.

Citește mai mult

Angajat dându-și demisia

Atunci când vorbim despre costul pierderii unui angajat, avem două categorii de costuri: există costurile hard, respectiv costurile soft. Costurile hard sunt în general cele care se referă la cheltuieli vizibile, directe și tangibile, lucruri care se pot măsura material foarte ușor, lucruri pe care le identificăm cu toții foarte ușor. (Foto: Profimedia Images)

Citește mai mult