Sari la continut

Protecția datelor cu caracter personal

Din 25 mai Republica.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR). Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Acum trei săptămâni un coleg și-a dat demisia. L-am întrebat de ce pleacă. „Sunt burnout!”

burnout

(Foto: Guliver/Getty Images)

Acum trei săptămâni un coleg și-a dat demisia. L-am întrebat de ce pleacă.

 „Nu mai ești mulțumit?”

„Sunt burnout!”

„Poftim?”

„Sunt burnout! Am un job stresant!”

„Hei, tipule, ai 27 de ani! Esti contabil! Înregistrezi facturi. Cum naiba ești burnout?”

Bunicii mei au fost pe front. Aveau 20 de ani. Un bunic a fost împușcat de ruși. Pe bune. Nu la paintball! Un rus l-a mitraliat în picior. L-au operat pe front. El nu a spus niciodată că este burnout.

Al doilea bunic a venit pe jos din Munții Tatra. 2.000 de km pe jos. Dormeau în timp ce mergeau, se sprijineau unul pe celălalt. El nu a spus niciodată că este burnout.

„Tipule, nu ești burnout! Te simți așa pentru că nu ai niciun obiectiv. Postezi I hate Monday, Fuck Tuesday, Why Wednesday. Fă ceva cu viața ta! Orice! Căsătorește-te! Sigur nu vei mai fi burnout! Poate chiar vei dori să faci ore suplimentare!”

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Burnout e un sindrom real, nu e de joacă. E specific celor care practică munci intelectuale repetitive. E un soi de transpunere la nivelul intelectului a suferinței pe care o ilustra Charlie Chaplin în celebra scenă de la începutul filmului „Timpuri noi”.
    Ceea ce surprinde însă e vârsta cam fragedă (27 de ani). Dacă e burnout la 27, mă întreb cum va fi la 40... Mă tem că nu o simplă nevastă îi lipsește, ci una bogată, care să-l țină degeaba acasă.
    • Like 0
  • Cred ca multe se trag si de la aprecierile disproportionate ale situatiilor reale, care ulterior ajung referinte de uz general. Spre exemplu codurile pentru vreme, portocaliu sau rosu pentru putin viscol si 10cm de zapada. Oare ce culori ar fi putut aloca defunctii mei parinti genului de vreme datorita caruia ajungeau la servici pe tancurile armatei prin 2 metri de zapada......
    Asta ca tot folosim neologisme, burnout. Totusi, casatoria nu elimina burnoutul il cronicizeaza.
    • Like 1
  • Mult,mult mai interesante comentariile decat articolul!
    Poate asta a urmarit si autorul.
    Oricum ,bravo Republica cu asa cititori!
    • Like 0
  • Cat despre sfatul "căsătorește-te ca sa scapi de burnout", genial...
    • Like 0
  • Poate nu asta e termenul potrivit. Poate omul facand zilnic acelasi lucru a capatat o astenie de toata frumusetea si...a clacat. Din exterior , ce mare lucru face, inregistreaza facturi...dar, intrand intr-o rutina enervanta , cu nimic diferit, cu nimic care sa-i puna neuronii la treaba , ii dau dreptate...si eu m-as duce invartindu-ma. Cum corporatiile sunt procedurate la virgula , oamenii sunt unelte , mijloace nu resurse creative...asta e!
    • Like 1
    • @ Mihaela Colesica
      E ironic, stiu, dar autorul insusi a avut pe Republica un articol despre "angajatul nr 803"...
      • Like 2
    • @ Altcineva
      Din pacate , cam asa stau lucrurile....
      • Like 0
  • Vasile check icon
    Te pomenești că a fost cu bunicul meu matern. Și el a venit pe jos din zona Urali, după ce a evadat din lagărul de prizionieri. A fost zidar, a muncit până la 75 de ani, fără să se plângă. Nu a fost niciodată burnout, iar eu nu țin minte să fi fost bolnav vreodată.
    • Like 1
  • Nu stiu daca domnul Georgescu stie despre ce vorbeste...Isi mai aminteste cieva de tanara aceea de 32 de ani, contabila la E&Y care a murit de inima? Stie care este incarcatura de munca si de stress a colegului sau mai tanar?

    Eu am intrat in 'burn-out' la 33 de de ani, dupa sapte ani de 120 de ore pe saptamana, naveta de patru ore pe zi, sau naveta internationala de doua ori pe saptamana. Am avut clienti care nu voiau sa imi plateasca hotelul peste weekend, dar voiau sa ma prezint la birou la 9.30 luni dimineata - ceea ce insemna un zbor la ora 06.05 din Gatwick catre Roma. Trezire la ora 3 dimineata. Intoarcere acasa la 2 noaptea in fiecare vineri.

    La sfarsitul acelui proiect, sistemul meu imunitar era atat de distrus incat medicul a creazut ca am SIDA - atentie, nu HIV - sau leucemie.

    Si imi iubeam slujba cu pasiune.

    Nu stiu daca e chiar ca la razboi, dar mai usor cu burn-out-ul pe scari....
    • Like 8
    • @ Maria Zamfir
      Doar ca, stimată doamna, Raluca Stroescu nu a murit din cauza epuizarii. Asa a putut deveni povestea o stire. Ulterior, cu un mare bemol pus pe adevar, s-a aflat ca a murit din cauza comei diabetice. Avea glicemie 1300. Medicul ei a si fost condamnat la un an cu suspendare pentru malpraxis.
      • Like 2
    • @ Adrian Gabriel
      Dar glicemia nu i-a crescut de la epuizare, de la stress ?
      • Like 1
    • @ Sergiu F.
      M-am tot gandit cum sa va raspund. Nu gasesc decat o singura varianta: Fiți serios.
      • Like 2
    • @ Adrian Gabriel
      No ca sa vezi .. Si io care credeam ca e o intrebare nevinovata. Si serioasa.
      • Like 1
    • @ Sergiu F.
      Glicemie de 1300 de la stres?... Întâmplarea face să cunosc un caz real de epuizare încheiat tragic. Acum vreo 20 de ani. A fost 100% vina victimei. Care si-a dorit sa faca mai mult decat putea. Pierdea noptile muncind (publicitate) mancand cate o pizza si 6 litri de Cola pe noapte si mai nimic ziua. Tigari, cafea, desigur. Nu scrie nicăieri ca trebuie să fii manager daca nu ai talentul necesar. Nu poti compensa prin efort ceea ce altora le iese mult mai usor. Nu e adevarat ca organizatia iti pretinde. Organizatia pretinde la fiecare nivel de competenta rezultate pe masura acelui nivel. Daca tu ajungi intamplator intr-o pozitie care te depășește și tragi de tine pana la epuizare încercând să atingi cerințele acelei poziții deși de fapt nu esti facut pentru ea... Nu stiu cine e vinovat. Poate ca la un moment dat trebuie să te examinezi cu cata obiectivitate esti capabil. Sunt oameni care pe aceeași poziție, în aceeași organizație, nu se epuizează. Poate adevarul despre capacitățile tale e mult sub imaginea pe care o ai. În sfârșit, prea multa discuție.
      • Like 1
    • @ Adrian Gabriel
      Nu e chair asa - poate ca sunt organizatii care 'pretind', eu nu m-am intalnit cu asa ceva, intern. Problema este ca iti pretinde proiectul.

      In domeniul meu de activitate (am fost management consultant intr-un camp de nisa) depinzi mereu de alti oameni, nu lucrezi singur, in izolare, si nu poti sa spui la ora 18.00, cu o zi inainte de o licitatie de 450 de milioane de lire sterline - asta e, firma X si firma Z si-au batut joc de formularul de raspuns la licitatie, deci maine nu o sa pot prezenta rezultatul agregat al ofertelor.

      Ceea ce va impinge tot programul de negociere si contractare inapoi cu cel putin trei zile, daca nu o saptamana, pentru mai ai niste mate de strans si intern (o divizie a clientului vre firma X, altii vor Y), nu stii cat vor dura discutiile, etc... Ori tu, ca manager de proiect mai stii ca peste fix doua saptamani clientul a antamat un etaj intreg la o firma de avocatura din ceea ce se numeste la Londra Golden Circle. Deci bani pierduti. MULTI bani pierduti, stress in viitor, si pentru toata echipa, si frustrare pentru firmele care au raspuns corect...

      In conditiile astea, desi ai o naveta de doua ore pana acasa, poti sa te ridici la 18.00 si sa zici: gata baieti, v-am pupat, oricum treaba mea e numai sa integrez datele, nu sa ma cert cu firma X, eu ma duc acasa la barbat si la pisici?

      Intr-un timeline scurt, o piedica de felul asta produce un efect de avalansa, pe care stii ca tu poti sa il eviti cel mai eficient, desi ar putea sa te doara in pix - nu sunt atributiile tale.

      Ce faci?

      Pleci acasa la 18.00, si a doua zi spui, pe buna dreptate - nu a fost vina mea, eu am facut ce tinea strict de mine, luati-va de ei... Sau pui mana pe telefon si nu te lasi pana nu iti trimit aia datele corect, ca sa faci integrarea? Chit ca asta te duce pana dupa miezul noptii? Si mai lucrezi dupa aia si de acasa, ca rezultatul sa fie pe masa clientului la 9.00 a doua zi?

      Dupa cum am mentionat in post-ul original, eu mi-am iubit slujba, si, cu diverse variatii, am facut ce descriu mai sus nu din dorinta de afirmare (chair am refuzat doua avansari care m-ar fi dus si catre partea de vanzari), ci pentru ca imi pasa ca lucrurile sa mearga BINE.

      Se numeste mandrie profesionala...
      • Like 1
    • @ Maria Zamfir
      Doamna, sunt oameni pe care probleme ca cele pe care atat de exhaustiv le-ați expus aici ii îndarjesc, ii ambiționează, ii fac "să simtă că traiesc". Altora le provoacă lungi lamentatii. Asta e.
      • Like 0
  • DAR de ME / CFS syndrom ati auzit ? sunt deja milioane , pe toate continentele si e grav , incurabil , fara leac. Pare oboseala dar e cu mult mai mult ...Ar trebui sa ne informa cu totii , ca asa incepe , cu o demisie si cu neintelegere din partea comunitatii.
    • Like 0
  • Burnout = reducerea unui combustibil sau a unei substanțe la nimic prin utilizare sau prin ardere. Nimic nu mai este cum a fost odată. După cum am afirmat de mai multe ori chiar și pe aici, societatea este în regres nu în progres.
    • Like 2
    • @ Dorel Romica Palenciucc
      Dacă e termen englezit nu mai contează ce inseamnă cu adevărat ,important e să sune ,,cool"..
      • Like 1
  • E distractiv. Lucrez in multinationale din aprilie 1992 si nu m-am simtit niciodata "burnout".... Nepunand la socoteala ca n-am nici o perioada de pauza din decembrie 1983...
    • Like 0
    • @ Sorin Camner
      Dar pauza e pauză și...concediul (reîncărcarea bateriilor) a fost, nu ?
      • Like 0


Îți recomandăm

iancu guda - andreearosca.ro

Iancu trăiește printre cifre. Biroul lui e mic și „decorat” cu o grămadă de lucruri care reflectă și preocupările, și pasiunile, și munca lui: pe un perete e un tricou semnat al echipei Viitorul Constanța și alte memorabilia legate de clubul creat de Gheorghe Hagi. Fotbalul e una dintre pasiunile lui Iancu, alături de înot.

Citește mai mult

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult