Elena Dărăban este o adolescentă din Arad: ochi mari, pătrunzători, cu un aer de timiditate care se confirmă pe măsură ce vorbește. Totuși, este în ea și ceva de neclintit, o voință puternică. A câștigat premiul I la concursul de creație plastică de la Putna, dar mărturisește că se sfiește să expună; chiar în propria cameră desenele și schițele stau închise în dulapuri („și nu le arăt la nimeni, eventual"). Subliniază că, deși a luat premiul I, a fost a doua - marele premiu i s-a decernat unui băiat, Emanuel Chiriac. Îi plac plimbările prin Aradul natal, unde preferă străduțele liniștite, în care poate descoperi clădiri vechi de o arhitectură deosebită. „Mult mai frumoase decât blocurile noastre în formă de cutii”.
Cu o pasiune sau alta, cu un talent sau altul, la fel ca Elena sunt mii de tineri în această țară, însă cumva traiectoria fiecăruia este diferită, în funcție de mici factori. În navigație, schimbarea cârmei cu doar câteva grade, abia perceptibilă la punctul de cotire, influențează hotărâtor punctul de destinație. Familia, un profesor la momentul potrivit, un model de urmat, o încurajare, un sprijin și mai mult autocontrol și voință - toate acestea cartografiază diferit navigația fiecăruia din tinerii aflați acum la început de drum. Poate lor ar trebui să ne adresăm mai des, cu încurajări, cu un discurs inspirațional, care să vină atât de la adulți, cât și de la cei de vârsta lor.
România are încă mii de copii și tineri hotărâți, motivați, consecvenți în urmarea unui ideal. Sunt copii care au avut șansa unei familii pentru care educația a fost întotdeauna importantă. Sau copii care s-au contaminat cu cele bune (da, trăim prin contaminare) de la un alt coleg, de la un învățător, de la un mentor. Unul dintre ei este Elena Dărăban, care a absolvit recent clasa a unsprezecea la colegiul național „Moise Nicoară”, din Arad.
Cum ar arăta o zi din viața ta, din timpul unui semestru școlar?
Dimineața merg la școală, apoi pregătesc temele sau ce mai am de învățat. Îmi place să mă dedic școlii și aș vrea să știu puțin din mai multe domenii. Citesc și desenez, încerc să nu pierd timpul. Iar în vacanță, când sunt mai liberă, tot așa: încerc să nu pierd timpul și să am ce învăța din ceea ce fac. De exemplu, dacă mă uit la filme, încerc să mă uit la unele din care am ce învăța, cum ar fi cele ale lui Tarkovski.
Ce îți place să citești?
A existat un autor care a însemnat startul meu în găsirea plăcerii de a citi. E vorba de Mircea Eliade. Aș mai aminti jurnalul lui Andrei Tarkovski, „Sculptând în timp”. O carte splendidă, ce prezintă o viziune despre artă, cum parcă de multe ori lipsește acum. În mod deosebit m-a impresionat și „Sfântul închisorilor", care ar putea fi un ghid pentru fiecare român. Lista e lungă. Iar dintre poeți, revin adesea la Eminescu, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Vasile Voiculescu.
Generația voastră este uneori descrisă și în termeni de negativi: că este absorbită de internet, că este apatică... E meritat portretul acesta?
Într-un fel și eu mă regăsesc în acest portret. Uneori și eu sunt visătoare și departe de realitate - într-un sens negativ. Dar sunt foarte mulți oameni extraordinari și în generația noastră, așa cum au fost dintotdeauna. Întotdeauna au fost oameni extraordinari și oameni... cum ni se spune nouă acum, apatici și neatenți. Poate că din educația noastră de azi lipsește să fim învățați a privi lucrurile. Aș spune că trebuie să ni se acorde mai multă încredere. Și acum sunt tineri plini de idealuri. Dar poate diferența dintre noi și generațiile anterioare este că avem tendința de a ne raporta la acum, la imediat. Dar lucrurile mari se realizează într-o durată mai îndelungată.
Te pregătești să închei, la anul, ciclul acesta de învățământ preuniversitar. Adresează-te cu un sfat unui elev aflat la început, în școala primară, să zicem.
I-aș spune să fie sensibil și la artă. Cred că arta ne ajută să înțelegem mai bine viața, în general. Sunt foarte mulți pictori, fiecare cu stilul lui și fiecare ne arată un fel de percepție, un model, dar în definitiv toți ne arată viața. Ne arată prin ce au trecut; aceeași poveste poate fi spusă altfel. Fiecare pictor are modul lui de a spune o poveste. Mie îmi plac foarte mult Monet, Van Gogh și Constantin Flondor, din grupul Prolog. Îi admir pe toți membrii grupului Prolog. Când artistul vrea să Îl integreze pe Dumnezeu în ceea ce lucrează, atunci devine frumos ceea ce face. Doar adevărul este frumos.
Uneori trăim în alt ritm, mai rapid. Nu știu în ce măsură mai există un public larg interesat de expoziții, de răsfoirea unui album. Cum crezi că ar putea un tânăr artist să se întâlnească astăzi cu publicul său?
Cred că mă depășește puțin întrebarea. Aș zice că e foarte greu. Eu mă tot gândesc la grupul Prolog. Ei au niște picturi extraordinare, dar le lipsește reclama, promovarea. Internetul poate fi un loc în care ar putea să se întâlnească artistul și publicul. Există ziare online, există aplicații care ar putea realiza mai ușor această întâlnire.
Ce îți mai place, în afară de a citi și desena?
Îmi place să mă plimb și să admir clădirile vechi. Ele aveau ceva ce acum lipsește de la blocurile noastre în formă de cutii. Arhitectura lor trasmitea ceva.
Cine te-a influențat mai mult în formarea ta?
Bunicii au însemnat foarte mult. Bunicul meu a fost profesor de istorie și geografie, iar bunica, profesoară de română. Țineam foarte mult la ei. Aveau și o bibliotecă enormă, nici nu știu ce cărți nu aveau acolo. Când eram mai mică, nu îmi plăcea deloc să citesc. Dar bunica mă lua foarte blând și mă punea să citesc și să învăț poezii. Și, de fapt, asta m-a dezvoltat foarte mult. Unii oameni îți transmit foarte multe lucruri prin puține cuvinte. Mi-au rămas în inimă bunicii mei. Și părinții mei m-au ajutat mult. Îmi aduc aminte că mama ne-a pus odată chiar filmul despre Ciprian Porumbescu, serbarea de la 1871, și m-a impresionat foarte tare. De asemenea, profesorii sunt foarte importanți, poate la fel de importanți ca familia. Din fericire, eu am parte de un mentor care nu doar îmi arată tehnici de pictură, ci și cum să privesc arta în sine. Însă legat de educația primită, aș spune că am primit mai mult decât știu să folosesc.
Ce cauți să exprimi prin pictura ta?
Pentru moment, cred că am foarte multe de învățat. Aș vrea să învăț mai multe tehnici. Să învăț să pictez în ulei, în acrilic, acuarele, tempera... Prin pictură ar trebui să arătăm ce ni se pare nouă frumos. Practic, fără frumos viața nu are sens. Și, în primul rând, prin artă se poate realiza o conexiune între Dumnezeu și om. Aceasta aș vrea și eu să fac la un moment dat. Pentru că, dacă o manifestare a artei - pictură, muzică, orice - nu realizează această conexiune, atunci ea își pierde menirea.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Intrand mai adanc in miezul problemei am citit un articol in care Gen Z, datorita tehnologiei, are o durata a atentiei de pana in 10 secunde ceea ce clar va duce la o reducere a puterii de concentratie si pana la urma a rezultatelor academice.
Un studiu in US arata ca 70% din cetatenii in varsta ai Americii pot sa treaca testul de cetatenie, in timp ce mai putin de 20% din cei sub 45 ani sunt in stare.