Mai este Turcia kemalistă? Dacă înlocuim islamul cu creştinismul, tabloul de la Ankara descrie bine şi Bucureştiul

Foto: Profimedia Images

Anul acesta se împlineşte un secol de când Mustafa Kemal Atatürk transforma fostul imperiu al sultanilor într-o republică laică, abolind califatul, legea islamică şi declarând femeile egale bărbaţilor. De atunci, Turcia a continuat pe drumul trasat de „părintele turcilor”, iar când apărea vreun politician care să se abată de la el, se găsea imediat câte un general care să preia puterea şi să calmeze partenerii externi ai ţării, asigurându-i că va preda imediat ce ameninţarea islamică va dispărea, unui guvern civil.

În ciuda imaginii occidentale a marilor metropole, a femeilor care purtau capul descoperit şi haine languroase, Anatolia şi Turcia rurală au rămas mereu religioase. Elitele turce, mai cu seamă militarii, studiau în Occident, erau ataşate valorilor vestice. Respectul de care se bucurase Kemal în primii ani ai conducerii sale a permis toate acele reforme extraordinare şi le-au menţinut în timp. Doar că mulţi dintre turcii de rând îşi păstrau nostalgia după puterea imperiului de odinioară şi tradiţiile islamice.

Primul preşedinte care a pus cu adevărat în discuţie moştenirea laică a lui Kemal a fost Erdogan. Simbolic, în 2021, Sfânta Sofia, catedrala devenită moschee şi transformată de Atatürk în muzeu inclus în patrimoniul mondial al umanităţii, a redevenit loc de rugăciune pentru credincioşii Profetului. Nu are rost să mai amintim acum cât a modificat liderul turcilor din ultimele două decenii legislaţia turcă, cum a determinat iarăşi purtarea voalului islamic sau cum a transformat ţara într-o autocraţie, profitând de lovitura de stat ratată din 2016. Am scris pe larg despre toate acestea în acest articol din Republica.

După douăzeci de ani de putere, duminică a avut loc un scrutin care face o parte a Turciei şi capitalele occidentale să spere că ar putea să pună capăt „domniei” lui Erdogan. Şase partide de opoziţie s-au unit în jurul partidului fondat de Atatürk şi a liderului său, Kemal Kilicdaroglu, laic şi cu vederi occidentale, care era considerat, după unele sondaje dinaintea alegerilor ca având câteva procente în plus faţă de preşedintele în funcţie. Era şi firesc întrucât inflaţia enormă din ultima perioadă, problemele economice, dar şi cutremurul care a făcut recent 50.000 de victime, demonstrând ineficienţa şi corupţia autorităţilor, îndreptaseră nemulţumirea populară către Erdogan, acuzat că permisese unor afacerişti apropiaţi să se îmbogăţească construind ieftin şi fără a respecta normativele. De obicei, turcii, activi electoral, cu rate de participare la scrutine care ar face să se ruşineze aproape toate statele europene, sancţionau la alegeri partidele şi liderii care nu performau economic.

Totuşi, la ora 21, când au fost anunţate rezultatele parţiale, Erdogan conducea în preferinţele alegătorilor. Agenţia de presă Anadolu îl dădea victorios cu un procent de 52% din sufragii, în vreme ce Kilicdaroglu aduna doar 42%, deşi aceste cifre au fost contestate de opoziţie. Cel de-al treilea candidat, Sinan Ogan, a adunat peste 5% din voturi. Interesant este că, pe parcursul zilei, procentele estimate ale lui Erdogan au scăzut constant. Astfel că, în dimineaţa zilei de luni, pe parcursul numărării voturilor, procentele obţinute de Erdogan scăzuseră sub 50%.

Conform legii electorale, dacă unul dintre candidaţi obţine peste 50% din preferinţele alegătorilor, este declarat preşedinte. În caz contrar, primii doi clasaţi vor intra în turul secund, care va decide preşedintele. Al doilea tur este stabilit pentru 28 mai.

Deznodământul acestor alegeri cruciale pentru Turcia îl vom cunoaşte zilele viitoare. Totuşi, având în vedere procentul pe care îl va obţine până la urmă preşedintele turc, în ciuda evoluţiilor economice şi a devoalării putreziciunii regimului său de cutremurul care a lovit Turcia în acest an, este firească întrebarea din titlu: mai este Turcia kemalistă?

Cred că mai degrabă avem o Turcie occidentală, laică, democrată. Şi, în acelaşi timp, avem o altă Turcie, paternalistă, credincioasă până la fundamentalism, pentru care libertatea indivizilor nu valorează prea mult, revanşardă şi visând la puterea califatului de odinioară pe care o promite Erdogan. Şi avem o diaspora turcă, importantă, care a votat, straniu, mereu cu Erdogan, deşi membrii săi sunt răspândiţi mai ales în capitalele europene. Dar acest subiect merită o analiză separată.

Alegerile din Turcia ar trebui să ne pună pe noi pe gânduri, fiindcă, dacă înlocuim islamul cu creştinismul, tabloul de la Ankara descrie bine şi Bucureştiul.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp