Foto: Facebook Alexandru Tomescu
Cu vioara sa Stradivarius, Alexandru Tomescu a cântat pe marile scene ale lumii, în catedrale, dar și la metrou în Piața Victoriei sau în vârful muntelui. „Atunci când cânt, vioara devine o parte a mea, devine glasul meu”, spune violonistul despre instrumentul care i-a fost mijloc de exprimare artistică în ultimii 15 ani. Când a primit-o, în 2007, în urma unui concurs, s-a creat în jurul ei o adevărată frenezie națională. „Dar nu era neapărat o frenezie din asta muzicală, să vină lumea să asculte Beethoven, Mozart sau Enescu. Era vioara… Mă simțeam efectiv ca și cum aveam un Miel Vasilică din acela. Mulți oameni, de altminteri serioși, mă întrebau dacă le dau eu voie să o atingă un pic, așa cu degetul”, a povestit violonistul la Digi24, în emisiunea „Scenă Deschisă”, moderată de Florin Negruțiu.
„Multă lume nu înțelege diferența dintre un obiect proprietate personală și un obiect care face parte din patrimoniul național al unei țări, categoria tezaur. Este ca și cum aș primi în custodie o sculptură de-a lui Brâncuși de la Muzeul Național de Artă sau coroana Casei Regale a României, care este la Muzeul Național de Istorie. Sunt niște obiecte extrem de prețioase, de neînlocuit, care sunt protejate de cele mai restrictive legi. Vioara este acuma într-un seif, sub pază”, spune Alexandru Tomescu.
Vioara, pe care a cântat în trecut muzicianul Ion Voicu, a fost creată în anul 1702, în perioada de glorie a lui Antonio Stradivari. „Atunci a construit cele mai bune viori și nu doar bune. Sunt și foarte frumoase și foarte atent realizate, la milimetru, cu o precizie incredibilă. Vioara este cred că una dintre cele mai profitabile investiții făcute vreodată de statul român. A fost cumpărată cu 55.000 sau 70.000 CHF în 1955, iar astăzi un astfel de instrument e peste 10 milioane de euro”, crede violonistul. În ciuda tehnologiei moderne care permite copierea în cele mai mici detalii a unui astfel de instrument, nimeni nu a reușit să reproducă vreodată sunetul produs de o vioară Stradivarius. „Totul pornește de la lemn. Lemnul este un material organic și nu există două bucăți de lemn identice. Deci acolo este prima greșeală - ai copiat, dar ai folosit altă bucată de lemn. Și cred că, într-adevăr, Stradivarius avea un al șaselea simț, prin care putea să simtă vibrația optimă a lemnului, să dozeze curbele, bolțile viorii și grosimile. Există niște hărți de grosime acolo care sunt foarte atent reproduse în ziua de astăzi. În clipa în care te mulțumești să copiezi, da, creezi un obiect identic, dar care nu va funcționa la fel. Plus, că există o mulțime de mici secrete legate și de celebrul lac italian și de construcție”, explică Alexandru Tomescu.
Care este diferența dintre a cânta la o astfel de vioară și a cânta la o vioară obișnuită? „Este un pic altfel. Este un pic mai aproape de perfecțiune. Și acolo, în straturile alea atât de rarefiate ale apropierii de perfecțiune, fiecare milimetru se cucerește cu niște eforturi formidabile”, a văzut muzicianul.
În opinia lui, un artist bun trebuie să își dea sufletul pe scenă, să cânte ca și când ar fi ultima dată. „Eu nu știu care va fi ultimul meu concert, dacă, Doamne ferește!, se întâmplă o chestie, un accident, un meteorit. Nu știu care va fi ultimul concert pe care l-am cântat. Pe scenă trebuie să dai absolut tot ai mai bun, pentru că altfel nu poți să ridici muzica la înălțimea oamenilor. Dacă tu cânți așa, în dorul lelii, ești la serviciu și te gândești când vine pauza de țigară, cât mai stăm pe aici, muzica este moartă. Muzica nu înseamnă să reproduci ce e scris în partitură că asta într-adevăr se studiază, cum să cânți partea asta fizică. Dar implicarea, asumarea riscului implicării, adică să crezi în ceea ce cânți, asta e ceva ce nu prea să studiezi”.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.