Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Alianțele militare nu pot avea două viteze

alianta militara

(Foto: Guliver/Getty Images)

Confruntată cu numeroase probleme ce îi pun sub semnul întrebării însăși existența, UE încearcă să se reinventeze. Organizația a ajuns în mod evident într-un moment de răscruce, care este cu atât mai greu de depășit cu cât eterogenitatea priorităților membrilor săi face ca un consens în ceea ce privește calea de urmat să fie greu de atins. Există o decuplare manifestă între elitele naționale consacrate ale ultimelor decenii și populație, decuplare care duce la rezultate electorale îngrijorătoare.

Confruntată cu presiunile economice și sociale aduse de globalizare, revoluțiile tehnologice și fluxurile de imigranți, națiunile europene dau dovadă de un apetit în scădere și diferențiat pentru continuarea integrării europene. În schimb, își fac din ce în ce mai mult loc tendințele naționaliste sau populiste, care au obținut în țări-nucleu ale UE, precum Franța și Germania, importante prezențe parlamentare.

Pericolul unui regres instituțional european face ca liderii de pe continent să încerce să găsească soluții flexibile, de natură să răspundă varietății de preferințe pe care membrii UE le au când vine vorba despre calea de urmat. Așa a luat naștere scenariul unei Europe cu mai multe viteze, care, în esență, ar permite țărilor care își doresc o integrare mai profundă să continue acest proces, iar celor care doresc să își păstreze mai multe prerogative naționale să o facă. 

Este o abordare care, în mod inevitabil, va duce la o diferențiere a implicării statelor în construcția europeană și chiar la marginalizarea unora dintre ele, în condițiile în care decizii luate de nucleul țărilor mai integrate vor risca să alieneze din ce în ce mai mult țările care nu au fost parte a acestor decizii. În felul acesta, puterea de negociere a unora dintre țările care astăzi își asumă rolul de oponenți ai integrării profunde se va diminua, acestea văzându-se obligate să își reconsidere poziția în interiorul UE.

România visează, cel puțin declarativ, la nucleul dur european, dar, practic, are un comportament impredictibil, lipsit de rigoare, care sugerează mai degrabă contrariul atât din punct de vedere economic, cât și politic. Ca urmare, perpetuând inconsecvențele ultimelor decenii, România nu are, de fapt, nicio șansă să intre în nucleul dur într-un viitor previzibil, cu atât mai mult cu cât apartenența la nucleul dur va presupune și adoptarea euro. Un proiect tratat de România în mod constant cu multă superficialitate și ipocrizie.

De altfel, pe criterii economice și culturale mult mai stricte, pentru a evita exacerbarea tensiunilor existente, teoretic, însăși zona euro ar presupune o abordare în două viteze, care ar duce la existența unui euro „tare" și a unuia „slab". O limpezire a apelor pe care Germania o va întârzia la maxim, având în vedere beneficiile imense de care se bucură din perspectiva competitivității exporturilor, împărțind aceeași monedă cu economiile mai puțin competitive din flancul mediteranean.

Dacă în ce privește integrarea economică sau politică soluția unei Europe cu mai multe viteze poate da naștere la negocieri, scenarii, interpretări, îndoieli, există o zonă în care soluția unei abordări în două sau mai multe viteze este sortită eșecului din start. Iar această zonă este securitatea.

Solidaritatea militară a alianțelor nu poate fi asigurată în mai multe viteze. Ea ori este exprimată și garantată într-un mod categoric, ori existența oricărei urme de îndoială o face practic inexistentă. Acesta este motivul pentru care varietatea câteodată extremă a opiniilor existente pe tema apărării la nivel european, în ce privește relația cu NATO, forma de organizare a propriei apărări, resursele care să fie alocate, poziționarea trupelor sau iminența unor amenințări au ca rezultat cert lipsa credibilității militare a Europei: atât ca adversar, cât și ca partener.

Când vine vorba de apărare, evidența existenței unei Europe cu un angajament în mai multe viteze este garanția eșecului. Polonia și România, Franța și Germania, Ungaria și Cehia reprezintă un mozaic de opțiuni de preocupare pentru securitate de o diversitate remarcabilă.

Situarea în centrul Europei modifică perspectiva geopolitică și, în mod evident, diminuează motivarea.

„Dar există trupe ale statelor europene dislocate în țări de periferie", mi se va spune. Desigur, dar atunci când declarațiile politice la nivel european sunt inconsecvente, atunci când resursele bugetare alocate pentru apărare de marile state europene și tehnologia sunt rămase în urmă, discuția despre o armată europeană credibilă nu poate să fie privită deocamdată decât ca un exercițiu politicianist.

Aceasta este provocarea cu care se confruntă țări precum Polonia și România în încercarea lor de a-și găsi aliați cerți. O Europă percepută ca având mai multe viteze când vine vorba de securitate nu asigură nicio garanție. Așa că ambele țări se îndreaptă spre alianțe cu țări individuale pe care simt că se pot baza, pentru că, spre deosebire de multe alte țări europene, au o consecvență istorică a poziționării lor geo-strategice: Marea Britanie și SUA. Rolul marginal și câteodată chiar antagonist pe care îl au cele două țări în relația cu UE duce însă la o dilemă strategică pentru țări ca România și Polonia, care își va găsi doar o rezolvare imperfectă și, pe alocuri, chiar costisitoare.

Cărei relații să i se acorde prioritate: furnizorului de dezvoltare sau furnizorului de securitate? Pentru că vulnerabilitatea noastră economică, dar și militară, nu ne va permite o antagonizare a nici unuia dintre ei. Iar soluția „2 în 1" nu cred că este câtuși de puțin realistă. UE nu va putea proiecta în mod credibil securitate așa cum o face SUA, iar SUA nu va furniza fonduri de dezvoltare și o prezență economică în regiune așa cum o face UE. În această situație imposibilă își au originea soluții precum semnarea recentă a unui tratat de securitate între Polonia și Marea Britanie, parteneriatele strategice dintre România/Polonia și SUA, achizițiile de tehnică militară și de la europeni, dar și de la americani și alte achiziții viitoare care vor trebui să împace și „capra și varza", chiar dacă nu întotdeauna vor avea un sens economic.

Dar această poziționare în mijloc nu va putea funcționa permament, și decizii ferme vor trebui să fie luate. Cel mai recent exemplu este cel al votului ONU în ce privește statutul Ierusalimului, vot în care SUA și UE s-au găsit pe poziții diametral opuse. Abținerea României a fost acea soluție de compromis dictată de dilema de mai sus, dar care, împreună cu Polonia, ne-a pus în afara taberei europene, care a votat în masă împotriva solicitării SUA. Astfel de momente vor mai urma și dilema va persista. Iar conducătorii români nici măcar nu vorbesc la unison pe această temă…

Care relație contează mai mult? Cea cu sponsorul de securitate sau cea cu sponsorul economic? Și totuși…

Există și o veste bună pentru mulți, proastă doar pentru câțiva. În ce privește normele democratice și ale statului de drept nu va trebui să facem nicio alegere. Toți partenerii externi sunt perfect aliniați.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Cred ca parteneriatul cu SUA este vital pentru noi. Plus ca avem multe investitii americane , mai ales în IT.
    • Like 0
  • Misiunile în cadrul Alianţei nu se impun, se negociază. Dar ce ai acceptat, trebuie să rezolvi. Marea noastră problemă este clasa politică, imatură şi diletantă.

    Amintiţi-vă declaraţia stupefiantă a lui Tăriceanu din 2006 când, fără avizul CSAT, fără nimic, s-a trezit declarând că scoate militarii români din Irak {https://is.gd/RqhQLw}. Atunci nu eram aliaţi, eram parteneri, dar negociaserăm nişte misiuni. Revenind în actualitate, să ne amintim declaraţiile ciudate (din punct de vedere al relaţiilor internaţionale) făcute de Dragnea şi alţi politicieni sau miniştri.

    Toate astea se contabilizează şi, la un moment dat, nu mai eşti credibil. Iar atunci treci direct în punctul mort, nici măcar în viteza a doua.
    • Like 3
  • check icon
    Enunțul din titlul articolului este corect și de bun simț. O alianță militară este sau nu este și punct.
    Din punct de vedere politic militar, locul României este în NATO. Este singura alianță care poate oferi cert și la timp, protecție, solidaritate și apărare. Și mai poate oferi experiență și tehnică verificate ÎN LUPTĂ. Atunci când UE va avea o politică externă și de apărare comune, vom putea vorbi despre o dimensiune în aceste direcții, a așteptărilor concrete ale României și altor state membre. Până atunci...
    Din punct de vedere politic și economic UE este ceea care ne ține cât de cât ”pe linie” și poate dacă și noi vom fi mai serioși, să ajute la o necesară apropiere față de statele avansate.
    Care este elementul de legătură între NATO și UE? Acesta a fost evident la admiterea fiecărui stat în UE. Recunoașterea de către NATO a progreselor democratice a prezenței economiei de piață funcționale au fost hotărâtoare alături de Dosarele pe probleme.
    Ce avem noi de făcut? Avem de dat semnale de consecvență, seriozitate și angajament față de ambele direcții și dovezi clare că democrația și statul de drept sunt realități ireversibile. Nu este întâmplător faptul că la capitolul democrație și stat de drept ”...toți partenerii noștri sunt perfect aliniați.”
    • Like 2
  • Mike Geo Mike Geo check icon
    În primul rând, relația cu SUA este cea mai importantă pentru noi, din toate punctele de vedere. Cred ca ne putem baza pe SUA. SUA reprezintă și un sponsor economic important în România. Sa nu uitam cate companii mari de IT sunt la noi. Cu UE va trebui să avem relații bune în continuare, chiar dacă nu avem nici o sansa sa adoptăm Euro. Însă ce ne facem cu Dragnea &Co.?
    • Like 1


Îți recomandăm

Bursa BT Roberto Marzanati la Executive MBA University of Hull

Competiția la Executive MBA University of Hull din Cluj-Napoca, program acreditat internațional, este deschisă celor care doresc să facă un pas înainte în dezvoltarea profesională şi personală, indiferent de domeniul în care lucrează, public sau privat. Candidații trebuie să aibă cel puțin 3 ani experiență în management după terminarea studiilor şi să cunoască limba engleză la nivel avansat.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Allkimik

În urmă cu 12 ani, a plecat în India, în vacanță, cu un aparat digital scump și un altul ieftin, pe film, cu care a făcut poze mai mult seara, fără să aibă nicio așteptare de la ele. Când le-a developat la un atelier, a rămas surprins de profunzimea imaginilor și, ținând în mână diapozitivele, a avut revelația prezenței fizice a fotografiei.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Chef Alex Dumitru

Bună parte dintre ingredientele proaspete pe care le utilizează în rețetele sale de adevărat făuritor de gust, chef Alex Dumitru le cumpără, de două-trei ori pe săptămână, din Piețele Obor, Domenii și Matache. Merge doar la producători testați, care au întotdeauna grijă să îi ofere materii prime de calitate. Totul trebuie să fie proaspăt, de sezon.

Citește mai mult