Alina Gavrilă Borțun: „Nu sunt de acord cu manechinele supraponderale. Nicio extremă nu e sănătoasă. Grăsimea nu e sănătoasă. Nu e ok să recomanzi asta, cu atât mai mult copiilor”

Alina Gavrilă Borțun este Creative Director la Gavrilă & Asociaţii, o minte iute și speculativă, o femeie activă în domeniul publicitar, a modei și a lansării numelor noi în industria creativă. Alina e o prezență excentrică, o dată ce-o vezi n-o mai uiți, pentru că îmbină elemente surprinzătoare mereu. Nu se îmbracă „normal” cum spune Andrei Borțun, soțul ei. Ce e „normal”? La Alina normalul este ceva diferit de ceea ce înțelegem cu toții, rochiile ei sunt făcute din cămăși, sacourile au umerii desfăcuți sau mai lați decât ar trebui, spatele nu seamănă cu fața, iar cusăturile de pe dos sunt mai frumoase decât cele de pe față…

Alina, cum te simți când ți se spune că ești una dintre cele mai strălucite și creative minți din publicitatea românească? Cum primești aceste aprecieri?

Cu ceva vreme în urmă m-a învățat cineva că a spune un simplu „mulțumesc” este suficient, mai ales pentru cineva care nu știe să primească complimente, așa ca mine. Deci spun simplu: mulțumesc.

Ce înseamnă exact o minte creativă? Ești un om liniștit în capul tău?

Liniștit?! Nu. Nu știu dacă din păcate, sau din fericire, dar asociez relaxarea cu lipsa vitalității, iar această neliniște a minții este forma în care mă simt cel mai bine. Dans, dans, dans, ca în cartea lui Murakami. Trebuie să „dansez”!

Deci creativitatea vine cu un fel de agitație la pachet?

Da. Nu pot să stau, de asta mi-am dus și mașina de cusut în birou pentru că acasă nu am timp s-o accesez. Dar la birou, între briefuri sau atunci când trebuie să aștept… nu aștept, gândesc o bluză, o fustă, fac ceva, cos, lucrez…

De unde pasiunea pentru haine și cusut, pentru manoperă?

Dintotdeauna mi-a plăcut să fac lucruri cu mâinile mele, mă animă, incită, provoacă și nu în ultimul rând asta-i relaxarea mea. Îmi place să ofer cadou ceea ce fac, sau să fac si să păstrez pentru mine, depinde.

Sunt încă fascinată, purtând un taior din 1950, cum gabardina de atunci ține la fel de bine ca mătasea „care nu se taie”

Și de unde ai învățat să coși?

Străbunica mea e principalul vinovat. Am încă o grămadă de mantouri și taioare create de ea, cusute de ea. Modelele au personalitate, rafinament și surpriză în detalii atât în accente cromatice, cât și în alegerea garniturilor, pasmanteriei. Tailoringul e perfect, simplitatea liniei – rafinată. Si de la ea, la bunica, apoi la mama și mai apoi la mine s-a transmis dragostea pentru haine frumoase, bine făcute. Am învățat să coasem, brodăm, croșetăm, tricotăm.

Am învățat din copilărie. Străbunica doar corecta rezultatul, câteodată. Sunt încă fascinată -purtând un taior din 1950- cum gabardina de atunci ține la fel de bine ca mătasea „care nu se taie”. Deci ea a fost exemplul, inspirația, de acolo vine pasiunea. Pe urmă am făcut modă și pe urmă m-a izbit publicitatea la care mi-a plăcut mult dinamismul. Îmi place să fac și haine, dar, ei bine, nu-mi place să fac haine ieftine. Deși am început să reciclez materiale și accesorii, ceea ce reduce costurile destul de mult. He he he!

Dar azi materialele sunt mai ieftine, sunt ușor de consumat… De unde iei materiale bune?

Am un cufăr cu materiale pe care le-am strâns, pe care le-am și moștenit și de la mama, și de la bunica. Materiale care „țin” incredibil de bine. E cufărul meu fermecat.

Și faci haine doar pentru tine?

Da.

Ești egoistă...

Da...

Nu te-ai gândit să faci ceva mai amplu?

Am facut o colecție cu Diorama, apelând la ilustrațiile unei artiste despre care am crezut că vor sta mai bine pe niște materiale și așa s-a născut, acum câțiva ani, o mică colecție, dar nu am timp să mă dedic. Și dacă o faci, așa cum o înțeleg eu, e un full time job. Nu am nici suficient knowhow pentru construirea tiparelor, de exemplu.

Și pentru mine tiparul este cheie. Mi-ar plăcea să studiez asta serios, experimentez oricum de fiecare dată când desenez o haină, o tai și o cos. Partea de tipar îmi ia cel mai mult, dar e și cea care-mi crește adrenalina.

Lucrurile se uită fără rutină. Nu spun nimic nou. La acea colecție eu am lucrat o parte din tipare și mi-a fost destul de greu, mai ales pentru că sunt riguroasă. Cusăturile de pe dos au fost îmbrăcate în mătase roșie, pentru că așa am vrut, a fost modul meu de a semna colecția. Asta a fost „moartea” croitorilor care îmi spuneau că mai bine fac asta pe față, nu pe dos.

Ha ha ha! Al doilea răspuns al lor a fost că „e foarte multă muncă”. Da, era. Dar apropo de „egoism”, uite, am învățat de la o colegă de-ale mele de birou să fac coliere din funie și rips de mătase, pe care le dăruiesc prietenelor mele.

Hainele trebuie să-ți stea ție bine, ție și numai ție, să te pună în valoare indiferent de ce se poartă sau nu. Că nu e nevoie nici să ai Chanel, sau nu știu ce geantă, sau alt lucru. Trebuie să te simți TU, să fii TU, asta este regula.

Spuneai că dorești să faci haine așa „cum vrei tu”. Ce înseamnă „cum vrei tu”?

Înseamnă materiale bune, finisaje de excepție și mult experiment la nivel de tipar. Eu, mai curând cochetez cu o zonă maximală, dar hainele pe care le-aș face, ar fi în zona minimală. Mă interesează să fac un produs dintr-o singură tăietură. Experimentul la nivel de tipar mi se pare extrem de interesant. Dar pentru asta trebuie să învăț mereu. M-am dus la Arhitectură, de exemplu, în facultate, în paralel, ca să fac un curs de geometrie descriptivă. După cum spunea profesorul meu mai slobod la gură, „nu pot să cred, Gavrilă, că vrei să faci asta pentru un țâțar”.

Voiam să fac un corset, e adevărat, un corset de secol 18 dintr-o haină de piele a tatălui meu. A ieșit perfect și a fost parte din Diploma mea.

De câte ori te privesc am o reacție de hipnotizată. Vin către tine chemată de ceva anume… Am senzația că în spatele ochilor tăi vii și curioși sunt computere și aparate de radiografie. Ce vezi tu de fapt, ce se întâmplă acolo, în spatele ochilor?

Sunt o ființă curioasă, cu o apetență greu de stăvilit pentru nou. Deși sunt destul de atașată de perioade vechi din istoria mai ales a costumului, în care mă regăsesc cel mai bine, nu sunt totuși nostalgică, ci sunt mereu în căutare. Uite, și muzica pe către o ascult e muzică nouă 2022, ascult hip hop, trap și tot ce apare.

Da???

Da! Lucrez cu cea mai mare plăcere cu tineri, mai mult chiar decât cu oameni experimentați. Caut noul, viziunea și curajul, pentru că eu cred că atunci când dispare curajul, dispare și creativitatea. Îmi mai place frumosul pe care-l caut în oameni, în obiecte, în decorațiuni, în haine. Îl caut oriunde și în orice.

Nu sunt de acord cu manechinele supraponderale, așa cum nu am fost de acord nici cu acel heroine-chic-kind-a-look. Adică nicio extremă nu este sănătoasă. Grăsimea nu este sănătoasă. Nu e ok să recomanzi asta, cu atât mai mult copiilor. Să fii supraponderal vine la pachet cu probleme si suferință.

Ai schimbat oameni în jurul tău fiind așa?

Cred că da și cred că ăsta este unul dintre lucrurile care mă fac să mă duc cu plăcere la birou în fiecare zi. Atat eu, cât si partenerul meu Iuli, lucrăm cu fotografi, ilustratori, art directori, graphic designeri, muzicieni, compozitori, tineri, luați din facultate direct. „Zero” experiență.

Dar cu idei proaspete și apetit de creație. Mulți au făcut cu noi primul lor job. Și nu încerc să schimb, ci doar să dezvolt diverse talente și să le dau posibilitatea de a și le manifesta. Îmi place să construiesc echipe de creație din cât mai multe domenii: scenografie, muzică, grafic design, DOP. Multe minți deschise și creative care se completează. Și se pare ca și lor le place, pentru că răspund necondiționat la primul telefon.

La proiectele pe care le face soțul meu împreună cu echipa lui fantastică, cum ar fi Diploma unde nu cunosc pe nimeni în fiecare an, versus RDW unde cunosc pe toată lumea, sunt animată de spiritul tinerilor și de căutarile lor de început de drum.

Am primit un superb frac made to measure de acum 100 de ani, căruia i-am desfăcut umerii ca să văd cum a fost făcut. Și, pentru că layerele erau impecabile, uite că port acum un frac unic, cu mânecile desfăcute din umăr și o revărsare de materiale, cu vatelina la vedere, ca o mărturie a calității acestui produs.

Între istoria costumului ” și „trap” este…

Kanye. Și alții.

Streetstyle-ul este noua modă

Asculți muzica asta? Nu ți se pare lipsită de valoare?

Deloc. A luat amploare la noi în anii ăștia din urmă, dar trapul a apărut prin 70, a devenit popular prin 90, e o ramură a hip hopului, extrem de antrenantă, să-i spun, hehehehe „pe vechi” din punctul meu de vedere. Sunt combinate beat-uri de muzică electronică cu rock, rap, hip hop, pe o baza de trap. E un stil foarte liber și asta mă atrage cu siguranță.

E o reflexie a timpurilor pe care le trăim pe fastforward, totul se întâmplă acum, aici, sunt povești derulate rapid, cu teme clasice dar interesant si supercreativ puse în scenă. Si, desigur, raspund ideii de dans! Și fără dans, viața e pustiu! Hehehhe! Sau, nu era așa!

Oricum, dintotdeauna m-a animat cultura neagră- de la jazz până la hip hop. Și, după cum m-a informat Spotify la sfârșitul anului, îmi place așa de mult, ca am petrecut 282 ore cu Kendrick Lamar. Hahaha!

Nu ai avut niciodată prejudecăți?

Probabil că da, dar îmi place să cred că m-am corijat. Sunt o minte destul de deschisă.

Cât de mult contează în meseria ta experiența de viață?

Mai deloc. Poate că e utilă atunci când trebuie găsite niște shortcut-uri, în rest nu contează. Trebuie să fii up-to-date. Dacă nu ai aptitudini digitale, nu exiști. Am două fete adolescente și măcar și pentru asta trebuie să fiu la curent cu tot ce se petrece. Nu reușesc să înțeleg ce se întâmplă mereu, adolescența este complicată.

Dar sunt atentă, am urmărit și am vrut să înțeleg fenomene ca Off White sau Balenciaga, de exemplu. De asemenea, nu poți să nu remarci că streetstyle-ul este noua modă, noul couture și, dacă nu înțelegi asta, este destul de trist. Așa cum Demna Gvasalia trimite mesajul vremurilor pe care le trăim, cu mult umor și talent, așa trebuie să fie și primit.

Nu mă prea interesează tendințele. Sigur, trag cu coada ochiului, mai curând ca informare, dar cam atât

Spre ce se duce moda?

Spre originalitate, autenticitate, stilul personal și libertate. Sigur că există fenomenul acesta de turmă, dar el a existat mereu, de ce să nu recunoaștem? Tinerii se simt liberi azi să experimenteze, să abordeze cu curaj stilul personal, să fie originali și liberi.

Care sunt tendințele în modă, în publicitate?

Nu mă prea intersează tendințele. Sigur, trag cu coada ochiului, mai curând ca informare, dar cam atât. Poate că le asimilez la un anumit nivel, dar le pun cumva deoparte. Cred că o idee bună rămâne o idee bună indiferent de vremuri și indiferent de domeniu. Craftul rămâne craft, ilustratorii buni vor rămâne ilustratori buni. Important este să livrezi produse de creație care să-și facă treaba, de care să nu-ți fie rușine și să te amuzi. Și pe tine, și pe alții. Uneori, și dacă te pui împotriva valului pare o idee bună. Long live Punk!

Ce părere ai despre faptul că acum, nemaiexistând o dictatură a dimensiunilor, 90-60-90, corpul este expus pe catwalkuri oricum ar fi?

Să știi că nu sunt de acord cu manechinele supraponderale, așa cum nu am fost de acord nici cu acel heroine-chic-kind-a-look. Adică nicio extremă nu este sănătoasă. Grăsimea nu este sănătoasă. Nu e ok să recomanzi asta, cu atât mai mult copiilor. Să fii supraponderal vine la pachet cu probleme si suferință.

Deși sunt destul de atașată de perioade vechi din istoria mai ales a costumului, în care mă regăsesc cel mai bine, nu sunt totuși nostalgică, ci sunt mereu în căutare. Uite, și muzica pe către o ascult e muzică nouă 2022, ascult hip hop, trap și tot ce apare.

Hainele tale au geometrii ciudate, au forme neașteptate, combinațiile tale sunt jucăușe și inedite. Cum le gândești?

La un moment dat, soțul meu îmi căuta o geacă pentru vreme geroasă. Și mi-a spus, râzând, uitându-se în dressing că nu am nimic cu două mâneci, sau cu fața egală cu spatele. „N-ai nimic normal”, mi-a spus.

Dar așa am fost mereu. În căutare de produse/ tipare inovatoare, în plus unei haine trebuie să-i găsesc cât mai multe feluri de a o purta. Îmi place mult asta. Uite, mama prietenei Domnica Mărgescu, Ilinca, mi-a făcut cadou un frac al tatălui său, cu care nu știa ce să facă. Și am fost onorată să primesc această haină căreia i-am desfăcut umerii un pic, apoi mai mult, ca să văd cum a fost făcută. E un frac made to measure de acum 100 de ani. Superb!

Și, pentru că layerele erau impecabile, uite că port un frac unic, cu mânecile desfăcute din umăr și o revărsare de layere, de materiale, cu vatelina la vedere, ca o mărturie a calității acestui produs. Cineva m-a întrebat daca e un produs Margiela. A fost un maxim compliment! Am luat de la RDW cămăși de in, o ultimă serie de la o mare fabrică românească care producea cămăși.

Doar că mărimile erau destul de mari. Ieșind din expoziție, m-am gândit că nu am ce să fac cu o cămașă mare și atunci m-am întors, am mai luat două, pentru că am decis pe loc să fac o rochie din ele. Și nu le-am tăiat, ci am creat rochia doar prin închiderea diferită a nasturilor celor 3 cămăși, fără niciun fel de altă intervenție sau cusătură. Apoi, m-am întors și am mai cumparat 6 cămăși. Și am mai făcut 2 rochii. Diferite, dar o serie. Astfel s-a născut „capsula” mea de rochii de vara 2022.

Citiți interviul integral pe cristinastanciulescu.ro

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp