Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Republica împlinește opt ani de existență. Vă mulțumim că ne sunteți alături în această călătorie prin care ne poartă bunul simț, nevoia unei dezbateri de calitate și dorința pentru un loc mai bun în care să ne spunem ideile.

Am 30 de ani, sunt profesor și, oricât de mult te-aș iubi, Românie, tu nu dai doi bani pe mine!

parada 1 dec

Foto: Mihnea Păunescu/ Alamy/ Profimedia

Simțim să spunem lucruri frumoase și ne declarăm iubirea față de țară în această perioadă. Însă în ultimele zile, vorbind despre 1 Decembrie cu elevii la școală, am început să problematizez în mod invers: pe mine mă iubește țara mea? Mai precis, societatea aceasta din care fac parte prețuiește eforturile mele?

Peste câteva luni o să împlinesc 30 de ani și acest lucru mă obligă la un bilanț cu privire la alegerile pe care le-am făcut până acum și totodată să-mi restrâng aria asupra celor spre care trebuie să-mi fixez atenția.

Am reuștit cumva să-mi păstrez pentru mulți ani speranța unui copil care crede că făcând lucrurile cum trebuie o să fie tratat la fel de către viață și societate. În copilărie mi-am făcut temele fără să fiu obligat, n-am avut absențe, mi-am ajutat familia la treburile casnice, iar în vacanțe de la vârsta de 12 ani, în loc să pierd timpul sau să mă joc cu alți copii, mi-am ajutat tatăl cu magazinul unde lucra. Mai târziu am intrat la cel mai bun liceu din județ și acest lucru mi-a schimbat mentalitatea și m-a făcut să am pretenții mai mari de la propriul destin, așa că, în prezent sunt student la a treia facultate.

De trei ani lucrez în învățământ și am dat tot de atâtea ori titularizarea, inutil să mă mai plâng de faptul că nu au contat notele bune obținute ca să mă titularizez, pentru că asta e o poveste pe care o știe deja toată lumea.

Pentru că am lucrat trei ani și jumătate la privat în diverse domenii gen retail, industrie hotelieră, horeca și într-o librărie (care dedică doar jumătate din spațiu și timp cărților), înțeleg care sunt avantajele pe care le am acum, însă doar prin comparație cu ce am avut în trecut, nu cu nevoile mele.

Am ajuns, inevitabil, în momentul în care sunt pregătit să-mi întemeiez o familie cu care aș vrea să nu locuiesc toată viața în chirie sau să plătesc aproape jumătate din salariu (care nu a fost niciodată mai mare de 3600 de lei cu multe sporuri) pe o rată. Părinții mei nu prea au cu ce să mă ajute și chiar dacă ar avea, e normal să le mai accept acum ajutorul? După 11 ani de studii și făcând o meserie care e importantă pentru toate societățile din toate timpurile și locurile e normal să mai am nevoie de ajutorul părinților la vârsta 30 de ani? 

Sunt oameni care mi-au spus că am făcut alegeri proaste, pentru că toate cele trei domenii pe care le-am studiat sunt „umaniste” și că puteam să mă fac și eu IT-ist sau medic dacă voiam să-mi ajungă banii. Însă, acest lucru însemna să mă trădez pe mine și mi se pare aproape vulgar să-mi aleg meseria de dragul banilor, să-mi fie scuzat, dar e ca și cum mi-aș prostitua voința. Înțeleg cât de importanți sunt medicii pentru societate și că ar trebui plătiți cel mai bine, dar nu merită oare și un profesor măcar jumătate din cât primesc aceștia?

Mai există ceva care mă face să nu-mi mai văd un viitor în această societate care parcă e împărțită în caste în care poți ajunge într-o poziție în care să-ți asiguri măcar baza piramidei lui Maslow, cunoscând pe cine trebuie, nu ce trebuie: refuz să lingușesc, să mă împrietenesc cu oameni care nu-mi plac și să rămân acolo unde mă simt umilit.

Pentru că am simțit nevoia să mă implic activ în societate, am crezut că dacă mă asociez cu alți tineri care, din exterior, par să fie ca mine, o să simt că eforturile mele dau roade, dar am găsit și acolo oameni care mai degrabă au fost refuzați de partidele vechi decât unii care sunt dispuși să se pună în slujba unui bine colectiv.

Momentul în care m-am simțit mai dărâmat ca niciodată și înstrăinat de propria țară a fost când o persoană fără talent sau competențe vizibile a ajuns să se lupte cu șanse reale pentru cea mai importantă poziție.

Iar acum, întrucât îmi dau seama că dacă fac copii trebuie să treacă și ei prin momente asemănătoare, îmi dau seama că oricât aș încerca să iubesc și mă zbat pentru societatea din care fac parte, n-o să primesc înapoi ceea ce ofer. Am luat deciza să mai învăț o limbă străină și să merg să mai studiez ceva în altă țară și apoi să încerc să rămân acolo pentru totdeauna. Aceasta e doar povestea mea, dar câte de genul acesta cunoaștem fiecare dintre noi?

Mesajul meu de ziua națională este: oricât aș încerca eu să te iubesc, dragă Românie, tu cât de mult mă iubești? 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Daca iti alegi o meserie din pasiune, banii vor conta mai putin, iar daca nevoia de bani primeaza atunci alegi o meserie care sa rezolve problema asta. A fi profesor e strict o vocatie, o dorinta si sarisfactia vine din relatia cu elevii, din convingerea lucrului bine facut, nu din recunostina societatii sau a Universului. Fapul ca a facut deja trei facultati si se gandeste s-o faca pe a patra denota ceva nesiguranta.
    Ca sa avansezi, peste tot in lume, e nevoie de colaborare cu colegii, de ceva “lingusire” a sefilor etc, nu te promoveaza nimeni daca esti gica-contra sau vreun nesuferit. Inginerilor, contabililor, instalatorilor, maturatorilor etc cine le ridica statui cand isi fac treaba bine si beneficiaza toata societatea de efortul lor tacut?!
    Romania are multi corupti, hoti, incompetenti in functii inalte, dar are si milioane de oameni care isi fac datoria cat pot ei de bine si fac ca lucrurile sa mearga, asa cum merg ele.
    Sa lasam lamentarile si asteptarile de recunostinta, sa ne facem fiecare treaba pentru care ne-am angajat, sa luptam cu neregulile cat putem de mult, sa fim recunoscatori pentru ce avem si daca ne dorim mai mult sa ne straduim mai mult!
    • Like 1
    • @ Viorica Ionita
      Bun, vocație! Dar de ce este exclus să se plătească serios pentru exercitarea vocației ? În sportul de performanță cum se poate? Că și acolo e vocație.
      • Like 0
  • Mi se pare mie ori dl autor nu dă minim ochi, pe unde a greșit dînsul, de a ajuns în situațiunea (altminteri destul de livrescă, pregătită pentru gazetă) de mai sus?
    • Like 1
  • I

    Eu unul nu iubesc România (dar nici nu o urăsc).
    Prin urmare, nu vin la ea cu dezamăgiri, precum ale celui citat mai sus.

    Prin definiție nu văd ce are bunăstarea mea sufletească legătură cu asemenea entitate totuși foarte vagă, cum este ideea Țară. Dacă mă străbat așa idei, cu iubit/dezamăgit de careva, o fac față de ființe umane ori propriile-mi putirințe/idei.

    II

    În rest, ca ins paria ce mă aflu, observ în textul domnului de mai sus genul de educație, una socială, manifestată prin faptul că ia în serios ideile propovăduite prin articol, iar în paralel servește altora ca el ce vor aceia să audă.
    • Like 0
  • Bine ai venit in lumea capitalista. Dincolo vei sta doar cu chirie ca nu vad de unde poti plati rate la un apartament care costa minim 300.000 de euro. Sau poate fugi in America unde vei fi nevoit sa-ti iei al doilea ''job''. A... frustrarea exista cand ceilalti bat restaurantele si tu nu. Dramuieste-ti banii, acum e rau si aici si acolo.
    • Like 3
  • Văd că pentru mulți autori și comentatori patria e totuna cu vremelnicii ei conducători, care sunt incompetenți, răi, nesimțiți, hoți etc. Dar de pe vremea lui Tudor Vladimirescu exista vorba: ”patria este norodul, iară nu tagma jefuitorilor”. Zic și eu: patria este mult mai mult decât clasa politică abjectă de care avem parte. Este toată legătura noastră, pe multiple planuri, cu pământul și oamenii, este tot rostul nostru aici. A pleca la mai bine, în altă țară, în afara cazurilor extreme, mi se pare dezgustător. Și mai este OK cazul celor care pleacă fără să se gândească la avantaje materiale, ci pur și simplu fiindcă se simt liberi să se ducă unde le place natura, clima, poate cultura etc. Deci sunt, în concepția mea, îndreptățite să plece 2 categorii de români: cei boemi (cetățenii lumii) și cei care aici mor literalmente de foame și ar avea o șansă în altă țară. Atât. Ceilalți, care fac nazuri că sunt ei prea buni pentru țara asta pe care n-o iubesc, dar nu vor sau nu pot să facă nimic pentru a schimba lucrurile și a-și găsi un rost aici, cu aceștia nu sunt și nu voi fi niciodată de acord. Țara este deasupra regimurilor de moment. Aceste regimuri vin și se duc, lucrurile se schimbă. Acum (încă) e bine de trăit în occident, dar acum 80-90 de ani nu era așa. În Europa era nazism și război. Dacă erai evreu, țigan etc aveai o mare problemă de supraviețuire în Germania și tările ocupate. Atunci era mai bine în România decât în Germania, cel puțin pentru acele etnii. La fel, atunci în SUA, dacă erai negru, să te ții umilință și discriminare. Acum e altceva, dar deja se întrevede trecerea în altă extremă: acum deja se întrevede că albii, bărbații, familiștii, cei normali din punct de vedere sexual etc vor ajunge să fie ei discriminați sau limitați față de negri, femei, LGBT și cuplurile lor etc. Sigur, e foarte rău să fim tratați, în România, cu sictir la vreun ghișeu de instituție, dar zău că m-aș simți MULT mai umilit și frustrat să fiu nevoit să mă numesc ”părinte 1” sau ”părinte 2”, și alte și alte aberații, iar dacă nu mă înregimentez la linia oficială, să am necazuri pe toate planurile în societate. Acum, în occident, sub pretextul corectitudinii politice și respectării regulilor, se instaurează încet-încet regimuri autoritare, de care apologeții emigrării și haterii României par să nu fie conștienți. Pleacă de aici de scârba umilințelor din țară și vor ajunge, după nu mulți ani, să înghită umilințe diferite, dar cel puțin la fel de mari, acolo. Sau poate mă înșel eu și cei plecați se vor integra perfect în acele societăți ”progresiste”, fiindcă sunt pe calapodul lor. În acest caz, să le fie de bine, acolo e locul lor.
    Revenind la autorul articolului, omul pare mai degrabă un neadaptat la viață în general, nu neapărat numai la viața din România. Își dă de 3 ori titularizarea și nu înțeleg pe cine acuză el de nereușitele sale, poate are impresia că-l persecută cineva. Se plânge de veniturile mici - lucru corect, salariile profesorilor sunt absolut MIZERABILE - dar în loc să manifesteze în stradă, laolaltă cu colegii sau/și să muncească mai mult (chiar să dea meditații, de ce nu), el a făcut 3 (trei) facultăți. Asta denotă tot o nedaptare și imaturitate. Faci 3 facultăți dacă îți permiți și ai timp. Dacă n-ai niciun sprijin material și vrei să trăiești decent te orientezi bine la una care îți place și apoi te apuci de muncă. Vrea să plece în occident (oare acolo va lua titularizarea?) și să mai facă ce? ÎNCĂ o facultate. Și acest om dă vina pe țara noastră pentru eșecurile sale. Sunt multe lucruri dezgustătoare în statul român și în societatea românească, dar să facem diferența între relele care vin de la nivelul statului și cele care sunt absolut din vina personală. Da, în occident statul e infinit mai bine organizat, dar să nu-și închipuie autorul că și oamenii de acolo sunt mai buni decât aici. Oriunde există oameni există și bune și rele. Răutăți și infracțiuni există peste tot. Plus că acolo mai poate fi și victima aroganței și șovinismului multor localnici. Dar omul din greșeli învață. Poate că e mai bine să plece și odată ajuns acolo să realizeze de unde-i vine cu adevărat nemulțumirea și frustrarea.
    • Like 2
    • @ Dan Cojocaru
      Dvs. nu înțelegeți ce înseamnă examenul de titularizare. Eu mi-am luat examenul de titularizare de 3 ori, dar nu sunt posturi pe care să le ocup. Asta e tot vina societății în care trăim și pe care o acuz în articol. La restul acuzațiilor nu cred că e necesar să vă mai răspund.
      • Like 3
    • @ Ionuț Stăncelu
      Da, în urma unui examen am mai auzit expresia ”reușit fără loc”. Ce să zic, e oare vina societății că unii ocupă locuri și alții nu? Sigur, există clar și PCR (pile, cunoștințe, relații) ceea ce dezavantajează un concurent cinstit, dar există și cuvântul CONTESTAȚIE dacă se întâmplă chestiuni ilegale. În cazul unei contestații e greu să se mai umble cu ilegalități, dacă autorul contestației chiar are dreptate. Oricum, reacția la o nereușită sau o defavorizare de orice fel nu mi se pare că ar trebui să fie înscrierea la încă o facultate, ci lupta, oricât de susținută, pentru următoarea reușită și pentru propriul adevăr.
      În rest, îmi mențin toate cele scrise deja. Rămâne cum am stabilit :-) :-)
      • Like 2
    • @ Ionuț Stăncelu
      Din câte înțeleg ar putea fi vorba și de o lege prost gândită. Pentru că nu e vina mea că nu sunt locuri, să dau examen în fiecare an. Sună ca în Kafka, Orwell...Iar o lege prost gândită arată câtă preocupare au pentru domeniul respectiv cei care au dezbătut-o în parlament (nu Parlament). Oricare ar fi legea și domeniul.
      • Like 0
  • TG check icon
    Un articol care sintetizeaza realitatea dureroasa din cele mai importante domenii ale unei societati: sanatatea si educatia. De asemenea, puncteaza si excesele pe care le face sistemul bancar cu acordul statului (dobanzi exagerate la credite ipotecare).
    Vreau sa fac totusi o precizare importanta referitoare la comparatia salariilor medic/profesor: 3600 lei este aproape exact jumatatea salariului net al unui medic specialist, acesta fiind de aproximativ 7000 lei. Prea mult se vehiculeaza salarii de mii de euro ale medicilor, care sunt fie cazuri izolate (specializari cu sporuri foarte mari), fie sunt luate in calcul si garzile, care pe langa faptul ca inseamna, de multe ori, cel putin inca o norma intreaga petrecuta in spital, sunt platita avand la baza salariul din 2019. Cei 7000 de lei net pot fi verificati in Legea salarizarii unitare, salariile medicilor fiind publice.
    In acelasi timp, 3600 de lei, nu pot reprezenta un venit decent pentru multe categorii profesionale, mai ales pentru un profesor.
    • Like 1
    • @ TG
      Ați punctat foarte bine pe cele două domenii. În două împrejurări diferite, am auzit persoane diferite punctând la fel: cele mai importante sunt sănătatea și învățământul. Și am întrebat: dacă acestea au așa de mare sau cea mai mare răspundere, nu ți se pare că au salarii cam mici, în speță învățământul? Mi s-a spus: așa și trebuie. Și azi îmi pare rău că nu am avut vorbele la mine atunci să zic: nici nu merită mai mult aceste domenii, nici de la profesori, nici de la medici!
      • Like 0
  • Diana N. check icon
    Eu m-am întors la învățământ după mulți ani în alt domeniu, iar față de acum 15 ani, unele lucruri sunt mai bune, altele grav alterate și e nevoie de un efort suplimentar al profesorului pentru a ține drumul drept. Ce pot eu sa vă spun e că salariul meu întreg din 2007 era 70% din chiria pe care o plăteam... A fost mai rău, acum e mai bine, va fi și mai bine, fiindcă întreaga societate românească e mai avută decât altă dată. Dar această ameliorare a fost făcută de efortul celor care au rămas aici!

    Fiecare dintre noi face alegeri la orice pas, amânăm proiecte sau ocolim pentru a ajunge unde vrem, atâta timp cât nu cădem în capcana de a rămâne pe șine trasate de alții... A schimba țara e altceva decât a schimba meseria. Scria mai demult pe această platformă un medic că a simțit nevoia sa se întoarcă în România pentru a trata bătrâni care să semene cu bunica lui. Noi lucrăm cu copii...

    Viața e lungă, cu multe răspântii, uneori vă veți răzgândi. Păstrați mereu busola către ceea ce vă doriți!
    • Like 2
  • Din păcate domnule profesor v-ați născut în țara greșită, aici nu sunt apreciate educația, sănătatea și orice ramură care nu cuprinde politicieni sau "speciali". E inadmisibil să muncești 8 ore zilnic intr-o țară europeană și să nu-ti poți plăti hrana de zi cu zi și utilitățile dintr-un salariu. Aici nu vorbim de asistați social ci de români care muncesc 8 ore/zi ( unii 10-12 chiar). La noi cine-mparte parte-și face plus "specialii" care trebuie să-i apere de furia mulțimii. Restul Dumnezeu cu mila. Când se vaietă că nu sunt bani la buget pentru profesori să le reamintiți că sunt pensionari la 49 de ani cu pensie de 30.000 de lei pe lună.
    • Like 2
  • Nu am citit materialul de mai sus pentru ca am alte opinii referitor la mesajul față de țară și "clasa colitică" din România. Către autor și fotograf : cred ca este cel puțin neinspirat sa publicați foto cu steagul Rusiei pe fundal deasupra clădirii la un material ce tratează acest subiect. Dacă a fost o eroare - mai multă atenție, dacă nu a fost o eroare....
    • Like 2
  • Superba postare! Raspunsul la intrebare se regaseste in numarul de comentarii ..... din pacate ...
    • Like 1


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult