În imagine, persoane protestează pentru a atrage atenția asupra violenței împotriva femeilor, la București, la câteva zile după ce fostul partener al Teodorei Marcu, o tânără de 23 de ani, a împușcat-o de mai multe ori în timp ce aceasta se plimba cu fiica ei. / foto: Mihai Barbu / AFP / Profimedia
Încă mai dezbatem dacă educația sexuală ar trebui să fie prezentă în școli, în ce formă, cu ce teme, cine ar trebui să o predea și cum. Ne punem aceste întrebări și ne blocăm în detalii birocratice sau ideologice, în timp ce realitatea ne aruncă în față tragedii care ne șochează și ne dor.
Pornind de la tragedia tinerei de 23 de ani din Constanța, ucisă într-un mod brutal, după ce ani la rând a fost amenințată cu moartea și a făcut plângeri la poliție (dosarul a fost anchetat de DIICOT, dar s-a clasat din lipsă de interes public) și care se pare că a fost abuzată de criminalul ei încă de când avea 14 ani, m-am gândit la trei teme și la felul în care am interacționat eu – și cei din jurul meu – cu ele.
Vă invit să le priviți prin ochii adolescentului care adoarme confuz într-o seară, după ce a auzit o expresie sau o glumă pe care n-a înțeles-o. Pe stradă, în curtea școlii, la TV sau – mai nou – pe internet.
1. Cine și unde ar trebui să le vorbească tinerilor despre concepte precum „violul conjugal”? Dacă răspunsul e „părinții”/„mama”, cred că putem fi de acord că nu este deloc satisfăcător. Îndrăznesc o ipoteză: fiecare dintre noi cunoaște cel puțin o persoană care nu înțelege cu adevărat ce înseamnă această expresie.
2. Sunt născut la începutul anilor ’90, iar primele informații despre sexualitate le-am aflat pe la 12 ani, de la băieții mai mari. Câți dintre dumneavoastră vă regăsiți în această poveste, indiferent de vârstă? Știm cu toții în ce consta această „educație”: misoginie, obiectificarea femeii, exagerări și denigrări – transmise cu mândrie și umor toxic.
3. Când și cine ar trebui să discute cu noi despre orgasmul feminin? Un posibil răspuns: „Soția îl va învăța pe soț, eventual după căsătorie...” Dar cu cine a discutat soția despre asta? Cât de liberă s-a simțit soția să discute astfel de subiecte? Și, mai ales, dacă o femeie nu a ajuns să-și cunoască propriul corp, cum ar putea să-i spună bărbatului ce are nevoie?
Lăsăm internetul să fie „educatorul” principal și pentru generațiile care vin? Vor afla ei despre aceste subiecte – care presupun empatie, grijă și respect – din clipuri pe TikTok, bancuri, glume proaste sau sfaturi primite pe ascuns, de la prieteni sau rude? Sau alegem un cadru în care aceste informații să fie transmise clar, corect și în siguranță?
Ajungem poate să delegăm (și) această sarcină inteligenței artificiale?
În Evanghelia după Matei, Isus Hristos se exprimă clar privind singurul motiv acceptat pentru divorț:
„Eu însă vă spun că oricine își lasă nevasta, afară numai pentru pricină de curvie, și ia pe alta de nevastă, preacurvește; și cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurvește.” (Matei 19:9)
„Dar Eu vă spun că oricine își lasă nevasta, afară numai din pricină de curvie, îi dă prilej să preacurvească; și cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurvește.” (Matei 5:32)
M-am întrebat adesea: câtor femei din această țară li s-a spus, într-o formă sau alta – „Taci și îndură!” – atunci când s-au plâns, poate la spovedanie, despre bătăile și abuzurile trăite?
Cine le-a vorbit bunicilor și mamelor noastre despre importanța preludiului sau despre faptul că au dreptul să spună „nu”, chiar și în propria căsnicie?
Ce fel de educație sexuală primesc tinerii crescuți în familii de creștini practicanți?
Nu putem măsura câte frustrări, traume, violențe sau chiar crime pot avea la origine o educație sexuală greșită, tăceri încărcate de rușine, lipsa comunicării sau necunoașterea propriilor drepturi. Dar putem presupune că numărul nu este mic.
Dacă tăcem, altcineva o să vorbească în locul nostru. Internetul, pornografia, glumele violente sau rușinea transmisă din generație în generație vor deveni „profesorii” de azi. Iar copiii noștri vor învăța — nu când trebuie, nu ce trebuie și, cel mai grav, nu de la cine trebuie. Educația sexuală nu e un moft, nu e un atac, nu e o rușine. E o formă de grijă. E un răspuns matur la o tăcere care, cel mai probabil, ne costă mult.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
procentul la care ar ajunge informatia ar fi mic, dar procentul de mame minore e mare in grupa de elevi analfabet functional
Dacă tot trasați paralele cu familia creștină sau de altă tradiție, dați și niște cifre concrete. Cât la sută din agresori și din victime provin din familii stabile, în care au crescut cu ambii părinți, și cât din familii destrămate?