Am fost în satul morilor de apă și am întâlnit români care țin în viață moștenirea bunicilor

Una din marile suferințe ale României este dezrădăcinarea și nu doar dezrădăcinarea începută în anii de Revoluție, ci ruptura cataclismică de trecut petrecută odată cu venirea comuniștilor. În falia căscată atunci, au dispărut oameni, valori, povești: uitarea a descompus amintirile, iar nepăsarea a degradat zidurile caselor. Omul nou s-a născut dezmoștenit, fără rădăcini.

Când merg prin Occident și văd case, ferme, afaceri aflate de multe generații în proprietate aceleiași familii, le înțeleg mult mai ușor liniștea și atitudine relaxată față de viață și am mai multă compasiune pentru neliniștea noastră națională. Altă făină se macină acum la moară și acolo, însă moara e aceeași, istoria e continuă, iar îmbătrânirea ei într-o comunitate care evoluează este firească.

În această vară, am ajuns într-un loc din România, în care fraza de mai sus e valabilă în sensul ei propriu. 

Într-o comună din Banat, Eftimie Murgu, sau pe vechiul său nume, Rudăria, se află un ansamblu de 22 de mori de apă, unele mai vechi de un secol, considerat a fi cel mai mare din sud-estul Europei. Introduse în circuitul turistic de o asociație, Acasă în Banat, morile sunt funcționale și astăzi și își păstrează rostul în comunitate. 

Fiecare moară este folosită și întreținută de până la 30 de familii, câte una pentru fiecare zi a lunii, cărora le vine rândul să macine la o dată fixă. Rândul la moară se moștenește sau uneori se cumpără. Pe vremuri, pe când oamenii se ocupau intens cu agricultura și păstoritul, se măcina zi și noapte făină de porumb pentru coleșă (o mămăligă locală), făină de grâu pentru pâine și uruială pentru animale. Acum, când și Rudăria a intrat în societatea de consum, se macină mai puțin, în principal uruială, însă morile au rămas vii în inima comunității.

„Mirosea peste tot a pâine”

Maria Markov are rând la două dintre ele, unul lăsat moștenire de bunica sa. O vecină s-a oferit să-l cumpere pe acesta din urmă, însă a refuzat-o. „I-am spus că poate măcina în locul meu, dar că rândul nu-l vând, pentru că nu știu ce vând. Nu are preț”, ne povestește ea. A locuit la Timișoara, însă în vacanțe venea cu sora sa la bunici, unde se juca, dar și muncea cot la cot cu ei. Își amintește că în centrul comunei era o brutărie, unde oamenii duceau făina și luau în schimbul ei pâine pe cartelă.

„Mirosea peste tot a pâine, care era foarte bună, cu coaja groasă și cu bucăți din sare prin ea”, descrie Maria Markov madlena copilăriei ei. Pentru pâinea aceea și coleșa din ceaunul bunici se trezea în zorii zilei și mergea la moară, uneori și duminica, și cu pâinea aceea urca uneori la pădure, unde aveau oi. „Bunica ne-a cusut niște trăistuțe mici și mergeam împreună cu ea să le ducem celor de acolo pâine, clisă (n.r. slănină) și răchie”, povestește ea. Timpul a trecut, Maria Markov a terminat facultatea la Timișoara, s-a căsătorit, s-a mutat la Balcic împreună cu soțul ei, cetățean bulgar, a născut un băiețel. 

Înapoi în casa bunicilor

Bunica și bunicul nu mai erau. Însă casa lor o chema, cu liniștea pe care ți-o dau rădăcinile și promisiunea unui început de viață nouă.

 

În urmă cu câțiva ani s-a întors, la locuința cu grădină mare, la marginea căreia trece un râu învârte roata unei mori. 

A început să o restaureze și a adus-o în zilele noastre, păstrând tot ce se poate din frumusețea veche, de la grinzile solide, la farfuriile pictate devenite obiecte de decor. Așa s-a născut pensiunea „ La moara din grădină”, unde Maria Markov le este gazdă turiștilor care vor să viziteze morile de apă, dar și alte obiective turistice din zonă.

Încercând să nu lase trecutul în uitare, recuperează uneori de la vecinii săi obiecte de demult, pe care ei nu mai pun niciun preț. Și le găsește locul și rostul în povestea prezentului.

Tot un efort de recuperare a trecutului face și profesorul de istorie Mihai Vlădia, care a transformat un etaj a fostei grădinițe într-un mic muzeu al satului. Găsești acolo de la unelte de fierărie la roți de moară, de la lămpi pe gaz la războaie de țesut. 

Într-o cameră, acoperit cu dichis de o procoviță (n.r. cergă) colorată, stă un pat frumos sculptat, iar alături un mic leagăn, în care rudărenii își duceau cu ei bebelușii la câmp.

Se oprește un pic mai mult la o masă lungă de lucru, cu multe unelte pe ea. Este moștenire de la străbunicul, Johann, care era tâmplar. Mihai Vlădia îi însoțește uneori pe vizitatori la morile de apă și le spune uneori povestea Rudăriei și a Țării Almăjului. Pe vremuri, acolo, bărbații din familie erau înrolați în regimentul de graniță al Imperiului Habsburgic și doar fetele puteau pleca la vremea căsătoriei, spune Vlădia. Băieții rămâneau, ca să nu slăbească rândurile, iar familiile erau conduse după model militar. Seara, la cină, cel mai vârstnic dintre bărbații casei stătea în capul mesei și le împărțea fiilor și nepoților sarcinile pentru a doua zi. Obiceiul s-a păstrat foarte multă vreme după ce regimentul n-a mai existat: profesorul și-l amintește pe bunicul său, în capul mesei, făcând programul familiei pentru a doua zi. Este doar una dintre poveștile din zonă, pe lângă istoria și legendele morilor. Poate cea mai populară este Îndărătnica dintre Râuri, moara a cărei roată se învârte în sens invers acelor de ceasornic și care ar avea puterea de a da timpul înapoi.

Reîntorși la Moara din Grădină îi povestim Mariei Markov despre micul muzeu. Își amintește și ea despre războiul de țesut al bunicii, despre micul leagăn pe care l-a păstrat, despre cum vrea să păstreze moștenirea zonei.

O parte dintre cei tineri au plecat și au vândut casele bunicilor. Ca în alte părți din România și aici unii renovează sau construiesc într-un fel care nu are nicio legătură cu arhitectura locului. Morile au rămas și par să ducă povestea mai departe atâta timp cât roțile lor vor continua să se învârtă. Însă localnicii au motive serioase de îngrijorare: cantitatea de apă de pe râuri scade. „Nu cred că am văzut mai puțină apă ca anul acesta”, spune Maria Markov.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp