Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de patru ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră și testați viitorul tehnologiei. Am implementat conversația vocală direct în browser. Apăsând pe butonul de microfon, puteți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Am fost în vacanță în localitatea unde sătenii și-au transformat șurile în pensiuni și-am făcut o cură de viață adevărată

Vacanță în natură

Fotografie generică Getty Images

Închid facebook-ul exasperat de atâte poze din concedii, care mai de care mai exotice. Poze din tot felul de unghiuri, răsărituri, apusuri, valul perfect, duna de nisip sugestivă, acele „stories”-uri cu melodii și imagini atent alese. În spatele multora, citesc acea expresie comică de stand-up pe care am auzit-o acum câteva luni: Fă rafală! Fă rafală!. Glumă pe care o mai fac și cu fetele mele, care, în preadolescența lor, au primele chinuiri de selfie-uri și contorsionări de picioare pentru a da bine la cameră.

Ne-a venit și nouă rândul de a merge în concediu. Din multitudinea opțiunilor, am ales o locație aproape de unde locuim. Pe criteriul să nu mergem prea multe ore, să fie apă, plajă, un pic de cură de sănătate, deh vârsta. Nu doresc să fac reclamă, din contră, egoistic vorbind, aș fi dorit ca nimeni să nu știe de acest loc, dar e cunoscut de mulți, iar din respect pentru locuitorii localității, oameni de calitate, îi voi dezvălui numele, Ocna Sibiului.

Nu îmi arog statutul de „influencer” ca să vă descriu locul sau beneficiile lacurilor sărate, dar îmi voi permite să împărtășesc câteva experiențe personale, plăcute. Cu mici indulgențe, pot să spun că au fost doar experiențe plăcute.

La Ocna Sibiului, orice ocnean respectabil cu o casă și-a transformat-o în pensiune, în majoritatea cazurilor denumită simplu după numele de familie Casa ..., nu dau nume, dar dacă aș fi ocnean pensiunea mea s-ar chema „Casa Mihoc” și oricât de exagerat ar suna, chiar așa m-am simțit la pensiunea unde am fost găzduiți, ca la noi acasă.

Eram în prima dimineață după ce ne-am cazat. După obiceiul meu, am ieșit pe străduțele din jur pentru a mă familiariza cu locul. Un tropot de cai ce trăgeau la o căruță îmi atrage atenția. Doi ocneni viguroși, care în loc de tradiționalele pălării, erau modernizați cu niște șepci vestice decolorate de la soare, se uitau stânga dreapta la multitudinea mașinilor de turiști parcate pe la pensiuni. „Ia uite băi, și la Nonu e plin!”, zice unul dintre ei. La care vine răspunsul imediat „Da cum nu, băi, și-a dărâmat șura și a făcut pensiune”. M-a amuzat mult această remarcă. Nonu, era soțul gazdei noastre, Nuța. Poate nu e atât de evident, dar am aflat că Nonu era prescurtarea numelui Simeon, iar Nuța, mai simplu, de la Elena. Am intrat înapoi în curte și cum l-am văzut i-am și relatat episodul.

„Da, măi, or fi de ăia de-ai mei din deal. Fac inventarul”, îmi zice Nonu. Din păcate nu pot reda în scris accentul vorbirii, dar, după cum l-am simțit, e acea pronunțare apăsată, dar și lină, dată de interacțiunea a trei culturi și limbi, un pic de maghiară, un pic de săsească și un pic de română. Dar cel mai corect ar fi să-i spunem accentul sibian, care are specificul lui plăcut și la obiect.

Mai pe seară mi-a fost dat să înțeleg mult mai bine acest episod cu „cărutașii inventarieri”. După ce am relatat episodul de mai multe ori, la cerința Nuței „Mai spune o dată Liviu, că așa îmi place să aud”, nu că aș fi relatat eu cu cine știe ce patos, dar avea acea mulțumire, un pic mândră, a ceea ce a realizat cu eforturi, ca din șură să facă pensiune și să și fie plin. Nuța în majoritatea cazurilor își începe propoziția cu „Știi”, care cumva îți induce acel confort că tu știi deja. „Știi Liviule, aici la noi în Ocna Sibiului suntem împărțiți în două: ăia de pe din sus, adică țăranii și cei din jos cu băile, care dormeau în șură să lase «domnii» în casă, ca să facă bani”. Unii cu agricultura, alții cu turismul și băile. Iar Nonu și cu Nuța sunt exemplul de simbioză perfectă. El din sus, dar însurat cu fată din vale de la băi, grijește „pe din sus” o mică gospodărie rămasă de la părinți, iar Nuța, după vechiul obicei primește „domnii” în casa lor pentru a se bucura de băi.

La pensiunea fiecărui ocnean se adună lume din toată țara, un imens spațiu de experiențe și interacțiuni. Ai șansa să stai în aceeași curte cu familii din Prahova, Olt, Constanța, Brașov, Mureș, Arad etc. Iar masa de seară adună grămadă lumea, un vast cenaclu interpersonal, la care fiecare participă cu câte o istorie din viața lui, o experiență, o părere, glume, cântece, dansuri.

Am avut deosebita plăcere să fim împreună cu familii din Neamț, Prahova, Mureș, Bacău, Arad, Brașov și Satu Mare. Liantul principal l-a creat gazda, Nonu, cu a lui savuroasă pălincă din partea casei, dar și cu firea lui sfătoasă și șugubeață. Dar nu numai atât, Nuța a propus ca pe rând fiecare să-și aleagă un cântec preferat pe care să-l difuzăm la boxa portabilă. Un altfel de Cenaclul Flacăra a luat naștere: melodii folk cântate de toți, rock ce ne agita, muzică populară din cele patru colțuri ale țării care musai trebuia dansată. Cu toate că ne văzuserăm pentru prima dată, parcă ne știam de o viață întreagă.

Și nu aveam cum să nu am această impresie, căci legăturile se închegau repede. Cei doi sexagenari de la Ploiești care mă așteptau dimineața la cafea, căci ca un bun ascultător ce sunt, le dădeam posibilitatea să-și depene amintirile și să-și enumere realizările. Doi oameni simpatici de la care am învățat răbdarea și acceptarea. Pe cât îl boscorodea doamna pe Gigi (soțul ei) în lupta veșnică cu muștele care nu trebuiau să intre în cameră, pe atât domnul Gigi se îngrijea ca păhărelul ei să fie mereu plin.

Cătălin de la Brașov, care m-a surprins și acaparat cu poveștile de la Revoluția din ̕ 89. Era soldat în plutonul de parașutiști care au apărat Televiziunea. Nu voi intra în detalii, dar m-am bucurat să constat că avem aceeași părere despre revoluție.

Cele două familii de la Reghin, un pic retrase la început, dar care la salutul meu de dimineață „Bună dimineața și-un rachiu să treacă greața!”, unul dintre domni a venit subtil cu invitația „Serviți un păhărel?”, iar de aici până la a ne destăinui istoriile vieții a fost doar un pas. Cred că nici nu ne-am prezentat numele, de aceea nu aș putea decât să-l identific ca domnul mai în vârstă de la Reghin, care m-a uimit cu povestea lui când a fost cinci minute în comă din cauza unui atac cerebral. Și chiar am fost curios dacă a văzut ceva îngerași, dar mi-a confirmat că există luminița de la capătul tunelului.

Are Nonu un joc captivant. Mi-ar lua prea mult să-l explic în cuvinte. Ideea de bază este să bagi patru săculeți plini cu cucuruz, de mărimea unui palme, într-o gaură făcută într-o placă de lemn. La acest joc, Dan de la Neamț, a fost campion absolut. A reușit să bage de trei ori la rând toți patru săculeți deodată, ceea ce l-a dat peste cap pe Nonu, considerat expert al jocului. Nu s-a dus la culcare până nu a reușit și el. Cu permisiunea lui Nonu, am numit jocul „Țâc în bortă”, adică arunc-o-n gaură, în memoria moldoveanului campion absolut.

Stefan, Iștvan, de la Satu Mare, pe lângă teoria modului de a bea pălincă, m-a introdus și în culisele muzicii blues, el fiind basist într-o formație de blues. Nu am înțeles eu chiar tot din ce enumera el acolo, dar la menționarea numelui lui Mike Godoroja, am priceput totuși că e treabă serioasă.

Nu pot încheia decât cu fenomenala Lenuța, vecina de la numărul 4, o explozie de viață, bucurie, cu care poți avea o discuție intelectuală, dar la fel de ușor poți trece la discuții de cancan. Hans al ei, un neamț get-beget cu care mi-am exersat puțina germană ce o o știu. A fost suficient să-i spun Guten Abend, bună seara, că a început o frază laborioasă pentru noi, din care am înțeles că e uimit, dar și fascinat de adunarea noastră. Iar Lenuța cu al ei Meine Liebe, dragostea mea, ne-a topit pe toți, văzând tandrețea din ochii ei când a rostit aceste cuvinte.

Pe lângă beneficiile apelor sărate și nămol, care chiar mi-au ameliorat durerea piciorului drept, am beneficiat din plin de o cură de oameni, istorii, povești. Fără a fi snob, am avut norocul să întâlnesc oameni faini cu care voi ține legătura cu siguranță.

Am rămas cu această imagine în minte, când la plecare gazdele ne-au condus până la poartă și ne-au urmărit cu privirea până am dispărut după prima curbă. Am retrăit acele momente când plecam de acasă, iar mama și cu tata mă petreceau cu privirea până dispăream din câmpul lor vizual.

Acești ocneni nu și-au transformat șurile în pensiuni doar ca să facă bani, ci prin felul lor de fi, creează legături interpersonale de care cred că voi beneficia mai mult decât cele cinci zile de tratament.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • La Copșa Mare (comuna Biertan) am văzut cele mai frumoase și ingenioase adaptări ale anexelor (șuri, șopuri, grajduri) la funcția de locuire și turism. Nu e nevoie să dărâmi șura o poți transforma în aproape orice: locuință, bucătărie deschisă și sufragerie...
    • Like 0
  • Noi mergem la Gura-Rîului și vă pot spune că este exact aceeași atmosferă. Nu ai cum să nu te simți ca acasă la mama, într-atât te răsfață gazdele. Zona Sibiului este fascinantă.
    • Like 1
  • A fost o plăcere să citesc articolul pină la capăt...Inundati de știri de prost gust te bucuri să afli că mai sunt oameni ce-și împărtășesc trăirile frumoase și- ți confirmă că alegerea unei vacanțe pe acele meleaguri merită...
    • Like 0
    • @ Martian Carmen
      Subscriu integral !
      • Like 0
    • @ Martian Carmen
      Subscriu integral !
      • Like 0


Îți recomandăm

Tânără la calculator

Academia prietenoasă de IT Wantsome și-a făcut în ultimii patru ani o misiune din a ajuta profesioniști din toate domeniile să facă tranziția spre o carieră de succes în domeniul tehnologiei informației, prin cursuri care urmează atent cerințele companiilor IT, prin sesiuni de practică și printr-o activitate intensă de mentorat calibrată pe nevoile lor. (Foto: Getty Images)

Citește mai mult

Marc Areny

Marc Areny este de origine catalană, este cetățean spaniol și francez și a venit în România în urmă cu 10 ani. Este unul dintre primii din Europa care a identificat o nouă nișă de piață: convertește mașini cu motor termic în mașini electrice.

Citește mai mult