Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Am fost îngrozită de matematică și știu cum se simt azi elevii din fața mea. De aceea, încerc să o predau puțin altfel

Fetiță la tablă

Foto: Guliver Getty Images

Nu știu alții cum sunt, însă eu, când îmi aduc aminte de chinul prin care am trecut în anii de școală ai ciclului gimnazial la matematică…ma înspăimânt și-mi dau seama că această amintire amară nu-mi va dispărea toată viață. 

De fiecare data când intra în clasă doamnă profesoară, sângele îmi îngheța în vene și paralizam, mă rugăm în gând să nu mă asculte și mă concentram asupra respirației, pentru că mi se părea că este prea zgomotoasă și îi va atrage atenția asupra mea. Bineînțeles că o dată la o perioadă de timp era rândul meu să fiu ascultată și scoasă la tablă, iar atunci când acest calvar se dezlănțuia, nu știam să fac niciun exercițiu și luam de obicei nota 4, 5 sau 6 și mă simțeam umilită în fața întregii clase. 

Cu aceste note m-am chinuit toți cei patru ani și, desigur, intensitatea sentimentelor creștea pe măsură ce avansam în materie, odată cu trecerea anilor și creșterea gradului de dificultate. Mă simțeam proastă și eram convinsă de asta. Eram inferioară colegilor mei la această materie, toată lumea o știa și mă tratau că atare. Din toată matematică celor 4 ani nu cred că am învățat mare lucru până a sosit momentul admiterii la liceu și mama a decis să merg la meditații la oraș pentru că voiam să intru la Colegiul Pedagogic și eram sigură că nu voi trece de matematică.

Noua doamnă profesoară era caldă, explica atent exercițiile, cu calm, eu le înțelegeam, însă nu eram convinsă că matematica este accesibilă pentru mine și că o voi putea privi vreodată în viață fără să-mi fie frică de mușcătura ei.

Reîntoarsă în învățământ, am observat că elevii cu care interacționam aveau minți pentru matematică sau nu, balanța era oarecum echilibrată între comunicare în limbă română și știința numerelor. Am observat copii care priveau în gol, așa cum obișnuiam și eu să privesc în anii de școală, alții cărora le transpirau mâinile și nu mai puteau scrie, alții care cereau voie la toaletă de nenumărate ori în timpul unei ore; într-o zi, chiar am observat un elev care mișca ritmic din picioare pe sub bancă și se înroșise foarte tare la față și am decis într-un moment de revelație absolută că vreau să-i ajut. Am început să-mi ajut elevii schimbându-mă pe mine, lucrând cu propria mentalitate și încercând să ies din tiparele în care am fost înghesuită pe băncile școlii, am început să identific copiii senzoriali, copiii hiperactivi și pe cei timizi, am găsit soluții pentru fiecare în parte, i-am ținut de mână și i-am asigurat că nu mă voi supăra dacă vor răspunde greșit și nici nu-i voi umili în fața colegilor, le-am spus că fiecare minte este diferită, funcționează într-un mod special și fiecare exercițiu sau poveste matematică ne permite să sărbătorim bunătatea fiecăruia dintre noi și ne testează nivelul de anduranță și acceptare.  

Am descoperit că matematica are un ritm propriu în mintea fiecărui copil, ritm pe care eu nu îl pot influența, însă îl pot identifica și respecta ca atare, am început să le permit elevilor mei să lucreze în echipă și să se ajute atunci când se împotmolesc într-un raționament din dorința de a-i aduce în ZPD – Zona Proximei Dezvoltări a lui Vygotky și am început să văd artificii pe tavanul clasei. Din acel punct, elevii mei au prins și ei gustul matematicii astfel organizate în sala de clasă și au început să iubească momentele de lucru. Toată această sărbătoare s-a transferat și către celelalte materii, iar noi am început să lucrăm mai bine în echipă și apoi din ce în ce mai bine și individual. 

Apoi am descoperit matematica în stil singaporez care a venit să-mi valideze convingerile pe care le aveam despre modul în care se predă matematică pentru a fi pe placul elevilor și odată cu această metodă am început să lucrăm și mai mult cu material concret, mai exact cu riglete și cuburi speciale, am început să le dau elevilor mei libertatea de a gândi și de a-și dezvolta propriile raționamente înainte de a le transfera eu cunoștințele mele, i-am lăsat să descopere, să încerce, să greșească și să se bucure. În ziua în care am adus la școală noua achiziție, cadoul meu de Crăciun, tabletă IpadPro…a fost ceva…o oră cu aplicații proiectate pe ecranul mobil, în fața clasei, jocuri de logică și creativitate matematică.

Totul a început să se clarifice și în mintea mea. Mă urmăream și îmi dădeam seamă că mă bucuram și eu alături de ei, descoperind secretele matematicii. Anul acesta îi voi învăța tabla înmulțirii și nu i-am lăsat să o memoreze în vacanța de vară pentru că vreau să le pregătesc o sărbătoare a adunării repetate și apoi un bal al înmulțirii, vreau ca elevii mei să iubească tabla înmulțirii așa cum eu nu am făcut-o.  

La început de an școlar vă împărtășesc povestea mea matematică pentru că îmi doresc să inspir persoanele care stau în fața unei clase întregi de elevi spre abordarea unei predări experiențiale, cu joc și poveste, așa cum generațiile anterioare nu au cunoscut, care însă, este croită perfect pentru noua generație de copii. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Zol Zo Zol Zo check icon
    Matematica este ca o femeie frumoasă îmbrăcată de majoritatea profesorilor cu haine ponosite, înspăimântătoare!
    Sunteți printre puținele persoane care o îmbracă în haine de sărbătoare.
    • Like 0
  • Raul check icon
    Sper ca nu faceti ca in regatul Singap, si ii mai si altoiti pe copii din cand in cand... asa, ca sa le aduceti aminte cine e sefa in clasa.

    • Like 4
  • Eu n-am intalnit un asemenea profesor pe vremea mea. In clasa nu numai ca nu se lucra in echipa ci era o competitie in care celalalt trebuia strivit. La sfarsitul clasei a 8a am ars manualele de mate pe balcon si nu le-am mai deschis pana la sfarsitul liceului. Am trecut taras-grapis, de fiecare data la limita si apoi in domeniile umaniste in care m-am pregatit nu am mai avut nevoie de ea. Pe vremea aceea eram convins ca mi-a fost lobotomizata partea aia de creier care se ocupa cu calculele matematice.
    • Like 2
    • @ Calin Ungureanu
      Ne înțelegem reciproc! Ce vremuri...
      • Like 0
  • check icon
    Interesant pentru mine, mai ales că ați menționat adevărul că nu toți avem creier cu aptitudini pentru matematică.
    Doamna Chiru, vă rog, ați putea să-mi oferiți niște detalii despre stilul singaporez în matematică? Aduce ceva nou față de viziunea lui George Polya („Cum rezolvăm o problemă” - "How to Solve It")?
    Apropo, dacă tot folosiți tableta și ecranul proiector la clasă, ați încercat și GCompris?
    • Like 0
    • @
      Buna seara! Nu știu nimic despre viziune lui George Polya, fără doar și poate voi citi in curând, mulțumesc pentru sugestie, matematica singaporeza reușește sa stabilească un limbaj matematic comun, este mai repede un liant decât o descoperire in domeniu, este eclectica, respecta predarea prin încercare, de la concret la abstract, are manuale aerisite și teme echilibrate. Sper sa va fi raspuns, va mulțumesc pentru comentariu.
      • Like 0
    • @
      Nici GCompris nu am încercat!
      • Like 0
  • Autoarea este mai tânără, dar cei din generația mea (care am început ciclul primar la sfarsitul anilor '70) sunt convinsă că își amintesc cum se studia matematica pe atunci. Aveam riglete, numărătoare, trusă de geometrie, mulțimi din sârmă (și un set de obiecte de diverse forme și culori pe care le așezam în mulțime). Manualele aveau o logică, se lucra mult cu figuri și exerciții practice și mai puțin cu noțiuni abstracte, greu de înțeles de către un copil de 6-7, maxim 10 ani. La română aveam alfabetar și eram învățați să lucrăm cu dicționarul încă din clasa a doua. Aveam o învățătoare extraordinară care a știut să ne atragă spre școală. Și nu, nu era vreo școală celebră, ci o simplă școală de cartier din sectorul 6. Mai târziu, făceam experimente la chimie și la biologie (și apropo, laboratorul de biologie avea câte un microscop pe fiecare masă, acum am întâlnit o fetiță de clasa a cincea care mi-a spus că da, a văzut microscop, că le-a adus ”doamna” unul la oră.)
    • Like 5
  • Va felicit doamna !Pentru oameni ca dumneavoastra ma voi rascula pentru a avea un salariu mai mult decat decent.
    Spuneti;"balanța era oarecum echilibrată între comunicare în limbă română și știința numerelor."
    Aici este marea greseala ;matematica nu trebuie interpretata ca stinta numerelor.Matematica este o comunicare,uneori foarte poetica,prin numere si alfabet.
    • Like 4
    • @ Vasile Ciucur
      Așa este, matematica este o comunicare, este începutul. Va mulțumesc pentru comentariu!
      • Like 0
  • Anon check icon
    "fiecare exercițiu sau poveste matematică ne permite să sărbătorim bunătatea fiecăruia dintre noi și ne testează nivelul de anduranță și acceptare. " - bunatatea...ce?? Povesti, IPad-uri, riglete, munca in echipa... e nevoie de toate astea acum? Ce s-a intamplat cu lucrul individual, in liniste, cu cartea sau culegerea pe masa? Parca matematica se invata prin exercitiu. OK...
    "Mă urmăream și îmi dădeam seamă că mă bucuram și eu alături de ei, descoperind secretele matematicii. " - secretele matematicii? La ciclul primar? Mi se pare mie sau e un pic exagerata toata povestea asta?
    • Like 0
    • @ Anon
      Vi se pare domnule!Niciodata nu sti cine da si cine primeste .Niciodata nu este tarziu sa-ti pui pantaloni scurti.Constantin Noica a rostit aceste fraze(sper ca l-am citat corect).Toti avem domenii care le intelegem mai greu,dar dupa ce le-am inteles satisfactia este inzecita.
      • Like 3


Îți recomandăm

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon  BT Business Talks - Corina Cojocaru, CEO BT Pensii

Într-un nou episod din BT Business Talks, podcastul economic și financiar al Băncii Transilvania, am stat de vorbă cu Corina Cojocaru, CEO BT Pensii, despre sustenabilitatea sistemului public, importanța pilonului III și deciziile care ne pot defini calitatea vieții… peste zeci de ani.

Citește mai mult