Foto: George Călin/ Inquam Photos
Penitenciarul Timişoara se află pe Popa Şapcă. Cine a denumit aşa strada trebuie să fi fost un mare mucalit fiindcă numitul Şapcă, ȋnainte de a deveni stareţ al mănăstirii Cozia, se remarcase drept unul dintre ultimii bandiţi, sau, pentru a fi drăguţi, haiduci, ai Ţării Romȃneşti. Din CV-ul său mai putem aminti că fusese unul dintre conducătorii mişcării paşoptiste, organizȃnd Marea Adunare de la Islaz din 1848. Iar ca hobby avea mȃncarea bună, mai ales după ce se călugărise.
Ori poate că numele se dorise un exemplu dat celor ȋnchişi aici, la numărul 7: un ins certat cu legea poate deveni patriot şi om al Domnului, chiar dacă e un mȃncăcios de poveste.
Dacă suntem obişnuiţi ca deţinuţii să scrie cărţi - cȃt mai multe - pentru a-şi reduce numărul zilelor petrecute ȋn „pension”, cei de aici, din Penitenciarul Timişoara, nu sunt VIP-uri şi, ȋn consecinţă, nu desfăşoară asemenea activităţi „intelectuale”. Şi nici nu ȋşi permit a scrie „programe de guvernare”. De fapt, deţinuţii penitenciarului ȋşi ocupă timpul cu activităţi culturale cinstite: participa la un club de lectură, editează o revistă lunară ȋn care se găsesc subiecte de toate felurile, de la eseuri religioase la sfaturi juridice, organizează talk-show-uri la radioul propriu şi participă la dezbateri animate la postul propriu de televiziune, evident, cu circuit ȋnchis.
Surprinzător, dacă un romȃn din libertate este pe ultimul loc din Europa ca număr al cărţilor citite anual, cei de după porţile ȋnalte ale construcţiei habsburgice de la numărul 7 citesc la fel de mult ca francezii. În ultimii ani, volumele din biblioteca penitenciarului s-au ȋnmulţit văzȃnd cu ochii, meritul pentru această evoluţie datorȃndu-se Patriciei Lidia Popescu, inginera de soft pasionată de poezie, care a avut ideea de a invita lunar la clubul de lectură cȃte un scriitor, idee care a determinat editurile să doneze cărţi şi i-a determinat pe majoritatea participanţilor („localnici”, bineȋnţeles, nu invitaţi) să abandoneze creaţiile clasice ale Sandrei Brown ȋn favoarea literaturii romȃne contemporane. Dacă cifrele vehiculate printre bloggerii literari de la noi sunt adevărate, adică 90% din cititorii autohtoni sunt doamne, atunci mare parte din restul de 10% cititori de sex masculin sunt puşcăriaşi.
Redactorul postului de televiziune de aici mi-a explicat că spectatorii săi nu au răbdare să urmărească emisiuni lungi ori să citească cărţi groase. Deci nu e nicio diferenţă ȋntre noi, cei de afară, şi cei privaţi de libertatea noastră. Răbdarea ne lipseşte tuturor. Doar că ei recunosc asta fiindcă să afirme, ca noi, că „nu citesc fiindcă nu am timp”, ar fi cu adevărat amuzant.
Şi mai avem o nedumerire comună, noi, oamenii liberi, cu cei ȋntemniţaţi: de ce politicienii care fură milioane primesc condamnări la fel ca şi cei ce au plecat cu un Logan nesupravegheat dintr-o benzinărie? Totuşi, nu am putut să nu simt o oarecare mulţumire cȃnd am zărit, printre cei ce ȋmi puneau ȋntrebări, figurile unor politicieni destul de cunoscuţi ale căror arestări pentru dorinţe pecuniare ilicite le văzusem pe la televizor.
De fapt, auditoriul era ȋmpărţit oarecum ȋn două părţi: ȋn dreapta erau aşezaţi cu bărbiile ȋn pumni mari cȃt lopeţile băieţii mai duri, iar ȋn dreapta, mai puţini şi mai firavi, cei ce plecau privirile cȃnd dinspre băncile vecine cȃte cineva afurisea cu patos corupţia şi politicienii care „ne-au furat pe toţi”.
„Natura ne aseamănă, educația ne deosebește!” Citatul lui Confucius, fixat pe unul din pereţii sălii de lectură e vizibil pentru toţi. Te ȋntrebi fără să vrei dacă nu cumva afară ne-am pierdut valorile şi cei needucaţi au ajuns să ne ghideze. Niciunul dintre cei ce au vorbit – şi, probabil, unii dintre ei nu şi-au dat vreodată examenul de bacalaureat – nu a siluit limba romȃnă cum o face ministrul educaţiei ori primul-ministru.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.