Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Republica împlinește opt ani de existență. Vă mulțumim că ne sunteți alături în această călătorie prin care ne poartă bunul simț, nevoia unei dezbateri de calitate și dorința pentru un loc mai bun în care să ne spunem ideile.

Am fost „la pescuit” cu câțiva prieteni și am descoperit care e culmea vânzărilor

Pescar pe lac

Foto: Getty Images

Nu sunt pescar, deși tare mi-ar fi plăcut să fiu. Prietenii mei cei mai buni sunt pescari; mă iau cu ei pe baltă, stau acolo și mă uit la privirile lor cum se trasfigurează. Devin alții, așa cum și-ar dori ei să fie cu adevărat. N-am cum să intru în jocul lor – liniștea răbdătoare pândind apa, automatismele întinzând undițe, oameni care zi de zi fac lucruri mărețe iar aici bibilesc o bilă de fosfați. Și apoi așteptarea…

N-am cum să intru în jocul ăsta. Mi-a cerut-o fiu-meu în urmă cu ceva timp, tentat de un prieten care merge la pescuit cu taică-su. Așa ca băieții, doar că eu nu știu să pescuiesc și nu pot să împărtășesc ceva ce nu cunosc. Și da, pescuitul trebuie să vină de la cineva drag, apropiat. Poți să mergi al cursuri de dans, de gătit sau de karate. Dar nu la unul de pescuit - așa ceva se învață în intimitate. 

Ei bine, în cinstea prietenilor mei, cineva a creat un aparat care le face o deosebită plăcere: la intrarea unui magazin de produse pescărești, există un tonomat de momeli. Un tonomat la fel de celelalte: bagi fisa, tastezi un cod, îți alegi momeala și un arc îți aruncă dintre rafturi suprapuse produsul dorit - o imitație de râmă, o imitație de muscă, o imitație de fluture sau ce imitații o mai fi având.

M-a sedus pe loc ideea și nu cred că am văzut un produs mai sincer pus în vânzare. Am mai văzut tonomate ciudate – dintre cele care vând lapte, criptomonede sau jucării. Dar momeli, ei asta mi se pare o culme a ingineriei de marketing.

Vânzarea în sine presupune o tentație, o prefăcătorie, o persuasiune, o momeală. Dar să momești clientul cu momeli - ei da, asta e o culme a vânzărilor.

Stăteam zăpăcit în fața frigiderului imens din mijlocul bulevardului de provincie și mi se părea că găsisem răspunsurile la atâtea întrebări nespuse. Tonomatul de momeli – ăsta e parcursul, linia etajată a frigiderului imens în care ne ducem pașii. Introducem o fisă, ne aprindem speranțele și tragem de manetă. Sigur cade ceva. O momeală pe care o urmăm apoi cu nesaț.

Viață e un tonomat de momeli – ne place atât de mult să ne momim alegând ceva…

Poveștile pescărești sunt savuroase. Au acea așteptare, lălăială, dulcegărie. Dacă asculți poveștile vânătorești, alea sunt eroice – se dau bătălii, se strâng oștiri, se încununează forțe puternice, iar la final vine glonțul exact, dar exact în frunte. Pescarii vorbesc despre emoția din noaptea de dinainte, de plecarea de dimineață, de sendvișul pus de acasă. Și despre așteptare. Și la final trofeul, pe care ar fi frumos să nu îl duci acasă, ci să îl săruți și să îl arunci înapoi. Ca o momeală învinsă. Acum ai fost tu cel care l-ai păcălit.

Nu sunt pescar, deși tare mi-ar fi plăcut. Dar la tonomatul cu momeli tot o să-mi aleg ceva.   

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult

RetuRO

Sunt pline rețelele sociale cu postări ale oamenilor care descriu că simt furie, frustrare, neputință, când văd deșeuri în Lacul Roșu sau lacul cu nuferi din Ipoteștii lui Eminescu, în stațiuni montane sau pe litoral. Le vedem peste tot - pe stradă, pe marginea drumurilor naționale, în tren, din tren, pe lângă calea ferată, în grădinile blocurilor, în gropile de gunoi de la marginea satelor, pe albiile pârâurilor și râurilor, în păduri.

Citește mai mult
sound-bars icon