Foto: Adel Al-Haddad/ Inquam Photos
Iubesc oamenii simpli. Pe acei oameni care, din diverse motive, nu au avut acces la educație înaltă, dar care au acel bun simț care-i înalță la rang de înțelepți. Oamenii care spun lucruri despre viață fără să-și înceapă zicerea cu Am să-ți spun un singur lucru și a căror zicere o închei tu cu: Asta am vrut să spun și eu, dar cuvintele erau la dumneata!
Unii oameni simpli mă emoționează până la lacrimi cu resemnarea lor în fața sorții. Mi-aș dori să fiu ca ei și să nu mă-ngrozească unicitatea vieții mele pământene. Recunosc că nu pot. Când spun „nu-i nimic, las’ că asta am s-o fac în altă viață” , o spun doar ca să atrag atenția că eu nu mă resemnez decât cu forța.
Unii oameni din viața mea m-au marcat atât de tare încât i-aș cere lui Dumnezeu să mă nasc în aceeași familie, ca nu care-cumva să ratez așezarea mea în viața lor sau a lor în viața mea. Unul din acești oameni e mamaia, sora tatii, care m-a crescut de mică și până a trebuit să merg la școală. Până la vremea liceului, mergeam la ea la țară în aceeași zi în care luam vacanță și acolo rămâneam până începea iar școala. Mamaia învățase bune maniere și „fandoseli gospodărești” (cum o ironizau tatăl meu și fratele lui mai mare), dar și multe alte lucruri de la două surori mai mari care apucaseră vreo doi ani de pension până a venit războiul.
Tot ce știa ea m-a învățat și pe mine. Am apucat să-i mulțumesc pentru tot cândva, în ultimii ei ani de viață și tare mă mai simt bine cu mine însămi pentru asta! Mamaia era un alt om simplu. Am întrebat-o odată, după niște alegeri, dacă a fost să voteze, deși știam că nu fusese. Eu voiam doar să conversez, ea mi-a răspuns și m-a lăsat fără cuvinte: N-am fost. M-am temut să nu greșesc, ca-n ‘90 când nu m-am sfătuit nici cu soțul meu. Poate de-aceea am pensie de 250 de lei. Mamaia niciodată nu-i spunea li tataia „omul meu” sau „bărbată-miu” cum spuneau celelalte femei, ci soțul meu. Îmi plăcea asta. Întotdeauna își alegea vorbele cu grijă și vorbea cu respect despre cei din familie. Niciodată nu se așeza pe ea mai sus decât considera că-i este locul. Niciodată nu se credea mai deșteaptă decât era. Ar fi făcut cu siguranță mai multă școală doar că războiul, pierderea tatălui și problemele de după război au forțat-o să renunțe la învățătură. Și ea considera că nu are suficientă educație ca să se dumirească cine are bune intenții în treburile politice și cine nu, așa că mai bine să-i întrebe pe cei care au școală mai multă cu cine ar trebui să voteze ea.
Pe unii oameni simpli îi întâlnești unde nu te aștepți. M-a impresionat o bătrână de prin Apuseni, care era unul din cei trei locuitori ai unui sat uitat de lume, care a râs amar și-atât când a fost întrebată de un reporter dacă ea votează. Un răspuns simplu ca ea, ca viața ei. Și deopotrivă inteligent.
Pe unii oameni simpli îi întâlnești pe stradă. Acolo locuiesc ei fiindcă viața le-a jucat un renghi. Nici nu știi că bătrânul neîngrijit care moțăie pe banca din fața ta a fost bibliotecar sau inginer sau învățător. Pentru că el nu a fost educat să fie șmecher și nici nu are șmecheria în sânge, nu a știut să se ferească de cei care sunt șmecheri fiindcă au avut șmecheria în sânge și au perfecționat-o până a devenit formă de guvernământ. (Cum sună șmecrație?) Dar dacă ai curiozitatea să-i întrebi ceva despre ei, despre viața lor, despre cum au ajuns oameni ai străzii, despre cum votează…s-ar putea să ți se deschidă apetitul pentru scris.
Mai sunt oameni simpli. Ceilalți. Oamenii din reportajele lui Răzvan Anghelescu și Vax Populi sau ale celor de la Recorder. Cei care cred că soarele în timpul nopții e lună și invers, cei care nu știu în ce județ locuiesc pentru că acum ceva ani în urmă, prin căsătorie, au schimbat domiciliul, deci nu sunt de prin părțile locului, cei care au citit multe-multe cărți și de Ion Eminescu, și de Mihai Creangă, în fine, cei din cauza cărora îți vine să răspunzi cu „Da” la un referendum care ți-ar cere să spui dacă cetățenii ar trebui să treacă un test de inteligență înainte de a li se da drept de vot, atât de simpli sunt. Ei sunt ceilalți, cărora le e tot timpul bine. N-au pretenții, n-au aspirații, n-au visuri, nu-și doresc nimic deosebit pentru copiii lor, nici pentru nepoții lor, nimic nu-i supără, nu-i interesează cine-a fost și ce-a făcut Brătianu, nici Maniu și nici Iorga. Cea mai mare bucurie a lor e că au avut cu ce se-mbăta sâmbăta trecută și că sâmbăta asta e zi de miting deci iar dă pesedeul mici cu chifle și muștar și bere-n pahar de plastic. (Ci vrai, uăi?! Îi dreptu' nieu!) Și ei votează. Și votul lor contează. Ăștia sunt ceilalți, care au schimbat cu nemintea lor o țară de se-ntoarce pe toate părțile în mormânt Carol I! Și ei sunt mulți. Mai mulți ca unii?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.