(Foto: Inquam Photos / Adriana Neagoe)
Partidul a avut Congres la Sala Palatului: festivism deşănţat, „cadre de nădejde” aduse din toată ţara şi un Conducător reconfirmat nu prin vot, ci prin uralele şi aplauzele furtunoase adresate celui dorit în continuare pentru a fi „preşedintele lor.” Vi se pare cunoscut? Tocmai am descris al XIV-lea Congres al PCR. Sau al XI-lea. Sau oricare vreţi.
Punerea în scenă de la Sala Palatului pare o reconstituire înfricoşătoare a adunărilor PCR. În era Dragnea, partidul de guvernământ împrumută tot mai mult şi mai des practicile strămoşului său politic pe linie directă. De exemplu, Liviu Dragnea a anunţat necesitatea unei legi împotriva defăimării.
Istoria nu consemnează niciodată o dată exactă la care o democraţie moare. Tranziţia către autoritarism este un proces în mai mulţi paşi, mai lung sau mai scurt, care, la un moment dat, devine ireversibil. De aceea, istoria consemnează momente simbolice care, în context democratic, devin stridente sau îngrijorătoare. Congresul PSD pare a fi unul dintre aceste momente. „Necesitatea” unei legi anti-defăimare anunţate de Dragnea este un altul. În aceste zile, suntem martorii unor astfel de întâmplări care pot rămâne în istorie drept accidente neglijabile sau pot marca finalul unei ere: ciclul democraţiei post-decembriste româneşti. Cursul istoriei depinde acum doar de noi: în următoarea perioadă se va da o bătălie decisivă pentru soarta României între apărătorii democraţiei liberale şi adepţii regimurilor din Ungaria sau Polonia - „democraţiile iliberale”, după cum le numeşte chiar Viktor Orban. Mult mai potrivit pentru a le descrie pare însă termenul propus de profesorul Larry Diamond de la Universitatea Stanford – „autocraţii postmoderne”.
România este doar unul dintre multele fronturi pe care se poartă astăzi un conflict mult mai amplu: democraţiile liberale sunt supuse unui asalt fără precedent de la încheierea Războiul Rece. Aproape peste tot în lume, democraţia este în regres. Avem deja suficiente exemple din rândul statelor cu democraţii consolidate, inclusiv în Europa ultimului an: Franţa (unde Marine Le Pen a fost finalista alegerilor prezidenţiale), Germania (unde AfD a devenit a treia forţă politică), Italia (unde alegerile recente au fost câştigate de mişcarea populistă şi eurosceptică 5 Stele). Regresul democratic este cât se poate de vizibil şi în zona fostului bloc comunist din care face parte şi România - Ungaria şi Polonia fiind exemple notorii, dar nu izolate ale ascensiunii autoritarismului.
Un raport recent al Freedom House despre „libertatea în lume” confirmă tendinţele enumerate mai sus: drepturile politice şi libertăţile civile s-au deteriorat în întreaga lume, ajungând în 2017 la cel mai scăzut nivel din ultimii 12 ani. Ţările care au suferit un regres în materie de democraţie sunt de două ori mai numeroase decât cele care au înregistrat un progres din acest punct de vedere. Mai precis, situaţia drepturilor omului s-a înrăutăţit în 71 de state dintre cele 195 analizate, în timp ce îmbunătăţirea avut loc doar în 35 de ţări. Menţiunile importante ale studiului sunt cazuri precum cele din Ungaria sau Turcia, care în urmă cu un deceniu păreau să fie promiţătoare poveşti de succes, şi care alunecă acum spre autoritarism, dar şi China şi Rusia, care nu doar că şi-au întărit politicile de represiune la nivel intern, dar au şi „exportat influenţa malignă în alte ţări, care le copiază din ce în ce mai mult din comportament şi adoptă dispreţul lor pentru democraţie“.
Într-un editorial recent pentru the Washington Post, Josh Rogin arată că tot mai mulţi experţi în relaţii internaţionale şi politologi sunt de părere că ordinea democratică este în pericol şi odată cu ea şi dezvoltarea, pacea şi prosperitatea pe care aceasta le-a adus în ultimii şaptezeci de ani. Occidentul a presupus că după Războiul Rece asumarea la nivel mondial a valorilor liberale era inevitabilă, dar, din păcate, istoria nu s-a încheiat. Competiţia dintre marile puteri a fost reluată, iar efectele negative ale globalizării au condus la nemulțumirea față de modelul liberal al societății deschise. Adversarii au profitat şi aşa au venit șocurile numite Brexit și Donald Trump.
Unii spun că democrația liberală pur și simplu nu mai răspunde unor nevoi și dorințe ale cetăţenilor. În misiunea de a o apăra, trebuie să conştientizăm şi să rezolvăm şi aceste deficiențe. Trebuie să ne răspundem la întrebarea: de ce erodarea democrației liberale atinge acum brusc proporții de criză? Există un acord general între experţi precum William Galston, Yascha Mounk și Steven Levitsky and Daniel Ziblatt despre trei factori determinanți: insecuritatea economică, insecuritatea culturală și efectele polarizatoare ale social media. În Marea Britanie, SUA și Europa continentală, mediul cel mai propice pentru ascensiunea mișcărilor naţionaliste, xenofobe şi populiste au fost comunităţile care îşi simt ameninţate statutul economic şi social prin salarii care stagnează sau sunt în scădere, prin creșterea inechităţii, închiderea fabricilor, erodarea infrastructurii și a nivelului de trai, precum și creșterea imigrației și a pluralismului cultural.
Yascha Mounk, profesor la Harvard, susţine într-un interviu că oamenii simt că actualul sistem politic nu mai poate îndeplini unul dintre dezideratele de bază ale unei democrații, şi anume transpunerea opiniei populare în politici publice. Asta din cauza că între că între clasa politică şi cea mai mare parte a populației s-a produs o prăpastie din ce în ce mai mare, care a produs rupturi care acum sunt iremediabile.
Un alt motiv evidenţiat de Monk în ceea ce priveşte indiferența din ce în ce mai mare față de democraţie și entuziasmul în creștere pentru alternativele autoritare, în special în rândul tinerilor, este distanța istorică în creștere faţă de orice experiență directă a ororilor fascismului german sau comunismului sovietic - peste două treimi dintre americanii mai în vârstă consideră că este extrem de important să trăim într-o democrație; însă mai puțin de o treime dintre „millennials” consideră asta. În plus, în 1995, doar unul din șaisprezece oameni credea că un regim militar este un sistem bun de guvernare; astăzi, unul din șase oameni crede asta.
Ideologi precum Steve Bannon, fost strateg al Casei Albe în mandatul lui Donald Trump şi invitat de onoare al Congresului partidului lui Marine Le Pen, visează un proiect de unificare a naţionaliştilor de stânga şi de dreapta şi o revenire la statul etnocratic. Acestora trebuie să li se opună însă o alianţă puternică de suporteri ai democraţiei şi statului de drept, sau, după cum spune senatorul democrat Chris Murphy, de a construi noi alianțe în cadrul societăților noastre și între societățile noastre pentru a obţine din nou sprijinul popular pentru actuala ordine democratică.
Lumea se află, aşadar, într-un punct de cotitură, după cum susţine și Larry Diamond într-un articol recent. În întreaga lume, tot multe democrații atârnă de un fir de aţă și autocrații pregătesc asalt după asalt asupra a ceea ce rămâne din libertatea pe care o avem. Două elemente le-ar putea sta în cale: presiuni din interior, din partea unei societăți civile care nu acceptă drumul către întunericul autoritarismului, dar şi din exterior, în special dinspre Statele Unite și Uniunea Europeană.
România este fix în aceeaşi situaţie. Evoluţia noastră din următoarea perioadă ne va decide destinul: rămânem de partea corectă a istoriei şi apărăm modelului democraţiilor liberale sau retrăim experenţa sinistră a autoritarismului. Putem fi un exemplu elogiat la nivel internaţional de rezistenţă activă şi de luptă pentru valorile occidentale – aşa cum am fost în perioada protestelor faţă de Ordonanţa 13 – sau ne putem îndepărta tot mai mult de acestea, permiţând unei clici corupte să ne captureze statul, aşa cum se întâmplă de atunci pe zi ce trece, pe (ne)simțite.
Democraţia liberală este departe de a fi perfectă, dar este întotdeauna preferabilă alternativei. Noua alianță de apărare a modelului occidental se mobilizează acum, la nivel global. E timpul unei mobilizări și în România – o mobilizare care să unească forțele civice și politice în jurul unui singur obiectiv: mai multă Europă. Cu tot ce decurge de aici: de la adoptarea monedei unice la piața unică a energiei și infrastructură pe bune spre inima Europei. Altfel spus: e timpul să ne integrăm cu adevărat în Uniunea Europeană. Dacă asta nu se va întâmpla în următorii 3-4 ani, este probabil să nu se mai întâmple niciodată. Mizele sunt mai mari ca oricând, iar România trebuie să rămână de partea corectă a istoriei. Asta încă depinde de fiecare dintre noi, cu trei condiții: (1) să înțelegem ce se întâmplă la nivel național și global; (2) să ne pese; și (3) să facem ceva.
A contribuit Alin Iliescu
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Cred ca sansa Romaniei sta in romanii care muncesc si fac scoala in afara tarii ...
In tara sunt 42% analfabeti functional si mai mult nu cred ca trebuie spus. Adaugi inca un procent semnificativ de oportunisti viermuind in sistemul bugetar supradimensionat si-ti poti da seama de inutilitatea oricarui demers bazat pe romanii din Romania.