Cum ar putea România conduce Europa, dacă ar avea cu cine. Patru propuneri pentru UE 4.0

(Foto: Guliver/Getty Images)

În ultimii ani, rând pe rând, Brexit-ul, ascensiunea discursului populist ultra-naționalist, sau gravele derapaje anti-democratice din Ungaria şi Polonia au subminat tot mai mult proiectul european. O parte dintre acestea au exploatat slăbiciuni evidente ale Uniunii Europene, cum ar fi așa-numitul „deficit de democrație” sau eternele tensiuni între mai multă integrare vs. la fel de multă suveranitate națională.

Cert este că astăzi UE se află într-un punct de cotitură. Liderii europeni sunt condamnați la acțiune: UE trebuie să se reformeze rapid şi să recâștige credibilitatea, legitimitatea şi sprijinul popular; altfel, criza se adâncește tot mai mult, putând culmina chiar cu slăbirea până la dispariție a Uniunii. 

România, ca stat membru, se află într-o poziție privilegiată: nu doar că are şansa să ia parte la discuțiile despre regândirea proiectului european, ba chiar să le şi conducă, având în vedere că va deţine președinția Consiliului UE în intervalul ianuarie-iunie 2019. Totodată, contextul este unul cât se poate de potrivit pentru a dezbate tematici europene: la anul pe vremea asta vom fi deja în plină campanie (informală, desigur) pentru alegerile europarlamentare. Acum e momentul pentru a pune pe agendă și a dezbate, în liniște și cu cap, temele cu adevărat relevante pentru viitorul nostru ca cetăţeni europeni. Asta, desigur, dacă vor avea loc de „adevăratele” subiecte de interes ale partidelor din România: statul paralel, aglomerarea penitenciarelor, înregistrări, montaje, George Soros, securiști, reptilieni.

În continuare, lansăm patru idei posibile pentru reformarea UE, în ton cu vremurile pe care le trăim: Revoluție Industrială 4.0, tehnologii noi, presiuni tot mai mari asupra modelului clasic de organizare a statelor. Toate acestea permit acum guvernelor democratice să deschidă noi canale de comunicare și de decizie între cetățeni și reprezentanții lor. Sunt așadar patru idei pentru viitorul Europei, unul de care este indisolubil legat şi viitorul României. Și ar putea fi tot atâtea inițiative curajoase românești. Susținute cu abilitate și răbdare, ar putea pune o amprentă proprie – prima din partea României – asupra evoluției celui mai de succes experiment de dezvoltare economică din istorie (cine are îndoieli asupra acestui enunț să facă bine și să pună mâna pe carte și pe statistici elementare).

#1: Europa cetățenilor implicați. Bugetare participativă la nivel european

Potrivit unui studiu al Pew Research Center desfășurat în 10 ţări membre ale Uniunii Europene, 50% dintre subiecți s-au declarat nemulțumiți de cum funcționează democraţia în ţara lor. Rezultatele au variat considerabil de la o ţară la alta. Dacă suedezii (în proporție de 79%), olandezii (73%) sau germanii (73%) sunt mulțumiți de sistemul lor democratic, spaniolii (25%) şi grecii (21%) sunt cei mai puţin mulțumiți. De notat că rezultatul din Spania a fost înregistrat înaintea crizei provocate de referendumul pentru independenţa Cataloniei. 

O altă concluzie a studiului este că cetăţenii europeni se declară în majoritatea lor (circa 70%) în favoarea mecanismelor de decizie care implică democraţia directă. Locuitorii statelor membre vor să simtă că vocea lor este auzită şi să participe direct la luarea deciziilor care îi privesc. Această preferință clară este un semnal de care Uniunea Europeană trebuie să țină cont. Chiar dacă democraţia directă are limitele sale, ea poate fi folosită cu inteligență şi discernământ de către liderii Uniunii.

O modalitate prin care o poate face este bugetarea participativă, despre ale cărei avantaje am mai vorbit, un instrument utilizat de ani buni la nivel local în democrațiile avansate și, mai nou, în România. Bugetarea participativă îşi propune implicarea cetățenilor într-un proces democratic de deliberare şi decizie pentru stabilirea modalității optime de cheltuire a bugetului public, creând o modalitate concretă pentru cetăţeni de a aduce în prim plan nevoile comunității lor şi jucând un rol fundamental în prioritizarea resurselor publice pe baze echitabile şi incluzive.

România ar putea propune primul proiect de bugetare participativă la nivel supranațional – la nivelul întregii Uniuni Europene. Astfel, în limita unui procent stabilit în urma unor studii de impact (poate fi 1%, pot fi chiar şi 10%), cetăţenii europeni ar putea avea posibilitatea să decidă direct, prin vot, pe ce sunt cheltuiți banii europeni. Aceasta s-ar putea face în baza unui concurs de proiecte – propuse de fiecare stat membru prin cetățeni, în parteneriat cu societatea civilă, mediul privat și sectorul public – cu impact cu adevărat transnațional, după modelul laserului de la Măgurele, un proiect de cercetare paneuropean, cu trei componente în România, Ungaria şi Cehia și cu implicarea unor actori strategici din Franța (Thales, Italia (Istituto Nazionale di Fisica Nucleare), Strabag (Austria) etc., în diversele faze ale proiectului.

În logica unui sistem bazat pe bugetare participativă, pentru a preveni avantajele pe care statele mai mari le-ar putea avea asupra celor mai mici, va fi probabil nevoie de un sistem de ponderare a voturilor, având permanent în vedere unul dintre principalele obiective ale Uniunii Europene, acela de a reduce decalajele economice, sociale şi teritoriale între diversele regiuni şi state membre ale Uniunii Europene. Să nu uitam că unul dintre principiile care stă la baza politicii de coeziune a Uniunii Europene este cel al convergenței, cea mai mare parte a resurselor puse la dispoziție prin fondurile structurale (70% pentru perioada 2014-2020) fiind orientate către regiunile şi țările cele mai sărace.

Desigur, o astfel politică va avea adversari din rândul nucleului dur al UE, format în principal din contributorii neți la bugetul UE. Unul dintre aceştia este tânărul cancelar al Austriei, Sebastian Kurz, care pledează pentru tăieri bugetare ale finanțărilor către state din estul Europei. Declarația sa, făcută în contextul în care Austria va prelua la 1 iulie din acest an președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene reprezintă un precedent periculos, care oferă muniție taberei eurosceptice, creând, în mod artificial, un clivaj care erodează şi mai mult unitatea europeană: cel între contributorii şi beneficiarii neți. Desigur, Sebastian Kurz nu ia în calcul şi uriașele beneficii indirecte de ordin pe care Uniunea Europeană le aduce Austriei, prin simplul fapt că oferă acces la piața unică europeană, de exemplu. 

Uniunea Europeană a făcut deja un prim pas în direcția responsabilizării directe a comunităților locale, prin includerea în exercițiul financiar 2014-2020 a unui buget destinat acțiunilor de dezvoltare locală plasate sub responsabilitatea comunității (CLLD). Este o abordare de tip bottom-up (de jos-în-sus), care presupune formarea unor Grupuri de Acțiune Locală (GAL), cu reprezentanți ai intereselor socio-economice locale, care elaborează şi aplică strategii integrate şi multisectoriale de dezvoltare locală. Pentru atingerea obiectivelor stabilite prin strategiile de dezvoltare locală, vor fi selectate şi implementate proiecte specifice, printr-o utilizare integrată şi conectată a fondurilor. Conform propunerii Comisiei Europene, procesul de selecție trebuie realizat astfel încât cel puţin 50 % din voturi să provină din afara sectorului public. CLLD vizează proiecte pentru comunităţile marginalizate: investiţii în infrastructura de sănătate, educaţie, servicii sociale, locuințe sociale, activități de economie socială, amenajarea spațiului urban degradat etc. Acest instrument este un precedent important în direcția susținerii localismului, dând cetățenilor posibilitatea de a decide pentru ei înșiși. Bugetarea participativă pentru proiecte transnaționale ar trebui să fie următorul pas curajos.

#2: Europa unită politic. Liste transnaționale și sistem de vot unic transferabil

O altă propunere pentru micșorarea distanței dintre UE şi cetăţeni și recredibilizarea instituțiilor europene este adoptarea listelor transnaționale la alegerile europarlamentare. Ideea este promovată de actualul preşedinte al Franței, Emmanuel Macron, unul dintre puținii lideri care propun o viziune concretă şi coerentă cu privire la viitorul Europei. Macron propune un sistem mixt, prin care fiecare cetățean al UE să aibă la dispoziție la alegerile europarlamentare două buletine de vot: unul cu candidații din ţara respectivă şi încă unul cu o listă transnațională de candidaţi. Unul dintre obiectivele acestui sistem este şi creşterea interesului alegătorilor pentru scrutinul european, având în vedere că prezența la vot este în continuă scădere: circa 42% dintre cetăţenii europeni au votat la alegerile europarlamentare în 2014, faţă de 62% în 1979. 

Propunerea lui Macron are însă câțiva adversari redutabili: Grupul de la Visegrád, dar şi Partidul Popular European, preocupat probabil că-şi va pierde statutul de cel mai influent grup politic european. Reprezentanții Ungariei, Poloniei, Cehiei şi Slovaciei se tem de o eventuală dezavantajare a statelor mai mici, susținând că pentru un candidat aflat pe listele transnaționale este suficient să promoveze intereselor țărilor mari, de unde vin majoritatea voturilor. De asemenea, se invocă pericolul ca aceste liste transnaționale să devină instrumente utile mișcărilor populiste, iar voturile să meargă către mai vocali dintre candidaţi, şi nu neapărat către cei mai competenți.

Departe de a fi o propunere perfectă, ideea listelor transnaționale contribuie la consolidarea dimensiunii democratice a Uniunii Europene, iar România trebuie să fie o susținătoare fermă a acestei idei şi să participe activ, cu propuneri concrete, la îmbunătățirea sa. O idee în acest sens este implementarea unui sistem de vot unic transferabil („ranked-choice voting”), prin care fiecare alegător clasează candidații în ordinea preferinței, în cadrul listei transnaționale propuse de fiecare partid. Toți candidații care au îndeplinit coeficientul electoral sunt declarați câștigători, în ordinea numărului de voturi obținute, iar voturile candidaților care n-au atins coeficientul electoral sunt redistribuite de la ultimul loc către restul.

#3: Europa democrației liberale. Fonduri europene condiționate de respectarea statului de drept

Una dintre vulnerabilitățile actuale ale Uniunii Europene este faptul că există state membre care încalcă cu seninătate principiile UE, alunecând în mod periculos spre autoritarism, fără ca UE să demonstreze că poate aplica sancțiuni în mod convingător. Dacă nu va fi stopat, acest fenomen se poate dovedi extrem de periculos, iar UE nu va mai avea legitimitatea de a se considera un garant al principiilor democraţiei, libertății sau statului de drept. Stadiul incipient a fost deja depășit şi după derapajele grave ale Ungariei, a venit şi rândul Poloniei. Reacțiile Comisiei Europene faţă de acțiunile anti-democratice ale Guvernului de la Varșovia au fost ceva mai tranșante, culminând cu activarea articolului 7 din Tratatul European, însă excesele Ungariei nu au fost niciodată sancționate în concordanță cu gravitatea acțiunilor regimului Viktor Orban. O posibilă explicație a lipsei de acțiune este faptul că partidul de guvernământ din Ungaria, FIDESZ, este membru al Partidului Popular European, cel mai mare şi influent grup politic din Parlamentul European. Acum, Uniunea Europeană plătește pentru propria complicitate la sabotarea sa: o greşeală pe care liderii europeni trebuie să o evite cu orice preț pe viitor şi din care trebuie să învețe o lecție prețioasă – când ai de ales între putere şi principii, alegere principiile; puterea e trecătoare, principiile sunt perene. 

Uniunea Europeană are instrumente pentru a împiedica viitoare „accidente” de tipul Ungariei şi Poloniei, ba chiar şi de a tempera tendințele anti-democratice din cele două state. Un astfel de instrument este condiționarea acordării fondurilor europene de respectarea statului de drept. Pentru Ungaria şi Polonia, miliardele de euro de la UE au facilitat o dezvoltare economică remarcabilă. Poziţia UE trebuie aşadar să fie una vehementă: banii europeni vin la pachet doar cu respectarea principiilor europene. Aviz amatorilor de schimbat legile justiţiei din România: ţara noastră a beneficiat de peste 40,5 miliarde de euro din fonduri europene până în prezent. O poziție responsabilă a României ar fi susţinerea fermă a acestui principiu. Într-o carte apărută la Curtea Veche în 2016, am arătat pe larg că cele mai mari progrese în domeniul luptei împotriva corupţiei şi a garantării independenței justiţiei s-au făcut în România doar sub presiunea unei condiționalități externe. Pe de altă parte, România trebuie să susțină o extindere a Mecanismului de Verificare şi Cooperare: este practic inexplicabil cum acesta există în România şi Bulgaria, dar nu şi în Ungaria şi Polonia, unde democraţia liberală este luată cu asalt.

#4: Europa viitorului comun. Un Institut de Leadership European pentru generațiile viitoare

Uniunea Europeană nu poate fi reformată fără lideri adevăraţi, iar apariția acestora nu poate fi lăsată la voia întâmplării. Valorile europene trebuie însușite şi aplicate de viitorii conducători ai Uniunii Europene, întrucât acțiunile acestora ne vor influenţa tot mai mult viețile. Fie că vorbim de comisari sau de președintele Consiliului European, în pozițiile de vârf din instituțiile europene ajung în general politicieni cu anvergură naţională, numiți în urma unor negocieri politice. Nimic nu garantează calitățile lor de lideri sau adeziunea lor autentică faţă de valorile europene. Un Institut de Leadership European, ale cărui cursuri să fie destinate oficialilor publici de la nivelul statelor membre și de la nivelul UE, de la reprezentanți ai Comisiei până la europarlamentari, ar reprezenta o garanție a excelenței şi a competenței în afaceri europene. Luând ca model instituţii de învățământ de prestigiu precum Ecole Nationale d`Administration din Franţa sau Harvard Kennedy School din SUA, o astfel de instituție ar putea forma o elită administrativă pregătită să interiorizeze, să aplice şi să apere valorile şi principiile europene. Până la urmă, sunt (foști) europarlamentari precum Gigi Becali sau Nigel Farage nişte ambasadori credibili ai principiilor enunțate de Jean Monnet? Noi credem că nu.

Acestea pot fi așadar patru propuneri românești pentru îndeplinirea unui obiectiv esențial: o Uniune Europeană care se bucură de încrederea deplină a cetățenilor săi. Scăderea credibilității este o consecință a unui cumul de factori: atât strategii concepute în laboratoarele de la Kremlin, dar şi propriile greșeli. Liderii europeni trebuie să le accepte şi să facă ceea ce înaintașii lor au făcut atât de bine: să se adapteze la noul context politic, social şi economic şi, mai ales, la noua revoluție industrială în pragul căreia ne aflăm – cea de-a patra în istoria omenirii.

Este nevoie de o UE 4.0, pentru a ne coordona în plan politic cu noua realitate care ne înconjoară: a blockchain-ului şi criptomonedelor, a războaielor informatice şi fake news, a internet of things şi realității virtuale, a cetățenilor roboți şi a mașinii Tesla lansate în spațiu de SpaceX. După cum bine spunea un reprezentant al German Marshall Fund, sfârșitul istoriei s-a încheiat. Democrația a trecut prin trei schimbări majore - o transformare profundă și durabilă a sferei publice, trecerea de la politica bazată pe partide la politica bazată pe mișcări și o convergență globală a priorităților politice - care a înlăturat în cele din urmă credința îndelungată, dar înșelătoare, că răspândirea acestui sistem în toate colțurile lumii este inevitabilă. Dar această nouă realitate vine şi cu nişte avantaje. Aceleași schimbări care au pus în discuție viitorul democrației au deschis, de asemenea, noi oportunități de colaborare care ne-ar putea oferi mijloacele necesare pentru a aborda problemele cu care ne confruntăm acum, pentru care vechile modele par a fi eșuat.

Tot Jean Monnet spunea: „oamenii acceptă schimbarea numai atunci când sunt confruntați cu necesitatea și recunosc necesitatea doar în mijlocul unei crize”. Astăzi trecem printr-un astfel de moment, în care se poate construi viitorul Uniunii Europene pentru multe generații de-acum încolo. România nu trebuie să rămână pe margine în tot acest context vital pentru ea, pentru Europa și pentru întreaga lume liberă. 

A contribuit Alin Iliescu

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp