Foto: Guliver Getty Images
Ei și ia te uită cum familia noastră schimbă domiciliul.
După mutarea propriu-zisă mai urma o alta. Cea din evidențele Protecției de la un sector la altul. Sau așa am crezut noi, în naivitatea noastră. Că va fi o mu-ta-re.
Am anunțat în scris Protecția cu ceva timp în avans. Ca să ajutăm poate, cumva. Să se desfășoare lucrurile mai lin și să fie tranziția mai naturală pentru toată lumea.
Însă pentru un lucru te pregătești și alta se întâmplă.
Noi ne gândeam la o mutare și am primit o…întreagă saga!
La câteva luni după mutarea noastră în alt sector primesc un telefon că va veni responsabilul de caz într-o anchetă.
Vine. Spune că ajunge imediat și ajunge după o oră și jumătate. Nu mă anunțase nimic, așa că mă așteptam să dureze puțin, ca de obicei în sectorul de unde veneam. Până se bifează răspunsurile la întrebările acelea enervante despre ce am mai cumpărat copilului și să ne vedem de treabă.
Greșit iar! Au fost mii de întrebări despre cele mai intime detalii ale vieților noastre, ajungând până la părinți, frați surori și alte asemenea. Părea că nu se mai termină! Mă minunam eu de câte date știu: vârste, ani de naștere, evenimente, persoane.
Nu mă lămurește de ce – ceva cu garanții morale. Nu mai făcusem așa ceva și nu înțelegeam de ce acum. Dar, ce să facă un muritor de rând neinformat și aplecat spre rezolvarea de probleme? Am cooperat, doar să scap odată și să reintrăm în normalitate.
Greșit iar!
Drumul până la normalitate sigur nu e pavat cu legile românești, regulamentele de ordine internă ale Protecțiilor de sector sau atitudinea unora dintre angajați.
Sunt sunată iar – că știți nu avem voie să că contactăm pe mail fără acordul dumneavoastră – notați lista cu niște acte care trebuie aduse. O listă enormă de acte descrise sumar.
Aceeași listă cu actele cerute la acordarea inițială a plasamentului. Mi se părea ciudat. Profit de termenul de „cât de repede puteți” și nu mă mai dau peste cap pentru adunarea actelor.
Primesc un telefon de la fosta responsabilă de caz. „Vedeți că mi-au dat aviz negativ pentru a doua oară. Trebuie să duceți actele urgent!” Nu înțelegeam care e treaba cu avizul și până în acest moment nu am înțeles, însă, în câteva zile termin de adunat actele și pornesc spre Protecție.
După adunat ștampile, stat la cozi și teste psihologice (psihologul permițându-și să comenteze la telefon când stabileam întâlnirea că „trebuie să fie ceva la mijloc dacă vă cer din nou test psihologic”! Foarte profesionist, nu?) duc actele.
La sectorul de unde veneam, pentru orice acte ni se cereau, mi se adresa o scrisoare cu lista, motivul, detalii. Când le duceam, erau lăsate la Registratură, mi se dădea numărul de ordine și așteptam răspuns: că actele sunt bune, că mai e nevoie de ceva sau altele. De cele mai multe ori documentele au fost în regulă iar când nu, am comunicat și rezolvat totul repede.
Așadar, duc actele. În mod neașteptat, ele încep să-mi fie frunzărite sub nas de responsabila de caz (întârziata cu o oră și jumătate) și în biroul în care mai erau alte 3 persoane începe o negociere: ăsta e bun? actul ăsta așa trebuia să specifice? Fiecare își dădea cu părerea și de afară dacă ar fi auzit cineva discuțiile, parea că acum punem de un regulament propriu privind actele corespunzătoare.
Repet, pentru a mi se solicita actele mi s-a dictat pe fugă o listă la telefon, iar acum detalii nemenționate vreodată apăreau ca foarte importante: așadar, mi-au fost cerute alte acte în plus, nemaipomenite vreodată mie, iar altele mi-au fost date înapoi pentru a le modifica.
Întreb și eu care e legea, norma, hotărârea în funcție de care ei solicită aceste acte, cer explicații despre toată treaba asta din care nu înțelegeam nimic.
Facem o anchetă, o blablabla de granții morale…termeni goi din care nu am înțeles nimic! „Și oricum, noi nu știm legile pe dinafară…” Plec și programez rezolvarea actelor.
Curând primesc iar un telefon. Responsabila de caz vine în anchetă acasă. Alta??? În fine. Poate nu am înțeles eu prima oară și erau de fapt două chestii diferite. Spune că ajunge după 8 dimineața. La puțin după 8 aud tămbălău în curte și realizez că nu-mi deschisesem telefonul încă. Vecinii mă anunță că mă așteaptă cineva. Ies și la bună dimineața mi se răspunde cu: „Nicio bună dimineața! Închideți câinele ăla! ”
„Sigur, dacă vorbiți frumos!”, zic.
A urmat o vizită de filme tragi-comice. Nu voi relata toată vizita, dar esența ei este că doamna a țipat la mine, mi-a spus că nu copperez cu Protecția, că „obstrucționez” ancheta, că „aveți nevoie de dezvoltare personală”, „mai lucrați la viața socială” și bineînțeles și-a manifestat grija pentru binele fetei cu o proprie teorie despre „ați întrebat fata dacă nu cumva se simte ca o dădacă?”.
Adică comisia care a acordat plasamentul, analiza amănunțită a vieților noastre care toate indică într-o direcție bună deveneau nule, iar această doamnă avea o teorie proprie în care salutul vecinilor și nedeschiderea telefonului la 8 dimineața erau indicatorii adevărați ai caracterului nostru. (notă - care a fost o greșeală asumată. Pentru care mi-am cerut scuze și să reluăm mintal întărzierea dânsei de peste o oră de la prima vizită).
A completat formularul tipizat cu sumele cheltuile cu copilul, mi-a dictat o declarație necesară la dosar și…aflu cu stupoare că toate astea sunt pentru a relua acordarea plasamentului de la 0! Poftiiiiiim?
Îmi ia ceva timp să realizez ce tocmai se întâmplase. Hotărăsc cum voi proceda în continuare legat de asta și în mod interesant soarta face să am programare la psihologul Direcției de Protecție chiar peste câteva ore de la vizita doamnei. Pentru că da, după testele ștampilate, bifate și timbrate ale unui psiholog autorizat mai e nevoie de părerea unui alt psiholog!
Ajung, vorbesc cu doamna psiholog. Toate bune. Spre finalul întrevederii mă anunță că managerul de caz vrea să mă cunoască. Cum ar veni, superiorul doamnei care a țipat. Plus doamna care a țipat. „Pentru că funcționăm ca o echipă pentru binele copilului”, mi se zice. Era un lucru total neobișnuit!
Mă așteptam să mergem în biroul managerului de caz, dar nu, vine dânsa în cămăruța unde avusese loc testul psihologic. Împreună cu responsabila. „Haide să ne cunoaștem. Haideți să vă explic. Am auzit atâtea lucruri frumoase despre tine – îi spune dânsa fetiței noastre. Ce întrebări mai aveți?”
Practic mi-au explicat cum celălalt sector a îndrăznit să sugereze doar o anchetă pentru mutarea în evidența sectorului actual, iar ei, studiind actele au descoperit nereguli și au respins de două ori propunerea, alegând să luăm plasamentul de la zero. Lucru care mie nu mi s-a comunicat oficial până în acea zi, deși îmi fuseseră solicitate actele pentru acest demers! Iar chiar pe loc, actele neacceptate cu ceva vreme în urmă, au devenit „foarte bune” și au fost alăturate dosarului imediat întocmit pentru noul plasament.
Traducerea mea a acestei scenete de după discuția cu psihologul este asta: „Știm că am zbârcit-o de dimineață și oferim informații târzii despre tot procesul în care vă aflați, vă oferim o desfășurare normală, eficientă și rapidă a chestiunilor implicate de acum încolo”.
Adică, ceea ce ar fi normal să ofere din start!
Am zâmbit. Ele mi-au oferit tardiv, după multe nereguli mici și una majoră, în mod nenenuțat normalitatea așteptată de la acest sistem. Nici eu nu am enunțat că nu le accept oferta.
P.S.
În articolul precedent despre plasament, problema o resimțeam ca a legilor prost formulate, care mențin drepturile părintești unor părinți care și-au abandonat copiii după naștere și birocrația, care punea accentul pe formulare, bifat de liste și pierde bunăstarea propriu-zisă a copilului din vedere.
Acum, am resimțit o alta: angajați ai Protecției total necorespunzători, „personalizarea” legilor în funcție de sector, închiderea ochilor la derapaje grave. Într-un sector primesc scrisori, informații despre statutul meu, totul este clar, în scris și la vedere, în altul se anulează hotărârile luate de celălalt, nu se mai trimit scrisori, nu am mai fost informată, am fost ținută pe dinafară, dar mi-au fost cerute documente, ba chiar am fost agresată în propria casă de responsabila de caz. Nu se va termina aici. Va urma!
Articol publicat pe blogul autoarei.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
(eu cred ca sunt cativa si pe siteul asta, si sunt de treaba!)
În momentul de față, lucrurile stau invers: ei se simt și se comportă ca dintr-o poziție superioară nouă, ca și cum ne-ar face o favoare, iar noi trebuie să fim la dispoziția lor, nu invers, așa cum ar fi normal.
Ar trebui ca fiecare cetățean servit de un funcționar public să-i dea un calificativ — pe o scală de valori clară, cu nume, prenume, fapte concrete și eventual o probă video.