Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Din primele zile de şcoală ale copilăriei mele, nu-mi amintesc decât băncuţa cu cărticele şi ceva dulce care ne aștepta în clasa aranjată drăguţ de învăţătoare. Probabil creierul, în procesul său continuu de autoigienizare, a renunţat la amintirile inutile privind discursurile directorilor, pe care puţini îl auzeau şi pe care şi mai puţini îl şi ascultau. Şi a renunţat şi la amintirile despre slujbele religioase ale căror semnificaţii mi-au scăpat întotdeauna.
Au trecut anii şi am revenit în curtea şcolii, ţinându-mi copilul de mână, ca să constat că nimic nu s-a schimbat. Deschiderea de an școlar presupune aceleaşi discursuri ţinute de directori, adesea alături de preot şi, acolo unde şcolile sunt „privilegiate”, şi de câte un reprezentant al administraţiei locale. Pentru că e mai mare mândria să te lauzi, ca director de unitate şcolară, că a venit primarul sau prefectul sau inspectorul general să livreze eternele mesaje, reambalate de la an la an, despre ce importantă este educaţia şi cum România va evolua odată cu generaţiile frumoase care vin. Discursuri care pentru elevi nu înseamnă nimic şi slujbe religioase care vin cu o aşteptare mai lungă şi priviri mai dese către ceas, în larma vivace a plictiselii comune.
Pe de altă parte, putem înţelege şi nevoia de a cere ajutor de la ceruri, că doar a face şcoală în ţara noastră nu-i deloc uşor, nici pentru elevi, nici pentru profesori. Simţi nevoia să ai parte de noroc şi de binecuvântarea Domnului ca să ieşi cu bine dintr-o astfel de aventură. Dar care Dumnezeu, al cui? Probabil asta se întreabă şi copiii musulmani ai căror părinţi asistau astăzi la slujba ortodoxă de la şcoala fetiţei mele.
Mă bucur totuşi că la unele grădiniţe începutul de an şcolar încă le este dedicat copiilor şi că micuţii sunt întâmpinaţi cu baloane colorate, uneori cu animatori, cântece şi bucurie autentică. Dar încă sunt excepţii de la “regulă”.
Nu am asistat până acum la nicio deschidere de an şcolar la şcolile gimnaziale sau la liceu unde, în faţa copiilor, să vină să vorbească un om care să le capteze atenţia. Care să îi cucerească şi să îi câştige prin mesajul său. Mi-ar fi plăcut să văd un tânăr absolvent al şcolii, poate, care să le vorbească “pe limba lor”. Să ştie că ei îl înţeleg pentru că şi el a fost acolo, în locul lor şi nu a uitat cum era. Să fie invitaţi oameni cu care să rezoneze un puşti şi de la care să şi aibă ceva de învăţat.
Sau să se renunţe, pur şi simplu, la discursuri. O deschidere de an şcolar la care copiii să fie întâmpinaţi cu un simplu mesaj de bun venit şi nu exploatată demagogic. La care politica şi religia să rămână deoparte, pentru că şcoala este o instituţie laică şi apolitică. Parcă...
S-a rostogolit zilele acestea pe Facebook un clip cu o deschidere de an şcolar de la un liceu din Republica Moldova, dacă nu mă înşel, unde profesorii au făcut un dans. Momentul a fost primit cu entuziasm de unii – iată, în sfârşit, renunţarea la monotonie şi demagogie, dar a fost supus de alţii diatribei – ce prostie, altul e rolul profesorilor, nu să fie măscărici.
Eu, una, aş prefera o şcoală în care profesorii să fie mai degrabă aşa, apropiaţi de elevii lor şi dezbăraţi de clişee rigide. Aş vrea să cred că voi simţi cândva că şcoala este locul unde elevii învaţă cum se zboară, nu cum se înfig picioarele în pământ. De unde să plece ştiind să îşi folosească libertatea înţelept, mai degrabă decât să îşi accepte limitele cu resemnare. Dar, mai important este ce ar prefera elevii. Un director care declamă un discurs sec, un primar urcat pe o bancă, să nu fie ratat de cineva? Un preot care sfinţeşte un loc ce ar trebui sfinţit de oamenii care îl fac să fie şcoală? Sau nişte profesori care au pregătit un moment pentru zâmbetul elevilor lor?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Țin minte, când eram eu mic, că la începutul anilor școlari nu aveam parte de preoți (fiind pe vremea lui Ceaușescu nu prea se îndemnau ei să se auto-invite) dar invitat de onoare era sectoristul, care comunica părinților și profesorilor datele lui de contact iar pe noi, elevii, ne informa că va fi cu ochii pe noi. Iar la liceul Lazăr a venit la deschiderea unui an școlar un babalâc, fost lăzărist, care ne-a povestit ce somități au trecut pe-acolo. Discursuri sforăitoare pe care nu le asculta nimeni...
Ce caută religia în tabla de materii?
Religia s-o practice cel care crede, să se roage la el acasă sau în casa poveștilor, nu să agreseze pe cel căruia nu-i pasă; boaita fățarnică avidă de bani să predice la el acolo, în casa poveștilor!
An scolar cu bucurie si impliniri! Iar talentul literar pe care il aveti, folosiți-l spre bine, spre mângâiere, întărire, încurajare, sfat bun!
Si la acelasi nivel pun si discursuile politicienilor, primarilor, ministrii, etc. care nu au nici o relevanta si nici o valoare adaugata.
As mentiona totusi importanta unor comunicari din partea directorilor si a profesorilor, dar care sa nu repete texte primite de la minister si lucruri importante si specifice pentru scoala lor, elevii lor. etc.
La modul absolut vorbind, pur teoretic și eu consider că școala este un templu al cunoașterii și NU al dogmei religioase sau al politicii. DAR...
Una este să inviți tu, director, un sobor de preoți la festivitate, sau niște notabilități locale, și alta e să NU TE OPUI venirii lor dacă au avut ei inițiativa de a veni. Cu notabilitățile lucrurile sunt mai clare: te poți opune, dar îți vei atrage cu siguranță represalii. Depinde de cât curaj și tupeu ai....
În mod normal deci, directorul NU ar trebui să cheme nici politicieni, nici preoți la festivitate. Însă în cazul în care vine un sobor de preoți din proprie inițiativă corect și moral și omenește este să ÎI PRIMEȘTI bucuros, fără rezerve. O speță similară a fost acum câțiva ani în legătură cu prezența ICOANELOR într-o anume școală. Icoanele existau deja pe pereți, dar se trezise un tată diliu să ducă pur și simplu o luptă personală pentru eliminarea lor. Cică îl traumatizau pe fiul său. Între cele 2 situații (una de a nu chema și alta de a alunga) este o diferență ca de la cer la pământ. În cazul în care nu chemi preoți la deschiderea anului școlar și nu cauți icoane de pus pe pereții școlii, asta e o atitudine normală, firească, echilibrată, înțeleaptă. Dar odată ce preoții, respectiv icoanele sunt deja prezenți / prezente, a face tot posibilul să TE OPUI, SĂ ELIMINI, asta e o atitudine ÎMPOTRIVA religiei creștine, împotriva lui Hristos (ANTI-Hristică). Iar asta e cu totul altceva. Ca să dau un exemplu pentru lămurire, imaginați-vă o petrecere pe care ați organizat-o și ați invitat anumiți prieteni (dar nu pe toți), în ideea de a fi o anumită compatibilitate printre invitați. Ce vă faceți dacă vine un alt prieten, neinvitat și vă treziți cu el în casă? Că nu l-ați invitat e una, dar acum, că tot a venit, să-l luați de guler și să-l dați afară e o sfidare și o jignire inacceptabile. Așa și cu preoții sau icoanele în școli. Ideea e că școla ar trebui să fie deschisă la CUNOAȘTEREA de orice fel, nu și la ritualuri și simboluri religioase. Dar ar trebui să le accepte, cu ospitalitate și bună cuviință, ori de câte ori acestea le apar în față, fără să le repudieze. La fel ar trebui să stea lucrurile și față de alte religii, cu simbolurile și ritualurile lor, dacă e cazul, fiindcă nu toate comunitățile au reprezentanți din toate religiile, evident, sau nu toate acestea au intenția și inițiativa de a avea reprezentare în școli. Deci atitudinea corectă, în opinia mea este ca școala să nu inițieze manifestări religioase în interiorul ei, dar să fie TOLERANTĂ cu toate acestea, dacă le apar în față.
PS Credința e o simțire intimă, într-adevăr, dar credinciosul nu trebuie să facă un secret din asta, dimpotrivă. El e cumva chiar dator să răspândească ideea de credință și Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea ritualurile, slujbele religioase sunt benefice și nu au nimic anacronic sau demn de a fi dezavuat. Așa cum le dezavuează și doamna autoare a articolului. Chiar dacă ar considera că nu-și au locul într-o școală, faptul că se manifestă fără echivoc împotriva lor, fără nicio nuanțare (precum cea prezentată de mine mai sus), ne dă încă o dovadă despre atitudinea anti-religie a dumneaei. Urât...
Invitat sau neinvitat chiar nu cred ca aceasta slujba la inceperea anului scolar este numai o formalitate o bifa si nimic mai mult.
- pilonul laic si pilonul credintei nu trebuiesc amestecate. Asta inseamna ca laicul poate sa dicteze credintei si invers, ceea ce nu cred ca este normal. In tarile islamice viata civila este icondusa de religie. Chiar doriti acest lucru in Romania ca religia sa dicteze viata sociala indiferent daca lumea doreste sau nu?
- eu cred ca scoala este un loc laic, prin urmare o slujba religioasa intr-un loc laic nu se cuvine. Nu as vrea sa ajung sa spun ca de fapt este o actiune misionara, dar invitati sau nu, ei nu au ce sa caute in scoala (ar fi un subiect cu acele vizite in perioada sarbatorilor in care conform traditiei trebuie sa contribuim la biserica la care suntem arondati, ca altfel - pe surse - nu primesti serviciile in caz de nevoie, dar hai sa trecem acest aspect la traditie). In plus orele de religie trebuie sa fie optionale - si nu ar trebui sa aiba loc in scoala ci in biserica, indiferent care este aceasta. Nu cred ca o ora de religie poate sa aiba mai mult efect, mai multa incarcaturia emotionala in laboratorul de anatomie sau chimie decat intr-o biserica. Din cate stiu eu confirmarea la catolici are loc in biserica si nu in scoala, chiar si in tarile catolice.
- in fiecare Sambata si Duminca la ora 1000 bat clopotele la biserica in cartierul in care locuiesc sa cheme credinciosii la slujba. Cred ca in fiecare zi in care este o slujba bat clopotele, dar in cursul saptamanii nu am de unde sa stiu ca sunt le birou. Bat clopotele cand sunt sarbatori sau altfel de evenimente religioase. Nu atat de des intr-adevar ca in tarile islamice. Ma deranjeaza, nici vorba. Le respect convingeriele si trebuie sa fiu tolerant pentru ca de fapt acest lucru insemna sa ai o societate dezvoltata.
- nu am nici o treaba cu icoane sau alte semne religioase pe care toti le avem, mai multe sau mai putin. Dar nu cred ca este locul lor in institutiile laice.
In sumar, nu am nimic impotriva credintei. Pana la urma fiecare este credincios in felul lui, mai ales cu cat imbatraneste mai mult.:) Totusi eu cred in separararea puterilor in stat si nu sunt de acord cu amestecul religiei - de orice fel - in bunul mers la insitutiilor laice.
De acord cu Dvs. ca trebuie schimbat ceva si transformarea inceputului scolii intr-un moment de bucurie si veselie si nu intr-unul in care niste indivizi care nu au nimic bun de spus vin sa bifeze si ei ceva.
Sunt curios cum este inceputul scolii in alte tari? Este la fel ca la noi, unde eu cred ca sunt si reminscente din trecut, sau este altfel? Cum este la finlandezi, ca tot visam noi sa avem sistemul lor de invatamant?
Noi nu avem încă un asemenea sistem. Pentru asta e nevoie de reformă radicală, care să scoată pe tușă o sumedenie de cadre didactice (sistemul nostru este supradimensionat), inspectori, metodiști etc. Cine ar face așa ceva? Învățământul românesc este ultima redută socialistă, un fel de uzinele 23 August educațional. Sistemul se va regla cu siguranță pe cale naturală, însă vor mai trece vreo 20 de ani de-acum încolo.
Ce, s-a schimbat ceva în învățământ de la WW2 încoace?