Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Am revenit în curtea școlii, ţinându-mi copilul de mână, ca să constat că nimic nu s-a schimbat: aceleași discursuri seci, aceiași preoți blagoslovind. Mi-ar fi plăcut să văd un tânăr absolvent al şcolii, care să le vorbească elevilor „pe limba lor”

preoti - scoala

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Din primele zile de şcoală ale copilăriei mele, nu-mi amintesc decât băncuţa cu cărticele şi ceva dulce care ne aștepta în clasa aranjată drăguţ de învăţătoare. Probabil creierul, în procesul său continuu de autoigienizare, a renunţat la amintirile inutile privind discursurile directorilor, pe care puţini îl auzeau şi pe care şi mai puţini îl şi ascultau. Şi a renunţat şi la amintirile despre slujbele religioase ale căror semnificaţii mi-au scăpat întotdeauna.

Au trecut anii şi am revenit în curtea şcolii, ţinându-mi copilul de mână, ca să constat că nimic nu s-a schimbat. Deschiderea de an școlar presupune aceleaşi discursuri ţinute de directori, adesea alături de preot şi, acolo unde şcolile sunt „privilegiate”, şi de câte un reprezentant al administraţiei locale. Pentru că e mai mare mândria să te lauzi, ca director de unitate şcolară, că a venit primarul sau prefectul sau inspectorul general să livreze eternele mesaje, reambalate de la an la an, despre ce importantă este educaţia şi cum România va evolua odată cu generaţiile frumoase care vin. Discursuri care pentru elevi nu înseamnă nimic şi slujbe religioase care vin cu o aşteptare mai lungă şi priviri mai dese către ceas, în larma vivace a plictiselii comune.

Pe de altă parte, putem înţelege şi nevoia de a cere ajutor de la ceruri, că doar a face şcoală în ţara noastră nu-i deloc uşor, nici pentru elevi, nici pentru profesori. Simţi nevoia să ai parte de noroc şi de binecuvântarea Domnului ca să ieşi cu bine dintr-o astfel de aventură. Dar care Dumnezeu, al cui? Probabil asta se întreabă şi copiii musulmani ai căror părinţi asistau astăzi la slujba ortodoxă de la şcoala fetiţei mele.

Mă bucur totuşi că la unele grădiniţe începutul de an şcolar încă le este dedicat copiilor şi că micuţii sunt întâmpinaţi cu baloane colorate, uneori cu animatori, cântece şi bucurie autentică. Dar încă sunt excepţii de la “regulă”.

Nu am asistat până acum la nicio deschidere de an şcolar la şcolile gimnaziale sau la liceu unde, în faţa copiilor, să vină să vorbească un om care să le capteze atenţia. Care să îi cucerească şi să îi câştige prin mesajul său. Mi-ar fi plăcut să văd un tânăr absolvent al şcolii, poate, care să le vorbească “pe limba lor”. Să ştie că ei îl înţeleg pentru că şi el a fost acolo, în locul lor şi nu a uitat cum era. Să fie invitaţi oameni cu care să rezoneze un puşti şi de la care să şi aibă ceva de învăţat.

Sau să se renunţe, pur şi simplu, la discursuri. O deschidere de an şcolar la care copiii să fie întâmpinaţi cu un simplu mesaj de bun venit şi nu exploatată demagogic. La care politica şi religia să rămână deoparte, pentru că şcoala este o instituţie laică şi apolitică. Parcă...

S-a rostogolit zilele acestea pe Facebook un clip cu o deschidere de an şcolar de la un liceu din Republica Moldova, dacă nu mă înşel, unde profesorii au făcut un dans. Momentul a fost primit cu entuziasm de unii – iată, în sfârşit, renunţarea la monotonie şi demagogie, dar a fost supus de alţii diatribei – ce prostie, altul e rolul profesorilor, nu să fie măscărici.

Eu, una, aş prefera o şcoală în care profesorii să fie mai degrabă aşa, apropiaţi de elevii lor şi dezbăraţi de clişee rigide. Aş vrea să cred că voi simţi cândva că şcoala este locul unde elevii învaţă cum se zboară, nu cum se înfig picioarele în pământ. De unde să plece ştiind să îşi folosească libertatea înţelept, mai degrabă decât să îşi accepte limitele cu resemnare. Dar, mai important este ce ar prefera elevii. Un director care declamă un discurs sec, un primar urcat pe o bancă, să nu fie ratat de cineva? Un preot care sfinţeşte un loc ce ar trebui sfinţit de oamenii care îl fac să fie şcoală? Sau nişte profesori care au pregătit un moment pentru zâmbetul elevilor lor?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nu știți cum e un început de an școlar pe-afară (că tot se-ntreba cineva cum o fi prin Finlanda)? Am văzut eu, că sunt vecin cu o școală Waldorf, o școală ca afară. Toată lumea sărbătorea, au mâncat, au băut, vorbea fiecare în grupulețul lui, a fost o mare forfotă. În același timp, copiii alergau brownian și urlau ca bezmeticii. Cam asta a fost.
    Țin minte, când eram eu mic, că la începutul anilor școlari nu aveam parte de preoți (fiind pe vremea lui Ceaușescu nu prea se îndemnau ei să se auto-invite) dar invitat de onoare era sectoristul, care comunica părinților și profesorilor datele lui de contact iar pe noi, elevii, ne informa că va fi cu ochii pe noi. Iar la liceul Lazăr a venit la deschiderea unui an școlar un babalâc, fost lăzărist, care ne-a povestit ce somități au trecut pe-acolo. Discursuri sforăitoare pe care nu le asculta nimeni...
    • Like 0
  • Si aceiasi derbedei colorati lipiti, zi de zi de gardurile scolilor.
    • Like 0
  • Mirea check icon
    Ce caută boaitele alea fățarnice la festivitatea de deschidere a anului școlar?
    Ce caută religia în tabla de materii?
    Religia s-o practice cel care crede, să se roage la el acasă sau în casa poveștilor, nu să agreseze pe cel căruia nu-i pasă; boaita fățarnică avidă de bani să predice la el acolo, în casa poveștilor!
    • Like 1
  • Rucs Rucs check icon
    Precum autoarea, si eu am o fetiță, dar mai mica, de 3 luni. Ce nu înțeleg eu este cum un om poate sa fie împotriva Bisericii si lui Dumnezeu atunci când are un copil. Când vezi minunea gravidității si apoi a nașterii unui copil, nu ai cum sa nu crezi in El. Cand facem un copil, nu avem o fisa tehnica, nu facem o prăjitură ca sa stim ce ingrediente punem si care e produsul final. Totul se petrece tainic si absolut minunat. Are mânuțe, ochișori, inimioară. Uzina corpului nostru transmite apoi incredibile mesaje, de la modul cum bebele e hrănit, apărat, până la dezvoltarea lui, incet-incet. E imposibil ca totul sa fie rodul întâmplării sau al naturii. Pentru toate astea, e necesara o Inteligență fără rest si o Bunătate deplină. Acestea fiind spuse, când minunea asta mi-a fost dăruită de Sus ca sa o cresc eu, cine sunt eu sa opresc copilul din a-si cunoaste Creatorul? De ce sa ii refuzăm Sfintele taine, Împărtășania, binecuvantarile, comuniunea cu sfintii, cu Apărătoarea noastră? Comuniunea apoi cu cei morti din neam, care sunt vii cu sufletul si poate se roagă pentru noi? Lăsați copiii sa vină la Mine!
    An scolar cu bucurie si impliniri! Iar talentul literar pe care il aveti, folosiți-l spre bine, spre mângâiere, întărire, încurajare, sfat bun!
    • Like 2
    • @ Rucs
      Nume check icon
      Nu am inteles din articolul autoarei ca are ceva impotrive religiei, ci reclama folosirea ei intr-un moment neadecvat. La ce folosesc aceste binecuvantari la inceput de an? Copiii o sa invete mai bine? Directorii o sa ingrijeasca mai bine de bunul mers al scolii - apropo am inteles ca este o migrare a directorilor catre catedra ca se castiga mai bine, unde este grija fata de aproape?! - profesorii vori fi mai empatici, mai atenti cu copii, mai buni in actul profesoral? Iar parintii deasemenea vor fi mai atenti cu pruncii lor? Nu cred. Si atunci de ce? In plus credinta trebuie sa fie un act intim, intre mine si Dumnezeu si nu trebuie trambitata peste tot cu orice motiv pentru ca asa da bine, sa fim in rand cu lumea, si ca asa suntem noi crescuti, etc. etc. De aceea nu cred ca o citire in curtea unei scoli pe care nimeni, dar nimeni nu o baga in seama va induce o apropiere a copilului fata de Dumnezeu. Acest lucru se intampla in familie, prin mers la biserica, prin discutiile pline de suflet si har cu preoti duhovnici si nu intr-o curte de scoala cu o ceremonie mai mult sau mai putin relevanta cand tu abia astepti sa te revezi cu colegii dupa vacanta si sa impartasiti impresii.
      Si la acelasi nivel pun si discursuile politicienilor, primarilor, ministrii, etc. care nu au nici o relevanta si nici o valoare adaugata.
      As mentiona totusi importanta unor comunicari din partea directorilor si a profesorilor, dar care sa nu repete texte primite de la minister si lucruri importante si specifice pentru scoala lor, elevii lor. etc.
      • Like 2
    • @ Rucs
      Să vă trăiască micuța Dvs minune, să fie sănătoasă și să vă bucurați Dvs de ea și ea de Dvs, toată viața. Dumnezeu să vă ocrotească și să vă lumineze viețile.
      • Like 1
    • @ Nume
      Vă răspund (și) eu la chestiunea ridicată de Dvs. De unde se vede că autoarea articolului e ”paralelă” cu religia, deși nu declară explicit asta? Din micile semne de pe parcursul articolului, care definesc o ATITUDINE, care ne lasă să intuim cum stau lucrurile. De exemplu, referindu-se prima dată la copilul său îi spune chiar așa: ”copil”. Nu băiețelul meu, nu fetița mea, ci copilul meu. La început deci nu știam dacă doamna autoare are un băiețel sau o fetiță. Mai jos s-a scăpat însă și a zis că e fetiță. O să ziceți că îi caut eu nod în paură. Nu, chiar deloc, dar mi se întâmplă uneori să pot descifra anumite semne și semnificații. Uitați, doamna Rucs, căreia i-ați răspuns, a vorbit clar, de la început, de FETIȚA ei. În mod normal așa comunică oamenii cu orientare tradiționalistă: vorbesc despre băieți și fetițe, nu se referă la ei cu ambiguitatea asta de gen. Ambiguitatea de gen e specifică progresiștilor, neomarxiștilor. Știu ce spun, am un ”nas” aparte să-i simt. Iar progresiștii sunt ”by default” atei și au ce au cu cei religioși. Și într-adevăr autoarea nu se abține să își spună și oful referitor la prezența preoților la festivitățile de deschidere a anului școlar. Și o repetă, să fie sigură că am înțeles mesajul. Am putea crede că e ceva benign, dar nu e așa. O să încerc să-mi expun în continuare și eu poziția, care este una nuanțată, ca în multe alte cazuri.
      La modul absolut vorbind, pur teoretic și eu consider că școala este un templu al cunoașterii și NU al dogmei religioase sau al politicii. DAR...
      Una este să inviți tu, director, un sobor de preoți la festivitate, sau niște notabilități locale, și alta e să NU TE OPUI venirii lor dacă au avut ei inițiativa de a veni. Cu notabilitățile lucrurile sunt mai clare: te poți opune, dar îți vei atrage cu siguranță represalii. Depinde de cât curaj și tupeu ai....
      În mod normal deci, directorul NU ar trebui să cheme nici politicieni, nici preoți la festivitate. Însă în cazul în care vine un sobor de preoți din proprie inițiativă corect și moral și omenește este să ÎI PRIMEȘTI bucuros, fără rezerve. O speță similară a fost acum câțiva ani în legătură cu prezența ICOANELOR într-o anume școală. Icoanele existau deja pe pereți, dar se trezise un tată diliu să ducă pur și simplu o luptă personală pentru eliminarea lor. Cică îl traumatizau pe fiul său. Între cele 2 situații (una de a nu chema și alta de a alunga) este o diferență ca de la cer la pământ. În cazul în care nu chemi preoți la deschiderea anului școlar și nu cauți icoane de pus pe pereții școlii, asta e o atitudine normală, firească, echilibrată, înțeleaptă. Dar odată ce preoții, respectiv icoanele sunt deja prezenți / prezente, a face tot posibilul să TE OPUI, SĂ ELIMINI, asta e o atitudine ÎMPOTRIVA religiei creștine, împotriva lui Hristos (ANTI-Hristică). Iar asta e cu totul altceva. Ca să dau un exemplu pentru lămurire, imaginați-vă o petrecere pe care ați organizat-o și ați invitat anumiți prieteni (dar nu pe toți), în ideea de a fi o anumită compatibilitate printre invitați. Ce vă faceți dacă vine un alt prieten, neinvitat și vă treziți cu el în casă? Că nu l-ați invitat e una, dar acum, că tot a venit, să-l luați de guler și să-l dați afară e o sfidare și o jignire inacceptabile. Așa și cu preoții sau icoanele în școli. Ideea e că școla ar trebui să fie deschisă la CUNOAȘTEREA de orice fel, nu și la ritualuri și simboluri religioase. Dar ar trebui să le accepte, cu ospitalitate și bună cuviință, ori de câte ori acestea le apar în față, fără să le repudieze. La fel ar trebui să stea lucrurile și față de alte religii, cu simbolurile și ritualurile lor, dacă e cazul, fiindcă nu toate comunitățile au reprezentanți din toate religiile, evident, sau nu toate acestea au intenția și inițiativa de a avea reprezentare în școli. Deci atitudinea corectă, în opinia mea este ca școala să nu inițieze manifestări religioase în interiorul ei, dar să fie TOLERANTĂ cu toate acestea, dacă le apar în față.
      PS Credința e o simțire intimă, într-adevăr, dar credinciosul nu trebuie să facă un secret din asta, dimpotrivă. El e cumva chiar dator să răspândească ideea de credință și Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea ritualurile, slujbele religioase sunt benefice și nu au nimic anacronic sau demn de a fi dezavuat. Așa cum le dezavuează și doamna autoare a articolului. Chiar dacă ar considera că nu-și au locul într-o școală, faptul că se manifestă fără echivoc împotriva lor, fără nicio nuanțare (precum cea prezentată de mine mai sus), ne dă încă o dovadă despre atitudinea anti-religie a dumneaei. Urât...
      • Like 1
    • @ Dan Cojocaru
      Nume check icon
      Da. Un punct de vedere. Referitor la invitatie parintii mei care din pacate s-au dus si care au prins educatie si inainte si dupa razboi mi-a spus ca daca nu sunt invitat la un eveniment de orice fel nu este normal sa ma prezint neinvitat indiferent de gradul de apropiere.
      Invitat sau neinvitat chiar nu cred ca aceasta slujba la inceperea anului scolar este numai o formalitate o bifa si nimic mai mult.
      • Like 1
    • @ Nume
      Rucs Rucs check icon
      Religia nu e, totusi, un fapt intim. Poate la unele culte neoprotestante. Dar la ortodocsi si catolici, nu. Omul este trup (si pentru asta are nevoie de medici, de hrana, haine, de convietuire sociala reglemetata prin legi), dar este si suflet (iar prin asta are nevoie de medicii sufletului, preotii care sunt urmasii apostolilor, are nevoie de biserica ce e numita in Biblie - Mireasa lui Hristos). Deci o societate are piloni laici si piloni religiosi. Institutii sociale laice, dar si Altarul. Biserica vorbeste de rugăciunea din intimitate, dar normeaza si aspecte ale omului ca membru al unui corp social: taina cununiei, taina botezului. Am fost la Putna acum vreo 2 ani. Intorcandu-ne la pensiune, pe drum, de la un gard ne striga o femeie cu lacrimi in ochi. Avea un fiu mort de vreo 15 ani, pe cand el avea 45 de ani. Ne-a dat prajituri si țuică, sa il pomenim si sa zicem bogdaproste. Iata un mic exemplu de fapt colectiv, iar nu de intimitate. Cand vorbim de intimitate, se intelege ca ortodoxia nu face misiune precum, nu stiu, martorii lui Iehova, sa te traga de mânecă si sa iti predice. Daca nu vrei, nu vrei. Dar biserica e prezenta sociala, e datoare sa fie prezenta, pentru ca asta o reclama si credinciosii ei. Trebuie sa fie prezenta cu icoana de Boboteaza, pentru ca sunt oameni care așteaptă si vor binecuvantare in casele lor. Trebuie sa fie prezenta prin sfestanii, rugaciuni de inceput (inceput de an calendaristic, de an scolar etc), rugaciuni pentru cei bolnavi (maslu), sfintiri de troițe (la noi in zona de nord a Argeșului e plin de troițe, persoane particulare isi fac in fata caselor, pentru ca asa au moștenit obiceiul in zona... Sunt mulți care stiu sa lucreze in lemn si fac cruci sculptate sau troite zidite). O credinta interiorizata se si pune, totusi, in fapta, si atunci nu ai cum sa nu ieși si cu ea in afara, mai mult sau mai putin. Icoana e o forma de rugăciune si evlavie. O avem in istorie in casele boierești, ca si in palate. La Cotroceni e o camera-altar in care se rugau regii si reginele. Icoana e si in bordeie, si in casele traditionale. De ce sa o evacuam? De jena? Din corectitudine politica, pentru ca azi sunt si musulmani sau alte religii? Dar ei au venit la noi. Oare noi, in Turcia in concediu, sau in Dubai, sa protestam ca auzim imamul prin porta vocea minaretelor? Sau ca ies pe covoraș sa isi faca rugăciunea, la serviciu? Nu. Este dreptul lor. Si acela e specificul acelor popoare si acelor zone. Tot asa cum specificul meu este ortodoxia, in care m-am născut, pe care o practic pentru evlavia unei bunici ingenuncheate seara de seara in fata icoanelor, a unui bunic care ne lua de Pasti la 3 dimineața, in cantec de cocosi si miros de liliac si narcise. Dar, mai ales, o practic pentru ca, asa cum zicea nepotul lui Iuliu Maniu, Dumnezeu este cel fara de care nici sa clipesc nu pot. Nu pot sa ma trezesc singura dimineata, daca nu mi se mai da de Sus o zi. In viata noastră, nimic nu e întâmplător, ci totul proniator. Adica se simte grija Cuiva. In concluzie: de ce sa ma fac ostil Lui? De ce sa il prigonesc? Sunt in presa multe articole anti religie. Nu ii cunosc pe autori, dar bănuiesc ca de multe ori sunt oameni foarte cumsecade, foarte decenți si bine intenționați. Atâta doar ca presupun ca e si ceva confuzie la mijloc si necunoașterea reala a propriei biserici (vorbesc raportându-ma la propriul episod de ateism militant, din adolescenta).
      • Like 0
    • @ Dan Cojocaru
      Rucs Rucs check icon
      Multumesc mult! :) Si dvs multă bucurie si toate cele bune.
      • Like 0
    • @ Rucs
      Nume check icon
      Imi place cum scrieti, imi place patosul Dvs., si argumentarea si va respect opiniile, dar nu sunt de acord cu Dvs. cu urmatoarele:
      - pilonul laic si pilonul credintei nu trebuiesc amestecate. Asta inseamna ca laicul poate sa dicteze credintei si invers, ceea ce nu cred ca este normal. In tarile islamice viata civila este icondusa de religie. Chiar doriti acest lucru in Romania ca religia sa dicteze viata sociala indiferent daca lumea doreste sau nu?
      - eu cred ca scoala este un loc laic, prin urmare o slujba religioasa intr-un loc laic nu se cuvine. Nu as vrea sa ajung sa spun ca de fapt este o actiune misionara, dar invitati sau nu, ei nu au ce sa caute in scoala (ar fi un subiect cu acele vizite in perioada sarbatorilor in care conform traditiei trebuie sa contribuim la biserica la care suntem arondati, ca altfel - pe surse - nu primesti serviciile in caz de nevoie, dar hai sa trecem acest aspect la traditie). In plus orele de religie trebuie sa fie optionale - si nu ar trebui sa aiba loc in scoala ci in biserica, indiferent care este aceasta. Nu cred ca o ora de religie poate sa aiba mai mult efect, mai multa incarcaturia emotionala in laboratorul de anatomie sau chimie decat intr-o biserica. Din cate stiu eu confirmarea la catolici are loc in biserica si nu in scoala, chiar si in tarile catolice.
      - in fiecare Sambata si Duminca la ora 1000 bat clopotele la biserica in cartierul in care locuiesc sa cheme credinciosii la slujba. Cred ca in fiecare zi in care este o slujba bat clopotele, dar in cursul saptamanii nu am de unde sa stiu ca sunt le birou. Bat clopotele cand sunt sarbatori sau altfel de evenimente religioase. Nu atat de des intr-adevar ca in tarile islamice. Ma deranjeaza, nici vorba. Le respect convingeriele si trebuie sa fiu tolerant pentru ca de fapt acest lucru insemna sa ai o societate dezvoltata.
      - nu am nici o treaba cu icoane sau alte semne religioase pe care toti le avem, mai multe sau mai putin. Dar nu cred ca este locul lor in institutiile laice.
      In sumar, nu am nimic impotriva credintei. Pana la urma fiecare este credincios in felul lui, mai ales cu cat imbatraneste mai mult.:) Totusi eu cred in separararea puterilor in stat si nu sunt de acord cu amestecul religiei - de orice fel - in bunul mers la insitutiilor laice.
      • Like 1
    • @ Rucs
      Doar impotriva bisericii, aceasta institutie parazitara si desueta.
      • Like 0
    • @ Nume
      Bine puctat. Like.
      • Like 0
    • @ Dan Cojocaru
      Like.
      • Like 0
    • @ Dan Cojocaru
      Popii vin doar pentru onorariu nu pentru prpovaduirea credintei in dumnezeu. Este un obicei impus. Cum era pe vremuri "invitarea" unui activist pcr de la sector.
      • Like 1
  • Nume check icon
    Intr-o tara in care anumiti enoriasi isi sfiintesc masinile de mana a doua aduse din strainatate - pe buna dreptate totusi ca sunt de fapt cosciuge pe roti - de ce ne miram ca vin preoti sa binecuvanteze chiar si inceputul anului scolar. Cu toate ca vad ca nu functioneaza deloc binecuvantarea, nici la profesori, nici la copii si nici la parinti, ca rezultatele scolare sunt din ce in ce mai slabe. Poate ar fi cazul sa renuntam sa vedem daca nu acesta este motivul:)
    De acord cu Dvs. ca trebuie schimbat ceva si transformarea inceputului scolii intr-un moment de bucurie si veselie si nu intr-unul in care niste indivizi care nu au nimic bun de spus vin sa bifeze si ei ceva.
    Sunt curios cum este inceputul scolii in alte tari? Este la fel ca la noi, unde eu cred ca sunt si reminscente din trecut, sau este altfel? Cum este la finlandezi, ca tot visam noi sa avem sistemul lor de invatamant?
    • Like 2
    • @ Nume
      Mirea check icon
      *sfințesc mașinile...
      • Like 0
  • Valentin check icon
    Să le vorbească pe limba lor pentru ce anume? Ca să rezolve cârnații ăia insipizi la chimie? Nu e nevoie de vorbit pe limba cuiva pentru așa ceva. Ajunge limba chimiei. Noi avem un învățământ centrat pe MATERIE (termenul pedagogic este cel de învățământ tehnocentrist) în timp ce sistemele performante au un sistem centrat pe ELEV (sistem pedocentrist). Fiecare copil este atent supravegheat de o echipă performantă de pedagogi, psihologi și consilieri școlari care decid cu acutatețe - psihologia este o știință, nu ghicit în cafea - care sunt aptitudinile elevului și spre ce materii ar trebui să se îndrepte.
    Noi nu avem încă un asemenea sistem. Pentru asta e nevoie de reformă radicală, care să scoată pe tușă o sumedenie de cadre didactice (sistemul nostru este supradimensionat), inspectori, metodiști etc. Cine ar face așa ceva? Învățământul românesc este ultima redută socialistă, un fel de uzinele 23 August educațional. Sistemul se va regla cu siguranță pe cale naturală, însă vor mai trece vreo 20 de ani de-acum încolo.
    • Like 0
    • @ Valentin
      Poate 200 de ani...
      Ce, s-a schimbat ceva în învățământ de la WW2 încoace?
      • Like 0


Îți recomandăm

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult

BT Go

Într-o eră în care tehnologia avansează rapid, IMM-urile sunt nevoite să adopte rapid inovații digitale pentru a rămâne competitive și a profita de oportunitățile de pe piață. Serviciile care simplifică birocrația permit antreprenorilor să se concentreze pe inovație și dezvoltarea afacerilor lor.

Citește mai mult