Foto: Profimedia
Am început să vorbim mai mult și mai deschis despre burnout de puțină vreme, ca societate. Cu toate astea, este o problemă de sănătate încă ascunsă. Oamenilor care suferă de burnout le este rușine să vorbească despre asta. Știu, pentru că și mie mi-a fost.
Am suferit de burnout în timp ce eram antreprenor în mass media- am fost antreprenor peste 10 ani și asta m-a „ars”. Însă despre crizele mele de burnout nu știa aproape nimeni. La acea vreme, nici eu nu știam ce mi se întâmplă. Pentru că nimeni nu prea discută și nici nu te învață despre cum să identifici și să interpretezi semnele. Eu nu cunoșteam pe nimeni care să fi trecut prin ce treceam eu. Nu auzisem pe nimeni să vorbească public despre asta.
Așa că multă vreme eu nici măcar nu am știut că există burnout. Apoi, după ce am aflat – și am acceptat - că există, n-am vrut să cred că mi se întâmplă mie. Nu am vrut să cred și pentru că îmi lipseau informații. Așa că mi-a luat mult să cer ajutorul de care aveam nevoie.
Eu am avut nevoie să studiez burnout-ul ca să cred în el – pentru că doar studiind am găsit informațiile de care aveam nevoie. Și știu că mulți oameni încă nu cred că există această afecțiune, deși estimările arata că cel puțin jumătate dintre oamenii care lucrează în toată lumea ar suferi de burnout, în cel puțin un interval de timp al carierei sau de mai multe ori în cursul vieții profesionale.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) defineste burnout-ul ca pe un sindrom ocupațional care rezultă din gestionarea inadecvată a stresului cronic. OMS l-a inclus în manualul său de diagnostic (fără să fie în sine etichetat ca un diagnostic) încă din 2019.
Însă burnout-ul nu e ceva nou, este studiat în SUA încă din anii '70, adică de 50 de ani. Asta înseamnă că încă de acum 50 de ani exista burnout. Iar acum, când stresul constant a devenit la ordinea zilei, cănd lumea se schimbă cu viteză atât de mare, burnout-ul este cu atât mai prezent în realitatea noastră cotidiană. Cu toate astea, cumva, el stă ascuns, iar asta se întâmplă pentru că oamenii nu vorbesc deschis despre cum se simt, iar la nivel public nu sunt suficiente informații care să ne atragă atenția că suntem în pragul unei astfel de stări sau că suferim deja dar nu ne-am dat seama.
Așa că mi-am propus să comunic cât mai mult despre asta. Din ceea ce am studiat și din experiența mea personală, după ce am suferit de burnout și m-am recuperat, dar mai ales din practica mea, lucrând cu persoane care suferă la rândul lor de burnout.
Cum putem intui că suntem sau nu în burnout? Pe de o parte, avem ghidajul OMS și al studiilor din domeniul epuizării. Există trei dimensiuni ale burnout-ului definite de OMS în baza literaturii de specialitate: epuizarea, cinismul și ineficiența.
Adesea epuizarea este cea mai vizibilă. Se manifestă fizic, mental și emoțional. Simptomele includ dificultăți de concentrare, ceață mentală, dificultate de a lua decizii, probleme cu somnul, oboseala constantă.
Cinismul - sau detașarea - apare adesea sub forma deconectării persoanei de ceilalți, de munca sa, de colegi, de familie și de prieteni. Practic, ne interesează mai puțin ceea ce facem, nu mai suntem empatici, relațiile devin tranzacționale, seci. Facem un minim pe toate planurile și nu prea ne mai pasă.
Ineficiența sau eficacitatea personală redusă poate fi o experiență subiectivă: ni se pare că nu mai suntem la fel de eficienți ca în trecut. Sau poate fi chiar observată și măsurată din exterior: nu mai reușim să fim la fel de productivi, munca noastră nu mai e la fel de calitativă. Nu mai avem rezultate la fel de bune în muncă, așa cum eram obișnuiți.
În practică, asociate burnout-ului, am observat și semne ca senzația de a fi copleșit de lucrurile de făcut (chiar dacă uneori sunt puține sau simple), izbucniri emoționale mai dese, simptome fizice uneori neexplicate - somatizări. Oamenii simt că nu se mai pot deconecta mental și emoțional deloc de munca lor. Rulează mental îngrijorări constante, uneori trăiesc atacuri de panică – de obicei cele care ne trimit către ajutor specializat. Mai apare senzația că nu e destul timp pentru toate, așa că neglijăm grija de sine în favoarea muncii. Oamenii se motivează greu spre lucru și amână task-uri, ori resping activități și întâlniri cu persoane. Foarte des oameni care suferă de burnout se trezesc greu dimineața, resimt emoții negative față de muncă din primul moment al zile și în unele cazuri nu se mai pot ridica din pat.
Oamenilor care suferă de epuizare le e greu să își stabilească obiective în viitor și visează la o vacanță continuă. Se simt izolați și le vine greu să vorbească despre problemele lor. Simt că nu îi înțelege nimeni. mai ales pentru că au senzația că toți ceilalți se descurcă bine și doar ei au probleme.
Pentru că nu există încă un diagnostic oficial de burnout, în practica mea folosesc un chestionar validat internațional care mă ghidează pe parcursul intervenției, astfel încât să descoperim îmbunătățiri ale celor 3 indicatori: epuizare, cinism, ineficiență. Folosesc și interviul clinic din primele întâlniri ca să aflam dacă e vorba de burnout sau avem de-a face cu depresie și anxietate, care adesea însoțesc burnout-ul, însă care pot apărea și fără să suferim de epuizare.
Epuizarea profesională – cum i se mai spune burnout-ului - nu este „lene" cum uneori este etichetată în diferite medii profesionale. Și nu este nici doar oboseală – deși include și senzația persistentă de oboseală. Este o boală complexă, o problemă de sănătate mentală cu influență directă asupra sănătății fizice.
Atunci când suntem deconectați de noi înșine, așa cum se întâmplă în burnout, nu ne dăm seama că ne e sete, foame, somn, ce nevoi avem, ce simțim, decât târziu (uneori deloc), așa că lucrăm mult peste capacitatea noastră biologică. Corpul ajunge să ne transmită semnale din ce în ce mai puternice sub forma a diferite afecțiuni. De obicei, luăm în serios abia acele semne. În rest, ne alegem cu starea de oboseală constantă, care devine o obișnuință, iar în multe situații, continuăm să lucrăm în această stare, oricât de epuizant ar fi.
Putem fi în burnout ani de zile și să „îl ducem pe picioare”, cum se spune. Să ieșim cumva din crize, din căderile mai dificile, să ne fie un pic mai bine o vreme, dar să continuăm apoi să ne adâncim în suferință.
Oamenii nu sunt echipați biologic să facă față stresului cronic. Sistemul nostru nervos este construit să facă față stresului acut, punctual, după care vine descărcarea energiei din corp și obligatoriu o perioadă de refacere a resurselor. Suntem în schimb construiți pentru relaxare și conectare cu alți oameni. Lucru care se întâmplă din ce în ce mai puțin.
În materialele viitoare vom vorbi despre ce anume duce la burnout și cum să ne revenim din epuizare. Între timp, puteți găsi episoade cu povestea pe bune despre burnout în podcastul meu, Renăscut, pe Spotify dar și pe Renăscut.ro.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Nu este usor, dar nici imposibil sa iti revii din bornout, daca reusesti sa depasesti bariera mentala care te impiedica sa ceri ajutor. Am descoperit o doamna doctor foarte capabila, empatica, care a treacut ea insasi prin bornout si acum s-a specializat pe preventia si tratarea acestei afectiuni. Am lucrat impreuna iar metodele folosite, exercitiile, pasii, felul in care am inceput sa vad rezultate chiar dupa cateva sedinte, m-au facut sa imi revin destul de repede. Dar pentru asta chiar trebuie sa folosesti exercitiile recomandate, sa le aplici in viata de zi cu zi, si, spre mirarea mea am descoperit ca e mult mai simplu decat credeam. Depinde desigur, si in ce faza a bornout-ului te situezi. Am invatat sa pun bariere si cand sa spun 'Nu' cand nu mai pot. Uneori, singur, nici nu realizezi ca te afli, de fapt, in bornout.
Am gasit-o pe d-na doctor aici: https://preventie-burnout.ro/. Am avut o prima discutie (prima discutie e intotdeauna gratuita), unde am vazut daca este o conexiune intre noi, caci fara o buna conexiune nu putem construi nimic. Si apoi am continuat de acolo. Acum, revin din cand in cand, la cate o sedinta, de cate ori am nevoie de un sfat bun sau cand simt ca ma indepartez de la calea pe are am trasat-o impreuna.