Foto: Calea Europeană
Opinia publică a fost tulburată în zilele din urmă de votul dat împotriva candidatului român pentru postul de procuror-șef european de către ambasadoarea Luminița Odobescu, șefa Reprezentanței României pe lângă Uniunea europeană. Nu o să reiau aici aspectele tehnice ale procedurilor de alegere a procurorului-șef; ce poate să intereseze publicul român este să afle de ce ambasadoarea a votat în felul în care a făcut-o și dacă putea să voteze altfel.
Voi spune de la bun început că niciun ambasador nu poate să voteze în diversele structuri în care este prezent sau reprezentat statul român în lipsa unui mandat transmis din Centrala MAE. Două sunt instanțele care pot transmite un mandat de reprezentare unui ambasador: Președintele României și/sau ministrul de Externe. Cu foarte rare excepții, consemnul președintelui trece și el pe la MAE, pentru avizare, nu este trimis la ambasade direct și fără știrea Ministerului de Externe.
În acest caz precis, din informațiile existente în spațiul public, președintele nu pare să fi transmis o indicație de vot, lăsând această chestiune în grija Ministerului de Externe. Într-o discuție informală pe holurile nesfârșite ale Parlamentului, ministrul de Externe afirma azi că ambasadoarea Odobescu nu ar fi în subordinea lui, că fiind o afacere pe Justiție și Afaceri Interne el nu ar avea nicio implicare. Nu voi comenta nici aceste afirmații în care se amestecă în proporții surprinzătoare jumătăți de adevăr cu minciuni, eschive și neputințe.
Ceea ce este limpede ca apa de izvor este că ambasadoarea a votat conform unui mandat primit de la Guvernul României și nu de la Președintele României. (Între noi fie vorba, rămâne regretabil că Președintele nu s-a manifestat în niciun fel în aceste zile, nu a uzat de prerogativele sale în materie de politică externă pentru a șterge puțin din impresia catastrofală lăsată la Bruxelles de „România”, adică de reprezentanții puterii. Aceeași inadecvare și întârziere în reacții, aceeași prudență proverbială care conduce la ratarea atâtor șanse pentru România și pentru noi.)
E un fapt că ambasadoarea a votat conform cu consemnul primit de la Guvernul României, adică pentru „România”. Pun România între ghilimele tocmai pentru că în acest caz, nici Guvernul și nici ambasadoarea nu au reprezentat România. Desigur, doamna Kovesi nu este propunerea României la acest post (din fericire!), ceea ce i-a permis doamnei Dăncilă să dea dovadă de același curaj inexistent ca ministrul de Externe în asumarea unei responsabilități în privința mandatului acordat ambasadoarei. Dar toate uzanțele diplomatice pretind măcar această minimă coerență ca o candidatură a unui cetățean să fie sprijinită de guvernul și reprezentanții țării sale. Lașitatea asumării unei poziții publice de către membrii guvernului este direct proporțională cu înverșunarea cu care reprezentanții puterii au trecut la Bruxelles peste toate regulile curtoaziei și ale comunicării politice pentru a acoperi cu minciuni și calomnii candidatura unei compatrioate.
Putea ambasadoarea să voteze în afara mandatului transmis în forma cea mai imperativă de la București? Cei care spun că NU putea invocă faptul că atribuțiile ei țin exact atât cât îi sunt ele definite de capitala. Dar este un ambasador doar un robot pus să execute niște ordine? Nu are el conștiință, nu are el credințe și convingeri? Până și un soldat sau un agent de circulație au discernământ și liber arbitru în raport cu ordinele primite, nu sunt simpli executanți ai unor ordine, oricât de absurde ar fi ele.
Câtă libertate are atunci un ambasador? El este supus unei discipline cu totul speciale, el este instruit în această disciplină și de multe ori el este singurul care știe toate regulile scrise și nescrise, și nu sunt puține, pe care trebuie să le respecte. Dar peste toate acestea, mai presus decât orice libertate este misiunea nobilă, una dintre cele mai onorante misiuni care există, de a-și reprezenta țara în modul cel mai demn cu putință. Ţara, nu un guvern, țara, nu o putere.
Putea ambasadoarea să voteze în afara mandatului transmis în forma cea mai imperativă de la București? DA, putea, cu anumite riscuri. Primul risc era ca votul său împotriva mandatului primit să fie invalidat, pentru că, s-ar fi putut obiecta, ea nu votează în nume propriu, ci în numele unui guvern. Al doilea risc o viza personal: putea să voteze altfel cu prețul propriului post sau, mai degrabă, cu prețul unei sancțiuni. Ministrul de Externe nu are dreptul să revoce ambasadori, doar Președintele o poate face. Dar ministrul și ministerul, guvernul, pot distruge cariera unui ambasador, dacă își pun asta în minte. Iar un diplomat de carieră ține mult la propria reputație. Uneori mai mult ca la orice altceva...
Desigur, votând împotriva mandatului de la București și împotriva campaniei sălbatice de denigrare a Codruței Kovesi, ambasadoarea Luminița Odobescu ar fi împărtășit soarta acesteia, împroșcată cu lături de oficinele de partid, hărțuită de reprezentanții puterii, dar iubită și respectată de cei care cred în destinul european al României. Chiar dacă ar fi fost, să spunem, rechemată de la post în urma acestui vot, competențele și experiența sa i-ar fi permis oricând să lucreze în continuare în MAE și să revină în orice poziție ar fi dorit, având desigur în fruntea guvernului și a ministerului oameni competenți, cinstiți și reprezentând cu demnitate țara. Şi ar fi revenit ca erou sau măcar ca un model, ca un exemplu.
Dar domnia-sa a preferat să joace jocul puterii. Al unei puteri care s-a dovedit din nou, acum în plan extern, ostilă României, intereselor pe termen lung ale țării. Indiferent care va fi deznodământul selecției pentru postul de procuror-șef european, rămâne alegerea făcută, da, pentru că inclusiv ambasadorii au dreptul, puterea și libertatea de a alege. Alegerea de a participa la jocul unei puteri sumbre, duplicitare, urând Europa care iubește România, batjocorind românii care cred în Europa și pe care Europa îi respectă.
Există oricând, însă din ce în ce mai puțin în România, un ultim risc, un ultim recurs: demisia de onoare. E adevărat, nu avem niciunul dintre noi dreptul de a judeca în necunoștință de cauză. Nu cunoaștem niciodată tensiunile teribile, dramele tăcute prin care trece un ambasador, remușcările sau visele sale spulberate. Nu cunoaștem, în acest caz precis, nici convingerile politice ale ambasadorului.
Dar dincolo de toate, din nou și mereu, există o rațiune supremă care este România. Şi în raport cu ea, o singură valoare: onoarea. Iar în aceste vremuri, România are nevoie mai mult ca oricând de oameni de onoare.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Onoare este ceva de negăsit în gașca ăstora de au pus mana pe putere în România.
Parca toți sunt trași pe același calapod.
Nu știu de ce mai așteptăm ceva de la ei.
Chiar sunt hotărâți sa meargă pana la capăt și sa nu mai cedeze puterea.
În schimb, noi, ceilalți romani cât de cât normali, nu suntem hotărâți sa mergem pana la capăt adică sa ieșim la lupta deschisă, sa ne sacrificam viețile pentru libertate. Încă așteptăm ca ăștia de la putere sa se poarte normal și sa mai facă ceva și pentru tara nu numai pt ei. Putem sa așteptăm mult și bine. Sau putem sa le declaram război. Cam târziu dar se poate.
http://www.mae.ro/.../acte.../2006.03.29_l269_2003.pdf
Votul împotriva candidatului român pentru postul de procuror-șef european, doamna Kovesi, al doamnei ambasadoare Luminița Odobescu, șefa Reprezentanței României pe lângă Uniunea Europeană, reprezintă, conform legii, opţiunea preşedintelui şi cei de la presedinţie ŞTIU asta, e ca şi cu non-votul prostimii când sunt alegeri, care mere la PSD, trebuie să fii măcar trepanat să nu bănuieşti ce îi va ordona Ministerul de Externe, deci, dacă Iohannis voia să o susţină pe Kovesi lua o poziţie foarte vocală, în situaţia de fapt e ca şi cum de la preşedinţie ar fi plecat către domnia sa, ambasadoarea, indicaţii de sabotare a candidatei României.
A doua temă este actul ambasadoarei noastre, Excelenţa Sa dna Luminița Odobescu, de a executa comenzile Guvernului. Nu sunt familiarizat cu ceea ce înseamnă diplomaţie, dar încerc un raţionament „cu materialul clientului”. Pentru publicul român, domana Odobescu este un ilustru Nimeni. În afară de George Maior, cunoscut mai ales în urma scandalurilor SRI, şi de domnul Hurezeanu, ziarist de marcă şi de clasă, mai cunoaşte cineva vreun ambasador al României? În afară, bineînţeles, de cei care-şi duc existenţa în străinătate şi, de voie sau de nevoie, se lovesc de porţile ambasadelor noastre. Deci zbaterile existenţiale şi autodafeul moral al doamnei Odobescu ar fi fost cunoscute, poate, în cercul restrâns al diplomaţilor. Curajul domniei sale ar fi fost apreciat la o ceaşcă de cafea sau la un pahar de cherry. Aşa că de ce să-şi rişte postul pentru o Kövesi?! De ce să dea peisajul bruxellez pe ruinele Bucureştilor? De ce să renunţe la salariul şi la privilegiile unui ambasador la post, pentru biroul prăfuit al unui funcţionar public de rang n+1, aruncat prin catacombele MAE? Să fim serioşi! Încă nu s-a născut un nou Nicolae Titulescu.
Totodata, consultarile diverselor structuri, tehnice, politico - parlamentare si negocierile directe,indeplinesc aceasta procedura de atribuire a responsabilitatii, implicand mai multe structuri europene. Reprezentantul oficial al statului roman, ambasador, insarcinat cu afaceri, trimis special, consul general etc, dupa caz, va duce la indeplinire mandatul strict, transmis din tara. Nu se pune in discutie opinia strict personala a ambasadorului s a m d.
Conform normelor legale care reglementeaza aceasta speta, ambasadorul este reprezentatul statului roman, acreditat in tara acreditara; in cazul nostru presedintele.
Transmiterea efectiva a mandatului este apanajul ministerului de externe, transmis in scris, fara echivoc si clar. Asa se intampla de fiecare data cand statul roman este reprezentat la nivel de ambasador la diferite actiuni ale unor organizatii internationale la care Romania este parte.
Prin urmare, doamna ambasador nu putea sa voteze altfel de cum i s-a transmis din tara mandatul in speta in cauza - desemnarea procurorului sef al structurii de profil a UE.
Cred ca doamna ambasador nu avea dreptul sa dea alt vot, cred ca avea datoria!
Pstrand proportiile, e ca in Dcembrie '89!: nu am avut dreptul sa protestam, dar ne-am facut datoria!