Sari la continut

Protecția datelor cu caracter personal

Din 25 mai Republica.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR). Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Ambițiile imperiale ale Turciei dau în clocot: „califul” Erdogan împotriva tuturor

Erdogan la TV

Foto: Guliver Getty Images

De-abia s-au calmat apele din estul Mediteranei tulburate de pretenţiile turceşti în urma unei discuţii telefonice de seară dintre preşedinţii Turciei şi Franţei, că dl. Erdogan şi-a găsit un nou teren de joacă: Nagorno-Karabah, iar replicile dure şi ameninţările dintre cei doi preşedinţi au reînceput.

În ultimii ani, Turcia a dovedit un mare apetit de a se implica în aproape toate conflictele lumii islamice: a susţinut grupuri jihadiste în Siria şi încă oferă sprijin fundamentaliştilor adunaţi în zona Idlibului, spre nemulţumirea Kremlinului, unul dintre foştii aliaţi; armata sa a invadat nordul Siriei sub explicaţia că trebuie să creeze o zonă-tampon pacificată pentru propria securitate (în fapt, dincolo de graniţa siriană trăiau mulţi etnici turci, Ankara fiind nemulţumită de modul în care fusese trasată graniţa după Primul Război Mondial); a dislocat miliţii jihadiste din Siria pentru a ajuta guvernul de uniune naţională din Libia, spre nemulţumirea Rusiei, care furnizează sprijin militar mareşalului Haftar; a încheiat un acord cu Iranul pentru a neutraliza activitatea grupărilor kurde din zona de graniţă a celor două state. Să nu uităm că, de curând, guvernul de la Ankara nu a găsit altceva mai bun de făcut decât să resacralizeze Hagia Sofia, un gest simbolic venit să insufleţească nu numai drept-credincioşii turci, ci din întregul Orient. Despre reînvierea islamului militant şi visul preşedintelui Erdogan de a-şi aroga rolul de calif, adică conducătorul drept-credincioşilor, purtat odinioară de sultani, am mai scris.

Preşedintele Erdogan s-a exprimat în numeroase rânduri că pacea de la sfârşitul Primului Război Mondial a fost una păguboasă pentru ţara sa, permiţându-şi, pentru prima dată, să conteste deciziile luate atunci de „Părinţele turcilor” Mustafa Kemal, cel dintâi preşedinte de la Ankara. Iar cum, în prezent, în locul fostelor dominioane turceşti din jurul Mediteranei se găsesc state independente, ambiţiile imperiale ale Turciei se pot manifesta în două moduri: intervenţii de partea unuia dintre actorii care se înfruntă în războaie civile şi asumarea rolului de lider al musulmanilor.

Chiar dacă gesturile simbolice ale Turciei şi intervenţiile sale militare pot stârni oarecare admiraţie printre nostalgicii perioadei de aur a Islamului din ţările Asiei Mici ori ale Magrebului, nu acelaşi lucru se poate spune despre guvernele de aici.

Deşi recentul acord dintre Israel şi Emiratele Arabe Unite prezentat cu surle şi trâmbiţe de preşedintele american era considerat de mulţi analişti ai Orientului Apropiat ca fiind inclusiv o alianţă îndreptată împotriva intereselor hegemonice ale Iranului, în fapt, cele două state par mai degrabă a încerca să facă front comun împotriva expansionismului Ankarei. Discursul de săptămâna aceasta din plenul ONU al ministrului de externe al EAU, Abdullah bin Zayed, a subliniat exact intenţiile şi politica dusă de Turcia în regiune.

„Tensiunile în Yemen, Siria, Libia, Irak şi celelalte state sunt consecinţa implicării în problemele arabe a unor state care împing spre conflicte sau care trăiesc cu nostalgia reinstaurării dominaţiei coloniale pe care au avut-o în zona arabă şi în Cornul Africii. Rezultatul a fost de fiecare dată acelaşi: războaie brutale.”

Ultima intervenţie turcească în conflictul care s-a reaprins în regiunea Nagorno-Karabah nu a stârnit doar mânia Franţei, ci şi a Rusiei. Nu putem remarca faptul că, din aliaţi, cu doi preşedinţi declarându-şi admiraţia şi dragostea, Turcia şi Rusia au ajuns în poziţii adverse în aproape toate ţările regiunii, ceea ce subliniază încercările celor două state de a juca un rol preeminent în această regiune vastă. Însă poziţionarea Ankarei de partea azerilor, pe care oficialii turci îi desemnează prin apelativul „fraţii noştri”, şi împotriva Armeniei, readuce în discuţie o mai veche rană: genocidul armean, pe care Turcia refuză să şi-l asume, reacţionând vocal de fiecare dată când acesta este pus în discuţie în cadrul întâlnirilor internaţionale. De cealaltă parte, Rusia are un acord militar cu Armenia şi, bineînţeles, nu poate decât să susţină poziţia unei ţări creştine: la fel ca Turcia, care se vrea ocrotitoarea musulmanilor, Rusia se erijează în apărătoarea creştinilor răsăriteni.

Însă, la fel cum a procedat şi în Libia, conform informaţiilor apărute în mass-media în ultimele zile, Turcia a pregătit deja „detaşarea” unor miliţii fundamentaliste din Siria către Azerbaidjan. E vorba de câteva mii de luptători pregătiţi să îşi dea viaţa pentru triumful Islamului şi, mai ales, pentru solda pe care Ankara se oferă cu generozitate să o plătească.

Zilele acestea urmează să aflăm şi poziţia oficială a Consiliului European convocat de către preşedintele Charles Michel pentru 1 şi 2 octombrie, unul dintre punctele esenţiale ale ordinii de zi fiind clarificarea relaţiei cu Turcia şi poziţionarea Uniunii faţă de ultimele provocări turceşti din zona Mediteranei şi Nagorno-Karabah.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Dan Byron_FB

Se numește Daniel Radu, are 43 de ani și a copilărit într-un bloc lung, aflat lângă un altul, în ruină, de pe Șoseaua Pantelimon din București. În lumea aceea, mulți copii săraci, jefuiți de către soartă de dragoste și siguranță, căutau să recupereze ceva de la viață din buzunare străine și să egaleze scorul lovindu-i pe cei mai slabi decât ei.

Citește mai mult

OnLaptop

Cu o experiență de aproape 15 ani în business-ul IT, Valentin Morlovea a intrat pe nișa reparațiilor de laptop-uri în 2015, o afacere a cărei dezvoltare depinde fundamental de viteza de răspuns în soluționarea problemelor clienților. În prezent, 70% din laptopurile care intră în OnLaptop Service Center&Shop din București, sunt reparate în maxim 24 de ore, lucru care este posibil datorită dezvoltării unui soft dedicat.

Citește mai mult

iziBAC

„Am primit mesaje după ultima sesiune de Bac, pe unul dintre ele chiar l-am postat. Era o fată care nu a putut să se pregătească pentru biologie și a învățat la această materie doar cu iziBAC și în contextul acesta a luat 9.20”, povestește Adrian Stratulat.

Citește mai mult