Când îi întreabă pe oameni cine are puterea în orașul sau în țara lor, Lewis Finfer, co-director al Massachusetts Communities Action Network (MCAN), primește întotdeauna drept prim răspuns o listă de politicieni. Este începutul unei discuții la capătul căreia Finfer, specialist în organizare comunitară, îi ajută pe cetățeni să devină conștienți de forța pe care o au și să descopere o cale de a o folosi spre binele lor și al celorlalți.
„Îi întrebăm pe oameni: Când te-ai simțit puternic în viața ta? Poate să fie orice moment, nu trebuie să fie o experiență politică. Apoi întrebăm: Când te-ai simțit lipsit de putere? Și apoi începem să ne uităm la sursele puterii și vedem că puterea înseamnă fie să organizezi bani, un om care are avere e puternic, un lider politic sau un șef de instituție care gestionează bugete mari e puternic. Dar vorbim și despre alte surse de putere, precum aceea de a organiza oamenii. Și, câteodată, cel care organizează oamenii este PSD, care pot influența oameni cu joburi în aparatul birocratic. Dar și o organizație comunitară sau un sindicat pot avea putere, dacă își pot mobiliza membrii”, explică acesta.
„Împreună putem avea putere. Singura cale de a avea puterea este să lucrăm ca un grup”
De cele mai multe ori, oamenii cred că un om puternic este cineva care le spune altora ce să facă. Însă neglijează complet forța pe care o au cetățenii obișnuiți aduși împreună de valori și interese comune legitime. „Există puterea celor care se adună împreună și decid ce să facă. Puterea înseamnă să acționezi eficient în favoarea valorilor și intereselor tale și poate fi folosită de oameni care vor binele societății. Eu nu sunt bogat și nu am o funcție în stat, dar asta nu înseamnă că nu am putere. Împreună putem avea putere. Singura cale de a avea puterea este să lucrăm ca un grup”, crede Finfer care a venit la București, la invitația Asociației pentru Relații Comunitare, pentru a se întâlni cu reprezentanții mai multor organizații civice.
În România, rata absenteismului a fost ridicată la ultimele alegeri, iar implicarea civică e în general redusă. Însă apatia este o formă a lipsei de speranță, crede organizatorul comunitar. „Spui că oamenii sunt apatici și ai tendința să dai vina pe ei. Dar apatia lor este doar o manifestare a lipsei de speranță pe care o simt în experiențele lor de viață. Dacă vrei să schimbi asta și să faci pentru ei din speranță mai mult decât un concept, trebuie să ajungi la ei, să îi asculți și să îi implici. Dacă nu merge bine, este poate pentru că nu ai făcut bine acest lucru și asta e ceva ce trebuie să evaluezi. E vorba despre a te uita la un pahar și a construi pe jumătatea plină și a recunoaște partea pe jumătate goală. Acum în România, este poate a șaptea parte plină, dar contează cum te uiți la ea”, crede Lewis Finfer.
Vorbește cu oamenii despre fricile și problemele lor
Lucrează în domeniul organizării comunitare de 20 de ani, iar printre inițiativele sale de succes se află creșterea salariului minim în statul Massachusetts și acordarea dreptului la concediu medical plătit pentru aproape un milion de oameni. La baza acestei victorii a stat un efort impresionant, dar și o strategie bine aleasă: inițiatorii s-au aliat cu alte organizații, printre care două sindicate mari. Au ales calea referendumului, ca să nu riște ca vreunul din președinții celor două camere legislative sau guvernatorul statului să le blocheze inițiativa. Au strâns semnăturile necesare - din partea a 150.000 de votanți înregistrați, cu ajutorul voluntarilor.
Întreaga sa experiență l-a învățat că pentru a ajunge să îi convingi pe oameni să treacă la acțiune și să schimbe ceva trebuie mai întâi să îi cunoști, să le asculți fricile și problemele. Un pliant pus în cutia poștală nu va avea niciun efect, explică el.
„Dacă am un teanc de 500 de pliante și le dau oamenilor, pot să am impresia că am făcut ca povestea mea să ajungă la 500 de oameni. Pliantele cel mult pot să îți aducă aminte să faci un lucru, dacă te gândeai deja să îl faci. Ne concentrăm mersul din ușă în ușă și pe întâlniri unu la unu. La ușă poți să ai o conversație de 5 minute, dar după aceasta sau după o întâlnire de grup, continui prin întâlniri de 30 de minute prin care încerci să afli mai multe despre povestea și istoria personală a celui din fața ta. De ce este mândru? În legătură cu ce este îngrijorat? Ce îl supără? Dacă a spus că serviciile sanitare nu sunt bune, poți să îl întrebi: Există vreo poveste despre felul în care acest lucru te afectează pe tine sau pe cei la care ții?”, explică Lewis Finfer.
Cum să produci o schimbare în cartierul tău
Astfel poți recruta voluntari implicați în cauzele comunității în care trăiesc. Și, pentru un cartier cu până în 50.000 de locuitori, un organizator comunitar plătit și un comitet de 25 de cetățeni implicați, care se întâlnesc o dată sau de două ori pe lună, pot transmite mesajul mai departe și pot pune lucrurile în mișcare. „Alegi problemele care apar cel mai des în discuții, poate fi o construcție ilegală, o intersecție periculoasă, o poveste groaznică din spital. Primul pas este să te întâlnești cu autoritățile, cu cineva aflat la nivelurile intermediare și să vorbești despre problemă. Vezi dacă o vor recunoaște. Poți să întrebi: Dacă ai avea un milion de lei în plus, pe ce l-ai cheltui? Ce crezi că este mai important? Dacă tu ai fi primarul, ce ai face? Următorul pas este să te uiți la bunele practici, ce se face în România, în București, în altă țară? Apoi trebuie să vezi cine este responsabil pentru a lua decizia. Îți construiești legitimitatea să mergi și mai sus. Apoi trebuie să evaluezi ce putere ai ca grup, pentru că poate ai o aspirație să faci o schimbare mare și să îți ajustezi scopul. Apoi trebuie să vii cu o tactică”, spune Lewis Finfer.
„Oamenii cărora le este frică sunt mai mulți decât cei care urăsc. La oamenii cărora le este frică poți ajunge”
Atunci când le înțelegi oamenilor fricile și problemele, poți ajunge să faci schimbări importante în comunitatea în care trăiești. La fel cum dacă le ignori frica și să le disprețuiești problemele, îi lași pradă politicienilor populiști, care practică un discurs al diviziunii și al urii. Acest lucru s-a întâmplat inclusiv în SUA, cu americanii care l-au ales pe Trump, crede Lewis Finfer. „Președintele Trump a vorbit despre cum avea el să negocieze acorduri comerciale echitabile pentru America, adresându-se muncitorilor care și-au pierdut slujbele. Hillary Clinton a fost mai vagă, iar Trump a câștigat în multe state. Oamenii l-au votat pentru că și-au pierdut slujbele și au slujbe mai prost plătite și nimănui nu i-a păsat. Iar lui Trump a părut că-i pasă mai mult decât altora, deși acest lucru nu a fost adevărat. Da, sunt și votanți ai lui Trump care sunt rasiști, dar este o diferență între frică și ură. Sunt mult mai mulți celor care le e frică, decât cei care urăsc. La oamenii cărora le este frică poți ajunge. Cred că trebuie să încerci să ajungi la ei, pentru că dacă te adresezi doar progresiștilor nu o să ai atâția oameni cât să câștigi alegerile”, spune Finfer.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Este parcă destinul României să fie salvată la un interval de timp - câteva decenii - de câte un grup de asociați politic, urmași educați în ale politicii vremii sau de pur și simplu de câte o structură formală salvatoare inundată de valori regăsite în popor de către alții.
Fie că vorbim de un front comun de salvare națională, făcut și mai puțin crescut pentru binele comun, fie că vorbim de o uniune de salvare locală devenită națională și cu un plus de vigoare așa zis tinerească și deschisă (open mind) spre lumea largă, trebuie să recunoaștem că ne încântă până la trepidații necontrolate să fim SALVAȚI.
Salvați de către cine ? De oricine ... doar să fim salvați. O scurtă trecere în revistă a unor așteptări istorice ale poporului român evidențiază privirile scrutătoare întru ajutor care au depășit și mai depășesc și azi orizonturile bătrânului continent, tot mai amorțit de tropotele episodice atrase și de urmările acestora.
De fiecare dată am fost salvați. De fiecare dată salvați rămâneam. Și salvatorii ori plecau, ori se aplecau, dar un lucru este dovedit salvați rămâneau până la adânci bătrâneți.
Nu au fost deloc consistente până în prezent aceste salvări. Având avantajul deslușirilor ulterioare, mirajul formal al schimbărilor structurale de atunci și până în prezent dovedesc faptul că salvările nu s-au făcut sau chiar nu s-au vrut în esență. Sigur este că nu au dus niciodată la salvarea mult visată.
De fapt, noi românii, am ajuns să visăm ziua și să gândim noaptea. Să așteptăm salvarea, în loc să construim salvarea ce-o visăm.
Salvarea nu vine de la vecini, cunoscuți, prieteni. Nu vine de la politicieni, artiști, actori, oameni de afaceri, .... etc. Aceștia sunt doar întruchipări alese dintr-un set propus, de cei care vor să fie salvați încă de alții, prin voința și vorbele altora. Mai exact de către aceeași care în scurt timp își dau seama că întruchiparea aleasă este mai degrabă o umbră a personajului salvator închipuit inițial, în starea euforică pregătită temeinic de fiecare dată, de alții sau aceeași.
România este altfel, astfel și în ce fel vrem fiecare dintre noi. În fiecare zi, lună, an.
Dar România ca stat nu poate și nu trebuie să fie azi într-un fel, mâine în alt fel. O țară matură își alege un singur standard. Standardul ales trebuie să fie unul care declanșează admirație, respect, dorință de asociere, oferă modele de bunăstare, de bună conviețuire, ...
Standardul nu trebuie să fie opțional pentru unii și obligatoriu pentru alții. Standardul este ceva la care contribuim cu toții în mod conștient și nu doar episodic și euforic, ci permanent.
Acesta nu este al unui individ, al unui grup, al unui partid. Standardul este al țării și al cetățenilor săi. În fiecare zi, fiecare în parte contribuim prin ceea ce facem la păstrarea, îmbunătățirea sau șubrezirea acestuia.
România nu trebuie salvată. Dar mai ales România nu se salvează de un grup închipuit de salvatori.
ROMÂNIA se salvează prin însăși fibra ei matură, cultă și responsabilă, prin însăși cetățenii ei. Statul și cetățenii săi își salvează organic standardul utilizând atuurile, combătând slăbiciunile, valorificând oportunitățile și evitând amenințările. E simplu.