Foto: Inquam Photos / George Călin
Ordonanța de Urgență 84, adoptată de Guvern pe 28 iunie și publicată în Monitorul Oficial, a făcut vâlvă mare în spațiul public în ultimele zile. Aceasta introduce noi reguli pentru verificarea consumului de alcool și substanțe psihoactive la volan. Potrivit acesteia, șoferii care refuză testarea rapidă sunt obligați să se supună recoltării de mostre biologice la cea mai apropiată unitate medicală, iar permisul de conducere le este reținut până la primirea rezultatelor analizelor toxicologice de laborator, scrie ziarul Adevărul. Comunitatea Declic a lansat recent o petiție prin care solicită premierului Marcel Ciolacu să anuleze această ordonanță, în timp ce premierul spune că „nu moare nimeni două zile fără permis”. Între timp, Consiliul Superior de Medicină Legală a transmis că modificările legislative pot duce la abuzuri și că există substanțe, inclusiv în alimente și medicamente, care deși nu au niciun efect psihoactiv asupra șoferului, pot fi depistate la testele toxicologice. Aceștia dau exemplul macului sau al codeinei, utilizată ca antitusiv.
În tot acest context medicul psihiatru Gabriel Diaconu declară public că noua lege încurajează șoferii să nu își mai trateze bolile, dacă le au. Iar asta-i o măsură periculoasă, spune medicul, pentru că „astfel vom începe să avem șoferi care nu-și mai iau pastilele de tensiune, de diabet, de răceală, de depresie, anxietate sau insomnie, de teama că ar putea să fie identificați drept „drogați” într-o hârtie oficială”. Și atunci, mai avertizează Gabriel Diaconu, schimbăm o problemă cu alta, căci „vom avea accidente provocate de boala șoferului, care iese curat la testare”.
Postarea integrală de pe pagina de Facebook a medicului Diaconu e redată integral mai jos:
Fără furie sau părtinire, despre OUG privind testarea șoferilor pentru substanțe interzise, dar și modalități de-a merge înainte în demersul de-a reglementa mai bine relația dintre starea de sănătate a individului, și condusul autovehiculului.
Înainte de orice, un disclaimer. Sunt delegat în grupul de lucru inter-instituțional organizat după întâlnirea CSAT din octombrie 2023. Pe de altă parte OUG este o chestiune care ține de Ministerul de Interne, și caută să îmbunătățească activitatea polițiștilor și aplicarea codului rutier.
O primă observație are de-a face cu șofatul în sine. Fiecare persoană care se suie la volan trebuie să decidă nu doar că e competentă să conducă mașina pentru sine, dar și pentru alte persoane. Circulăm pe drumuri publice. Asta înseamnă că, în orice accident auto, până la urmă responsabilă e cea mai slabă verigă a lanțului decizional. Poți tu să fii nu competent, ci super-competent. Dacă din celălalt sens nu te întâlnești cu același lucru, s-ar putea să devii victima unui incident serios.
Drept urmare e important să ai reguli care să adreseze vulnerabilitățile.
Numărul substanțelor care afectează competența de-a opera o mașină este destul de vast, și nu poate fi redus (doar) la psihotrope. De departe, însă, mai ales cât privește vigilența, coordonarea și timpul de reacție în caz de pierderea controlului mașinii, sau nevoia de frânare de urgență etc, substanțele psiho-active sunt cel mai des invocate.
O reglementară clară a folosirii acestor substanțe adresează un factor modificabil cât privește siguranța rutieră. Nu schimbă drumurile, nu schimbă felul în care oamenii învață să conducă la școala de șoferi, nu face dintr-un șofer prost un șofer bun. Ce face e să clarifice situația în care și un șofer bun poate deveni, sub influența unui agent extern, un șofer prost.
Furia publică s-a îndreptat asupra procedurii din OUG, mai exact calitatea aparatelor care testează, on-site (adică la locul unde e oprit șoferul), pentru prezența de substanțe incompatibile cu șofatul. Că nu-s de încredere, că dau mai mult decât e cazul rezultate fals pozitive, dar și că de acolo începe un coșmar pentru un șofer cu posibile ramificații penale, timp de așteptare la IML-uri (medicină legală) șamd.
Criticile sunt binevenite. Uite câteva motive pentru care s-ar putea că nu sunt neapărat întemeiate.
Ca orice instrument de screening populațional (nu doar în trafic), și aici standardul general acceptat e că se admit erori mai degrabă pozitive decât negative. Ce înseamnă asta e că, din perspectiva strict statistică, preferi să identifici mai mulți subiecți pozitiv decât sunt de fapt, decât invers. Și asta pentru că vrei ca prima sită să fie mică. Întrebarea care se pune e dacă marja de 20 - 25% fals pozitivi e acceptabilă, dacă există instrumente care să aibă performanțe mai bune decât actualele drug-testere rapide, și care să fie și eficiente pentru utilizarea în masă, suficient de cost-eficiente și ușor de utilizat de personal care nu are formație specifică.
Dacă te uiți pe piața de aparatură tehnică, răspunsul este că - dată fiiind tehnologia din spate - nu există soluții deocamdată mai performante la nivelul detecției rapide. Când vor deveni, iar tehnica suficient de ieftină, vor putea fi implementate.
Ce se întâmplă de la momentul unui test pozitiv (posibil fals pozitiv) e ce face toată diferența. E un lucru pe care l-am discutat în GLI. Aici legiuitorul, regulatorul, respectiv ministerul sănătății au avut puncte de vedere divergente.
Legiuitorul a zis o chestie foarte simplă în esență, dar foarte grea în același timp.
A zis că, în absența unei nuanțe cât privește proprietatea substanței de-a afecta funcționarea sistemului nervos la palierul coordonării, vigilenței etc, și pentru respectarea legii, pentru judecător simpla prezență trebuie asimilată influenței (test pozitiv = influență). E o soluție gordiană. Pe de altă parte - pe bună dreptate - legiuitorul observă că n-are instrumentul legal de-a acționa a contrario, adică să susțină opusul (pe care nu-l poate argumenta).
Suntem în procedură de-a crește exponențial capacitatea de testare în laboratoare de toxicologie, atât la IML-uri/ SML-uri, cât și la nivelul laboratoarelor din spitale la nivel de UAT-uri. Asta ar trebui să scurteze foarte mult timpul de așteptare de la luni (uneori ani!) la zile.
Uite unde e problema. Recoltarea probelor biologice trebuie făcută urgent după testarea pozitivă la test rapid. Altfel nu putem ieși din binomul prezență = influență, pentru că - de la medicament la medicament - sau de la o substanță la alta, timpul de metabolizare poate varia semnificativ. Dacă ai fost testat azi de Poliție, și mâine mergi la recoltare, s-ar putea că nu iese nimic. Dacă tu poți măsura cantitatea X de substanță în sânge la Y ore de la testare, asta nu-ți dă neapărat o prognoză anterioară de câtă concentrație de substanță aveai la momentul condusului mașinii.
Unele țări au introdus baremuri de timp de la consum la șofat. Alte țări au introdus marje, praguri de detecție în sânge. Finalmente, unele țări au confluat cele două într-o politică de tip permis/ interzis și asta a fost.
România e în a treia categorie. Medical mi se pare cea mai proastă soluție, pentru că pune accentul injust pe efectul nefast al medicamentului, și prin asta încurajează persoana să NU își trateze boala. Astfel că vom începe să avem șoferi care nu-și mai iau pastilele de tensiune, de diabet, de răceală, de depresie anxietate sau insomnie, de teama c-au să fie identificați drept ”drogați” într-o hârtie oficială.
E o veritabilă problemă. Și atunci schimbăm o problemă cu alta. Vom avea accidente provocate de boala șoferului, care iese curat la testare. E evident că ne trebuie o cale care să împace tezele concurente. O cale care să responsabilizeze persoana.
În scandalul și isteria ultimelor zile, pare că nimeni nu vrea să fie responsabil. Jucăm un bambilici politic așteptând o nouă știre cu drumurile morții. Cele două legi, ”Anastasia” și ”2 Mai”, fac dezbaterea pe marginea subiectului cu atât mai grea. Au fost amândouă inițiative politice, cu puțin spre deloc interes vis-a-vis de versantul medical al poveștii.
Acestea fiind zise, aplicabilitatea lor în viața reală depinde de norme și proceduri clare. Drept urmare partea lor bună, până la urmă, partea în care observăm intenția criminală a făptuitorului care se suie la volan intoxicat, drogat, și face un accident cu victime, drept urmare acționează cu precumpănire, în lipsa unor proceduri clare de argumentație rămâne goală de conținut.
Pentru victimele accidentelor rutiere în care făptașul a fost o persoană, care era clar sub influență la momentul săvârșirii faptei, zarva progresistă e o palmă pe obraz. Când ai copilul mort în cimitir, sau dacă ți-ai pierdut soțul ori soția pentru că celălalt șofer era beat lemn sau vedea unicorni pe parbriz, iar legea nu face nimic, îți vine să-ți iei câmpii.
Drumul înainte de fapt nu e foarte greu, doar că are o curbă de învățare abruptă, și nu e deloc popular. Cere, mai mult, resursă umană formată încât să reduci la minim identificările fals pozitive, birocrația, sistemul de penalități aberante și - în cele din urmă - riscul de eșec (chiar și cu cele mai bune intenții).
Am spus-o și o repet: Poliția nu face sănătate, iar Sănătatea nu face poliție. Suntem obligați să coabităm când vine vorba de interferența sănătate - cod rutier.
Problema de rezolvat NU e doar la capătul terapeutic. Aici lucrurile nu pot fi lăsate la nivelul ”totul sau nimic”. Dar pot fi îmbunătățite. Persoana care trăiește cu o afecțiune cronică, sau care urmează un tratament specific care adresează simptome și semne uneori agravate în lipsa medicației, nu devine un cetățean de rang inferior. Nu-i poți limita drepturile cu sapa.
Eu mă bucur că măcar am adus în discuție și alți agenți, nu doar psihotropele tradiționale.
Am avut o veritabilă vânătoare de vrăjitoare după momentul ”2 Mai”. Unii actori instituționali s-au întrecut în declarații sforăitoare, care au pus mai mult gaz pe foc decât să adreseze cumsecade problema. Pacientul psihiatric îndeosebi a avut de suferit, confluat deodată cu un drogat (sic!) și penalizat pentru intenția de-a își trata boala.
Niciun român n-ar trebui sancționat doar pentru că urmează un tratament. Dar ar trebui să fie mai bine educat privind medicamentul pe care-l ia, și ce-i face la volan.
La fel de bine cum, procedural, dacă o persoană are o boală, și ia un tratament, prescripția medicală ar trebui să rezolve o parte din dubiu vis-a-vis de ”testarea pozitivă”, adică să reprezinte o dovadă acceptabilă la o evaluare de screening rutier.
Este incorect să ne lăsăm la nivelul la care evaluarea toxicologică decide argumentul.
Capacitatea de a conduce autovehiculul e un indice compozit între substanță, organism, și complexitatea acelui autovehicul.
Drept urmare prevenția trebuie întărită. Nu combaterea tovărășească.
Prevenție înseamnă că la momentul inițierii unui tratament care poate afecta vigilența, ori coordonarea, șoferul să fie corect informat despre efectele medicației pentru un număr de ore după administrare.
Bunăoară dacă primești un somnifer, să nu te sui la volan la prima oră, să lași un interval liber suficient până să te sui la volan. Sedativ hipnoticele au proprietăți farmacologice (timpi de înjumătățire) care pot fi folosite.
În cazul instituirii unui tratament de durată (săptămâni/luni/permanență), persoana poate fi evaluată privind timpii de reacții, i.e. neuropsihologic, pe tratamentul prescris, astfel încât să-i fie contra-validată competența de-a șofa PE tratamentul respectiv, astfel încât prescripția medicală să fie respectată, în dozele și cu recomandarea medicală adecvată.
Realitatea e că OUG recentă închide o buclă pe care n-o poate rezolva sănătatea dintr-o perspectivă a medicinei transporturilor, o ramură care a decăzut dramatic în ultimii 20 de ani. Au despărut și expertiza, și formarea de specialiști, nu mai vorbesc de specialitatea ”psihologia transporturilor” de care nu vorbește mai nimeni zilele acestea.
Stăm și ne învârtim ca năucii împrejurul unui subiect care e relativ simplu de rezolvat. Oamenii au drepturi, și beneficiază de libertăți. Beneficiul libertăților, respectiv restrângerea lor, n-are voie să afecteze drepturi decât în situația în care riscul, periculozitatea ating un palier de alertă.
Șofatul e o libertate. Permisul de conducere e un drept dobândit. Măsurarea riscului nu e totuna cu estimarea periculozității. Dar când sistemul are inerție cuplată cu inepție până și alfabetul devine un demers greu de dus la bun sfârșit.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.