Antonescu, acest Rică Venturiano al zilelor noastre, împins de la spate de soție și ”condamnat” să fie președintele României

Crin Antonescu, acest Rică Venturiano al zilelor noastre, în discursul său de la Congresul PSD de desemnare a candidatului la președinție, este „condamnat” de destin să fie președintele României. S-a văzut cât de mult își dorește să fie în fruntea statului, probabil împins de soție, cu toate că doar cu câteva săptămâni în urmă își denunța unilateral, într-un mod total nefiresc și nevricos,contractul de candidatură cu PSD – PNL – UDMR, gest ce nu dădea bine nici în spațiul public românesc, nici în ceea ce privește imaginea României peste hotare.

Avansat în marea politică a țării de pe un eșafodaj în care nu a excelat prin realizări profesionale deosebite, a trecut prin toate vârtejurile vieții publice și a ajuns în poziții de vârf în politica românească. După aceea, s-a retras supărat și a trăit într-un concediu de om total obosit într-un spațiu domestic bruxellez, fiind întreținut de aceeași soție. În această perioadă, am așteptat cel puțin câteva realizări în domeniul scrisului istoric, dar se pare că ele nu au fost produse. Dintotdeauna tocător și torcător de cuvinte meșteșugite, asemenea lui Rică Venturiano, în fața unei lumi total agramate, precum cea din scrierile lui Caragiale, el s-a profilat ca un ins „care bine le mai zice”.

Discursul de la Congresul PSD a fost total dizgrațios, dezgustător prin schimbul de bezele cu Marcel Ciolacu: „Bine ai venit, Crin! Sper că ți-a fost dor de PSD” și cele aruncate slugarnic de acest Rică: „Nimeni vreodată, în partidul meu (PNL - n.n.) nu a vorbit așa frumos despre mine”. Curat murdar! Mai ales că, în 2014, când s-a despărțit de alianța cu PSD, a afirmat că „nu este bine să intri în afaceri cu PSD-ul”. 

Luându-l vorba pe dinaintea gândirii și a decenței, el face temenele indigeste pesedismului și, prin aceasta, jignește indirect partidul încare s-a născut și care l-a lansat. O altă mizerie „oratorică” pe care a emanat-o în discursul său acest fante al politichiei românești a fost aceea în care a declarat că PSD-ul , cel mai votat partid din România timp de 35 de ani, a devenit un partid „istoric”. Este o apostazie și o renegare a tradiției și a partidelor democratice care au renăscut în perioada de după 1989. Nu poți fi convingător prin ipocrizie și prin verbiajul amator și depășit și nici un „președinte puternic al României” ridicat dintr-o lene proverbială. Își reneagă definitiv și în mod slugarnic toate convingerile, inclusiv cele indirect legate de mitingurile din 2017 pentru salvarea democrației întrucât, după cum el mărturisește, „nu a sărit” în aceste mitinguri.

Altă aberație pe care a emanat-o a fost cea în care, total nepriceput, a afirmat că „identitatea este mai mult decât geografie”, aceasta însemnând că poți fi român de nicăieri, o totală aberație, sau că ești un român cu vise secrete de expansionism teritorial. Acest ins cu sclipiri „de geniu”, dar cu goluri de căpătâi, trage la răspundere elita academică a țării care, spune el, a rămas „datoare”față de poporul român care i-a dat totul. În opinia de stânga-stângii adoptată de acest trepăduș politic, elita academică este responsabilă de toate infecțiile și defecțiunile produse de clasa politică și ea trebuie să răspundă la întrebarea „Ce ați făcut pentru această națiune?”. Este știut că nu elita academică a beneficiat de mari privilegii, de poziții de vârf în viața politică și nu a trăit ca pensionar special la Bruxelles pe banii grași pe care soția, care nu se mai dă dusă, îi ia de la UE.

La sfârșitul discursului, Crin Antonescu decade într-o adevărată retorică proletară de captatio benevolentiae, adică să dea bine celor din sală și, într-un limbaj lumpenproletar, afirmă că a fost un copil de la marginea societății. Ceea ce am recunoscut pe figurile becherilor de pesediști a fost un râs ironic, în pumn, viclean și total neaderent la Crin Antonescu, de „lasă că te știm noi”. 

Ultima și năucitoarea afirmație de necunoscător al lumii democratice a fost aceea în care a proclamat total demagogic și populist că „Națiunea nu poate fi de dreapta sau de stânga întrucât toți suntem egali”, adică nu avem nevoie de partide, de orientări politice diferite, asemenea lui Călin Georgescu care spunea că „partidul este poporul”. A încheiat discursul prin „Dumnezeu să binecuvânteze România!”, o formulă plină de mondenitate distonantă cu lumea românească, în loc de formula simplă „Doamne, ajută-ne!”

Este vorba de un discurs deosebit de măiestrit în arta demagogiei. Îl așteaptă după colț, fratele uselist Victor Ponta, „cel de-al doilea Titulescu”, pupil și copil al lui Adrian Năstase.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp