Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De patru ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Anul în care „moldovenii paşnici, muncitori şi primitori” și-au ieșit din Pepeni: un reportaj despre „Masacrul de acasă”

Holocaust Foto captura Youtube - Masacrul de acasă.

Foto captura Youtube - Masacrul de acasă.

Nu încetez să evoc tragedia Holocaustului, realizând interviuri şi publicând memorii, relatând despre evenimente comemorative, despre cărţi şi simpozioane ştiinţifice. Consider că nu e numai datoria mea de jurnalist, de urmaş al supravieţuitorilor, ci şi de om care-şi poate ridica glasul pentru a împiedica – prin cunoaştere şi conştientizare – repetarea unei atari tragedii în existenţa oricărui popor.

Totuşi, uneori mă cuprinde îndoiala privind impactul şi eficienţa a tot ceea ce fac...

Unii sunt de părere că se vorbeşte prea mult despre Holocaust, că ar plictisi şi, chiar, deranja... Ba există şi voci evreieşti care spun că ar trebui să prezentăm, mai degrabă, contribuţia evreilor la economia şi cultura ţării, să arătăm ceea ce au lăsat în urma lor. Ca şi cum noi, evreii, am fi stânjeniţi să le reamintim de Holocaust urmaşilor celor care au fost complici sau au asistat pasiv la săvârşirea crimelor! Şi totuşi, uneori îţi trebuie curaj să fii catalizatorul confruntării cu trecutul...

De curând am vizionat un film apărut recent în spaţiul public: Masacrul de acasă, realizat de fraţii Brega.

După 78 de ani, un reporter curajos (de la Curaj TV) descinde în mijlocul ţăranilor din comuna Pepeni (Republica Moldova) pentru a-i întreba ce ştiu despre evreii care au trăit aici - peste trei sute de suflete care au pierit în masacrul din vara anului 1941. În scurt timp, se dovedeşte că nici măcar sătenii cu tâmple argintii nu ştiu nimic despre „jidani” şi nici nu-i interesează istoria lor, pentru că s-au născut după război şi după dispariţia „jidanilor” sau cum le-o fi zicând acum. Ba chiar îl agresează verbal pe cel ce îndrăzneşte să aducă vorba despre subiect: „Ştim noi al cui fecior eşti şi ce pui la cale!”. În final, interlocutorii conchid că da, jidanii au fost ucişi, dar aşa erau vremurile, că lumea era obligată să se supună ordinelor şi că dacă ar fi să se repete situaţia, apăi...nu se ştie ce ar face oamenii dacă ar fi forţaţi de autorităţi.

Povestea se reconstituite sinuos din crâmpeiele de amintiri ale sătenilor, majoritatea pe atunci adolescenţi care au fost martori sau au aflat de la alţii despre crimele şi jafurile de atunci. Mai toţi găsesc explicaţii şi circumstanţe atenuante pentru complicitatea consătenilor lor din acele vremuri.

Totuşi, locuitorii din Pepeni au participat la adunarea comemorativă de la monumentul ridicat în memoria victimelor (cu mulţi ani în urmă). Primarul prezintă (cu o oarecare reticenţă) scuze faţă de membrii comunităţii evreieşti. La reuniunea din sala festivă, un profesor bătrân povesteşte despre masacrul din vara lui 1941 şi un grup de elevi prezintă un montaj inspirat din evenimentele tragice de atunci. O notabilitate locală constată cu nedumerire că astfel de orori s-au putut petrece în satul lor, locuit de „moldoveni paşnici, muncitori şi primitori”... De fapt, cine mai ştie că în comuna Pepeni (Republica Moldova) au trăit evrei? Nici un exponat din colecţia muzeală locală nu pomeneşte de ei...

Îți recomandăm

Pe tot parcursul anului 2018 am lucrat la traducerea în limba română a Enciclopediei geografice a Holocaustului din Transilvania de Nord care conţine informaţii despre istoria evreilor din oraşele, comunele, satele şi cătunele acestei părţi de Ardeal, despre persecuţiile şi masacrele la care au fost supuşi, despre actul final – deportarea lor la Auschwitz. Versiunea română a acestei lucrări de amploare, realizate sub coordonarea regretatului istoric american Randolph Braham (1922-2019) şi sub redacţia profesorului şi publicistului Zoltán Tibori Szabó, va constitui un instrument de maximă importanţă pentru toţi cei – sperăm cât mai mulţi – care vor dori să studieze şi să predea istoria Holocaustului, la noi, în România. În timpul traducerii am aflat că în aproape toate localităţile din Transilvania de Nord au trăit evrei şi majoritatea lor covârşitoare a pierit în Holocaust. 

În vatra celor mai multe sate transilvănene sunt ridicate monumente care cinstesc amintirea eroilor localnici care şi-au jertfit viaţa pe front, cu arma în mână. La aceste obeliscuri se organizează adunări solemne, se depun flori, se rostesc discursuri patriotice. În multe sate, singurele însemne ale existenţei locuitorilor evrei sunt vechile cimitire din care lipsesc cei pieriţi în Holocaust, ucişi în timpul războiului nu pentru că ar fi fost inamici înarmaţi, ci pentru că erau evrei...Cum altfel se poate afla despre existenţa şi tragedia lor, decât vorbind despre Holocaust ?! De aceea nu trebuie să contenim să consemnăm şi să publicăm mărturii, să scoatem la lumină fapte şi întâmplări din acele vremuri şi să le împărtăşim publicului de astăzi, dar – în acelaşi timp – să avem în vedere şi riscul saturării.

Marea provocare este să găsim modul optim de abordare a acestui subiect pentru a educa şi sensibiliza cât mai mulţi oameni, în speranţa că ei vor stârpi germenii unui viitor genocid, în istoria oricărui popor.

Prima versiune a articolului a apărut în Baabel

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Un articol binevenit, cred eu.
    Holocaustul nu trebuie bagatelizat sau trecut in umbra.
    Dar, cum a precizat si autoarea, repetarea prea frecventa, va duce la demonetizare. O problema generala -si romanii au aceeasi problema, cand repeta zilnic tezele lor -istoriografice- fundamentale-.
    Punctul esential in mesaj trebuie sa fie responsabilitatea. Cine se face vinovat de crime in masa. Autoritatile romane, autoritatile maghiare, armata germana/NSDAP etc. Cu vinovatii clare. Definite.
    Daca se acuza aiurea, mai ales pe cei care nu sunt vinovati, rezultatul va fi negativ.
    Nu se obtine nici un rezultat pozitiv si demersul nu va fi neutru. Se va obtine un rezultat opus intentiei cu care s-a pornit demersul.
    Nu poti acuza romanii, de crimele maghiarilor. Nu poti acuza satenii, de crimele autoritatilor. Nu poti acuza pe cei nascuti dupa '44, de ce au facut (sau obligati sa faca) parintii sau bunicii lor.
    Sunt chestii de bun simt. O acuzare aiurea, va stirni minie si reactii adverse -poate pe viata-. Cine are nevoie de asa ceva?
    Prin urmare, cred ca mesajele trebuie foarte bine cantarite si utilizate in circumstante bine alese.
    Si ar trebui lucrat (in opinia mea) pe doua paliere: pentru mase un mesaj(bazat pe sentimente general umane: compasiune, solidaritate, umanism), pentru lideri alt mesaj. Si cred ca pentru lideri(si cei cu functii de raspundere), ar trebui sa se evidetieze pedepsele primite de criminali. Chiar la mult timp dupa razboi.
    In fine, problema e vasta si opinii multe.
    Sper ca cei interesati sa adopte cele mai bune cai, pentru a nu se uita grozaviile Holocaustului.
    • Like 1
  • Dislike! Big dislike!
    • Like 0
  • Cand judecam pe cineva, persoana sau popor, e recomandat sa punem in balanta si faptele bune si cele rele.

    De exemplu, la faptele bune facute de romani sa adaugam si pe cei 400 de mii de evrei salvati de Romania in timpul celui de-al doilea razboi mondial. A zis-o Shimon Perez pe cand era presedintele Israelului, in 2010.

    Iar cand judecam invers sa adaugam si comportamentul reprobabil, uneori chiar criminal, al evreilor bolsevici fata de armata romana in timpul retragerii din Basarabia din 1940 dupa ultimatumul sovietic.

    Trebuie sa invatam si unii din altii din trecut ca sa nu repetam greselile.

    Altfel, daca ne tot aruncam in fata unii altora tot felul de acuzatii nu vom ajungem decat sa perpetuam resentimentele de ambele parti.
    • Like 0
  • Valentin check icon
    Nu trebuie uitat nici pogromul de la Iaşi (22 iunie 1941), şi nici legislaţia antisemită instalată în România celui de al doilea război mondial. Jurnalul lui Mihail Sebastian este un document cutremurător şi merită citit cu cea mai mare atenţie. Umilinţele la care a fost supus marele scriitor sunt desprinse parcă dintr-un coşmar.
    • Like 1
    • @ Valentin
      Delia MC Delia MC check icon
      Exact. Pogromul de la Iași.
      14.000 de victime din inițiativă pur românească fără nici un amestec al nemților, ungurilor. Din pură îmbățoșare națională, sub conducerea lui Antonescu. Până și nemții s-ar fi arătat dezgustați de atâta " râvnă "...
      Îmi pare rău, trebuie să trăim cu rușinea asta.
      • Like 0
  • Din 1940 până în 1944, teritoriul Transilvaniei de Nord a aparținut Ungariei, ca urmare a Dictatului de la Viena. În toată această perioadă, responsabilitatea pentru masacrele și deportările suferite de populația evreiască din această regiune apartine direct a trupelor maghiare ale regimului Amiralului Miklos Horthy și, din martie 1944 până în toamna aceluiași an, trupelor germane care au ocupat militar atât Ungaria cât și Transilvania de Nord.

    Cu toate acestea, autoarea articolului nu simte nevoia să precizeze acest lucru atunci când vorbește (în contextul unor crime anti-evreiești comise de românii din fostul teritoriu românesc Basarabia, astăzi parte a Republica Moldova), despre "traducerea în limba română a Enciclopediei geografice a Holocaustului din Transilvania de Nord care conţine informaţii despre istoria evreilor din oraşele, comunele, satele şi cătunele acestei părţi de Ardeal, despre persecuţiile şi masacrele la care au fost supuşi, despre actul final – deportarea lor la Auschwitz. (..._) un instrument de maximă importanţă pentru toţi cei – sperăm cât mai mulţi – care vor dori să studieze şi să predea istoria Holocaustului, la noi, în România. În timpul traducerii am aflat că în aproape toate localităţile din Transilvania de Nord au trăit evrei şi majoritatea lor covârşitoare a pierit în Holocaust."

    Practic, prin omisiune, se induce cititorului ideea că pentru aceste crime din Transilvania de Nord sunt responsabili românii.
    Omisiunea precizării corecte a identității celor care s-au făcut vinovați de atrocitățile antisemite din Transilvania de Nord intervine în contextul redat de o exclamație supărată a autoarei la adresa românilor de azi: "Ca şi cum noi, evreii, am fi stânjeniţi să le reamintim de Holocaust urmaşilor celor care au fost complici sau au asistat pasiv la săvârşirea crimelor!"
    Ei bine, stimată doamnă Ghiță, să știți că atunci când vorbiți despre Holocaustul din Transilvania de Nord, nu românii de azi sunt urmașii făptuitorilor de ieri, ci maghiarii din Ungaria și etnicii maghiari care trăiesc azi în regiunea respectivă (inclusiv județele Harghita și Covasna). Cât despre români, printre care mă număr, sunt de părere că strămoșii noștri au suficiente păcate comise la adresa evreilor, astfel că nu e nevoie să fie încărcați cu păcatele altora.

    Doresc să-mi arăt, pe această cale, dezamăgirea și surprinderea atât față de maniera de redactare a textului (reproșul fiind adresat autoarei), cât și față de faptul că editorii Republica.ro nu au observat situația creată și au lăsat textul necorectat.
    Nu este pentru prima oară când contributori la Republica.ro fac gafe, dar aici este vorba despre o eroare gravă,cu atât mai mult cu cât autoarea textului menționează explicit nevoia educării publicului românesc, îndeosebi cel tânăr, despre subiectul Holocaustului. Sunt de acord că e nevoie de educație pe această temă, dar nu pot să nu constant că, din păcate, autoarea oferă, aici, o mostră despre unul dintre modurile în care această educație NU trebuie făcută: cu generalizări abuzive și omiterea unor fapte istorice importante.

    PS: Sunt sigur că precizarea despre care vorbesc se regăsește cel puțin o dată în cadrul lucrării Enciclopedia geografică a Holocaustului din Transilvania de Nord. Dar, pentru a mă asigura, voi căuta lucrarea și o voi studia cu atenție.
    • Like 2
  • Articolul este un scarmanat in rahat.
    Adevarul este ca mai marii evreilor, bogatii din New York au vrut sa-i mute in Israelul de azi. Pana in 1914 Palestina era sub ocupatia Imperiului Otoman de aceea au provocat un imens razboi in care au cazut 4 imperii: German, Austro-Ungar, Tarist si Otoman. Palestina a fost invadata de Imperiul Britanic care a deschis portile evreilor. Problema este ca acestia traiau bine in Europa iar in Palestina emigrau cam 20 000 pe an. In ritmul acesta ar fi stramutat majoritatea celor 10 milioane de evrei in 500 de ani. Atunci au accelerat procesul facandu-le viata un calvar cu cel de-al doilea razboi mondial. Evreii sa nu uite ca pentru fiecare ditr-ai lor mort in holocaust au murit inca 9 oameni neevrei. Asa ca ceea ce insereaza amintirea holocaustului ca suntem datori evreilor si ar trebui sa ne luptam cu arabii sa le eliberam petecul ala de pamant pe care vor sa-si contruiasca templul... este alta manipulare. Fratii vostri v-au condamnat la moarte, sa tineti minte asta.
    • Like 0
  • Cred ca noi, romanii, ne-am creat propria noastra mitologie in jurul unor " calitati" pe care le avem, de fapt, in aceeasi masura ca altii si ne suparam atunci cand cineva ne arata alte fatete mai putin onorante,
    Supravietuirea si dorinta de a face sa-ti fie bine in orice conditii nu este o calitate, este o alegere. Lasitatea este o alegere.
    Reabilitarea incepe recunoscandu-ti greselile si lasitatile care au condus la ele. Invidia, gelozia, lasitatea apar oriunde in lume, acolo unde, prin educatie in familie si societate, nu se cimenteaza valorile morale si umane reale.
    Ar trebui sa nu ne mai mintim pe noi insine si sa ne asumam faptul ca trebuie sa schimbam abordarile.
    Intr-o tara in care mult prea multe femei si copii sunt batuti doar pentru ca cel mai puternic (fizic) este frustrat, intr-o tara in care politia si politicienii sunt indiferenti la soarta copiilor nu te mai miri ca lasitatea devine agresiva atunci cand este pusa sub reflector.
    Fiindca este vorba de lasitate si fuga de raspundere. In toate cazurile. Atat!
    • Like 3
  • Cred ca noi, romanii, ne-am creat propria noastra mitologiein jurul unor " calitati" pe care le avem in aceeasi masura ca altii si ne suparam atunci cand cineva ne arata alte fatete,
    Reabilitarea incepe recunoscand-ti greselile si lasitatile care au condus la ele. Invidia, gelozia, lasitatea apar oriunde in lume, acolo unde prin educatie nu se cimenteaza valorile morale si umane reale.
    Ar trebui sa nu ne mai mintim pe noi insine si sa ne asumam faptul ca trebuie sa schimbam abordarile. Intr-o tara in care mult prea multe femei si copii sunt batuti doar pentru ca cel mai puternic (fizic) este frustrat, intr-o tara in care politia si politicienii sunt indiferenti la soarta copiilor nu te mai miri ca lasitatea devine agresiva atunci cand este pusa sub reflector.
    Fiindca este vorba de lasitate si fuga de raspundere. in toate cazurile. Atat!
    • Like 0


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Ștefan Briceag

De la externarea din spital, Ștefan Dănuț Briceag a făcut totul ca să poată relua controlul asupra propriei vieți. În februarie 2018, la 6 luni după accident, s-a mutat împreună cu prietena sa, Iulia, care care i-a fost și îi este alături. „Nu știam că există acest gen de femeie. Iar când cunoști o fată ca ea, te întrebi: Chiar există? După un astfel de accident, când te aștepți ca și mama să plece de lângă tine, ea mi-a zis: Plec când vreau eu, nu când vrei tu.” (Foto: Alexandra Pandrea)

Citește mai mult

Am mulţi cunoscuţi, prieteni si multe rude care au emigrat şi au demonstrat că pot fi cei mai buni evoluând în deplasare. Au demonstrat-o prin muncă asiduă, seriozitate şi perseverenţă. (Foto: Ionel Pop Doncilă)

Maradona din Bacău
Citește mai mult