Liceenii de clasa a XII-a vor avea la dispoziție o aplicație care îi va ajuta să învețe mai ușor pentru examenul de bacalaureat. IziBAC, aplicația dezvoltată de trei tineri - Raluca Bacinschi-Stratulat, Adrian Stratulat și Eduard Lache - va fi disponibilă la începutul anului viitor. În prezent este în faza de prototip și este testată de elevi.
În ultimul an de liceu, în trimestrul al doilea, Adrian, care învăța cel mai bine din clasă – „eram ceea ce se numește un tocilar”- a luat 3 note de 3 la matematică. Profu' de mate, care îi era și diriginte, a găsit de cuviință să-l stimuleze într-un mod inedit.
La examenul de matematică de la bacalaureat Adrian a luat peste 9,80. Cea mai mare notă din liceu.
Se întâmpla acum mai bine de 10 ani. Adrian are acum 30 de ani și, după ce a urmat ASE-ul, Institutul Diplomatic și SNSPA, a lucrat o vreme în diplomație. Și-a dat seama că nu era ceea ce își dorea să facă în viitor.
A întâlnit-o pe Raluca, actuala sa soție. Profesoară de arhitectură, ea deține o firmă de consiliere vocațională pentru elevii de liceu.
Ideea IziBAC a apărut în urmă cu mai puțin de un an.
Pe al treilea membru al echipei, Eduard Lache, programator, l-au cunoscut acum câteva luni, la un workshop. Alături de el au dezvoltat un prototip, o aplicație pentru mobil pe care au dat-o la testare unor elevi de liceu.
„Funcționalitatea de bază este un joculeț. Dorim să transformăm educația într-un proces distractiv. Am observat că una dintre principalele probleme ale elevilor de liceu la pregătirea pentru bacalaureat e lipsa motivației. Într-o lume în care ei sunt obișnuiți de mici să se uite la video-uri pe YouTube, să consume mental conținut video și să se joace, noi vrem să luăm tehnologia și să o punem în slujba educației”, explică cofondatoarea IziBAC. Motto-ul lor este „IziBAC redă plăcerea învățatului”.
De foarte multe ori părinții se plâng de copiii lor că petrec prea mult timp jucându-se pe telefoane. Cei trei tineri antreprenori vor să demonstreze că timpul petrecut „jucându-se” cu IziBAC poate fi un timp dedicat educației.
„Aplicația IziBAC preia curricula de bacalaureat și o transformă într-un joculeț, ceva asemănător cu un test de tip quiz, cu patru variante de răspuns la fiecare materie, din care una corectă. Iar asta este doar punctul de pornire. Ceea ce ține de elev e construirea comunității din jurul jocului și de simțul său de competitivitate. Îi oferim un mediu în care are vieți, punctaj, realizări, etichete, elemente cu care elevul e foarte familiar”, completează Adrian Stratulat.
Experiența e una de joc, e vorba de competiție, de competiție cu tine însuți, e vorba de competiție cu alți elevi. Obții puncte Izi care cuantifică progresul tău în educație. Pe baza punctelor Izi elevii primesc stimulente - rucsacuri, bilete la evenimente culturale, cărți, cartele de 5-10 euro, bilete la festivaluri de muzică. Totul în baza parteneriatelor pe care fondatorii IziBAC le pun deja la cale.
Tinerii antreprenori au în plan mai mulți pași pentru dezvoltarea aplicației.
Monetizarea aplicației va veni în etapa a doua: lecțiile multimedia.
Liceenii vor avea la dispoziție lecții video scurte, de 2-3 minute, cu animație, bucăți din lecții, într-o prezentare originală, inovativă, ceva asemănător cu canalele de știință de pe YouTube, le descrie Raluca Stratulat.
Fondatorii aplicației și-au propus să atragă cei mai buni profesori din țară pentru realizarea lecțiilor video.
„Vrem să creăm o rețea de profesori extraordinar de bine pregătiți. Sunt sute de mii de elevi care dau examenul de bacalaureat în fiecare an. Vrem să îi ajutăm și pe profesori să ajungă la cât mai mulți elevi, într-un timp cât mai scurt, dar și pe elevii care nu au acces la profesorii cei mai buni, mai ales cei din zona rurală, să aibă acces la ei”, explică Daniel Stratulat.
Pentru toate lecțiile video care vor cuprinde întreg modulul de matematică pentru bacalaureat costul va fi mai mic decât cel pentru o sigură ședință de pregătire clasică la privat.
„Avantajul este că la lecția video vor avea acces oricând, de oriunde, pot să apese pe repeat dacă nu au înțeles”.
După fiecare video va fi un quiz scurt, de 2-3 întrebări. Dacă una nu este știută, elevul nu poate trece la următorul video. La 10-15 lecții video, cât vor fi necesare pentru un capitol, va exista un quiz mai elaborat. La finalul mai multor capitole, va fi o simulare de examen de bacalaureat.
Și subiectele mai elaborate, gen eseuri sau probleme mai greu de rezolvat, vor putea fi testate cu aplicația IziBAC.
Tinerii antreprenori au în plan constituirea unei rețele de profesori care au experiența corecturii la examenul de bacalaureat, cărora li se va oferi ocazia să facă un extravenit, corectând online lucrări ale liceenilor pentru subiecte mai elaborate.
Astfel, pentru o sumă minimală, elevii vor avea posibilitatea ca lucrările să le fie corectate de profesori cu experiență în corectură la Bac și vor ști cam ce notă vor obține la examenul de la sfârșitul clasei a XII-a.
În plus, tinerii antreprenori își doresc să-i incurajeze pe liceeni să creeze comunități sociale în afara mediului digital.
„De exemplu, dacă ajungi master level în quiz game în matematică vei putea să organizezi un grup de învățare în care să vă întâlniți în afara mediului digital, în mediul real și să învățați împreună”.
IziBAC a participat în procesul de incubare la Social Impact Award, o competiție europeană care are și o ramură în România, unde aplicația celor trei întreprinzători a câștigat premiul cel mare pentru impact social. Cu alte cuvinte a fost recunoscut faptul că deși IziBAC e o inițiativă autosustenabilă și poate genera profit, proiectul este în principal unul social.
Articolul face parte din seria Generația B. Generația B este generația românilor care și-au luat destinul în propriile mâini. Ei sunt motorul evoluției, sunt cei care depășesc obstacole și cei care fac lucrurile să se întâmple. Oriunde s-ar afla, în țară sau în afara ei, acești oameni arată imaginea unei Românii care merge înainte.
Îi scoatem în față, le facem portretele, îi prezentăm pentru ca alții să își găsească inspirația în exemplele lor. De la ei vei învăța cum să faci un business, vei vedea ce înseamnă viziune, inovație și dorința de a reuși.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
De ce nu?
Interesant!