Foto: Guliver Getty Images
După Revoluție, în fața unui club de fotbal, autointitulatul amic al lui Hristos s-a suit pe capota unui bolid de lux, de pe care a început să stropească cu șampanie, urlând agramat, că menirea lui pe Pământ e să facă fix ce vrea mușchii lui, pe banii lui. Asta era răstignirea, în viziunea unui infractor condamnat ulterior în instanță și eliberat condiționat... Mulțimea în delir l-a purtat pe brațe, până când, cum era de așteptat, s-a ales praful de tot.
***
Acceleratul pleacă din Gară, spre București, cu un demaraj de metrou. E o zonă plină de macazuri, iar zgomotul cu care roțile de tren mănâncă șinele trădează viteza șarpelui de fier. Pe vremea aia, CFR-ul încă nu avea toate vagoanele furate, iar ultimul vagon al unui tren nu era totodată și primul.
Fularele cu emblema Stelei flutură la geamurile compartimentelor, ca într-un tango sincron, la braț cu perdelele murdare ale vagoanelor. Trenul e plin de suporteri steliști, de prin toată țara, care merg la meci. Steaua joacă în cupele europene.
***
Comunismul le-a lăsat suporterilor de fotbal niște anomalii de cluburi, ditamai struțo-cămilele, încrengături între stat, armată, miliție și sport. După '89, peste tot talmeș-balmeșul ăsta a intervenit și privatizarea, adică japca, amatorismul împins de setea de bani.
Ceaușescu a impus colectivizarea nu doar pe ulițele de la sat, ci și în vestiarele fotbalului românesc. Astfel, instituțiile și-au făcut cluburi de fotbal, cu peluze rezervate studenților la miliție ori militarilor în termen. Românii le-au luat de bune, vorba lu' Dostoievski, „omul, făptură ticăloasă, se obișnuiește cu orice”, așa că în lipsă de altceva, au devenit suporterii lor. Generațiile viitoare au preluat atașamentul față de culori și uite așa tradiția a luat și formă imaculată. Nu a mai contat că de fapt competiția internă era în mare măsură trucată iar titlurile de golgheter ori de campioni se stabileau de slugile ori odraslele primului cizmar al țării.
Totuși când era vorba de cupele europene, meseria de fotbalist căpăta o altă dimensiune. Fotbaliștii, antrenorii și toți cei implicați „în fenomen” aveau sarcină de partid să demonstreze lumii occidentale că performanța se face în comunism, nicidecum în democrație. Naționalismul concentrat din toate colțurile țării lupta la baionetă cu multiculturalismul.
Crema jucătorilor din România era transferată cu forța după regula: toate cluburile pentru unul singur, centralizat. Dacă te împotriveai, erai retrogradat sau chiar desființat. Din victoriile interne, facile, și cele externe, trudite, s-a format în decursul timpului o tradiție malignă, o odă închinată ipocriziei... Până la urmă, mă întreb, cum poți să iubești un club de fotbal, cu toate emoțiile la maximum, dacă clubul nu are voie să retrogradeze niciodată?! Cum? Doar pentru că scoate capul în Europa?
Gigi Becali este exponentul absolut al grobianismului pe care angajatorul român l-a avut față de angajat și de meserie, după Revoluție. Nu a construit nimic de la zero. A băgat bani și a scos înzecit dintr-un caimac deja existent, râvnind la gloria colectivă. Căci înainte de Revoluție, chit că artizanul echipei era puiul dictatorului, Valentin, meritul victoriei era întotdeauna al Partidului. Gigi Becali a lipit un abțibild cu numele său, fix sub faima pe care acest club fără o poveste sănătoasă la bază îl căpătase peste hotare.
Cum ar fi ca în ziua de azi, statul să impună corporațiilor ca angajații cei mai buni să fie centralizați cu japca la o anume companie? Asta regretă toți cei care amintesc de performanțele sportive, de atunci ale Stelei?
***
Am copilărit lângă calea ferată. La mică distanță de terasament, era un parc, unde părinții își mai duceau copiii să numere vagoanele. "1,2,3,..14,15..".
Azi numărătoarea se oprește maximum la 3, în cazul trenurilor de persoane, iar la trenurile de marfă, copilul adoarme, la viteza cu care trece trenul. Cât despre fularele Stelei la geamuri nu mai e nicio defilare. De fapt e normalul, ... cum să susții o echipă care joacă după regulile unei alte epoci, sfâșiată azi, în două cluburi, unul condus cu crucea și celălalt cu tancul... FCSB și Steaua. Cât compromis să faci ca suporter și ca om de fotbal să accepți să le reprezinți culorile?…
Steaua de azi a dispărut exact cum a apărut acum peste o jumătate de secol. La ordin. S-a spart în două povești, fără noimă, două modele jenante despre cum vrea românul să facă performanță.
FCSB a ajuns pe ultimul loc în campionat și a pierdut calificarea în Europa. Fără un stadion, fără o identitate, fără un proiect solid pentru juniori, e primul semn că fotbalul românesc începe să aibă o șansă la însănătoșire. Dacă FCSB e echipa ce izbăvește și înfruntă dușmanul prin Crucea lui Hristos, atunci Viitorul, un club ridicat pe un câmp de Hagi, și pe care se sprijină tot viitorul fotbalului nostru, ce mai e?!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
ati uitat de antrenorul echipei nationale care a depus marturie falsa -dar a fost iertat, dupa care si-a reziliat contractul cu frf pe baza unei greseli de dactilografiere ( si toate astea gratis)
Dacă te limitai la Becali și fanfaronadele lui era ok. Cum tot ok a fost și punctarea cu scindarea echipei la "ordin".
Moartea FCSB-ului poate însemna renașterea Stelei ! De fapt cred sincer că unica șansă pentru ca Steaua București să renască este sucombarea FCSB-ului și falimentarea oierului oligofren.
Nu stiu ce-ar mai fi de spus dupà toatà isprava, aventura, nebunia, povestea, numiti-o cum vreti, de la campionatul Europa U21. S-o làsàm sà se sedimenteze acum si sà se transforme lent dar sigur in istorie. Dar nu intr-o istorie care sà scoata capul la luminà peste 20-30 de ani, doar sub formà de amintiri imbrumate de ràcoarea muntilor si stropite bahic in reclamele pseudoecologice ale cine stie càrei màrci de bere filofotbalistice.
Acum, dupà cum spunea Patrick Poivre D’Arvor - lucid si malitios in acelasi timp - la sfârsitul jurnalului de la ora 20 de pe TF1 pe care l-a prezentat mai bine de 30 de ani, « este momentul sà inchidem televizoarele si sà ne reluam activitàtile normale. »
Ne strivim din nou o lacrimà, inghitim din nou o gurà bunà de salivà, trecem din nou de la un zâmbet de mândrie desteptatà pe care aproape nu indrazneam sà-l afisam, la obisnuitul rictus de insatisfactie amarà si resemnare, din care am putut evada pret de cateva zile. Iar acum ? Dà-ne Doamne starea noastra cea de toate zilele si nu ne duce pe noi in ispita de a vrea si cere mai mult…Càci ne-a fost fricà nu care cumva sà urcam prea sus si sé ne doara prea ràu cand vom càdea de-acolo.
La inceputul acestei expeditii de comando suicidar in peninsulà , in psihologia noastrà colectivà era larg in vânt desfasurat un baner cu « Lasciate ogni speranza voi che entrate ». Dar uite cà baietii àstia tupeisti si insolenti l-au sfâsiat si ce-au facut pe urmà ? I-au sterpelit lu’ Veorica steagul cu cap de lup de la « presidintia » Consiliului UE si au preluat ei presedintia Romaniei in Europa fotbalisticà undàr doiunu.
Si-acum gata români, ajunge cu gluma, n-ati trecut Prutul ci chiar Tibrul, v-ati luat portia de libertate si un pic din demnitatea pierdutà inapoi. Fiti multumiti, màmàliga a explodat ciclic la 50 de ani dupa cum era programat si ne-am calificat la Tokyo. Am stricat ceva ploi pe-acolo in pofida caniculei, ne-am bàgat prin niste càrti desi nu eram la-nceput, am turtit ceva cifre de audientà pe care contau niste canale tv, iar la jocul « Dacii si Romanii » am dat la pace cu Galii si le-am tras clapa macaronarilor . Pe scurt si clasic spus, am facut o figurà frumoasà. Personal, visam sà-i batem pe azzurii in finala de pe stadionul Dacia ; ar fi fost tifla supremà, un « bras d’honneur » urias cât columna lui bàdica Traian.
Dar dincolo de titlul irvingstonian al acestei postari, realizàm din pacate cà nu ne putem depàsi umbra si navigàm in continuare - echipe nationale si public deopotrivà - cam intre doi poli, mai ceva ca Black Pearl. De-acum incolo, nu mai exista un Jack Sparrow la cârmà, ci Doctor Contra si Mister Radoi, care trebuie sa intre in « parlay » si sà negocieze serios asupra viitorului pe termen scurt al echipajelor pe care le vor mâna la abordaje, spre ape tot mai tulburi in campania europeanà si olimpicà de anul viitor.
Iar pericolul care-i pândeste nu vine nici de la armada spaniolà, nici de la drakkarele scandinave. A fost cohorta de Mitici, Mirci, Pàdureni, Coposi, Iorgulesti, Porumboi, Burleni, Borci, Becali si Prodance pe post de geambasi, care dupà ce au parjolit gazoanele României, au secat tribunele, au dus la abator toti armàsarii si le-au vândut pânà si potcoavele, au sfârsit prin a ingropa fotbalul românesc sub ruinele unor stadioane care nici màcar nu mai reusesc sà se ridice din cenusà, pentru a fi gata la timp anul viitor.
Acum mà tem sa nu vinà rândul acestor mânji tineri care, abia struniti si invàtati ce-nseamnà s-alergi un derby de clasà fatà de o cavalcadà pe imasul comunal, vor fi luati in càtarea lasoului de càtre noii samsari care i-au ochit din tribune la ultimele meciuri, cà vor fi vânduti pe nimic unor cluburi gen FC Kozlodui sau Kebab Spor, unde vor face tusa si se vor pierde dupà primul campionat.
Constatàm acum, la ora bilantului de dupà acest european, cà mai mult ca oricând, o bunà parte a fotbalul românesc din ultimul deceniu a fost polarizat de « filiera » machedoneascà. De-o parte Gicà, regele neincoronat - care a coborât de pe tronul imaginar pe care noi si presa sportivà l-am pus - si s-a apucat singur si aproape cu mainile goale de destelenit, de semànat si de crescut, cu simplitatea si incàpàtânarea unui Moromete : « dom’le, vin vremuri grele, da’ noi asta stim sà facem si trebuie s-o facem ».
De cealaltà, nea’ Jiji, pàstor de operetà poleità la sosea, cu vocatie pseudoathonità de smurdist national si mai degrabà lup deghizat in Merinos, care a târât dupa el mirosul de lânà râncedà pânà in cancelariile europene dàn Brusel, cum ar zice nea Livache.
Primul, s-a bucurat natural pentru fiul sàu si profesional pentru bàietii lui, vârful unui aisberg de vreo 300 de copii care au trecut pe la academia lui de fotbal de la Viitorul ; o raritate in România fotbalisticà de azi si o replicà, de succes se pare, la scoala lui nea’ Pisti Covacs de la Ajaxul lui Mr. Johann, sau la cea din Chelsea’ul lui gospodin Abramovich.
Al doilea, clownul sef al unui clan cu pretentii de impresari în Mercato, deprins doar cu numàratul oilor la strungà si al bancnotelor la iarmaroacele organizate între douà campionate. Acesta este « dezvoltatorul » care a investit de fapt într-un fotbal de cumetrie, nasul, la propriu si la figurat, al fotbalului românesc si al unor nume, pe care acum preferàm sà le trecem sub tacere.
Acestia au înteles în final cà pot face o brânzà mai mare la stâna asta doar pe cont propriu si dupa ce vor scàpa de sub bunda fals protectoare a pàcurarului sef.
Cam aceasta ar fi cred pe scurt, radiografia acestui moment, în care viitorul reprezentativelor noastre nationale e mai incert si mai polarizat ca oricând . Inainte de momentul Euro 2019-U21 era mai simplu, caci era de-o singurà culoare cum se spune. Acum e mai complicat. Am realizat ca iatà, dupà atâtia ani, ne-am trezit cu totii parcà din somnul cel de moarte pe stadioanele Europei, ei pe gazon iar noi, al 12-lea jucàtor in tribune.
Am reînceput sà speràm, sà avem curaj si sà îndràznim sà ne recâstigàm locul pierdut. Dupà 20 de ani. Ar fi de scris un nou roman de aventuri frumos, dar nu de Dumas tatal, ci de Hagi si fiul
Trebuia amintit deci odiosul DEj (pe timpul caruia au fost lichidati sute de mii de romani in inchisorile dejiste pentru simplul motiv ca erau romani cxarora nu le placea bolsevismul).
Dudu Georgescu si Dinamo deveneau campini si golgeteri pentru ca erau aaai lui Dinamo, echipa Securitatii. Va amintiti cum dinamovistul Andone si-a dat jos sortul si a aratat fundul gol (ce mitocanie la Dinamo) la tribuna unde era printre altii si Valentin Ceausescu, fiului "Primului cizmar al tarii" ? Care ar fi mai mitocani dupa parerea dvs, aia care ne-au aratat c-rul gol in "splendoarea" lui.
N-a ramas decat sa ne spuneti ca si Becali a fost lansat tot de primul cizmar al tarii. Daca nu stiti, pana in 1989 dl Becali se invartea tot pe langa Dinamo, echipa Militiei si Securitatii iar dupa 1989 a fost ridicat pe cele mai inalte culmi ale civilizatiei romanesti implementata noua de dl Gorbaciov.
Becali a fost gaselnita cu care s-a subminat regimul de pana la 1989 si catalizatorul alienatiei religioase dupa 1989. El nu reprezinta poporul romanesc desi isi aroga cinstea de a ne reprezenta. Dar nu ne reprezinta.
Nu-l accept si nu-l agreez, este pui de legionar, n-am incredere in legionari nici cat negrul de sub unghii, pentru ca legionarii, parerea mea, s-au vandut nazistilor condusi de bestia hitlerista.