Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Ardealul meu de 1 Decembrie

Parlament - ședință solemnă

Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Am citit și recitit declarația deputatului Csoma Botond făcută în ședința solemnă consacrată Zilei Naționale în Parlament și nu am găsit nimic scandalos în ea. Pe alocuri e un text bun, pe alocuri e un text plin de platitudini, dar formulate pretențios.

Ce spune „scandalos” deputatul maghiar? Oare că „de-a lungul istoriei au fost multe cazuri când nu ne-am aflat de aceeași parte a baricadei”? Poate cineva contesta că nu este așa?

Sau că „în ciuda acestui fapt, nu se poate admite o viziune de tip exclusivist-reducționist care reduce raporturile româno-maghiare la un conflict permanent și care contribuie în acest mod la perpetuarea imaginii de dușman, afectând grav relațiile interetnice”? Asta este o frază prost formulată, inutil sofisticată, dar cât se poate de corectă în mesajul ei: da, și eu simt asta și majoritatea românilor și maghiarilor simt asta, nu există niciun motiv pentru care relațiile dintre români și maghiari ar trebui reduse la modelul conflictului și nici figura celuilalt la figura unui dușman. Doar pentru mințile intoxicate de ură și lipsite de idei ale celor săraci cu duhul cel care vorbește o altă limbă este dușman sau, mai grav, trădător.

După cum nici afirmația că „liderii politici şi religioşi ai românilor ardeleni ştiau foarte bine că Ardealul nu era numai românesc, ci şi unguresc, săsesc şi evreiesc, şi acest lucru s-a reflectat şi în textul Declaraţiei de la Alba Iulia” nu e greșită în vreun fel. Da, știau și făuritorii Marii Uniri, așa cum se cuvine să știm și noi azi: Ardealul are această șansă extraordinară de a fi cunoscut în istoria lui straturi de mare bogăție culturală, care îl fac să fie un model de armonie multiculturală, indiferent de ordinea în care s-au așezat în istorie aceste straturi unele peste altele. Căci, pe bune acum, ce fel de minți sunt acelea care ar considera că Ardealul e „numai românesc” sau „numai unguresc” și că mai important ca orice e care a fost primul? Ce înseamnă afirmația agresivă a tristului ministru al Culturii, Lucian Romașcanu, după care „Transilvania este istoric a românilor, unde, într-adevăr, au trăit și trăiesc și unguri și sași și evrei”? Ce înseamnă foarte precis că este istoric a românilor? Pentru că este a românilor este mai puțin a ungurilor, sașilor și evreilor? Prin ce se măsoară acest „mai mult” sau „mai puțin”? Pentru că este „a românilor” înseamnă că toți ceilalți sunt tolerați, doar tolerați? Că li se îngăduie să stea aici, dar numai în anumite condiții?

E însă posibil ca pe unii dintre cei aflați în plenul Parlamentului să-i fi deranjat atunci când deputatul UDMR a reamintit că mulți „lideri care contribuiseră la realizarea Unirii au murit în anii ’50 în temnițele comuniste”. Doar unii dintre ei sunt fiii sau nepoții celor care s-au ocupat de acești întemnițați, iar pentru asta beneficiază de pensii speciale.

În sfârșit, ca să nu o mai lungim, vajnicii patrioți români din Parlament s-au putut simți vexați când li s-a spus că „pentru maghiarii ardeleni însă acest eveniment a reprezentat începutul unei perioade pline de nesiguranţă”. Dar dacă acești patrioți de serviciu ar fi citit Originile totalitarismului de Hannah Arendt în loc să debiteze balonașe de săpun tricolor, ar fi aflat de acolo că anii 1920 au adus in istoria Europei cea mai importanță mutație în raporturile dintre majorități și minorități, dintre cetățenie și naționalitate, și că milioane de oameni s-au trezit peste noapte în afara granițelor țării în care trăiau până atunci ei și strămoșii lor. Aceasta este o stare de fapt, nu o interpretare tendențioasă, iar nesiguranța resimțită de maghiari trăind de acum într-o altă țară își găsește echivalentul în sentimente similare trăite de ucraineni, slovaci, sârbi, croați, germani, evrei în aceeași perioadă. Primul Război Mondial și prăbușirea imperiilor au dus la aceste bulversări populaționale uriașe, dintre care unele au contribuit la nașterea dictaturilor și la producerea tragediilor de mai târziu.

În Ardealul meu, în România mea, sună mult mai liniștitor ceea ce a spus deputatul maghiar decât diatribele din vârful pixului ale celor din PSD sau, mai grav, spumele violente ale celor din AUR. Mai liniștitor, pentru că admite că a putut exista dușmănie, dar că ea nu e motorul viitorului nostru. 

Da, are dreptate deputatul maghiar, minoritățile naționale sunt „factor constituant al acestui stat”. Statul român este ceea ce este azi prin calitățile și prin defectele tuturor majorităților și minorităților sale. Performanțele sale și corupția lui sunt „meritul” tuturor, România s-a dezvoltat și România s-a scufundat exact în măsura în care la asta au pus umărul și majoritățile, și minoritățile, nu e niciun mister și niciun dubiu aici.

După cum mi se pare rușinos pentru noi toți, ca popor, români, unguri, sași, evrei, romi, ca un deputat al unei minorități să fie nevoit să pronunțe, a câta oară, din nou și mereu, un jurământ de fidelitate față de statul român. Ca și cum loialitatea lui i-ar fi pusă neîncetat la îndoială, ca și cum ar fi presupus de la bun început ca un potențial trădător, vânzător de țară sau inamic. Nu e nimic supărător, dimpotrivă, e un motiv de cinste, să auzi că „viitorul nostru este comun în această ţară, noi ne planificăm viitorul pe aceste meleaguri”.

Prin urmare, întreb cât se poate de sincer încă o dată: de ce au nevoie Lucian Romașcanu sau Gabriela Firea să-și inventeze dușmani imaginari? De ce recurg la lectura unor texte fictive? De ce au nevoie să-și reafirme stăpânirea pe aceste meleaguri? Ce-i face să fie așa de nesiguri? Nu cumva procentul electoral? Sau incapacitatea de a gândi demn și autonom?

În Ardealul meu, în România mea, sună mult mai liniștitor ceea ce a spus deputatul maghiar decât diatribele din vârful pixului ale celor din PSD sau, mai grav, spumele violente ale celor din AUR. Mai liniștitor, pentru că admite că a putut exista dușmănie, dar că ea nu e motorul viitorului nostru. Admite că a putut exista nesiguranță, dar că pentru alungarea ei trebuie să lucrăm azi împreună. În sfârșit, admite că statul român este ceea ce este azi pentru că am contribuit cu toții la el, majoritari și minoritari: și la dezvoltarea lui, cum spuneam, dar și la jefuirea lui. Și la stabilitatea lui, dar și la, bunăoară, dezastrul din legile justiției, din defrișările ilegale sau din alte domenii paralizate de corupție. Depinde doar de noi, români și unguri laolaltă, dar și sași, romi, orice alte minorități laolaltă, ce alegem să facem împreună: să fim solidari pentru viitorul țării sau să fim complici pentru afacerile noastre personale.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Prost moment, prost discurs si mai ales prost material. Fiind un fan al acestui site va rog sa comentati si aparitia D-lui. Orban cu steagul Ungariei mari. Astept cu mare interes editorialul.
    • Like 0


Îți recomandăm

Angajat dându-și demisia

Atunci când vorbim despre costul pierderii unui angajat, avem două categorii de costuri: există costurile hard, respectiv costurile soft. Costurile hard sunt în general cele care se referă la cheltuieli vizibile, directe și tangibile, lucruri care se pot măsura material foarte ușor, lucruri pe care le identificăm cu toții foarte ușor. (Foto: Profimedia Images)

Citește mai mult

e.on - energie

În viața de zi cu zi, când spunem energie, ne referim la lucrurile mici pe care le facem în mod uzual, fie că aprindem un bec, deschidem televizorul, gătim sau dăm drumul la centrală pentru a ne încălzi. Aceste acțiuni au devenit atât de uzuale, încât nu mai stăm să ne gândim cum a fost produsă energia respectivă - dacă vorbim despre energia electrică - sau de unde provine ea - dacă vorbim despre gazele naturale.

Citește mai mult