Asistăm la sfârșitul Rusiei ca superputere

Foto: Profimedia Images

Indiferent de escaladarea ostilităților din partea Rusiei, cred cu adevărat că asistăm la sfârșitul Rusiei ca superputere. Rusia nu va mai fi o superputere – spune prof. Mirosław Marynowicz, prorector al Universității Catolice din Lviv, într-un interviu pentr ekai.pl. De asemenea, acesta se întreabă ce formă ar trebui să aibă viitoarea pace cu Rusia, a cărei temelie ar trebui să fie „construirea de poduri, nu de ziduri”. De asemenea, sugerează cum ar trebui pregătită vizita lui Papa Francisc în această țară.

Marcin Przeciszewski (KAI): Cum apreciați situația actuală pe front? Atacurile Rusiei s-au intensificat recent și amenință grav orașele ucrainene.

Prof. Mirosław Marynowicz: Indiferent de escaladarea ostilităților din partea Rusiei, cred cu adevărat că asistăm la sfârșitul Rusiei ca superputere. Acesta este un semn important al vremurilor noastre.

KAI: Deci amenințările lui Putin cu folosirea arme nucleare sunt o cacealma din partea lui? Mai este Rusia o superputere?

Nu stiu. Ceea ce știu este că frica de război nuclear este ceea ce este cel mai favorabil lui Putin. Frica noastră îi permite să-și atingă obiectivele, așa că nu ar trebui să cedăm în fața ei.

Mulți ucraineni de astăzi sunt profund îngrijorați, deoarece simt că există un sentiment în unele capitale europene de a pune capăt acestui război cât mai curând posibil. Între timp, pacea adevărată va veni doar atunci când este justă.

Percepem situația din Ucraina oarecum asemănător cu cea existentă atunci când Uniunea Sovietică s-a prăbușit. Cu câțiva ani mai devreme, președintele George Bush Sr. și Margaret Thatcher au venit aici pentru a-i convinge pe ucraineni și a le răcori puțin aspirațiile de independență. Erau convinși că atunci când Uniunea Sovietică se va prăbuși, amenințarea armelor nucleare va crește. Acest lucru se datorează faptului că pot ajunge în mâini iresponsabile.

Situația de astăzi prezintă multe asemănări. Cred că prăbușirea Imperiului Rus ca urmare a războiului actual este probabilă. Totul indică faptul că acest război iresponsabil se va termina chiar așa. Va fi un semn al vremurilor, la fel ca prăbușirea Uniunii Sovietice. Rusia nu va mai fi o superputere. Dar pentru a înțelege acest lucru – spre deosebire de mulți politicieni ai vremii – era nevoie de mintea lui Ioan Paul al II-lea, care simțea aceste semne ale vremurilor și le favoriza.

KAI: În prezent, nu există nicio șansă pentru discuții de pace cu Rusia. Dar se va întâmpla într-o zi. Care sunt condițiile de pace cu care partea ucraineană ar putea fi de acord?

Această pace trebuie să fie justă și nu ar trebui să garanteze pacea doar prin încetarea operațiunilor militare.

KAI: Adică?

Trebuie să ne asigurăm că viitoarea pace este corectă nu numai pentru ucraineni, ci și pentru ruși. Indiferent de răul și imensa cruzime pe care am trăit-o din partea Rusiei de astăzi, nu mi-aș dori să construim mai multe ziduri între ucraineni și ruși după ce Rusia nu va mai fi o superputere. Nu cred în ziduri, cred în construirea de poduri. Când vorbim despre pace în viitor, ar trebui să gândim din această perspectivă.

KAI: Ucraina este candidată pentru Uniunea Europeană. În apărarea patriei, ucrainenii dau dovadă de o mare hotărâre de a protejare a celor mai elementare valori. Valorile pe care Europa a fost construită în esență. Poate fi intrarea Ucrainei în structurile unei Europe unite să însemne contribuția ei și în acest domeniu?

Sunt departe de a crede că Ucraina va arăta acum Europei o lume de valori pe care Europa le-a pierdut. Ucrainenii înșiși au uitat adesea de valorile pe care ar trebui să le servească și au început să le realizeze ca urmare a războiului.

Cert este că la început Comunitatea Europeană a fost opera creștin-democraților care s-au asociat puternic cu valorile creștine. Pentru ei, valorile europene au fost uneori chiar identice cu valorile creștine. Și pe astfel de valori au apărut mecanismele de funcționare a comunităților europene, precum subsidiaritatea și solidaritatea. Dar apoi Uniunea s-a îndepărtat de rădăcinile sale. Valorile pe care se bazează astăzi Uniunea Europeană sunt departe de cele inițiale.

Războiul din Ucraina îi obligă pe toți să regândească valorile pe care vrem să ne bazăm astăzi. Îi forțează atât pe ucrainenii înșiși, cât și pe elita Uniunii Europene. Și aceasta este oportunitatea asociată cu acest război.

KAI: Putem spera că războiul, care aduce atâtea suferințe, va provoca un fel de renaștere religioasă în rândul acelor ucraineni care au fost departe de Dumnezeu până acum?

Astfel de procese favorizează întotdeauna convertirea religioasă. Așa a fost cazul Maidanului și al Revoluției demnității de la Kiev. Și așa este în timpul acestui război. Un medic pe care îl cunosc, care a fost în captivitate în Rusia și s-a întors recent, a spus că „nu există atei în război”. Și la fel a fost și în lagărul de muncă, unde am ajuns în timpul regimului comunist. Îmi amintesc că atunci când au fost aduși acolo atei, în timp ce erau acolo, ei au devenit din ce în ce mai interesați de problemele religioase și, într-un fel, s-au apropiat treptat de Dumnezeu.

KAI: Ucraina este un loc ecumenic important în lume astăzi. Biserica Ortodoxă Autocefală a Ucrainei înființată în 2019 a purtat încă de la început un dialog strâns cu Biserica Greco-Catolică din Ucraina. De asemenea, este deschisă dialogului cu Biserica Romano-Catolică și Sfântul Scaun. Ce concluzii ar trebui să tragem de aici? Ce concluzii ar trebui, după părerea dumneavoastră, să tragă din asta Sfântul Scaun?

Inerția politicii de est a Sfântului Scaun este încă mare. Odată, acum 10 ani, am fost rugat să ajut la organizarea unei întâlniri între delegația Vaticanului și creștinii din Ucraina. Așa că mi-am propus să invit reprezentanți ai tuturor bisericilor, inclusiv ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene a Patriarhiei Kievului, care s-a desprins de Ortodoxia Rusă.

Cu toate acestea, când au sosit diplomații de la Vatican și s-au uitat la lista de nume, ei au spus că nu se vor întâlni cu nici una dintre Bisericile nerecunoscute de Patriarhia Moscovei. Când am fost recent la Vatican, adică în iunie anul acesta, am văzut că, deși ceva se schimbă, viziunea generală a politicii estice este de așa natură încât toate activitățile din această secțiune ar trebui să fie desfășurate cu acordul și nu împotriva voinței Moscovei.

Criticând această viziune, nu sugerez ca Sfântul Scaun să înceteze dialogul cu Biserica Ortodoxă Rusă și să-l transforme într-un dialog cu Biserica Ortodoxă din Ucraina. Este necesar să se introducă un model de dialog ecumenic care să trateze pe toată lumea în mod egal, adică atât Moscova, cât și Kievul.

Până acum se spunea că situația bisericilor din Ucraina era un obstacol în calea ecumenismului. Pe de altă parte, războiul a dus la contrariul. A accelerat foarte mult procesele ecumenice.

KAI: Mitropolitul Andrzej Szeptycki, șeful Bisericii Greco-Catolice din Ucraina înainte de al Doilea Război Mondial, credea că rolul Bisericii Greco-Catolice este de a fi o punte între catolicism și ortodoxie, care pe termen lung poate duce la unificare. Credeți că apropierea actuală a bisericilor din Ucraina poate confirma intuiția arhiepiscopului Sheptytsky?

Aș spune că mitropolitul Andrzej Szeptycki este mai important pentru ucraineni decât atunci când a trăit. Gândirea lui pare foarte actuală. Într-una din scrisorile sale către creștinii ortodocși, el a scris: „Credeți că vreau să vă convertesc la catolicism. Dar viziunea mea este alta. Ar trebui căutată o altă modalitate de a împăca greco-catolicii și creștinii ortodocși, astfel încât niciuna dintre părți să nu se simtă umilită.” La acea vreme, era o viziune foarte revoluționară.

Articol publicat inițial pe project-e.ro.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp