Foto: Getty Images
La finalul lunii mai, Simona Halep a părăsit în turul doi Grand Slam-ul de la Roland Garros și a pierdut în fața chinezoaicei Qinwen Zheng. Tenismena a câștigat primul set, însă apoi totul s-a năruit pentru ea. Sportiva a explicat că a suferit un atac de panică, definit în literatura medicală de specialitate ca fiind o stare emoțională negativă de intensitate mare, dar de scurtă durată care, de cele mai multe ori, nu are aparent o cauză specifică.
„Oboseala cronică însoțită de gânduri ascunse la nivel subconștient, o teamă fără obiect care s-a înfiripat în mintea pacientului trecut prin experiențe traumatizante – acestea pot fi sursele frecvente ale atacului de panică. Din punct de vedere chimic, acesta mai poate fi declanșat și de un dezechilibru la nivel neurochimic”, subliniază Paul Cristian Strajan, psiholog clinician, cu competențe în consilierea psihologică a sportivilor.
După eșec, Simona Halep a apărut la Eurosport unde a detaliat ce i s-a întâmplat pe teren, în timp ce suporterii o vedeau deja câștigătoare, însă fără a da prea multe detalii. În anul 2016, înaintea începerii finalei US Open, tenismenul elvețian Stan Wawrinka urma să joace împotriva legendarului Novak Djokovic. Wawrinka a suferit la rândul lui un atac de panică și a povestit mai multe amănunte despre starea lui. Așadar, cum e când nu-ți mai poți controla mintea, iar corpul nu te mai ascultă? „Eram aproape să clachez, fizic și nervos. (…) Cum am ieșit din această criză? Mi-am provocat durere. Am încercat să prelungesc schimburile de mingi cât am putut de mult, să fac picioarele să sufere, nu capul. Am forțat până ce am rămas fără suflu. După acest punct, mintea nu prea mai e capabilă să gândească. Mă dureau foarte tare picioarele. Chiar am strigat către echipa mea: «Nu mai pot. Sunt mort!». Ajunsesem într-o asemenea măsură de istovit, încât, până la urmă, vocile acelea din capul meu au tăcut și chiar am început să joc bine, am dat drumul la lovituri”, a povestit Wawrinka care avea 31 ani, așadar era un sportiv experimentat, obișnuit cu stresul competițional și mizele de tipul „dai totul sau nimic nu mai contează”.
După ce rezultatul Simonei a ținut prima pagină a site-urilor și ziarelor din România și din întreaga lumea, au apărut și primele reacții. În timp ce mulți conaționali i-au adus critici caustice și au îndemnat-o să se retragă, străinii au manifestat față de sportivă empatie și dragoste necondiționată.
Am selectat câteva aleatoriu pentru a exemplifica afirmațiile de mai sus. Astfel, o parte dintre români o acuză de instabilitate emoțională și o îndeamnă să facă copii, catalogând ceea ce s-a întâmplat pe teren drept „o scuză puerilă”, străinii par să îi înțeleagă suferința psihică și o încurajează să continue.
Românii: „Lasă-te de tenis, stai acasă și apucă-te de făcut copii!”
„Păcat, a fost emblemă noastră, dar anii trec peste toți, când se termină motorina, nu mai poți, devii nervoasă, te panichezi, trebuie să știi când ridici mâna sus să faci un pas înapoi. Ea vrea, săraca, să revină, dar e greu, nu antrenorul e cauza, ci psihicul ei și a celor care o înconjoară…”/ „La ce cotă a avut la pariuri, noroc că a făcut atac de panică!”/ „ Lasă-te de tenis, stai acasă și apucă-te de făcut copii!”/ „Ea întotdeauna nu a stat bine cu nervii, dacă pierdea un punct, era termenată, nu-i mai ieșea nimic dacă nu greșea adversara”/ „După atâtea aroganțe și ifose, acum a apucat-o și panică. Nu sunt cârcotaș, dar nu mai joacă tenis de ceva vreme și patrioții nu văd asta. Să facă un copil. că dacă o mai lungește cu tenisul, n-o să-i mai iasă nici asta! Pentru patrioții care mai cred în Halep, fiți mai rezervați, că n-o doare-n rachetă de români, ci de propriul cont!/ „De la vaccin, îmi pare rău de ea, a crezut în rahaturile astea de la globaliști!”/ „Noi nu așteptăm scuze, ci răspunsul cu pensionarea ei”/ „De când te-ai măritat cu un om în vârstă, nu ai succese pe teren, Simona!”/ „La cât te scremi pe teren, ai transformat acest sport în fotbal american. Eu te cred. Când vezi că dă aia din toate pozițiile și tu nu poți face nimic, te cam panichezi. Mai lasă vrăjeala! Neputința nu-i atac de panică. De acum, tot așa va fi! Dacă nu te retragi onorabil cât de cât, o să te apuce panica din turul întâi. Ia exemplu de la australianca Ashleigh Barty. S-a retras când încă bătea la voi ca la fasole. Ai fost la cel mai înalt nivel, ne-ai adus bucurii, dar acuma gata. Ce vrei? Să trăim dezamăgiri la fiecare turneu? A venit vremea să pui punct!”/ „Scuze, scuze, mai bine recunoaște că psihic este praf. În opt din zece meciuri pierdute de Simona Halep, ea acuză probleme fizice. Parcă o apucă dureri de tot felul de fiecare dată când simte că adversara e mai bună. Astăzi nu a mai fost vreo hibă musculară sau respiratorie. Nu știu de ce, dar simt că vraja Mouratoglou s-a risipit și că, în curând, drumurile celor doi se vor despărți”/ „Nu o f..e urâtul ăla!”/ „Trebuie să știi când să te oprești. După ce a dat de Iuruc, s-a cam terminat cu performanța. Există riscul să aluneci în penibil, mai ales după scuze de genul acesteia. În fine, a cucerit o mulțime de trofee, printre care două GS, dar, gata, a venit vremea să atârne racheta în cui!”/ „Suferă de neputință acută, de aere și fumuri de preamăriri!? În realitate, atâta a fost cariera ei, trebuie să recunoască și ea! Se vede că vaccinul și măritișul nu prea i-au priit, carieră ei sportivă e cam gata, să fie mulțumită cu ceea ce i-a dat Dumnezeu, că nu e puțin...”/ „Panică? Tenisul este și un sport de anduranță psihică! Talentul de a lovi mingea este necesar, dar nu și suficient! Vrei să câștigi împotriva unei jucătoare cu plămâni mai tineri? Lasă panica deoparte și folosește-ți experiența competițională! Oricum, faptul că schimbă antrenorii des denotă că panica derivă și din faptul că nu mai este o jucătoare de top 10, presupunând că și mentalul ei nu suportă declasificarea din acel top”/ „Scuzele sunt ale unui copil de clasa a II-a care este certat. Nu este o rușine când pierzi un meci, este o rușine când expui motive puerile...”/ „ Ce e ăla atac de panică? O scuză penibilă cum ai devenit și tu, Simono!”/ „Mereu face așa , când vede că nu mai poate că să nu se facă de râs că o bate una de pe locul 300, o da pe panică, ba piciorul, ba spatele. Hai că, gata, s-a dus și timpul ei, asta e. I s-a cam urcat gloria la cap! Astea sunt scuze, ar fi timpul să crească copii”.
Străinii: „Te înțeleg, și eu am avut atacuri de panică, e foarte dificil să le controlezi!”
“One of my favs. Those attacks can be brutal. Glad they passed.” („Una dintre tenismenele mele preferate. Atacurile de panică pot fi foarte brutale, mă bucur că le-ai depășit!”)/ “I admire her so much for her honesty and graciousness. She’ll be back. No matter what stopped you, please keep playing It`s ok , life is gose on like what happen to your game, for me you are my best player to I really admire you to play”/ „O admir atât de mult pentru sinceritatea și grația ei. Simona Halep va reveni. Nu contează ce te-a oprit (în drumul tău către succes), te rog să continui să joci. E ok, viața e ca un joc de-al tău, plină de încercări, pentru mine ești cea mai bună jucătoare, te admir și îmi place cum joci!”/ “I understand you. I also had panic attacks, is really tough to handle them.” („Te înțeleg, și eu am avut atacuri de panică, e foarte dificil să le controlezi!”) / „Hope you will be all right and you will be better for the next Slam. We love you, Simona”” („Sper că vei fi într-o formă mai bună la următorul meci. Te iubim, Simona!”).
„Oare există vreo altă nație care să se urască mai tare ca noi, românii?
E drept, au existat români care au și încurajat-o, ba chiar unii care au rezumat și au „penalizat” lipsa de empatie față de suferința psihică.
„Oare există vreo altă nație care să se urască mai tare ca noi, românii? Eu nu cred, unii atât de tare se bucură că a fost eliminată Halep, de parcă au câștigat la loto premiul cel mare, nu înțeleg deloc această imensă frustrare a acestor așa-ziși români. Mi-e scârbă de ei și de mentalitatea lor de tot c…..l. Cât despre Simona Halep, nu mai are nimic ce să demonstreze în tenis, a făcut-o de multe ori cu vârf și îndesat, este o sportivă de excepție și trebuie s-o prețuim mereu, pentru că ea ne-a făcut să ne simțim mândri că suntem români!”.
De fapt, în toată această poveste, optica deformată ne aparține nouă, acelor români care criticăm eșecul altuia, ale căror gânduri și frustrări au legătură cu propriile insuccese, cu perfecționismul stins într-o mocirlă colcăitoare. Din păcate, generații întregi de adulții care am devenit astăzi am fost crescuți și educați copiii într-o cultura a notei 10, a Premiului I, un criteriu unic de identificare a reușitei.
Ieșim de pe băncile școlii, definindu-ne printr-o notă înscrisă pe o diplomă. Ba chiar și în suplimentul de diplomă, apare clasamentul, raportarea la „cât au alții”: „Media minimă de promovare a anilor de studii pentru promoția 20../20.., programul de studii/ specializarea este 5.00, iar media maximă este 10.00, titularul fiind clasat pe locul X dintr-un total de n absolvenți”.
O raportarea sănătoasă ar fi următoarea: „În anul I, am terminat anul universitar cu 8.25, dar, uite, deja în al II-lea, am ajuns la 9.00, pentru ca în cel terminal, când am fost stresată cu licența, când am trecut peste separarea de iubit/ iubită, o perioadă de presiune, am reușit să am note mari la examene, un 9.30, chiar sunt mândru/mândră de mine!”. În loc de această raportare, stăm să criticăm pe alții dinaintea sau „dinapoia” noastră și pe Halep, o sportivă ale cărei performanțe a readus România în lumea civilizată și în lumina reflectoarelor și a primelor pagini de ziare și site-uri internaționale.
În sport, fairplay-ul nu e doar un mit, sportivii se revendică de la un lot, de la o echipă, se susțin reciproc, învață că, citându-l pe tânărul înotător român David Popovici că „succesul nu trebuie să ți se urce la cap, iar eșecul să-ți coboare la inimă”. Devii propriul tău reper, speri ca mâine să fii mai bun ca azi, te bucuri că după o perioadă groaznică, un atac de panică, o stare generalizată de anxietate, ai prins „măcar” calificarea.
Perspectiva psihologului: „Când cineva eșuează, impulsul de a critica este mult mai mare decât dorința de a încuraja!”
„Publicul român de la care ne așteptam să trimită suport și gânduri de încurajare au avut de adus multe injurii. În opoziție totală, publicul străin a transmis gânduri bune, încurajări și chiar texte pline de empatie.
Oare ce stă la baza acestor comportamente care aparent ar frapa până și pe cei mai buni analiști, psihologi și sociologi din Occident? Răspunsul este foarte simplu și îl putem reduce la un singur cuvânt educația. Vinovatul de față evident că are și complici, iar aceștia sunt: lipsa empatiei, invidia pe succesul celui de lângă tine și celebra zicală să moară capra vecinului. Din păcate, această zicală populară are impact acum mai mult ca niciodată.
Prin educație, mă refer la capacitatea sistemului și a familiei de a educa viitorul adult în ceea ce privește regulile sociale și socializarea sănătoasă. Un individ care nu și-a cizelat impulsurile subconștiente tinde să judece repede și fără prea multă analiză în prealabil.
Invidia pe succesul celui de lângă tine este un fenomen care implică multe sisteme de protecție personală. Dacă cineva reușește în viață, acest lucru înseamnă că și eu pot, dar trebuie să-mi găsesc o scuză pentru lipsa succesului meu. Iar în cazul de față este folosită defăimarea persoanei care a realizat ceva notabil. În momentul în care cineva greșește sau eșuează, impulsul de a critica este mult mai mare în comparație cu dorința de a încuraja. Nu trebuie să fim însă descurajați. În România sunt multe persoane care au gânduri bune față de sportivii noștri, însă impulsul de a încuraja al acestora nu este la fel de mare precum a celor care sunt frustrați de eșecul sau succesul lor. Din punctul meu de vedere, secretul unei societăți care oferă suport este educația psihologică pe înțelesul tuturor”, explică psih. Paul Cristian Strajan.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.