Vineri dimineaţa, la ordinul preşedintelui american Donald Trump, forţele armate ale SUA au lansat un atac cu 59 de rachete balistice Tomahawk asupra bazei aeriene din Idlib, controlată de forţele siriene, loc de unde se pare că ar fi decolat avioanele care au iniţiat atacul cu arme chimice de marţi.
Cu toate că atacul SUA, ca răspuns decisiv al unei încălcări flagrante şi brutale a drepturilor omului, este lăudabil, fără o strategie coerentă şi o asumare de facto poate fi doar o provocare inutilă. Atacurile cu arme chimice în Siria nu sunt o noutate chiar şi după momentul 2013 (când Rusia şi SUA au cooperat pentru preluarea arsenalului chimic al Siriei), acestea întâmplându-se frecvent (atacuri cu clor, faţă de cel de acum care a fost cu gaz sarin).
De la pupitrul din aripa de sud a Casei Albe (acelaşi loc din care Barak Obama a anunţat uciderea lui Osama bin Laden), un Donald Trump calm, cu un aer dramatic de cabotin, a enunţat un discurs care prin natura sa se voia a fi unul istoric. Părând că pune punct după fiecare cuvânt, preşedintele american a folosit cuvinte şi expresii menite să trezească emoţie, emoţie care să îi readucă o parte din susţinerea internă de care are atâta nevoie. A descris amănunţit cum au murit „încet şi brutal copii, copii frumoşi” adăugând, pentru efect, că niciun „copil al lui Dumnezeu nu ar trebui să sufere o astfel de moarte”. A folosit astfel trei elemente care au cel mai mare impact de sensibilizare a publicului: Dumnezeu, copii şi moartea. Faptul că a ezitat o secundă înainte să spună că a ordonat atacul nu a părut a fi construirea de suspans, ci un moment de turnură în care se vedea nevoit să îşi asume un astfel de gest şi toate consecinţele lui. Grimasa făcută a părut să surprindă conflictul dintre oportunistul Trump, cel avid de publicitate şi aprobare, şi preşedintele Trump, responsabilizat, cu greu sunt sigur, de cei din jurul său.
Pentru că, în definitiv, la asta s-ar putea rezuma acţiunea făcută de preşedintele Trump noaptea trecută: la propria-i nevoie politică. Motivarea a fost simplă: „este în interesul naţional SUA să oprească răspândirea şi utilizarea armelor chimice”. Trebuie remarcat faptul că spre sfârşitul discursului nu a cerut plecarea de la putere a lui Bashar-al-Assad, nu a cerut cooperare pentru eliminarea armelor chimice, ci doar un apel „către toate ţările civilizate să ni se alăture pentru a pune capăt măcelului şi vărsării de sânge în Siria, şi de a pune capăt terorismului de orice fel”. Apoi a mai spus ceva despre Dumnezeu. Adică un fel de apel general pentru cine vrea şi poate, ca să nu mai existe rău în lume.
Această ultimă notă trădează în fapt lipsa unei strategii comprehensive în ceea ce priveşte situaţia din Orientul Mijlociu. A fost un moment bun: un moment bun ca să facă ceea ce „Obama nu a avut curaj în 2013”, atacând în loc să coopereze cu Rusia, a fost un moment bun pentru a se poziţiona ca un preşedinte puternic în faţa propriului partid care caută motive pentru o suspendare, precum şi un moment bun pentru a redirecţiona atenţia publicului de la scandalul privind vulnerabilităţile de securitate naţională în care este implicat. Şi atât. Marţi, după atacul din Siria, în prima sa declaraţie Trump a ales să atribuie cele întâmplate „lipsei de determinare şi slăbiciunii fostei administraţii (de la Casa Albă n.r.)”. Până miercuri, timp în care probabil cineva i-a reamintit că este preşedinte şi că poate să facă el altfel lucrurile acum, nu mai este doar spectator, Trump se declara „impactat” de imaginile din teren şi se gândea că e posibil ca „atitudinea mea privind Siria să se schimbe”.
Deci, un preşedinte inconsistent în declaraţii, uşor impresionabil şi impulsiv care, prin acţiunile sale, are capacitatea de a transforma SUA dintr-o putere echilibrată la nivel internaţional într-una destabilizatoare care să poată fi provocată oricând.
Ceea ce este exact pe ce se bazează Rusia în acest moment. Este puţin probabil să putem vedea în viitorul apropiat o administraţie americană care să fie pregătită să răspundă corect unor măsuri de retorsiune cum a fost cea de suspendare a memorandumului de prevenire a incidentelor. Documentul făcea posibilă funcţionarea armatei americane şi a celei ruseşti în acelaşi spaţiu prin comunicarea diverselor acţiuni. Suspendarea unilaterală a acestuia aduce în prim plan posibilitatea apariţiei unor „incidente” în teren. Moscova a numit SUA agresor şi a catalogat acţiunile ca fiind „o poziţie nenecesară de forţă”, şi a anunţat că vor exista repercusiuni.
Cu siguranţă Moscova şi Washingtonul nu vor porni un război pentru Siria, însă momentul va fi folosit de administraţia rusă ca punct de referinţă de pe urma căruia să poată obţine în viitor o serie de beneficii.
Atacul declanşat de SUA nu este singur precedent creat în această situaţie: faptul că regimul Assad a lansat un atac chimic asupra populaţiei civile (şi acesta a fost mediatizat internaţional!) este o palmă dată principalului său susţinător: Rusia. În 2013, Moscova garanta preluarea întregului arsenal chimic al Siriei şi demara susţinerea deschisă pentru regimul de la Damasc. Atacul de marţi afectează imaginea de menţinător al echilibrului în Siria pe care Rusia şi-a construit-o în ultimii ani, iar o consecinţă directă ar putea fi o limitare a susţinerii acordată lui Assad. Ceea ce este important, din punct de vedere umanitar, este că preşedintele sirian a primit un mesaj din ambele părţi privind folosirea armelor chimice. Deşi acest lucru limitează, cel puţin temporar, acest tip de atacuri, nu rezolvă problema. Un scenariu în care SUA îşi declină implicarea în întregul proces, dar reacţionează impulsiv fără să îşi gândească următoarea mişcare sau fără un plan de mitigare a consecinţelor, este unul periculos pentru întreg eşafodajul internaţional.
Cu siguranţă Moscova şi Washingtonul nu vor porni un război pentru Siria, însă momentul va fi folosit de administraţia rusă ca punct de referinţă de pe urma căruia să poată obţine în viitor o serie de beneficii. Cel mai probabil vom vedea o escaladare artificială la nivel declarativ, de ambele părţi, în special în contextul în care secretarul de stat american, Rex Tillerson, are programată, în următoarele zile, prima sa vizită la Moscova.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Mai ales ca presedintele Chinei era in vizita in SUA in momentul atacului in Siria!!