Atât de săraci, că nu pot aprinde lumina

Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos

România. 2017. 100.000 de gospodării în beznă. Sau poate 284.000. Sau poate 60.000. Sau poate 25.000. Nu se știe nici până acum, cu exactitate, câte gospodării fără acces la energie electrică există în România, care sunt cauzele lipsei de acces (sărăcie, conexiuni ilegale care „nu apar pe hârtie”, dar există în realitate, bariere birocratice de acces, precum lipsa de buletin sau de acte de proprietate asupra casei, izolare), unde sunt localizate acestea și ce soluții există pentru aducerea lor la lumină. Numerele enumerate mai sus sunt tot atâtea cifre oficiale vizavi de numărul de gospodării neelectrificate, deținute de diferite instituții publice, de la Institutul Național de Statistică la Ministerul Economiei. Ieșirea din sărăcie energetică înseamnă intrarea în modernitate, acces la educație, la incluziune socială și la un traseu mai clar pentru ieșirea din sărăcie în sens mai larg. Or, noi nu pare să știm prea bine cine sunt săracii energetic ai României, cum arată ei și ce poate fi făcut pentru a-i scoate din vulnerabilitate.

Am lucrat în ultimele luni, alături de colegi politologi și sociologi de la Centrul pentru Studiul Democrației, think tank afiliat Universității Babes Bolyai, la o cercetare complexă asupra fenomenului sărăciei energetice și consumatorului vulnerabil. Ne-am suflecat mânecile și am studiat nu numai toate cotloanele legislației românești și europene în domeniu, ci și cifre nestudiate până acum, obținute în urma solicitărilor specifice de la instituții publice de la noi, precum INS sau Ministerul Muncii. Ce am descoperit ne-a uimit și îngrijorat.

Legea primară a energiei din România, 123/ 2012, spune că autoritățile au obligația să realizeze un plan național de acțiune în cazuri de sărăcie energetică. De altfel, e o cerință europeană, prevăzută în Pachetul Trei Energie. Surpriză, însă. Deși e vorba de un singur plan, iar cele două capitole mari ale legii, unul dedicat energiei electrice, altul gazului natural, sunt redactate în oglindă, probabil dintr-o eroare legislativă nu se știe cine trebuie să realizeze planul. Într-un articol al legii se spune că responsabilitatea revine Ministerului Energiei, într-altul că revine Ministerului Muncii. Cert este că, cinci ani mai târziu, nici urmă de plan. Dacă ne uităm la legislația secundară, lucrurile devin și mai surprinzătoare. Autoritatea Națională de Reglementare în Energie a prevăzut în legislație facilități non-financiare pentru clienții vulnerabili din punct de vedere al sănătății sau vârstei, precum reducerea întreruperilor în alimentare, însă nu există criterii de încadrare în această categorie. Instituțiile statului cu atribuții în domeniul protecției sociale ar fi trebuit să le elaboreze, dar ele nu figurează nicăieri. Avem deci măsuri, dar cine beneficiază de ele? Imposibil de știut.

Dacă vine vorba de vulnerabilitate cauzată de venituri reduse, avem criterii de încadrare, respectiv praguri maxime de venituri care îndreptățesc o persoană să beneficieze fie de tarif social la energie electrică, fie de ajutoare de încălzire, dar nu există niciun alt mijloc non-financiar de protecție. Instituțiile europene recomandă cu insistență folosirea mijloacelor non-financiare (informare, lucrări gratuite de eficiență energetică, eșalonare la plată, etc.) și, mai ales, a remediilor structurale pe termen lung (îmbunătățirea calității locuinței). În România, sistemul pare să știe să ofere doar ajutoare financiare, unele din ele extrem de mici și pentru care povara financiară și administrativă de procesare e mai mare decât ajutorul. În tot cazul, ajutoare care nu fac nimic să remedieze cauzele fenomenului și să scoată oamenii din sărăcie energetică.

Mai mult decât atât, cifrele studiate de noi arată că și aceste ajutoare sunt prost țintite. E adevărat că aproape un sfert din cuantumul ajutoarelor acordate merge către cele mai sărace gospodării, acelea cu venit mediu pe membru de familie sub 155 RON/ lună. Asta e bine. Doar că aproximativ 70% din gospodăriile aflate într-o astfel de stare (aproximativ 600.000) nu primesc niciun ajutor. Mai mult decât atât, peste jumătate din gospodăriile care primesc ajutoare se află în pragurile de venit superioare. Acesta lucru înseamnă că statul depune un efort administrativ disproporționat de mare (procesul de obținere al acestor ajutoare implică dosare stufoase și zeci de borderouri plimbate între primării, furnizori, Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială, etc.) pentru gospodăriile cu veniturile mai mari și care primesc ajutoare foarte mici.

Singurul indicator privind sărăcia energetică la care autoritățile române se uită atunci când oferă ajutoare sunt veniturile scăzute. Un studiu comandat recent de Comisia Europeană a examinat peste 160 de posibili indicatori, studiind practica din toate Statele Membre. S-a concluzionat că e mult mai bine să se țină cont nu numai de venituri, ci și de ponderea cheltuielilor cu energia în totalul cheltuielilor unei familii, sau la cheltuieli foarte mici (din simpla cauză că oamenii nu au acces la energie sau își obstrucționează consumul să platească foarte puțin). Dacă am aplica cei trei cei mai recomandați indicatori europeni de măsurare a sărăciei energetice, în România am avea între aproximativ 10% și 13,5% săraci energetic, din totalul populației. Or, în 2015 sistemul de ajutoare de încălzire a acoperit numai 4,6% din populație.

Dacă ne uităm la tariful social la energie electrică, la care este îndreptățită orice gospodărie cu un venit mediu pe membru de familie sub salariul minim pe economie, 12% din populația României beneficiază de această facilitate. Acest tarif, la jumătate față de tariful reglementat obișnuit, este valabil doar pentru primii 60 de KWh consumați într-o gospodărie. Următorii 30 KWh sunt tarifați la tarif normal. Însă surpriză, tot ce depășește 90 KWh/ lună este taxat mai mult decât dublul tarifului normal. Ce înseamnă 90 KWh/ lună? Cam două becuri. Consumul unei locuințe medii din România este undeva la 260 KWh/ lună. Pe datele obținute de noi din trei zone de distribuție, 42% din gospodăriile care solicită tariful social nu își dimensionează corect consumul și depășesc pragul minim de consum prevăzut de lege. Ba chiar, și mai îngrijorător, 16% depășesc și cei 30 KWh tarifați la tarif normal, intrând pe un tarif foarte mare. Nimeni nu îi avertizează de aceste depășiri și nimeni nu îi consiliază cum să își aleagă un tarif adecvat consumului.

Ar mai fi multe de spus. În raportul public dăm și o serie de recomandări de cum poate fi îmbunătățită situația din România. În perioada verii vom derula cercetări de teren în mai multe localități din România și vom reveni cu noi concluzii de la firul ierbii. Ne-am dori ca decidenții să facă politici în domeniul sărăciei energetice uitându-se la datele statisticile reale și la normele europene, și nu din inerție. Îi putem oare ajuta?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp