Foto: Profimedia Images
Este Rusia un imperiu? Când URSS s-a prăbușit în 1991, Federația Rusă a îmbrățișat mai mult sau mai puțin aceeași identitate imperială pe care bolșevicii o moșteniseră de la predecesorii lor țari cu generații mai devreme. Până la schimbare, Rusia va rămâne o sursă de instabilitate globală și o amenințare la adresa securității europene, în timp ce nu își va atinge propriul potențial adevărat, se arată într-o analiză a Atlantic Council..
De la începutul anilor 1990, Rusia modernă a cerut în mod constant Occidentului să recunoască statele din fosta URSS (cu excepția celor trei state baltice) ca sfera sa exclusivă de influență. Acest lucru reflectă instinctele imperiale puternice din interiorul Kremlinului și în întreaga societate rusă. De asemenea, evidențiază confuzia continuă în rândul publicului rus și al elitelor țării cu privire la ceea ce reprezintă exact „Rusia”.
Acest lucru nu este deloc surprinzător, având în vedere că identitățile rusă și sovietică erau practic imposibil de distins în URSS
Când Uniunea Sovietică s-a dezintegrat, Federația Rusă a preluat pur și simplu controlul asupra instituțiilor sovietice de la Moscova și a început procesul de construire a statului rus post-sovietic. Reticența Rusiei de a se disocia complet de URSS era deja evidentă în decembrie 1991, când Moscova a făcut eforturi pentru crearea Comunității Statelor Independente (CSI).
De-a lungul anilor 1990, atașamentul civic față de Federația Rusă a rămas slab. Între timp, formele de identitate mai deschise imperiale s-au dovedit a fi mult mai populare, ceea ce a condus la apeluri pentru o întoarcere la erele sovietice și țariste sau pentru ca renașterea Rusiei să conducă un nou imperiu eurasiatic. Această tendință a fost evidentă chiar înainte de căderea Imperiului Sovietic, celebrul autor disident Alexander Soljenițîn a cerut în 1990 o nouă Uniune Rusă a celor trei națiuni slave de Est (Rusia, Ucraina și Belarus). Acest concept avea să fie reînviat și extins aproape două decenii mai târziu pentru a servi drept bază pentru ideologia „Lumea Rusă” a lui Putin.
Rusia nu a renunțat în niciun moment la imperiu. Excesele imperiale supranaționale în Rusia post-sovietică au fost clare în timpul crizei constituționale din 1993, care a văzut o alianță între comuniști și naționaliștii de extremă stângă în încercarea de a-l răsturna de la putere pe președintele Elțîn.
Trei ani mai târziu, în timpul alegerilor prezidențiale din Rusia, Elțin a îmbrățișat agenda imperială a unui stat-uniune cu Belarus pentru a ajuta la contracararea sprijinului revanșist puternic pentru liderul comunist Ghenadi Zyuganov.
Când veteranul KGB, Vladimir Putin, a devenit președinte la începutul mileniului, Rusia se îndepărta deja vizibil de integrarea europeană. Putin a îmbrățișat în mod deschis identitatea imperială a Rusiei și a revendicat Eurasia ca sfera exclusivă de influență a Kremlinului. Se pare că a fost obsedat încă de la începutul președinției sale de ideea de a aduce Ucraina înapoi pe orbita Rusiei.
Poziția lui Putin era probabil previzibilă. KGB-ul sovietic, unde și-a petrecut anii de început ai carierei sale profesionale, a fost o instituție izbitor de șovină, care a îmbrățișat în mod deschis un sentiment al misiunii imperiale a Rusiei. Această mentalitate a fost transmisă serviciilor succesoare post-sovietice ale KGB, care și-au asumat un rol dominant în Rusia după ascensiunea lui Putin la putere.
Printre factorii de decizie din Rusia lui Putin, alte foste națiuni sovietice, cum ar fi Ucraina, nu au avut niciodată servicii secrete cu adevărat și nici suveranitate reală.
În schimb, fostele state membre al URSS erau considerate în mod obișnuit ca parte a imperiului informal al Rusiei moderne. Asemenea idei s-au bucurat de un sprijin larg în rândul publicului rus și au fost puternic promovate în mass-media ruse.
În 2012, Putin a revenit la președinție cu scopul de a intra în istorie drept unificator de pământuri rusești. În practică, aceasta a însemnat finalizarea reintegrării Belarusului și Ucrainei. Putin a considerat întotdeauna că aceste două state slave de est sunt membri de bază ai imaginatei sale Uniuni Economice Eurasiatice. Cu Crimeea anexată în 2014 și Belarus transformată într-un stat marionetă rusesc în 2020, ultimul și decisiv pas în acest proces istoric urma să fie subjugarea completă a Ucrainei în 2022.
Din păcate pentru Putin, invazia pe scară largă a Ucrainei nu a decurs conform planului. Departe de a-și duce la bun sfârșit misiunea istorică de reunificare, atacul brutal care se desfășoară asupra Ucrainei a spulberat reputația Rusiei de mare putere și forță militară de luat în seamă. În consecință, mulți consideră acum Rusia ca pe o putere în declin.
Lumea democratică trebuie să-și regândească propriile politici față de Rusia și să nu mai recunoască în mod informal pretențiile Moscovei de a avea o sferă de influență
Kremlinul oferă vecinilor Rusiei și lumii occidentale o oportunitate de aur de a încuraja evoluția unei identități rusești post-imperiale care ar putea servi drept bază pentru reintegrarea Rusiei în comunitatea internațională mai largă.
Pentru a atinge acest obiectiv, lumea democratică trebuie să-și regândească propriile politici față de Rusia și să nu mai recunoască în mod informal pretențiile Moscovei de a avea o sferă de influență. Această abordare învechită și inutilă servește doar la legitimarea ambițiilor imperiale ale Rusiei. În schimb, Occidentul ar trebui să trateze Rusia ca pe un stat național obișnuit nu ca pe un imperiu și să țină Moscova la aceleași standarde aplicate altora.
Liderii occidentali ar trebui, de asemenea, să încurajeze statele non-ruse ale fostei URSS să înceteze să susțină identitatea supranațională a Rusiei și să înceteze participarea lor la structurile post-sovietice al căror scop principal este de a prelungi dominația regională a Rusiei. Membrii CSTO (Organizația Tratatului de Securitate Colectivă) și ai Uniunii Economice Eurasiatice ar trebui încurajați să se retragă. Armenia ar trebui încurajată să revină la Acordul de Asociere cu UE pe care l-a abandonat sub presiunea Rusiei în 2013.
Un alt pas cheie către o Rusie post-imperială este eliminarea zonei gri dintre NATO și UE, pe de o parte, și a Eurasiei dominată de Rusia, pe de altă parte
În timp ce războiul actual din Ucraina nu poate continua pentru totdeauna, o nouă invazie rusă este practic inevitabilă dacă Ucrainei nu i se oferă o foaie de parcurs clară către aderarea la NATO. Poziția actuală a Ucrainei în zona cenușie geopolitică ajută la menținerea vie a aspirațiilor imperiale ale Rusiei și face ca o pace durabilă în Europa să nu fie atinsă.
Integrarea Ucrainei în NATO și UE ar exclude orice alte invazii rusești și ar reduce dramatic posibilitățile pentru noi aventuri imperiale. Acest lucru ar duce la o scădere a sprijinului în Rusia pentru ideologiile imperiale agresive și ar discredita întreaga noțiune de „lume rusă” a lui Putin. În schimb, probabil că am asista la creșterea identității civice ruse.
La trei decenii de la căderea URSS, Rusia este în prezent în pericol real de a-și pierde statutul de Mare Putere. Invazia dezastruoasă a Ucrainei a scos la iveală slăbiciunile interne și a declanșat un colaps fără precedent a influenței ruse în întregul fost Imperiu Sovietic. Este clar în interesul lumii democratice să încurajăm acest proces de retragere imperială. Transformarea identității naționale ruse într-o formă post-imperială și civică ar deschide calea către o nouă eră a păcii și productivității europene. Beneficiarii finali ai acestui lucru ar fi însuși poporul rus.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.