Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De patru ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Avem cea mai mică economisire din Uniunea Europeană

oameni pe strada - sadik demiroz / Panthermedia / Profimedia

Foto: sadik demiroz / Panthermedia / Profimedia

Contul bancar, în anii 1990, era o excepție pentru populația României. Lucrurile, astăzi, sunt radical schimbate. Zece milioane dintre locuitorii țării - o masă critică deci! - dețin azi cincisprezece milioane de conturi bancare: conturi de depozite, conturi curente, conturi asociate cardurilor.

Dacă, în prezent, populația României are cele mai mici economisiri din Uniunea Europeană, cauza nu mai poate fi numărul de conturi. Ci puținătatea banilor din aceste conturi. Cauzele deficitului de economisire însă, care sunt numeroase si profunde, le găsim atât în memoria societății, cât si în viața noastră cotodiană.

În conturi, potrivit statisticii depozitelor garantate din sistemul nostru bancar, vedem încă un efect: polarizarea economisirilor gospodăriilor populației. Realitatea șocantă, ce ne diferențiază de țările care au impulsionat economia de piață, este că în majoritatea copleșitoare a conturilor (87 la sută) s-a adunat doar o foarte mică parte (6,7 la sută) din valoarea totală a economisirilor. Cel mai mare depozit, din această categorie, fiind de numai 10.000 de lei. La celălalt pol însă, al depunerilor de peste 500.000 de lei, doar 0,2 la sută dintre conturi dețin...20 la sută din totalul sumelor din depozitele bancare.

Rănile vechi încă dor

Economisirea populației este legată de doi factori: veniturile curente si agoniseala din fiecare gospodărie. Ambii factori avându-si rădăcinile în puterea economică a societății.

Cele mai relevante analize făcute de instituții de prestigiu, referitoare la avuția națiunilor, aduc în prim-plan înțelepciunea legilor, puterea companiilor din economie si performanțele corpurilor de manageri, de specialiști si de lucrători din aceste companii. Reușita având, de regulă, un numitor comun: continuitatea istorică în regimuri cu economii deschise, cu piețe libere consolidate si cu respect pentru spiritul competițional.

Țările din vestul Uniunii Europene, fără nicio excepție, îsi datorează bogăția în bună măsură faptului că au avut parte de continuitate istorică. Au trecut si ele, desigur, prin cele două mari conflagrații mondiale, care le-au răvășit economiile. Câteva dintre aceste țări au simțit în spate, într-o etapă ori alta, cuțitul rece al destabilizării politice si sociale, cu efecte dramatice în economiile lor. Dar faptul că geo-politic s-au situat dincolo de "cortina de fier", zonă în care economia de piață si-a continuat avântul, le-a menținut în cursa pentru bunăstare. Republica Federală Germană, ca să mă refer la un singur caz, avea înainte de Unificare companii care, timp de două sute de ani, se dezvoltaseră din generație în generație prin contribuția acelorași familii de întreprinzători.

Dincoace de "cortina de fier", în țări ca Polonia, Cehoslovacia (din care s-au desprins Cehia si Slovacia) ori Ungaria, chiar dacă într-o mai mică măsură, memoria mentalităților deprinse în vremea comunismului e mai puțin pregnantă. Geografia si istoria le-au ajutat, în etape mai lungi ori mai scurte, să atenueze presiunea ideologică asupra economiilor din aceste țări. Nu am loc, în acest comentariu, să dezvolt subiectul, dar cine este interesat de detalii le poate găsi în cărțile lui Huntington. Sau în multe alte analize despre refacerea ordinii mondiale după 1989.

România, în schimb, care a traversat cinci mari epoci istorice distincte în numai 161 de ani, din 1859 si până astăzi - 1) trecerea treptată la legi si instituții capitaliste; 2) regatul si capitalismul în dezvoltare; 3) cele trei etape cu trăsături diferite ale epocii comuniste; 4) constituirea instituțiilor statului de drept si ale economiei de piață; 5) România în NATO si în Uniunea Europeană, fără să se fi acomodat consistent cu ultimele trei epoci - a fost în tot acest timp într-o continuă tranziție. Rănile adunate în 161 de ani, ce încă dor, muscă azi din imunitatea economiei noastreare reale. O economie împărțită în 700.000 de firme noi, fără o memorie consolidată privind tradiții, competențe, formare profesională.

Nici impulsurile date economiei între 1964 si 1975, ani în care au fost reparate multe dintre stricăciunile produse în timpul obsedantului deceniu 1945 - 1959, nu au lăsat amintiri pregnante în memoria societății. Pentru că foarte multe dintre realizările din acei ani au fost pierdute în mai puțin de un deceniu - din 1981, când țara a intrat în încetare de plăți, si până în 1989 - timp în care economia românească a fost închisă ermetic. Mai mult, "terapia de șoc" ce a caracterizat această etapă, în condițiile lichidării forțate a datoriei externe, a impus un regim de "terapie graduală", de încetinire a transformărilor deci, în timpul tranziției de la economia de comandă la economia de piață.

Cele cinci mari fracturi istorice, intervenite în numai 161 de ani, apasă încă asupra economiei noastre. Iar cea mai mare presiune o fac decalajele economice, sociale si la nivelul mentalităților față de țările din vest ale Uniunii Europene, si chiar față de unele dintre țările din centrul Europei, acumulate în toți acești ani. Si pentru că, în treizeci de ani de drum nou, au fost scăpate multe trenuri în procesul de reducere a acestor decalaje, acum cântăresc greu în încetineala cu care facem restructurările cerute de ecoomia de piață competitivă. Si pe care le regăsim între cauzele deficitului nostru de economisire.

A șasea populație ca mărime în UE...

Analiza comparativă a deficitului nostru de economisire, făcută în contextul realităților din Uniunea Europeană privind strângerea banilor pentru zile grele ori pentru investiții viitoare, scoate în evidență numeroase răni noi, care se adaugă celor vechi. Sunt răni ce se înscriu între principalele cauze ale plasării economisirii noastre tocmai pe locul 27. Ultimul!

Prima, si poate cea mai gravă, fiind contradicția accentuată între mărimea populației, creșterea consumului mediu peste nivelul ofertei interne - menținută într-o oarecare măsură si în timpul stării de urgență -, si indicatorii de bunăstare. Populația României, de 18,5 milioane de locuitori, este relativ numeroasă, fiind pe locul șase în tabloul Uniunii Europene. Fapt ce face din acest indicator, în toate analizele, un reper pentru toți ceilalți indicatori.

Pentru PIB, întâi, înțeles ca sumă a valorilor economice adăugate trimestru de trimestru si an de an avuției naționale. Căci PIB-ul îsi pierde orice relevanță dacă nu este analizat în raport cu mărimea populației țării. Fiindcă, bunăoară, nu poate fi pusă la index existența în Uniunea Europeană a opt țări cu populații mult mai mici decât România, dar cu PIB-uri nominale... mult mai mari. Dau un exemplu: Irlanda. Noi avem un PIB în jur de 200 de miliarde de euro, pe care îl împărțim la 18,5 milioane de locuitori. Irlanda are un PIB de 300 de miliarde de euro (mai mare deci ca al nostru cu 100 de miliarde) pe care îl împarte la numai...4,5 milioane de locuitori. Iar Irlanda nu e singura țară care ne dă un astfel de semnal, lângă ea mai sunt încă șapte țări, între care Danemarca, Finlanda, Suedia. E bine, așadar, că PIB-ul nostru are de mai mulți ani una dintre cele mai mari viteze de înaintare din Uniunea Europeană, dar nu e la fel de bine că valoarea lui nominală e prea mică în raport cu cerințele unei țări cu 18,5 milioane de locuitori.

Dar PIB-ul nominal nu este numai împărțit pur si simplu la numărul de locuitori; mai trece printr-o împărțire, una complexă si sofisticată. Din care se obține un indicator de bunăstare: PIB-ul pe locuitor la paritatea standard a puterii de cumpărare. Si iată cum noi, cu a șasea populație ca mărime în Uniunea Europeană, suntem tocmai pe locul 26 dacă luăm în calcul indicatorul ce măsoară standardul de viață, o sursă de prim ordin pentru economisire.

Un deficit între multe altele

Avem, așadar, un deficit de economisire. Nu e însă singurul deficit din economia românească. Îl acompaniază alte câteva deficite: al bugetului de stat, al balanței de plăți, al veniturilor gospodăriilor populației, al intermedierii financiare, al capitalului mobilizat în economie si al nivelului de cultură economică. Semnificativ este faptul că toate aceste deficite, rezultate ale amânării restructurărilor de care economia noastră are nevoie vitală, se reflectă mai mult sau mai puțin în deficitul de economisire.

Să reținem că toate cele șase deficite, enumerate mai sus, nu doar că fac casă bună cu deficitul de economisire, dar se si influențează reciproc. Dacă, de exemplu, intermedierea financiară din România, definită ca pondere în PIB a creditelor neguvernamentale, cele date de bănci populației si companiilor, se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană, este evident că nivelul modest al economisirii noastre se numără între cauze. Dar si intermedierea financiară, la rândul ei, aflându-se pe cel mai de jos loc din Uniunea Europeană, se înscrie între cauzele ce țin la cel mai de jos nivel economisirea.

Intermedierea financiară, domeniu exclusiv al băncilor, este un proces în cursul căruia cei care economisesc îsi deschid conturi bancare, pe care le alimentează cu bani. După posibilități, destul de restrânse la noi, cum am văzut. Mai departe, băncile împrumută acești bani populației sau firmelor. Dacă banii ajung în companii, care îi folosesc în procese de producție ori de investiții, acestea le vor plăti salarii multora dintre cei care, preocupați să economisească, alimentează conturile bancare. Asa funcționează acest circuit pretutindeni în lume. La noi însă, banii care circulă prin aceste canale fiind mai puțini, si intermedierea, si economisirea se mențin în limite dintre cele mai modeste.

Îți recomandăm

Generatorii de bani

Am schițat, mai sus, structura economisirii în România, detaliu cu detaliu. Dar important este, totodată, si tabloul surselor de economisire. Două fiind principale: remiterile si veniturile din cele 7,2 milioane de gospodării ale populației.

Remiterile reprezintă denumirea juridică a transferurilor de bani. În speță, a sumelor trimise acasă de compatrioții noștri plecați în lume, care fac PIB pentru

alte țări. O sursă generoasă de economisire, ce a cunoscut creșteri substanțiale în 2006 - 2008, în jur de 7 miliarde de euro pe an, concurând cu investițiile străine. Dar care, în anii de după criză, a scăzut până la 3,5 - 4 miliarde de euro anual, ajungând până aproape de 5 miliarde în 2019, bani ce sunt în bună măsură economisiți.

Spre deosebire de remiteri, care au scăzut un timp iar acum cunosc o ușoară redresare, veniturile din gospodăriile populației au avut creșteri an de an. Cu deosebire în 2018 si 2019, când au fost obținute sporuri semnificative de salarii bugetare si de pensii. Fără a se înregistra si o creștere reală a bunăstării unei mase critice a populației. Cifrele sunt, în acest sens, edificatoare.

Venitul mediu al unei gospodării, ce a ajuns în decembrie 2019 la 4999 de lei, continuă să fie modest. Cum modest este si venitul mediu individual, de 1939 de lei.

Cât privește structura veniturilor, să reținem că 69 de părți sunt salarii, iar 19 părți reprezintă prestații sociale. Ceea ce înseamnă că salariile, pensiile si ajutoarele alcătuiesc 88 de părți din totalul câștigurilor. Dacâ adaugăm aici si veniturile în natură, 7 părți, aproape că se acoperă întregul câștig mediu al gospodăriilor populației.

Acest tablou obligă la reflecții. Pentru că vedem, aici, cu ce s-a ales societatea romănească timp de trei decenii, din 1990 si pănă azi, din nesfârșitele amânări ale restructurărilor.

Ce am amânat de fapt?..

Am amânat producerea efectelor benefice pe care, de-a lungul câtorva sute de ani de capitalism, economia liberă de piață le-a adus în istoria omenirii. Si iată rezultatul: tot din salarii modeste si din pensii modeste trăiește majoritatea populației. Si tot de deficitul bugetar - care nu este altceva decât suma unor împrumuturi, modeste si ele, pe care le poate angaja statul în completarea veniturilor de asemenea modeste ale bugetului - sunt legate speranțele populației privind obținerea a două-trei rații în plus de bunăstare.

Repet: veniturile medii din gospodăriile populației sunt acoperite, aproape în totalitate, cu 68,7 la sută salarii, 18,7 la sută pensii, ajutoare si alocații si 6,8 la sută bunuri în natură, însumând 94,2 la sută. Câte procente mai rămân? Doar 5,8! Un tip de polarizare mai ceva decât în cazul conturilor bancare!

Detaliez. În majoritatea copleșitoare a veniturilor medii din gospodăriile populației, în jur de 94 la sută, binefacerile economiei de piață se regăsesc numai si numai INDIRECT! Ele ajung în aceste gospodării prin salariile primite de angajații companiilor private, cu deosebire ai celor performante, prin pensiile celor care au lucrat si au plătit contribuții sociale în companii private ori prin veniturile patronilor care țin morțiș să fie si salariați ai propriilor firme.

Cât privește beneficiile DIRECTE ale economiei de piață, concept împânzit de confuzii la nivelul unei mari părți din societatea noastră, ele se regăsesc în veniturile medii ale gospodăriilor populației doar în proporție de șase procente. Aceste șase procente însumând dividendele încasate de acționarii ori de patronii companiilor private, veniturile persoanelor fizice autorizate ori ale liber-profesioniștilor, câștigurile de la bursă ori din producția casnică. Sau investițiile private, care potrivit celor mai recente date "se ridică" la...0,3 la sută din totalul cheltuielilor făcute în gospodăriile populației. Or, asta e problema: nivelul efectelor directe ale economiei de piață, asupra standardului de viață al populației, care continuă să rămână scăzut.

Între-o țară cu potențialul economic pe care îl are România, dacă reformele structurale ar fi fost făcute la timp iar legitățile economice ar fi fost luate în serios, roata afacerilor private prospere s-ar fi învârtit fără întrerupere. Mai departe, în loc de marile decalaje între producție si consum, reflectate în deficitele balanței comerciale si în cele mai mici venituri bugetare din Uniunea Europeană, ca pondere în PIB, am fi putut să avem nu 6 procente, ci 20 - 30 de procente reprezentând, la nivelul gospodăriilor populației, venituri directe din afaceri private profitabile. Si un alt nivel al veniturilor, considerabil înalt, în bugetul statului.

Altele ar fi fost, acum, salariile si pensiile în România. Ele ar fi adus venituri substanțiale în gospodăriile populației, la care s-ar fi adăugat câstiguri importante din afaceri private, asigurând un alt standard de viață pentru o masă critică a populației. Si un alt nivel al economisirii.

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Avem cea mai mică economisire din Uniunea Europeană: E tot atât de adevărat că și salariile sunt cele mai mici din UE. Apoi aici piața bancară este dominată de câțiva jucători străini mari care își impun regulile. Nu ai absolut nici un avantaj dacă depui economiile în depozite, practic pierzi banii. Comisioanele și taxele sunt mai mari decât dobânzile iar acestea din urmă sunt real negative. Domnul Vasilescu exagerează ca de obicei importanța continuității istorice. Cu excepția Germaniei distrusă de cele 2 războaie mondiale (deși trebuie să menționăm că în perioadele de cotropire al celorlalte state europene germanii le-au impus condiții economice înrobitoare fapt care le-a dat un uriaș avantaj temporar și în afară de asta ei au altă cultură organizațională și altă mentalitate), celelalte mari state europene ( Spania, Italia, Franța Portugalia, Olanda, UK) au avut sute de ani colonii pe care le-au stors de toată agoniseala. Așa s-a format capitalul bancar și bursier prin strângerea mălaiului dinspre colonii spre metropolă, prea puțin prin economisire propriu-zisă. La dezvoltarea inițială a Republicii federale au contribuit mai mult banii americani decât economiile puține de după război. Noi și alte state comuniste forțați de sovietici am respins planul Marshall. De altfel cred că ocupația sovietică de după război a produs mai mari pagube țării decât imperiul otoman de-a lungul istoriei. Impulsurile date economiei între 1964 si 1975 au fost remarcabile având în vedere de unde plecam ( trebuie menționat că înainte de război în plină economie de piață Muntenia și Moldova erau practic în evul mediu , pe mulți țărani și slujbași Ceaușescu i-a mutat din bordeie de paie și de pe rogojini direct la bloc. E adevărat că plata forțată a datoriei a fost o greșeală dar trebuie avute în vedere nu doar toanele lui Ceaușescu ci și creșterea abruptă a dobânzilor din perioada crizei din 1974 odată cu prăbușirea mitului Bretton Woods din 1944 prin tipărirea fără precedent de dolari și renunțarea la etalonul aur. Apoi deși economia Românească era deplin integrată în CAER totuși eram singura țară comunistă care trebuia să achite materiile prime și petrolul și gazele din URSS în dolari și la prețul zilei nu în ruble transferabile. Nici cu industrializarea cu ajutorul URSS nu prea am avut noroc de aia s-a împrumutat Ceaușescu de la occidentali și bine că a făcut industrializarea cu vesticii ( mă gândesc cu groază ce aveam dacă se făcea cu URSS). În 1991 am fost în Republica Moldova și acolo calculul plăților la magazin se făcea cu abacul cu bile și la PECO pompele de benzină erau manuale acționate de brațele angajatului ( hai să fim sinceri așa ceva nu exista la noi nici în 1965 la începuturile industrializării). Nu mai dați vina pe comunism pentru sărăcie nu are nici o legătură ( nivelul de trai din comunism era mult peste cel din 1938 anul de vârf al producției capitaliste apoi fosta RDG care era comunistă și avea doar 16 mil de locuitori avea PIB-ul peste Spania - deh omul sfințește locul și timpurile. De altfel în România comunistă economisirea era mult mai mare decât acum, milioane de oameni aveau bani la CEC și de acolo finanța statul comunist investițiile. Ce contează cel mai mult pentru venituri și implicit standardul de viață e în primul rând cultura organizațională și mentalitatea mai degrabă decât orânduirea socială. De aia țările nordice ( Danemarca , Suedia, Norvegia) sunt peste cele din sud tot capitaliste și ele. Acolo există o înclinație spre muncă , seriozitate și disciplină care contribuie mult la economisire și educație financiară, poate tocmai din cauza condițiilor naturale aspre mai degrabă decât teoriile lui Huntington. De aia măsurile economice sunt influențate de mentalitate și cultură organizațională, de exemplu dacă s-ar reduce impozitele credeți că se va impulsiona economia prin salarii mai mari , investiții productive și deci creștere economică ? Ei aș ar crește nr de BMW-uri/Mercedesuri , vile în Pipera și postări din Maldive iar în Loft ar fi aglomerație. Salariile și numărul utilajelor productive ar rămâne la același nivel deci nici o modificare a nivelului de trai pentru majoritatea populației, aș zice din contră.
    • Like 0
  • Dupa marile tunuri bancare date cetatenilor romani , multi si-au pierdut increderea in institutile bancare. Iar situatia de azi nu o imbunatateste ci poate chiar o scade mai departe. Cu o dobanda egala cu inflatia sau chiar mai mica. Cu frica continua ca leul o ia la vale rau cu atatea deficite ( noroc cu it-sti si cu capsunarii/sparanghelii ca aduc valuta in tara) , cu niste comisioane nesimtite practicate de banci , oamenii nu simt nevoia sa economiseasca . Plus ca majoritatea nu au de unde. Iar ce-i ce au prefera sa investeaza in imobiliare decat sa ii tina in banca
    • Like 1
  • Bună analiza, trimiterea la Huntington de asemenea justă.
    • Like 0
  • Se vorbeste mult pe tema, dar si pe linga subiect.

    1. Cand ai mai multe conturi, cum se face socoteala totala? Ti se trece toata suma in cont unic sau conturile sunt luate pe grupe, dupa valoare? Daca bancile nu au evidenta nominala, mi se pare ca este o greseala tehnica. (Acelasi om poate avea si conturi mari si conturi mici; si-n lei si-n valuta etc.) Cifrele date sunt doar orientative.
    2. Din pacate, azi, nu mai avem nici un depozit/cont cu o dobinda interesanta, la care sa poti veni cu economii, luna de luna. Si atunci, trebuie sa tii banii la saltea sau in conturi mici, pina se face termenul sa versi banii in contul principal. (6, 9, 12... 36 de luni.) Deci, acelasi om are mai multi bani decat se arata in statistici. Si unii dintre bani nu apar in conturi, pentru ca sunt "la saltea".
    3. Multi oameni castiga bani necinstiti si refuza sa-i depuna in conturi. S-ar demasca.
    4. Dobinzile bancare sunt absolut ridicole. Nu incurajeaza depunerile. Cel putin cele mici. Daca adaugam taxele bancare si taxa de retragere... ce interes ai sa duci banii la ei?
    5. Statu a dat o lege proasta in domeniu, impozitind dobinzile bancare la depozitele de economii. Nu am citit legea, dar am avut un litigiu cu o banca si mi s-a explicat cum se impoziteaza. Gresit! In primul rind, veniturile sub 25-30.000(nu stiu exact suma, trebuie sa verificati) anual, nu se impoziteaza. In C.fiscal. Pai atunci cum se impoziteaza cativa centi sau bani? In al doilea rind, impozitul se pune pe venitul net. Adica dobinda, din care se scad taxele bancare. Si ramine... Nimic. Dar la noi, nu: se ia dobinda din venitul brut, apoi se scad taxele bancare(?!!!). Si trebuie sa vii cu bani de acasa, sa mentii nivelul contului.
    Nu stiu daca legea sau instructiunile de aplicare a legii sunt gresite.
    Desi am semnalat de mult timp abuzurile, nimeni nu misca un deget pentru a le corecta. Nici macar liberalii.

    Desi suntem o tara cu o economie "subbancarizata", capitalul necesar infiitarii unei banci s-a ridicat nejusticat. Acum, iti trebuie ceva de genul 5-8.000.000 E sa fundezi o banca. La economiile noastre, cand se va putea? Asta e un monopol mascat.
    S-a justificat prin cheltuieli mari, legate de o banca si veniturile prea mici. Venituri mici? (Hm...) Uitati ca o banca mica are si chetuieli mici, Si rata de profit e suficienta pentru un mic patron. In timp, se pot uni. Important este sa se infiinteze. Doar prin concurenta libera, climatul se va imbunatati si oamenii vor fi atrasi sa economiseasca, iar. (Daca au ce...) De ce sa duc banii la banca daca nu ai nici un beneficiu? Ba mai si dai din ei... Azi duc 1 leu si retrag 0,8-0,9 lei. Nu mai vorbim de inflatie.
    [Ar trebui reluata ideea bancilor populare (PNT) din perioada interbelica. Nu cu minim 100.000 lei/ actionar, cum e acum. De la 50.000lei /actionar. Si cu un capital social minim de 1.000.000 lei. A nu se confunda cu cifra pentru banci normale, pe care o propun la 1.000.000 E.]

    Deci, dincolo de probemele generale ale economiei (salarizare, venituri din afaceri, mentalitatea de economisire etc.) este vorba si de organizarea sistemului bancar. Si la noi... e prapad.
    (De altfel, de ce sa se depuna la banca veniturile din afaceri, daca reinvestirea lor duce la scutiri de impozite?)

    P.S. Credeti ca intimplator, in Romania s-a obtinut cel mai mare profit bancar?
    • Like 2
    • @ Munteanu Mongolul Mircea
      Este adevarat, de o vreme, la First Bank, au aparut depozite in lei cu 4,2-4,4% dobinda. (La o inflatie de 3,4-4%.)Dar cand ai bani angajati in alte depozite, nu poti sa-i schimbi asa repede. Mai ales daca nu ai incredere in leu. Caci majoritatea parlamentara e tot PSD/UDMR. Ii pot bascula oricand pe liberali. Si nebunia (cu leu) reincepe...
      La ING am vazut ca au si depozite care investesc economiile in actiuni. Doua limitari, din cate am inteles. Prima: investitiile le face brokerul lor. Dar daca pierde, ti se imputa tie. (?!!!) Normal era sa intrebe ce actiuni vrei sa cumperi/vinzi. Ei lucreaza cu banii tai si arunca pierderile pe umerii tai. Nu mai vorbim ca pot investi in sectoare ce nu esti interesat sa le mentii. Ei pot fi mituiti... In al doilea rind, banca nu iti plateste daravelile. Prin urmare, trebuie sa te duci la ANAF , sa platesti impozit pe actiuni, sa platesti taxe la sanatate etc. O gramada de alergaturi, pentru un castig ridicol... Toate taxele si impozitele trebuie luate de la sursa! Nu mai puneti oamenii pe drumuri, aiurea.
      • Like 2
  • sa fim obiectivi:
    1-1/2 din castig se duce la stat
    2-salariile se invart in jurul celui minim
    3-80% din ce iei in mana se duce pe mancare si facturi
    de unde vreti voi economisire?!?
    si mai este ceva : frica oamenilor de a tine banii in banci. daca tu stat poti sa-i iei cand vrei sau banca sa dea faliment ,dobanzile la depuneri fiind nesemnificative,atunci mai bine ii tin la saltea.
    • Like 1


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Simona Halep - Foto: Andrew Schwartz / SplashNews.com / Splash / Profimedia)

„Am crescut cu o mentalitate că eram mică, că nu o să ajung să fiu tenismenă, nu o să ajung să fiu sus în clasament, nu o să ajung să câștig turnee mari. Cum până nu demult, în 2017, mi se spunea « nu ai mental de campion de Grand Slam».” (Foto; Andrew Schwartz / SplashNews.com / Splash / Profimedia)

Citește mai mult

Oradea centru

„Trebuie să existe o abordare integrată pentru că altfel, cu sisteme, cu programe diferite, cu lucruri făcute nișat, nu ai cum să faci o integrare la nivel național. Toate sistemele folosite de autoritățile din România trebuie să fie compatibile, pentru că altfel nu poți să faci mai mult decât s-a făcut până acum”, crede Ilie Bolojan. (Foto: Silviu Filip/ Inquam Photos)

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Halep - Moisescu

Sportivii români trebuie să depășească- pentru a face performanță- limite care le sunt impuse de la vârste mici. „Nu poți să faci aia”, „Nu ești în stare”, „Nu poți să ajungi numărul unu”, „Nu poți să câștigi un Grand Slam”, spune Simona Halep, care crede că un sportiv cu pishicul „tare”, e mai pregătit să fie campion. Ea are și câteva sfaturi pentru părinții care își încurajează copiii să facă sport.

Citește mai mult

ANAF - declarații online

În ultimele două luni și jumătate, multe dintre instituțiile publice din România au descoperit că pot funcționa și fără dosar cu șină. O ordonanță dată de Guvern în perioada pandemiei le obligă astăzi să primească de la cetățeni documente în format electronic și să le răspundă în același fel. „

Citește mai mult