Avem cea mai mică economisire din Uniunea Europeană

Foto: sadik demiroz / Panthermedia / Profimedia

Contul bancar, în anii 1990, era o excepție pentru populația României. Lucrurile, astăzi, sunt radical schimbate. Zece milioane dintre locuitorii țării - o masă critică deci! - dețin azi cincisprezece milioane de conturi bancare: conturi de depozite, conturi curente, conturi asociate cardurilor.

Dacă, în prezent, populația României are cele mai mici economisiri din Uniunea Europeană, cauza nu mai poate fi numărul de conturi. Ci puținătatea banilor din aceste conturi. Cauzele deficitului de economisire însă, care sunt numeroase si profunde, le găsim atât în memoria societății, cât si în viața noastră cotodiană.

În conturi, potrivit statisticii depozitelor garantate din sistemul nostru bancar, vedem încă un efect: polarizarea economisirilor gospodăriilor populației. Realitatea șocantă, ce ne diferențiază de țările care au impulsionat economia de piață, este că în majoritatea copleșitoare a conturilor (87 la sută) s-a adunat doar o foarte mică parte (6,7 la sută) din valoarea totală a economisirilor. Cel mai mare depozit, din această categorie, fiind de numai 10.000 de lei. La celălalt pol însă, al depunerilor de peste 500.000 de lei, doar 0,2 la sută dintre conturi dețin...20 la sută din totalul sumelor din depozitele bancare.

Rănile vechi încă dor

Economisirea populației este legată de doi factori: veniturile curente si agoniseala din fiecare gospodărie. Ambii factori avându-si rădăcinile în puterea economică a societății.

Cele mai relevante analize făcute de instituții de prestigiu, referitoare la avuția națiunilor, aduc în prim-plan înțelepciunea legilor, puterea companiilor din economie si performanțele corpurilor de manageri, de specialiști si de lucrători din aceste companii. Reușita având, de regulă, un numitor comun: continuitatea istorică în regimuri cu economii deschise, cu piețe libere consolidate si cu respect pentru spiritul competițional.

Țările din vestul Uniunii Europene, fără nicio excepție, îsi datorează bogăția în bună măsură faptului că au avut parte de continuitate istorică. Au trecut si ele, desigur, prin cele două mari conflagrații mondiale, care le-au răvășit economiile. Câteva dintre aceste țări au simțit în spate, într-o etapă ori alta, cuțitul rece al destabilizării politice si sociale, cu efecte dramatice în economiile lor. Dar faptul că geo-politic s-au situat dincolo de "cortina de fier", zonă în care economia de piață si-a continuat avântul, le-a menținut în cursa pentru bunăstare. Republica Federală Germană, ca să mă refer la un singur caz, avea înainte de Unificare companii care, timp de două sute de ani, se dezvoltaseră din generație în generație prin contribuția acelorași familii de întreprinzători.

Dincoace de "cortina de fier", în țări ca Polonia, Cehoslovacia (din care s-au desprins Cehia si Slovacia) ori Ungaria, chiar dacă într-o mai mică măsură, memoria mentalităților deprinse în vremea comunismului e mai puțin pregnantă. Geografia si istoria le-au ajutat, în etape mai lungi ori mai scurte, să atenueze presiunea ideologică asupra economiilor din aceste țări. Nu am loc, în acest comentariu, să dezvolt subiectul, dar cine este interesat de detalii le poate găsi în cărțile lui Huntington. Sau în multe alte analize despre refacerea ordinii mondiale după 1989.

România, în schimb, care a traversat cinci mari epoci istorice distincte în numai 161 de ani, din 1859 si până astăzi - 1) trecerea treptată la legi si instituții capitaliste; 2) regatul si capitalismul în dezvoltare; 3) cele trei etape cu trăsături diferite ale epocii comuniste; 4) constituirea instituțiilor statului de drept si ale economiei de piață; 5) România în NATO si în Uniunea Europeană, fără să se fi acomodat consistent cu ultimele trei epoci - a fost în tot acest timp într-o continuă tranziție. Rănile adunate în 161 de ani, ce încă dor, muscă azi din imunitatea economiei noastreare reale. O economie împărțită în 700.000 de firme noi, fără o memorie consolidată privind tradiții, competențe, formare profesională.

Nici impulsurile date economiei între 1964 si 1975, ani în care au fost reparate multe dintre stricăciunile produse în timpul obsedantului deceniu 1945 - 1959, nu au lăsat amintiri pregnante în memoria societății. Pentru că foarte multe dintre realizările din acei ani au fost pierdute în mai puțin de un deceniu - din 1981, când țara a intrat în încetare de plăți, si până în 1989 - timp în care economia românească a fost închisă ermetic. Mai mult, "terapia de șoc" ce a caracterizat această etapă, în condițiile lichidării forțate a datoriei externe, a impus un regim de "terapie graduală", de încetinire a transformărilor deci, în timpul tranziției de la economia de comandă la economia de piață.

Cele cinci mari fracturi istorice, intervenite în numai 161 de ani, apasă încă asupra economiei noastre. Iar cea mai mare presiune o fac decalajele economice, sociale si la nivelul mentalităților față de țările din vest ale Uniunii Europene, si chiar față de unele dintre țările din centrul Europei, acumulate în toți acești ani. Si pentru că, în treizeci de ani de drum nou, au fost scăpate multe trenuri în procesul de reducere a acestor decalaje, acum cântăresc greu în încetineala cu care facem restructurările cerute de ecoomia de piață competitivă. Si pe care le regăsim între cauzele deficitului nostru de economisire.

A șasea populație ca mărime în UE...

Analiza comparativă a deficitului nostru de economisire, făcută în contextul realităților din Uniunea Europeană privind strângerea banilor pentru zile grele ori pentru investiții viitoare, scoate în evidență numeroase răni noi, care se adaugă celor vechi. Sunt răni ce se înscriu între principalele cauze ale plasării economisirii noastre tocmai pe locul 27. Ultimul!

Prima, si poate cea mai gravă, fiind contradicția accentuată între mărimea populației, creșterea consumului mediu peste nivelul ofertei interne - menținută într-o oarecare măsură si în timpul stării de urgență -, si indicatorii de bunăstare. Populația României, de 18,5 milioane de locuitori, este relativ numeroasă, fiind pe locul șase în tabloul Uniunii Europene. Fapt ce face din acest indicator, în toate analizele, un reper pentru toți ceilalți indicatori.

Pentru PIB, întâi, înțeles ca sumă a valorilor economice adăugate trimestru de trimestru si an de an avuției naționale. Căci PIB-ul îsi pierde orice relevanță dacă nu este analizat în raport cu mărimea populației țării. Fiindcă, bunăoară, nu poate fi pusă la index existența în Uniunea Europeană a opt țări cu populații mult mai mici decât România, dar cu PIB-uri nominale... mult mai mari. Dau un exemplu: Irlanda. Noi avem un PIB în jur de 200 de miliarde de euro, pe care îl împărțim la 18,5 milioane de locuitori. Irlanda are un PIB de 300 de miliarde de euro (mai mare deci ca al nostru cu 100 de miliarde) pe care îl împarte la numai...4,5 milioane de locuitori. Iar Irlanda nu e singura țară care ne dă un astfel de semnal, lângă ea mai sunt încă șapte țări, între care Danemarca, Finlanda, Suedia. E bine, așadar, că PIB-ul nostru are de mai mulți ani una dintre cele mai mari viteze de înaintare din Uniunea Europeană, dar nu e la fel de bine că valoarea lui nominală e prea mică în raport cu cerințele unei țări cu 18,5 milioane de locuitori.

Dar PIB-ul nominal nu este numai împărțit pur si simplu la numărul de locuitori; mai trece printr-o împărțire, una complexă si sofisticată. Din care se obține un indicator de bunăstare: PIB-ul pe locuitor la paritatea standard a puterii de cumpărare. Si iată cum noi, cu a șasea populație ca mărime în Uniunea Europeană, suntem tocmai pe locul 26 dacă luăm în calcul indicatorul ce măsoară standardul de viață, o sursă de prim ordin pentru economisire.

Un deficit între multe altele

Avem, așadar, un deficit de economisire. Nu e însă singurul deficit din economia românească. Îl acompaniază alte câteva deficite: al bugetului de stat, al balanței de plăți, al veniturilor gospodăriilor populației, al intermedierii financiare, al capitalului mobilizat în economie si al nivelului de cultură economică. Semnificativ este faptul că toate aceste deficite, rezultate ale amânării restructurărilor de care economia noastră are nevoie vitală, se reflectă mai mult sau mai puțin în deficitul de economisire.

Să reținem că toate cele șase deficite, enumerate mai sus, nu doar că fac casă bună cu deficitul de economisire, dar se si influențează reciproc. Dacă, de exemplu, intermedierea financiară din România, definită ca pondere în PIB a creditelor neguvernamentale, cele date de bănci populației si companiilor, se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană, este evident că nivelul modest al economisirii noastre se numără între cauze. Dar si intermedierea financiară, la rândul ei, aflându-se pe cel mai de jos loc din Uniunea Europeană, se înscrie între cauzele ce țin la cel mai de jos nivel economisirea.

Intermedierea financiară, domeniu exclusiv al băncilor, este un proces în cursul căruia cei care economisesc îsi deschid conturi bancare, pe care le alimentează cu bani. După posibilități, destul de restrânse la noi, cum am văzut. Mai departe, băncile împrumută acești bani populației sau firmelor. Dacă banii ajung în companii, care îi folosesc în procese de producție ori de investiții, acestea le vor plăti salarii multora dintre cei care, preocupați să economisească, alimentează conturile bancare. Asa funcționează acest circuit pretutindeni în lume. La noi însă, banii care circulă prin aceste canale fiind mai puțini, si intermedierea, si economisirea se mențin în limite dintre cele mai modeste.

Generatorii de bani

Am schițat, mai sus, structura economisirii în România, detaliu cu detaliu. Dar important este, totodată, si tabloul surselor de economisire. Două fiind principale: remiterile si veniturile din cele 7,2 milioane de gospodării ale populației.

Remiterile reprezintă denumirea juridică a transferurilor de bani. În speță, a sumelor trimise acasă de compatrioții noștri plecați în lume, care fac PIB pentru

alte țări. O sursă generoasă de economisire, ce a cunoscut creșteri substanțiale în 2006 - 2008, în jur de 7 miliarde de euro pe an, concurând cu investițiile străine. Dar care, în anii de după criză, a scăzut până la 3,5 - 4 miliarde de euro anual, ajungând până aproape de 5 miliarde în 2019, bani ce sunt în bună măsură economisiți.

Spre deosebire de remiteri, care au scăzut un timp iar acum cunosc o ușoară redresare, veniturile din gospodăriile populației au avut creșteri an de an. Cu deosebire în 2018 si 2019, când au fost obținute sporuri semnificative de salarii bugetare si de pensii. Fără a se înregistra si o creștere reală a bunăstării unei mase critice a populației. Cifrele sunt, în acest sens, edificatoare.

Venitul mediu al unei gospodării, ce a ajuns în decembrie 2019 la 4999 de lei, continuă să fie modest. Cum modest este si venitul mediu individual, de 1939 de lei.

Cât privește structura veniturilor, să reținem că 69 de părți sunt salarii, iar 19 părți reprezintă prestații sociale. Ceea ce înseamnă că salariile, pensiile si ajutoarele alcătuiesc 88 de părți din totalul câștigurilor. Dacâ adaugăm aici si veniturile în natură, 7 părți, aproape că se acoperă întregul câștig mediu al gospodăriilor populației.

Acest tablou obligă la reflecții. Pentru că vedem, aici, cu ce s-a ales societatea romănească timp de trei decenii, din 1990 si pănă azi, din nesfârșitele amânări ale restructurărilor.

Ce am amânat de fapt?..

Am amânat producerea efectelor benefice pe care, de-a lungul câtorva sute de ani de capitalism, economia liberă de piață le-a adus în istoria omenirii. Si iată rezultatul: tot din salarii modeste si din pensii modeste trăiește majoritatea populației. Si tot de deficitul bugetar - care nu este altceva decât suma unor împrumuturi, modeste si ele, pe care le poate angaja statul în completarea veniturilor de asemenea modeste ale bugetului - sunt legate speranțele populației privind obținerea a două-trei rații în plus de bunăstare.

Repet: veniturile medii din gospodăriile populației sunt acoperite, aproape în totalitate, cu 68,7 la sută salarii, 18,7 la sută pensii, ajutoare si alocații si 6,8 la sută bunuri în natură, însumând 94,2 la sută. Câte procente mai rămân? Doar 5,8! Un tip de polarizare mai ceva decât în cazul conturilor bancare!

Detaliez. În majoritatea copleșitoare a veniturilor medii din gospodăriile populației, în jur de 94 la sută, binefacerile economiei de piață se regăsesc numai si numai INDIRECT! Ele ajung în aceste gospodării prin salariile primite de angajații companiilor private, cu deosebire ai celor performante, prin pensiile celor care au lucrat si au plătit contribuții sociale în companii private ori prin veniturile patronilor care țin morțiș să fie si salariați ai propriilor firme.

Cât privește beneficiile DIRECTE ale economiei de piață, concept împânzit de confuzii la nivelul unei mari părți din societatea noastră, ele se regăsesc în veniturile medii ale gospodăriilor populației doar în proporție de șase procente. Aceste șase procente însumând dividendele încasate de acționarii ori de patronii companiilor private, veniturile persoanelor fizice autorizate ori ale liber-profesioniștilor, câștigurile de la bursă ori din producția casnică. Sau investițiile private, care potrivit celor mai recente date "se ridică" la...0,3 la sută din totalul cheltuielilor făcute în gospodăriile populației. Or, asta e problema: nivelul efectelor directe ale economiei de piață, asupra standardului de viață al populației, care continuă să rămână scăzut.

Între-o țară cu potențialul economic pe care îl are România, dacă reformele structurale ar fi fost făcute la timp iar legitățile economice ar fi fost luate în serios, roata afacerilor private prospere s-ar fi învârtit fără întrerupere. Mai departe, în loc de marile decalaje între producție si consum, reflectate în deficitele balanței comerciale si în cele mai mici venituri bugetare din Uniunea Europeană, ca pondere în PIB, am fi putut să avem nu 6 procente, ci 20 - 30 de procente reprezentând, la nivelul gospodăriilor populației, venituri directe din afaceri private profitabile. Si un alt nivel al veniturilor, considerabil înalt, în bugetul statului.

Altele ar fi fost, acum, salariile si pensiile în România. Ele ar fi adus venituri substanțiale în gospodăriile populației, la care s-ar fi adăugat câstiguri importante din afaceri private, asigurând un alt standard de viață pentru o masă critică a populației. Si un alt nivel al economisirii.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp