Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De patru ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Dosarul aurului

aur - BNR - Foto Inquam Photos / Octav Ganea

Foto Inquam Photos / Octav Ganea

Primăvara anului 1944

Nume de cod: „Neptun". Filmări, fotografii, documente scrise, păstrate în Arhiva BNR, recompun șirul de fapte istorice de acum 76 de ani, când devenise evident că statele „Axei" vor pierde războiul.

Pentru Banca Națională, care acumulase atunci cel mai voluminos stoc de aur existent vreodată în România, urgența întâi era să-si adăpostească într-un loc sigur Tezaurul. De la guvern primise asigurări că i se va acorda "orice concurs ar cere". I-a revenit BNR dreptul de a decide între trei propuneri: 1) transportul Tezaurului într-o țară europeană prietenă; 2) transportul într-o țară neutră din sud; 3) adăpostirea pe teritoriul românesc. Lecția amară a istoriei (pierderea Tezaurului în Primul Război Mondial) a cântărit greu în favoarea unei soluții interne. La 7 iunie 1944, Consiliul de Administrație al BNR a aprobat mutarea Tezaurului la Tismana, la dăpostul unui versant muntos. Operațiunea, complexă si riscantă - ce a beneficiat de participarea Guvernului României, a Marelui Stat Major al Armatei, a Bisericii Ortodoxe Române, a Ministerului de Finanțe, a Serviciilor de Informații si a Căilor Ferate Române - a decurs în deplină siguranță si în cel mai strict secret. Tezaurul BNR a fost ascuns la Tismana timp de trei ani, din 1944 până în 1947.

În 1944, când stocul efectiv de aur a fost ascuns în munți, la Tismana, încă o piesă valoroasă din Tezaurul BNR se impunea să fie bine păzită. O creanță! De fapt, un întreg DOSAR, cuprinzând probe tari - acte, protocoale, tratate, garanții, toate în original - adunate într-o singură piesă. DOSARUL AURULUI de la Moscova.

Un timp, aurul trimis spre păstrare în Rusia, în 1916 si 1917, a continuat să fie contabilizat la Banca Națională a României. Cu speranța că îi va fi returnat cândva. În 1929 însă, din nevoia firească de a pune semnul egal între stocul efectiv de aur si evidențele contabile, cele 92 de tone de aur de la Moscova au fost scoase din activul BNR. A rămas însă dovada: DOSARUL!

Toți guvernatorii Băncii Naționale, de după Primul Război Mondial, si-au transmis unul altuia, la primirea-predarea mandatului, acest prețios DOSAR. Cu legământul solemn de a-l păstra în deplină siguranță.

Ar fi fost imposibil ca istoria acestui DOSAR, ce a traversat mai multe epoci, să fi fost reconstituită detaliu cu detaliu. Este însă cert că - potrivit cercetărilor întreprinse de specialiștii din cadrul Arhivei BNR - în perioada interbelică DOSARUL a fost păstrat în casa de fier din biroul guvernatorilor. În 1941 însă, unul dintre directorii BNR, Mihail Romascanu, a primit aprobarea să studieze DOSARUL si să facă un duplicat: Dosarul Moscova 2, ce a făcut de asemenea istorie. Apoi DOSARUL, redenumit Moscova 1, a fost depozitat în Arhiva Generală. În 1944, când s-a decis transferul stocului de aur la Tismana, păstrarea DOSARULUI (Moscova 1) în Arhiva Generală a fost socotită soluția cea mai bună. Si asa a si fost!

În 1947, după ce stocul de aur a revenit în centrala BNR, DOSARUL AURULUI de la Moscova si-a recăpătat locul în casa de fier din biroul guvernatorilor. Dacă, până astăzi, nu toate momentele din drumul prin vremuri al acestui dosar au reușit să fie descifrate, un adevăr este verificat o sută la sută: acela că toți guvernatorii Băncii Naționale, fără excepție, si-au respectat legământul si au păzit DOSARUL!

Anii 1960...

Un bărbat, în vacanță, își aranja undițele pentru o partidă de pescuit pe malul Lotrului. În după-amiaza acelei zile însă, în zonă, avea să pornească zarva inaugurării oficiale a unui șantier. Asa că, încă de la prima oră, prim-secretarul comitetului regional, însoțit de cei implicați în organizarea festivității, a trecut pe acolo pentru nelipsitele indicații: unde să fie ridicată tribuna, unde va fi panglica pe care o va tăia împreună cu tovarăsu' de la centru...Zărindu-l pe bărbatul care tocmai se pregătea de pescuit s-a enervat brusc.

- Ce-i cu ăla?

Si cum nimeni nu a știut să-i dea vreun răspuns, s-a îndreptat grăbit spre malul râului, urmat bineînțeles de toată suita.

- Cine esti dumneata?...

Întrebarea sunase sentențios. Bărbatul s-a ridicat politicos, a înclinat capul, a zâmbit, apoi a vorbit:

- Dumneata crezi că eu știu cine mai sunt?

Cineva din suită l-a recunoscut si i-a șoptit prim-secretarului:

- E ministrul Finanțelor, tovarășul Vijoli!...

Îți recomandăm

Un "comunist român"?...

Aurel Vijoli!

Cititorul de azi, dacă nu i-a mai întâlnit numele, se va grăbi să-l caute pe Internet. Ce va găsi? Că "a fost un comunist român, ministru de Finanțe între 1957 si 1968". Si că, "între 18 noiembrie 1947 si 5 martie 1952, a fost guvernator al BNR, calitate în care a aplicat politica economică promovată de Partidul Comunist Român". O etichetă! O simplă etichetă, scrisă în alb-negru, fără nuanțe, fără culori, fără să surprindă pulsul vieții reale si, mai cu seamă, fără să ne spună nimic despre complexitatea personajului.

Dosarul lui Aurel Vijoli, din ARHIVA BNR, numără câteva sute de pagini. Povestea unui OM. De la cererea unui tânăr de viitor din corpul profesional al Băncii Naționale, în a doua parte a anilor 1920 - care îi solicita guvernatorului un concediu de trei zile, motivând că îi este "dor de părinți" - până la destituirea din demnitatea de guvernator si retragerea titlului de profesor universitar iar, după două zile, arestarea lui pentru vina închipuită că ar fi fost "dușman al poporului".

Desigur, caracterizarea de pe Internet n-a plecat din neant. În dosarul din Arhiva BNR sunt si date potrivit cărora "ascensiunea lui Aurel Vijoli în conducerea BNR s-a datorat în egală măsură meritelor profesionale si apropierii de Partidul Comunist". Un adevăr incontestabil. Dar...

Aurel Vijoli a fost o personalitate al cărui contur nu avea cum să încapă pe o etichetă. Si, mai ales, el nu era omul care, de dragul vreunei ideologii, să-si trădeze vocația de eminent dascăl si de finanțist de anvergură. Vorbele circulau, colaboratorii lui de la BNR șopteau că guvernatorul, adept al raționamentelor logice, se opunea dictatelor cu tentă ideologică invocând legitățile economice obiective. Asa că șefii comuniști din acei ani, când s-a ivit ocazia, s-au descotorosit de el. Cum însă cu legitățile economice nimeni nu se poate juca, pentru că dacă sunt sfidate se răzbună cumplit, "isprava" de la BNR, din martie 1952, s-a soldat cu intrarea României în haos financiar. Unica soluție posibilă atunci a fost repararea gafei din martie 1952. Vijoli a fost scos din închisoare, adus consilier la guvern iar după un timp numit ministru al Finanțelor. Au fost de asemenea eliberați si "revalorificați" colaboratorii lui. Iar faptul că țara a fost scoasă din haos financiar de Aurel Vijoli este de notorietate.

Palatul Nou al BNR - Sala "Mitiță Constantinescu"

Nu-mi amintesc anul. Se încheiase însă renovarea Palatului Nou iar Sala "Mitiță Constantinescu" își etala proaspăta înfățișare. Colocviul organizat de Banca Națională, dedicat Tezaurului de la Moscova, a avut un puternic ecou.

Atunci, pentru prima dată, guvernatorul Mugur Isărescu a făcut public faptul că în biroul său, în casa de fier, se află un document de o însemnătate extraordinară: DOSARUL cu acte originale, cu semnături, cu parafe, cu garanții, ce atestă drepturile României privind cele 92 de tone de aur încredințate Rusiei, spre păstrare, în împrejurările grele din anii 1916 si 1917.

Si tot atunci a povestit cum a ajuns în posesia acestui DOSAR. În septembrie 1990, când a fost numit guvernator, a preluat mandatul de la predecesorul său, Decebal Urdea. După prezentarea colaboratorilor, a instituției, a problemelor, a urmat - în biroul guvernatorilor, din Palatul Vechi - un moment la care nu se aștepta: solemnitatea predării Dosarului Aurului de la Moscova. Cu adnotarea lui Decebal Urdea: "Acest dosar l-au avut în păstrare, si l-au încredințat mai departe la predarea mandatului, guvernatorii Băncii Naționale de la Bibicescu până la mine".

Pe Decebal Urdea l-am cunoscut în 1985, când era ministru adjunct la Finanțe. M-a prezentat colegul meu de la "Scânteia", Ion Erhan. În vara lui 1989, la puțin timp după ce fusese numit guvernator, l-am vizitat la Banca Națională. Dialogul s-a rezumat la o temă care ardea atunci: controlul prin leu. La plecare, m-a condus până la scările ce coboară spre Sala de Marmoră, departe de biroul lui "înzestrat" cu microfoane. Mai avea ceva de adăugat: "Problema e că...am pierdut stabilitatea financiară".

În 1996, când am intrat în familia profesională a Băncii Naționale, primul dintre noii mei colegi care m-a vizitat a fost Decebal Urdea. Atunci mi-a spus jumătate din poveste: "În acea zi de septembrie 1990, când urma să predau mandatul de guvernator, nu atât faptul că plecam de la Banca Națională m-a întristat, cât un articol dintr-un ziar dintre acelea abia apărute. Cu gândul că voi pleca de la BNR mă obișnuisem. Din ianuarie 1990 am tot așteptat ziua în care voi fi schimbat. Si, apoi, iată că de la BNR nici n-am mai plecat. Am fost șocat când, în biroul meu, după ce toate gesturile protocolului de predare-primire se consumaseră iar eu m-am ridicat si i-am urat succes noului guvernator, un tânăr de 40 de ani, am primit propunerea să-i fiu consilier. După care a adăugat că Banca Națională mai are nevoie de mine".

Păstra însă, în memorie, si o amintire din acea zi de septembrie 1990 care îl rodea. Un ziar al vremii scrisese atunci că părăsește Banca Națională...guvernatorul comunist Decebal Urdea.

- Eu, cum bine știți, a continuat Decebal Urdea, am fost guvernator si atât. Ideologia n-a avut rost si nu va avea rost în treburile Băncii Naționale.

După ce povestea DOSARULUI AURULUI de la Moscova a devenit publică, l-am căutat eu pe Decebal Urdea.

- Dosarul acesta, mi-a spus, a fost o probă de patriotism pentru toți guvernatorii care au condus Banca Națională în timpul regimului comunist...

După o pauză a adăugat:

- Proba asta, de fapt, au trecut-o toți guvernatorii, de la Bibicescu încoace, pentru că noi, ceilalți guvernatori, am păzit DOSARUL si am păzit SECRETUL DOSARULUI.

Si totuși, între toți guvernatorii BNR, care au păzit DOSARUL si au păzit SECRETUL DOSARULUI, opt formează un grup distinct: ei sunt MARTIRII! Cei care au avut de pătimit, au trecut prin chinurile din închisorile comuniste, dar n-au scos un cuvânt despre DOSARUL pe care l-au avut un timp în grijă. L-am amintit deja pe Aurel Vijoli. El a fost ultimul dintre MARTIRI, în ordinea în care au îndeplinit mandatul de guvernator. Primul fiind Dimitrie (Tilică) BURILLIANU.

N-au trădat secretul nici sub tortură

Nimeni nu știe, azi, cum a reușit Aurel Vijoli să transmită, succesorului său, DOSARUL si SECRETUL DOSARULUI. Probabil că totul s-a petrecut în cele două zile dintre destituirea sa si momentul arestării. Cert este că DOSARUL a rămas în casa de fier din biroul guvernatorilor. Ceea ce înseamnă că în cei doi ani în care a fost anchetat, ca să-si mărturisească vina de a fi devenit "dușman al poporului" - si știm cum se desfășurau atunci anchetele -, n-a suflat o vorbă despre DOSAR.

Primul dintre guvernatori, căruia i s-a încredințat DOSARUL, a fost Ioan Bibicescu. El a condus Banca Națională în perioada februarie 1914 - decembrie 1921. A murit în 1924. I-a urmat Mihai Oromolu,care a murit în 1945. Dumitru (Mitiță) Constantinescu a murit în 1946. Alexandru Ottulescu, care i-a urmat lui Mitiță Constantinescu la conducerea BNR, a murit înaintea lui, în 1944. Toți, trecând în vesnicie înainte de anul 1950, au fost mântuiți de tragedia de a fi trecut si prin ororile din obsedantul deceniu (1950 - 1959). Următorii opt guvernatori însă, de la BURILLIANU la VIJOLI, au plătit scump cutezanța de a fi rămas între pământeni în anii 1950.

Primul care a înțeles ce a însemnat, în istoria României, obsedantul deceniu, a fost Dimitrie (Tilică) BURILLIANU. El a condus Banca Națională între ianuarie 1927 - martie 1931. Licențiat în Drept si al Înaltei Scoli de Stiințe Politice din Paris, devenit diplomat la 24 de ani si trimis să lucreze în Legația României de la Londra, era un personaj distins. L-au arestat în noaptea de 5 spre 6 mai 1950, apoi l-au internat la Sighet, unde a fost torturat. Nu a supraviețuit umilinței de a-i fi fost tăiată cu forța venerabila lui barbă stufoasă, la care ținea enorm. La 25 aprilie 1954 inima lui a refuzat să mai bată. Tilică Burillianu a luat cu el în ceruri secretul DOSARULUI.

De un tratament aproape identic a avut parte si Constantin ANGELESCU. El a condus Banca Națională în mai multe rânduri, ultimul mandat exercitând-l între 1 aprilie - 30 septembrie 1944. Licențiat în Drept al Universității Bucuresti, avocat celebru, ministru al Lucrărilor Publice, al Comunicațiilor, al Economiei Naționale, membru al Consiliului Economic Superior, ca guvernator al Băncii Naționale i-a revenit un rol important în adăpostirea Rezervei de Aur la Mănăstirea Tismana. A fost arestat în 1950, întemnițat la Sighet, une a fost anchetat sub tortură, apoi trimis cu domiciliu forțat în Bărăgan. A murit în 1973, luând de asemenea cu el secretul DOSARULUI.

Tragic a fost si destinul lui Mihail MANOILESCU. A avut în păstrare DOSARUL doar câteva luni, în perioada 14 iulie - 27 noiembrie 1931, timp în care a condus Banca Națională. Inginer, profesor la Politehnica din București, ministru la Lucrările Publice, la Industrie si Comerț, la Afacerile Străine, a fost si el arestat, închis la Sighet, torturat. A murit în decembrie 1950, înainte să fi fost condamnat, ducând de asemenea în ceruri secretul DOSARULUI. La doi ani după moarte, în 1952, i s-a deschis...proces, fiind condamnat la 15 ani de temnță grea.

I-a urmat Grigore (Dorel) DIMITRESCU. Licențiat al Facultății de Drept din Bucuresti, doctor în Drept, Economie si Finanțe la Paris, profesor universitar, a condus Banca Națională în perioada februarie 1934 - iulie 1935. A ajuns si el la Sighet, unde de asemenea a fost torturat. A murit acolo, în 1955, fără să fi trădat secretul DOSARULUI.

Ion LAPEDATU a avut si el parte de destule suferințe. Intelectual transilvănean, personalitate complexă, cu vocație culturală, a condus Banca Națională între septembrie 1944 - martie 1945. Fratele lui a murit la Sighet, în 1950, iar lui i-a fost retras titlul de membru al Academiei Române, i-a fost suprimată pensia pentru anii în care a fost în serviciul Băncii Naționale, cărora li s-a adăugat un șir de persecuțiil politice. A murit în martie 1951, când n-a mai putut să îndure umilințele la care era supus, fără să fi trădat secretul DOSARULUI.

Al șaselea martir a fost Constantin (Costel) TĂTĂRANU. Licențiat în Drept si Doctor în Stiințe Economice la Paris, parlamentar, distins intelectual public, pe numele lui a fost emis un mandat de arestare pentru participare la mișcarea națională de rezisatență. Condamnat la muncă silnică pe viață în 1951, a fost închis la Sighet, unde a murit în 1953, ducând si el în ceruri secretul DOSARULUI.

Tiberiu MOSOIU a condus Banca Națională în perioada mai 1946 - noiembrie 1947. Doctor în Drept al Universității din Bruxelles, profesor universitar de Drept Roman, deputat, personalitate publică, a avut partea lui de persecuții politice. A fost îndepărtat din Banca Națională în noiembrie 1947, în timpul evenimentelor care pregăteau despărțirea de monarhie, impunându-i-se domiciliu forțat într-o comună din județul Buzău, unde a si murit. Fără a trăda secretul DOSARULUI.

Aurel VIJOLI a fost reabilitat, a devenit ministru, i-a fost recunoscut meritul de a fi scos țara din mari probleme financiare, dar durerea ce i-a fost provocată de nedreptele persecuții politice nu a putut s-o uite niciodată. Dovadă fiind si răspunsul dat, în acea dimineață din anii 1960, pe malul unui râu de munte, la întrebarea unui prim-secretar regional: "Dumneata crezi că eu știu cine mai sunt?"...

Ce a fost mai departe?

Potrivit unor scrieri, ieșite de sub pana câtorva autori cu convingerea fermă că istoria ar fi curs numai asa cum își imaginează ei, din martie 1952 si până în septembrie 1990 la conducerea Băncii Naționale s-ar fi perindat nouă guvernatori comuniști. Dacă criteriul de judecată este carnetul de partid, fără de care era imposibil să ajungi nu doar guvernator al Băncii Naționale, ci si șef de secție la o cooperativă sătească de împletit coșuri din nuiele, atunci afirmația este exactă: toți cei nouă guvernatori din această perioadă au fost comuniști.

Avem însă de-a face si aici cu o simplă etichetă, în alb-negru, redusă la o schemă rigidă. Judecând însă lucrurile în complexitatea lor, cum de fapt a curs istoria, între această etichetă si adevăr nu sunt legături esențiale.

La Banca Națională, instituție fundamentală a țării care a învățat că scrutarea viitorului începe cu analiza atentă a trecutului, istoria constituie o preocupare constantă. În nenumărate dezbateri, cu deosebire în cadrul colocviilor de istorie si civilizație bancară organizate cu regularitate de vreo douăzeci de ani încoace, a existat o grijă permanentă ca astfel de scheme să fie evitate. Din această perspectivă, analiza perioadei 1952 - 1990 a fost făcută întotdeauna cu o mare grijă pentru adevăr. O întrebare a fost deseori repetată: după evenimentele din martie 1952, când cei mai mulți dintre specialiștii pe care Banca Națională se baza au fost îndepărtați, ce a fost mai departe?...

Sigur, mult timp însuși cadrul de desfășurare a vieții interne devenise o schemă rigidă: centralizare excesivă, planificare totală, economie închisă. În condițiile date, nici guvernatorii Băncii Naționale nu au mai avut anvergura de altădată, nici standardele de profesionalism si de moralitate nu au mai fost cele de dinainte. Treptat însă, cu eforturi vizibile, si profesionalismul, si moralitatea au redevenit în bună măsură criterii de selecție în condițiile în care însăși Banca Națională îsi regândea ținuta de instituție de elită. Mai cu seamă că, asa cum guvernatorul Mugur Isărescu a subliniat de mai multe ori în cadrul colocviilor de istorie si civilizație, "guvernatorii din această perioadă au fost, cu toții, oameni care s-au străduit, în împrejurările cunoscute, să-si facă datoria".

"Oameni care s-au străduit să-si facă datoria". Acum, la cea de a 140-a aniversare a BNR, e timpul ca această subliniere să fie întărită. Adăugând că înainte de toate, de fapt mai presus de toate, nu din convingeri comuniste s-au angajat acesti oameni în ștafeta istorică a transmiterii de la un guvernator la altul a DOSARULUI AURULUI de la Moscova, si a păstrării secretului acestui DOSAR! Ci din datoria de onoare față Banca Națională a României.

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Documente despre Tezaurul de la Moscova.
    La Arhivele Nationale, in Colectia Microfilme Rusia, se afla microfilmate copii ale dosarului privind transportul cu trenul la Moscova al Tezaurului romanesc, dosarul original aflandu-se in Arhiva MAE rus. Eu l-am descoperit acolo si am comandat microfilmarea lui. La intoarcere am comunicat MAE roman ca dosarul in copie microfilm poate fi vazut la Arhivele Nationale, dar nu cunosc daca s-a dat curs acestei comunicari, deoarece eu am incheiat intre timp colaborarea cu Arhivele Nationale. Precizez insa ca dosarul contine exclusiv documente privind organizarea si efectuarea sub paza militara a transportului cu trenul, nu si continutul tezaurului.
    Daca dl. Vasilescu e interesat, imi poate raspunde la acest comentariu iar eu il voi cauta si ii voi da orice alte informatii l-ar interesa.
    La dosarul cu inventarele, bineinteles ca nu am putut ajunge. Stiu ca exista o Comisie formata din mai multi specialisti in istorie care se ocupa prin anii 90 de problema Tezaurului, dar am impresia ca in prezent nu se mai ocupa nimeni.
    Am avut ocazia sa citesc la Arhivele Nationale stenograma unei discutii avute de NC cu Brejnev, NC ridicand priblema Tezaurului, la care Brejnev i-a replicat ca daca partea sovietica ar socoti valoarea materialelor de razboi (Primul Razboi Mondial) date ca ajutor Romaniei, plus tot ce a ramas pe frontul din Romania dupa izbucnirea Revolutiei din Octombrie 1917, s-ar putea ajunge la concluzia ca partea romana e datoare URSS. NC nu a mai dat nicio replica la asta.
    Si inca ceva: toti banii dati de URSS comunistilor romani in ilegalitate erau dati cu nemiluita tocmai pentru ca se tinea cont de faptul ca exista la Moscova Tezaurul. Se stie ca liderii celorlalte partide comuniste erau nemultumiti ca ei nu primeau bani la fel ca cei din Romania iar sovieticii le raspundeau ca banii dati romanilor sunt dati in contul Tezaurului.
    • Like 0
  • Prin anii 70 eram functionar la Marea Adunare Nationala (Parlamentul de atunci). Aurel Vijoli era presedintele Comisiei Financiare, daca nu ma insel. NC ii pusese acolo presedinti de comisii, cu masina, sofer si secretara, pe multi dintre vechii comunisti de care voia sa scape. Nu aveau nicio putere acolo. L-am cunoscut putin atunci si pe Vijoli. Nu mi-a facut deloc impresia ca ar fi un intelectual, dupa felul in care se exprima. Dintre ceilalti presedinti de comisii permanente mi-i mai amintesc pe:
    - Avram Bunaciu, cel care fusese procuror in procesul Antonescu. Un tip uracios, tacut.
    - Gheorghe Vasilichi fost ministru al invatamantului prin anii 50, fost luptator in brigazile internationale din Spania, unul dintre apropiatii lui Dej in anii 50. Foarte redus ca inteligenta.
    - Dumitru Coliu. Imi facea impresia unui handicapat mintal.
    - Ilie Murgulescu, intelectual cu mult bun-simt, fost ministru al invatamantului, am discutat si cu el de cateva ori; imi povestea aspecte neplacute despre Dej; cel mai mult il deranja opinia dispretuitoare a lui Dej despre intelectuali in general, zicea ca "voi, intelectualii nu sunteti in stare sa faceti nici macar un surub".
    - Traian Ionascu, din fosta aristocratie burgheza, nu stiu cum dar intrase in slujba comunistilor, un intelectual rasat, vobea perfect franceza, era presedintele comisiei juridice. Un excelent cozeur, statea bucuros de vorba cu noi, functionarii (cei mai rasariti ca intelect, nu cu toti).
    - Alexandru Sencovici, fost ilegalist cu fapte curajoase la activ, dupa cum imi povestea. Un cozeur simpatic, dar destul de slab ca inteligenta. Nu ascundea ca e evreu.
    Toti veneau zilnic la serviciu, dar nu prea aveau ce face. Presedintele Stefan Voitec, cu care ma intelegeam destul de vine, un simpatic, se ingrijea de buna lor dispozitie.
    Cam acesta era contextul in care se afla si Aurel Vijoli.
    • Like 0


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Halep - Moisescu

Sportivii români trebuie să depășească- pentru a face performanță- limite care le sunt impuse de la vârste mici. „Nu poți să faci aia”, „Nu ești în stare”, „Nu poți să ajungi numărul unu”, „Nu poți să câștigi un Grand Slam”, spune Simona Halep, care crede că un sportiv cu pishicul „tare”, e mai pregătit să fie campion. Ea are și câteva sfaturi pentru părinții care își încurajează copiii să facă sport.

Citește mai mult

ANAF - declarații online

În ultimele două luni și jumătate, multe dintre instituțiile publice din România au descoperit că pot funcționa și fără dosar cu șină. O ordonanță dată de Guvern în perioada pandemiei le obligă astăzi să primească de la cetățeni documente în format electronic și să le răspundă în același fel. „

Citește mai mult

Emil Hurezeanu

„Altă soluție nu mai e. Nu avem încotro. trebuie să recurgem la cele mai bune strategii pentru obținerea acestor bani și, mai ales, pentru folosirea lor”, spune Emil Hurezeanu. (Foto: Inquam Photos/ Virgil Simonescu)

Citește mai mult

Meat-up

În vara lui 2018, Paul Petri şi Vio Nechiti și-au deschis un restaurant de burgeri în Cluj, după ce și-au cultivat și antrenat pasiunea pentru gătit în bucătăria unui restaurant de 4 stele din Anglia.

Citește mai mult

Teodosie împărtășind

ÎPS Teodosie, fost Snagoveanul, actualmente Tomitanul, s-a eliberat de sub dictatura distanțării sociale și a împărtășit mai mulți copii, cu aceeași linguriță. Un gest de sfidare față de autorități, de nesupunere și de declarare a autonomiei sale de ierarh. Patriarhia însăși a găsit acțiunea ÎPS-ului de la malul mării „ostentativă” și a recomandat respectarea legilor țării.

Citește mai mult