Foto: captură video
Recunosc, nu am știut că trupa Coldplay concertează la București și nici nu am auzit de Vlăduț Babașa (alias Babasha) până ieri, când am văzut pe rețelele sociale un public de aproximativ 50 de mii de oameni, exprimându-și ura pentru o minoritate. Nu am fost la concert, dar din ce am observat, este vorbă de un tânăr de 22 de ani, care cântâ un gen popular de muzică și care a fost huiduit pentru că muzica lui reprezintă un anumit grup social. M-am uitat imediat să văd cine e Babasha, am citit un răspuns echilibrat al unui tânăr care studiază muzica, face muzică și care, ales de Coldplay, a avut șansa să cânte cu ei. Am auzit voci spunând că oamenii care au mers la concertul Coldplay preferă alt gen muzical și că a fost o insultă să cânte acolo și un manelist. Mi-am amintit de Glastonbury din 2008, când rapperul Jay-Z a fost cap de afiș, stârnind controverse în rândul fanilor de rock tradiționali. Mulți au considerat că stilul său de muzică nu se potrivește cu spiritul festivalului, dar prestația sa a fost un succes uriaș și a demonstrat că diversitatea muzicală poate depăși așteptările și poate aduce noi perspective. Unii vor spune că această comparație Jay-Z/Babasha este forțată, dar mie mi se pare foarte validă din multe puncte de vedere.
Și de ce m-am „activat”: am plecat din România de mai mult de 15 ani, pe care i-am petrecut în Statele Unite și Marea Britanie. În ambele țări am întâlnit micro-agresiune. Definesc micro-agresiunea ca o insultă, umilință sau jignire subtilă, adesea ascunsă sub comportamente care pot fi scuzate, involuntare sau sunt transmise drept complimente, care vizează persoanele din grupuri marginalizate. Aceste acte sunt frecvent întâlnite în interacțiunile cotidiene și, deși par minore, pot avea efecte cumulative semnificative asupra celor vizați, contribuind la un mediu de discriminare și excludere. Micro-agresiunile perpetuează stereotipuri negative și prejudecăți. De atâtea ori am fost supus acestor comportamente, inclusiv numit „țigan român”, încât am început să evit să spun că sunt român și să încerc sentimente de vinovăție că sunt român. Un alt efect a fost ca am început să recunosc foarte rapid astfel de comportamente și să nu le mai accept.
Întotdeauna mi-am spus că sunt într-o țară străină și ce văd este ignoranță; oameni care nu știu exact ce e România și cum sunt românii; că ipocrizia este masca pe care o poartă cei slabi pentru a părea puternici. Ieri, când am auzit 50 de mii de oameni huiduind un tânăr care s-a exprimat prin muzică, am intrat în pielea lui imediat și mi-am imaginat cum s-a simțit să fie huiduit în propria țară, fiind probabil marginalizat în fiecare zi. Această manifestare de dispreț colectiv nu este decât un simptom al unei societăți din ce în ce mai divizate. Concertul de la București definește un microcosmos al intoleranței, unde arta și individualitatea sunt sufocate sub greutatea prejudecăților de masă.
P.S. Astăzi am citit câteva articole despre a doua seară de concert, în care solistul Coldplay a fost precum un Cuza modern, care i-a spus publicului să îl scuipe mai întâi pe el. A dat o palmă puternică propriului public, care din fericire a răspuns corespunzător; probabil încă mai avem șanse.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Faptul că eu consider manelele sub-cultură, produse toxice, cu mesaj deplorabil și detestabil și ca atare nu sunt obligat să le ascult, nu are absolut nicio legătură cu etnia care le produce. Din producțiile aceleiași etnii ascult cu plăcere muzică tradițională de calitate. Domnu’ autor, poate nu ați auzit de Dona Dumitru Siminică, Gabi Luncă, Fărâmiță Lambru, sau mai greii Ion Voicu și Johnny Răducanu, ca să dau doar câteva exemple. Da, sunt în colecția mea personală, alături de Pink Floyd, Vangelis, Yes, Mike Oldfield și mulți alții. În trecut, însuși Liszt aprecia talentul interpretativ de excepție al cobzarului Barbu Lăutaru'. Pentru că era vorba despre muzică, nu despre “Să moară dușmanii mei!”.
Ce pot să spun, sunteți într-o mare confuzie când puneți egal între rasism și desconsiderarea sub-culturii pe care o reprezintă manelele. Una-i una și alta-i alta. În concluzie, am dreptul să huidui ori de câte ori cineva îmi violează auzul cu producții pe care nu doresc să le ascult, fie într-o sală de concert, fie în autobuzul public sau de la boxele vecinilor care vor să mă aducă la nivelul lor.
Am spus-o și în alte locuri, speța e similară cazului în care, fiindu-ți poftă de-un homar, te-ai duce la un restaurant cu stele Michelin primite tocmai pentru priceperea preparării fructelor de mare și ospătarul ți-ar aduce ca aperitiv niște păianjeni crocanți, firește, tapetați cu foiță de aur.
În egală măsură, terților care găsesc potrivită maneaua în deschiderea unui concert rock, le propun ca în fiecare biserică ortodoxă, la slujbele duminicale să fie chemat câte un imam care, cu vocea-i melodioasă, să ne cânte din învățăturile Coranului!
Și-n mod particular, cantautorilor români care-au găsit firească poziția lui Chris Martin, replicându-ne că "ce, e concertul lui și poate invita pe cine vrea", la rându-mi le replic că "invitatul oricui" poate fi posibil doar când artistul cântă pe gratis, însă, câtă vreme la mijloc intervine "contractul" cumpărării unui bilet, oricine-ar fi măria-sa artistul n-are voie să încalce înțelegerea. Dacă însă își dorește să salveze balenele, pacea lumii sau varii bucurii pe persoană fizică și are nevoie de un invitat care să-i medieze mesajul, corect ar fi să-și promoveze anticipat invitatul, rezervându-i un loc pe "afișul" concertului!
Si sa mai mearga naibi toti cei care au in cap doar "Political correctness"!
Am spus-o și-n alte locuri, speța e similară cazului în care, fiindu-ți poftă de-un homar, te-ai duce la un restaurant cu stele Michelin - primite de cea locantă tocmai pentru priceperea preparării fructelor de mare și ospătarul ți-ar aduce ca aperitiv niște păianjeni crocanți, firește, tapetați cu foiță de aur.
În egală măsură, terților care găsesc potrivită maneaua în deschiderea unui concert rock, le propun ca în fiecare biserică ortodoxă, la slujbele duminicale să fie chemat câte un imam care, cu vocea-i melodioasă, să ne cânte din învățăturile Coranului!
Și-n mod particular, cantautorilor români care-au găsit firească poziția lui Chris Martin, replicându-ne că "ce, e concertul lui și poate invita pe cine vrea", la rându-mi le replic că "invitatul oricui" poate fi posibil doar când artistul cântă pe gratis, însă, câtă vreme la mijloc intervine "contractul" cumpărării unui bilet, oricine-ar fi măria-sa artistul n-are voie să încalce înțelegerea. Dacă însă își dorește să salveze balenele, pacea lumii sau varii bucurii pe persoană fizică și are nevoie de un invitat care să-i medieze mesajul, corect ar fi să-și promoveze anticipat invitatul, rezervându-i un loc pe "afișul" concertului!
Daca mergi la un restaurant si comanzi o salata iar cel care o prepara pune niste gongi pe ea ca asa crede ca e specificul tau desi tu nu ai specificat asa ceva, cine e de vina? Se vare ca valorile sunt inversate mai ales de cei care nu au prins perioada manelelor in jurul anilor 2000 cand si reprezentatii etniei respective ii infierau pe cantareti.
Interesant insa ca progresistii nu iau atitudine fata de textele manelelor ceea ce demonstreaza inca o data demagogia si superficialitatea lor, tipica celor care nu au principii.
Oricat incerci sa explici, sa demonstrezi, sa argumentezi, aici e un dialog al surzilor. Comentariile au fost in marea lor majoritate echilibrate si fiecare si-a exprimat o parere, dar cei care tin sa scrie articole pe site o tin langa.
Nu sunteti singurul plecat din tara. Nu am inteles pana la capat ce experiente ati avut prin Marea Britanie si SUA. In SUA unde avem rude si unde am mers si noi in vizita, nu cred ca ati avut probleme de acomodare. Nu cred ca v-a facut vreun american, tigan-roman. Si pentru ca sunt obisnuiti cu toate natiile si pentru ca nu prea stiu pe unde-i Romania, darmite sa mai stie si despre jignitorul „tigan” plus ca acea corectitudine politica ii impiedica sa spuna orice le trece prin cap si au si niste legi pe tema asta. Ni s-a intamplat sa fim auziti vorbind (era ceva foarte interesant pentru urechile lor) si am fost intrebati de unde suntem. Din Romania! Hm? Europa de Est! Ah! Si cam atat. N-a spus nimeni Budapesta, ca nici de aia nu stiu.
In Marea Britanie am fost in Londra o singura data intr-o vacanta de 4 zile si atat. Nu-i cunosc.
Si noi locuim in Amsterdam din 2016 si olandezii nu sunt chiar cel mai amabil si dragut popor pe care l-am cunoscut, dar nici nu am simtit ca ne uraste cineva si nici nu ne-au facut tigani. E dificil de interactionat cu ei, sunt distanti, si daca vrei sa-i inviti in oras trebuie sa-i anunti cu vreo luna inainte. Odata ce te cunosc mai bine, lucrurile se imbunatatesc mult.
In rest, sotul meu spune sa scriu ceva si despre Campionatul European de Fotbal.
Si ce se mai aude cu voturile? S-au numarat sectoarele 1 si 2 sau ne prinde Craciunul?
Pe Quora Digest era o intrebare, anul trecut, de ce nu schimba romanii denumirea de „rom”, nu li se pare ca sunt doua cuvinte care pot naste confuzie? In genere, raspunsurile au fost amabile si pline de continut pozitiv prin care toata lumea dadea asigurari ca nu exista nicio confuzie.
Stiati ca in Japonia si in Coreea de Sud toata lumea se intereseaza de anul in care te-ai nascut? Nu intelegeam de ce si credeam ca e vorba de horoscop ceva. Apoi, m-am lamurit: cand vorbesti cu cineva vrea sa stie daca sa-ti spuna „tu” sau „dvs.”. O foarte mica diferenta de ani face ca cei din jur sa ti se adreseze cu pronumele de politete. Nu-i asa ca e frumos? Si ei sunt acuzati de rasism si chiar sunt rasisti, dar nu le-ar trece prin cap sa faca un asa circ niciodata.
Înainte de mersul la urne eram bombardați zilnic pe toate canalele cu sfatul „du-te la vot, alegerea ta contează”! Acum, după ce „bătălia” pentru ciolan a fost girată de jumătate dintre alegători, ni se spune pe la televiziuni că un vot sau mai multe nu sunt destul de importante pentru ca autoritățile să se deranjeze renumărându-le. Glasul „boborului” contează doar atunci când este convenabil pentru cine trebuie...
Am o mică enigmă personală: oare sunt rasist când întreb ce-i țigăneala asta legată de număratul voturilor noastre? Ne place să credem că trăim într-o societate democratică, dar ne ofuscăm dacă celălalt are altă părere. De nu-mi place maneaua și-mi exprim părerea huiduind (și huiduitul e o formă de a spune ce crezi, e-adevărat că nu prea elegantă!), sunt imediat catalogat rasist. Dacă votez cu AUR (nu mi-a trecut niciodată prin cap să fac asta) atunci automat sunt extremist. Sunt român adevărat numa' dacă votez „românește” (citat dintr-o reclamă electorală)!
Mi-aduc aminte de un titlu de film: „Dacă vreau să fluier, fluier”. Ei bine, domnilor, la felul în care se „dezvoltă” democrația mioritică o să ajungem în curând să fluierăm și în biserică. Dacă ne dă voie mai marii zilei, desigur...
Gusturile nu se discută, stimată Andreea. Faptul că unii se simt gâdilați la ureche într-un mod plăcut ascultând manele nu ar trebui să ne deranjeze. Problema mea (și cred că nu doar a mea!) este că în foarte multe situații sunt obligat să ascult fără voie aceast gen muzical care, o spun franc, nu-mi place deloc.
Personal, n-am nicio treabă cu etnia care spuneți dumneavoastră că le-a inventat. Mă surprinde popularizarea excesivă a huiduielilor de pe Arena Națională și mai ales faptul că acei spectatori au fost catalogați imediat ca fiind rasiști. Dacă eram pe stadion, mai mult ca sigur mă alăturam corului de huiduieli ținând seamă că era un concert de cu totul alt gen...
La prima întâlnire cu un partener de afaceri străin cu care mă conversasem doar pe mail era nedumerit omul de ce sunt alb, că toți "românii" pe care îi văzuse în țara lui ("Jermanica", anii 90-2000) erau cu exces de melanină! Și vorba aia, neamț, speriat de bombe să nu pară "rasist"!