Sari la continut

Protecția datelor cu caracter personal

Din 25 mai Republica.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR). Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Băiatul care nu credea în Moș Crăciun

(Foto: Facebook Liana Alexandru)

‘A fost odată un băiețel… nu prea mic, nici prea mare, nici slăbuț, dar nici rotofei, cu pielea nici prea albă, dar nici măslinie. Un băiat ca oricare altul de vârsta lui, înconjurat de alți copii într-o casă la marginea unei păduri. Ar fi putut avea pe lume orice destin, ar fi putut deveni într-o zi chiar personaj de poveste, dacă n-ar fi avut, însă, un mare cusur: nu credea în Moș Crăciun’.

Așa începe povestea debutului meu literar. După aproape 20 de ani de presă în care am făcut știri, interviuri, dezbateri și analize, am simțit nevoia să spun mai mult, într-un cadru de timp și de expresie pe care felul în care mă pregăteam și lucram în televiziune nu mi-l îngăduia. Am început să scriu povestea ‘Băiatului care nu credea în Moș Crăciun’ cu puțin timp înainte să plec de pe ecran, cu o nevoie de a pune în lumină acei oameni care transformă cu adevărat lumea noastră printr-un efort de voință cu rezultate miraculoase. Era exact perioada în care societatea civilă era hăituită de puterea politică și i se blocau prin decizii aberante resursele faptelor bune.

Liana Alexandru

Or, dacă mă uit la ce s-a întâmplat în România ultimilor 30 de ani, îmi dau seama că rolul societății civile a fost fundamental. A cultivat gândirea de tip occidental a binelui comun și a sădit simțul civic, acela care spune că nu te poți desăvârși ca individ când în jurul tău e dezastru. Când o putere politică poate cu o ordonanță de urgență să lovească la temelia democrației îți dai seama ce lacune de cultură și educație are acel popor. Noi ne-am salvat cu o mână de oameni care au degerat săptămâni în șir la proteste și au inhalat gazele criminale aruncate de falșii apărători ai statului român. Dar, simțul civic se educă, binele comun se cultivă, mai ales într-o lume cu rămășițe comuniste ca a noastră în care decenii de-a rândul binele a fost înlocuit cu bunul comun și nimeni nu avea, de fapt, nimic al lui. Nici bun, nici bine.

Deci, nevoia a fost de a vorbi despre fapte bune și de a cultiva acest tip de mesaj în povești pentru copii. Creștem acum o generație care, spre deosebire de noi în comunism, care n-aveam de niciunele - stăteam de Crăciun la coadă pentru trei portocale - are bunuri, are parte de daruri. Mai mare nevoie e să crească, însă, în ei simțul binelui față de cel care nu e ca ei. Așa am început o serie de povești despre ce înseamnă faptele bune și le-am proiectat pe fundalul cel mai miraculos pentru copii, care este iarna. Apoi, am luat cel mai misterios personaj, Moș Crăciun, și am încercat să-i dau o interpretare coerentă a ceea ce el poate reprezenta în zilele noastre, pentru a-l putea păstra intact copiilor. Ei au o vârstă la care se întreabă, firesc, ca și fetița mea, dacă Moșul e adevărat sau nu. Moș Crăciun este spiritul bun al faptelor noastre. Asta le spun eu copiilor. E un spirit care crește din oameni și din faptele lor. Această formulă poate rămâne valabilă și când copiii cresc și, cu puterea imaginației, a încrederii de sine și a încrederii în ceilalți, fac proiecte, inventează lucruri și recompun lumea.

‘Băiatul care nu credea în Moș Crăciun’ este prima din această serie de povești, unele scrise cu melancolie, altele cu umor, și vorbește despre Ian, un copil abandonat. El este un copil ca oricare altul, cu deosebirea că, neavând părinți, nimeni nu crede în el, și-atunci puterea lui de a crede în miraculos, în ceva care e dincolo de ce se vede, este foarte fragilă. Am folosit metafora bradului tăiat din pădure care se usucă pentru că nu are rădăcini și i-am proiectat copilului o fantasmă a pădurii cu toți brazii împodobiți.

Am ales această temă cu un fond personal puternic legat de tema abandonului. Bunicii mei din partea tatălui au fost dezrădăcinați din Nordul Bucovinei, bunicul din partea mamei nu și-a cunoscut tatăl, căci murise în război, iar mama mea a lucrat toată viața la un orfelinat. Eu mergeam adesea la ea la serviciu și, deși ea a lucrat pe partea administraivă, a fost contabilă, nu educatoare, eu mergeam și mă jucam mereu cu copiii de acolo. Și nu mi se păreau diferiți. Așa mi-am și descris personajul, prin ochii copilului de atunci. Pe băiețelul din carte îl salvează un personaj misterios, un doctor de suflete, cum îl numesc eu, care poate fi personificarea unui părinte adoptiv, a unui terapeut, a unui profesor, a unui om bun care se implică într-o astfel de cauză. În realitate, doctorul acesta a existat, a condus multă vreme acel orfelinat, a salvat multe suflete, iar pe mine m-a încurajat mereu să scriu. Era născut în ziua de Crăciun și a plecat dintre noi anul trecut, în decembrie, odată cu tatăl meu.

Amintirea aceasta a fost punctul de pornire pentru o scriere intensă, care să emoționeze, să cultive în cei mici încrederea și empatia. Am fost foarte copleșită când editura Humanitas mi-a propus o carte cu această poveste. N-am mai trăit o bucurie atât de specială și, când Lidia Bodea, directoarea editurii, mi-a trimis răspunsul, mi-am acoperit chipul cu palmele și am stat nemișcată minute în șir, fiindcă nu am știut cum se trăiește o astfel de bucurie. Le sunt recunoscătoare oamenilor de la Humanitas pentru încredere și felul în care m-au sprijinit apoi în editarea și promovarea cărții. Oana Pellea a îmbrățișat povestea cu multă tandrețe și a făcut o recomandare pe coperta finală, dar am avut surprize uriașe și de la cititori. Oamenii au început să-mi trimită mărturii din copilăria lor și să se simtă foarte atașați de personajul meu. Apoi, am citit-o copiilor, în școli, în grădinițe, și am avut surpriza că ei, dacă li se explică metafora, devin foarte empatici. Cea mai puternică reacție a fost într-o comunitate Teach for Romania, la Sintești, Ilfov, unde copii foarte săraci au înțeles că cel mai de preț dar pe care-l poate primi un suflet este, de fapt, iubirea. Și m-am gândit că dacă există har, trebuie că asta e: acea grație care vine la tine dinspre oameni și în care te cufunzi când îți pui priceperea în slujba lor. Voi continua să-mi pun această pricepere de filolog, alături de experiența mea ca jurnalist, de relație cu oamenii, în scrieri care să dea încredere. Pentru că miracolele sunt posibile numai atunci când oamenii au încredere unii în alții. Să aveți sărbători de poveste!

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Halep - Moisescu

Sportivii români trebuie să depășească- pentru a face performanță- limite care le sunt impuse de la vârste mici. „Nu poți să faci aia”, „Nu ești în stare”, „Nu poți să ajungi numărul unu”, „Nu poți să câștigi un Grand Slam”, spune Simona Halep, care crede că un sportiv cu pishicul „tare”, e mai pregătit să fie campion. Ea are și câteva sfaturi pentru părinții care își încurajează copiii să facă sport.

Citește mai mult

ANAF - declarații online

În ultimele două luni și jumătate, multe dintre instituțiile publice din România au descoperit că pot funcționa și fără dosar cu șină. O ordonanță dată de Guvern în perioada pandemiei le obligă astăzi să primească de la cetățeni documente în format electronic și să le răspundă în același fel. „

Citește mai mult

Emil Hurezeanu

„Altă soluție nu mai e. Nu avem încotro. trebuie să recurgem la cele mai bune strategii pentru obținerea acestor bani și, mai ales, pentru folosirea lor”, spune Emil Hurezeanu. (Foto: Inquam Photos/ Virgil Simonescu)

Citește mai mult

Meat-up

În vara lui 2018, Paul Petri şi Vio Nechiti și-au deschis un restaurant de burgeri în Cluj, după ce și-au cultivat și antrenat pasiunea pentru gătit în bucătăria unui restaurant de 4 stele din Anglia.

Citește mai mult

Teodosie împărtășind

ÎPS Teodosie, fost Snagoveanul, actualmente Tomitanul, s-a eliberat de sub dictatura distanțării sociale și a împărtășit mai mulți copii, cu aceeași linguriță. Un gest de sfidare față de autorități, de nesupunere și de declarare a autonomiei sale de ierarh. Patriarhia însăși a găsit acțiunea ÎPS-ului de la malul mării „ostentativă” și a recomandat respectarea legilor țării.

Citește mai mult