(Foto Guliver/Getty Images)
- Hei! Unde alergi așa grăbit? Încotro? l-am întrebat, văzând că se plimbă agitat, de colo colo, prin casă.
- Trebuie să ajung la birou! Sunt deja în întârziere. E 8 și 10. Trebuia să fiu deja la serviciu. De 10 minute. Și eu nici măcar nu am ieșit din casă!
A scos un oftat prelung. Colțurile gurii i s-au lăsat în jos, fruntea i s-a încrețit, iar ochii i-au rămas ațintiți în pământ.
- Bănuiesc că de mâncat nici nu mai încape vorba, am spus încet. Poate auzea. Sau poate nu.
- Nu, nu am mâncat. Nici nu mai știu de când nu am mai mâncat de dimineață. Beau o cafea, pe fugă, în drum spre muncă și cam asta e, mi-a spus. A urmat o pauză lungă. S-a oprit din mers și a continuat:
- Știu, o să îmi spui că aveam obiceiul asta. Sănătos de altfel. Mâncam de dimineață. Acum însă se pare că nu o mai fac.
Se închidea la șireturile pantofilor negri, de obicei atât de lustruiți încât îi puteai folosi lejer pe post de oglindă. Așa erau odată. Azi însă nu.
S-a oprit.
- Știi ceva?! A spus.
M-am uitat lung la el, întrebător, deși m-am prins că era o întrebare mai mult retorică.
- Ce?! am îngânat.
- De fapt, aveam multe obiceiuri acum ceva timp. Mult timp. Aveam obiceiul să mă duc la piscină de două ori pe săptămână ca să înot. Aveam obiceiul să plec la fiecare șase luni într-o vacanță. Scurtă ce-i drept. Patru-cinci zile. Într-un loc nou, unde nu mai fusesem niciodată. Aveam obiceiul să mă plimb seara cu bicicleta. Aveam obiceiul să îmi fac câte o baie în cadă, să stau vreo jumătate de oră în apă și să mă relaxez, a continuat.
Era un soi de furie amestecată cu tristețe, cu melancolie, ce ieșea din el precum aburii dintr-o oală cu apă în clocot.
- Aveam multe obiceiuri frumoase. Care mă făceau să mă simt bine. Acum nu mai am nici unul. Pentru că nu mai am timp...
Preț de două-trei minute a tăcut. Am tăcut și eu. Nu l-am mai văzut pe Mircea de vreo cinci-șase ani. Mereu ne-am înțeles bine și chiar dacă stăm departe unul de celălalt, între noi a fost mereu o prietenie specială.
L-am privit și l-am susținut. Cu privirea. Cu sufletul. Cu prezența.
- Nu mai am timp pentru mine deloc, Ella. Parcă muncesc nonstop. Acum am o casă mare. Și rate la casa mare. Am mașină nouă. Și rate la mașina cea nouă. Am de plătit școala lui Andrei. După serviciu trebuie să îl iau pe Andrei de la afterschool și să îl duc la baschet. Asta marțea. Joia face șah și sâmbăta merge la mate și la engleză. Parcă eu nu mai sunt pe nicăieri...
- Și dacă ai fi, totuși?! Unde ai fi? L-am întrebat după un moment de tăcere.
- Pe malul unui lac. Ascultând liniștea. Golindu-mi mintea și umplându-mi sufletul de energie. Uneori parcă îmi este dor de mine...
A sărit în sus ca ars și a pus mâna pe telefon.
- Bună, Ioana.Te rog anulează-mi întâlnirile de astăzi. Am ceva urgent de rezolvat.
A pus telefonul în buzunar, a zâmbit și m-a pupat pe obraz.
- Mulțumesc! Ne vedem diseară! A închis ușa cu un gest de nerăbdare și a plecat...
De multe ori suntem atât de prinși de ceea ce facem, încât uităm ceea ce este cel mai important. Uităm de noi. Uităm să fim. Uităm de nevoile noastre. Nu mai avem timp să ne oprim și să ne întrebăm. Pentru ce alerg? Unde vreau să ajung? Sau, cum mă întreba tata mereu: Care-i scopul?!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Idem cu masina in rate, daca nu ai la ciorap banutii sa o cumperi cu banu' jos, atunci mergi cu transportul in comun sau cu bicicleta acolo unde trebuie sa ajungi :)
Simplu. nu?
Sau poate ca oful este ca nu ai casa moka de la stat si nu esti bugetar sa inchei ziulica de nemunca la ora 2-3 PM si sa o incepi la 10 AM?!
Ma indoiesc sa fie asa, nici macar bugetarii nu au timp, si nici macar cei care nu au rate ipotecare nu au timp.
Ora 8 si 10 si la 8 trebuia sa fii la muca si tot tu te vaiti ?! :))))
Absolut absurd acest articol... multe cuvinte, muuuulte si goale toate...
In schimb pentru copiii am senzatia ca exista o tendinta invers, astia chiar sunt mai stresati, cu programe mai lungi si mai incarcate, uneori mai incarcate si decat a adultilor.
Si daca nu aveai rate la masina si la casa, nu tot trebuia sa muncesti 8 ore pe zi sa iti castigi existenta? :)))
Prin ratele platesti in prezent obiecte, bunuri, cu bani pe care ii vei face in viitor, practic iti consumi viitorul, acum. Iar banii pe care ii faci sunt sume arbitrare, "fiat money", fara o valoare reala, rezultata din raportul bani/bunuri; statul creeaza bani, fiindca vrea sa "stimuleze" o ramura a economiei (gen prima casa) si asa bancile au de lucru (cu bani imaginari), in constructii e de lucru, economia duduie iar "barbatul care a plecat" munceste ca un sclav, fiindca totul devine prea scump pentru momentul prezent iar viitorul ii pare o sursa inepuizabila.
Totul e insa ca banii aia imaginari sa alimenteze o economie reala si nu o schema Ponzi sau escrocherii financiare.
Sincer n-am idee care-s mecanismele de control. Nu-s specialist in domeniu. Cred ca daca au functionat timp de aproape jumatate de secol idea in sine nu e rea, chiar daca poate ar putea fi poate imbunatatita.
Nivelul urmator sunt poate cryptocurrencies si/sau tranzactiile bazate pe blockchain, Algorithm is law, si nu avem nevoie de "intermediari de incredere" de genul bancilor.
Sau poate nu, apare alta inventie. Insa nu cred ca ne putem intoarce la bani convertibili.
Faci un împrumut dacă:
- banii împrumutați îți folosesc pentru a dezvolta ceva ce îți va aduce, sau măcar așa speri tu, niște încasări mai mari decît rata de plătit pt împrumut. Sigur că e complicat de estimat așa ceva, dar dacă ar fi simplu, toată lumea ar face-o.
- vrei, tînăr fiind, să te bucuri de o casă mare, o mașină frumoasă etc de la începutul vieții de adult. Dezavantajul este exact acesta: procedînd astfel îți vinzi ”libertatea” (ratele trebuiesc plătite no matter what). Alternativa este să strîngi bani în cont și. la 50+ de ani, să-ți iei aceleași chestii (dar, la acestă vîrstă, s-ar putea să nu te mai intereseze). Însă aici se cuvin 2 paranteze:
a) un joc ”fericit” al pieței. Cei care au făcut împrumuturi pe termen lung (20-30 de ani) în vremea în care salariile (în $ sau euro) erau f mici (pre-2004, aș zice) dar cînd ȘI PREȚURILE erau f. mici (cu 10k $ cumpărai apartament 3 camere). Ei au făcut o investiție f bună (bravo lor). La polul opus se află cei care au făcut după 2007 împrumuturi în franci elvețieni (că altfel nu se calificau pt împrumut!) și au cerut imediat ajutor (plătit de tot restul cetățenilor) cînd francul a explodat.
- ești suficient de dement încît să crezi că evoluția unei anume valute îți va permite să-ți plătești ratele și încă să-ți mai rămînă ceva (au existat și cazuri d-astea).
Te uiti pe facebook, vezi viata "perfecta" a unui prieten si, atunci, iti pierzi stapanirea de sine de ciuda si frustrare!
De aceea s-a "inventat" si alternativa pentru acest sistem occidental, si anume cel estic, socialist, rusesc, bazat pe relatii, imbogatire rapida fara multa munca si program "flexibil" (10:00AM-16:30 PM).
Prefer sa-mi stoarca cineva creierii pe 5000 EUR decat sa traiesc ca un parazit de sovietic.
Eu m-am mutat aproape de scoala/metrou si fac maxim 30min pana la munca. E o alegere. Din pacate jobul nu permite part time (cerut) si nici acasa (cerut) asa ca e interesant sa ma uit dupa alte joburi. DIn pacate multi viseaza parazitismul sovietic.